Instituțiile de învățământ din România se întrec în idei și campanii de înscriere din ce în ce mai atractive pentru studenții care vor păși în anul I în anul universitar 2024/2025, care debutează în toamnă. Astfel, Universitatea Româno-Americană, instituţie de învăţământ superior privată şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, a lansat la începutul lunii iunie un escape room virtual educațional, prin care îi ajută pe viitorii studenți să își identifice înclinațiile vocaționale.
Un escape room este un joc modern, care, de regulă, se derulează astfel: participanții (constituiți în echipe, de obicei) sunt încuiați într-o cameră din care trebuie să „evadeze”. În acest sens, jucătorii trebuie să găsească obiecte ascunse în încăpere, să își pună mintea la contribuție și să rezolve diverse enigme sau sarcini care conduc la evadare.
SkillQuest, jocul virtual pe care Universitatea Româno-Americană îl pune la dispoziția tinerilor, plasează jucătorii direct în campus, acțiunea desfășurându-se în holul principal al Universității. În baza unei parole unice obținute prin găsirea indiciilor care le pot „debloca drumul către viitor”, aceștia vor accesa un chestionar interactiv ale cărui rezultate îi vor ajuta „să pornească într-o călătorie spre succes axată pe potențialul și vocația lor”, potrivit site-ului Universității Româno-Americane.
Provocarea lansată tinerilor se desfășoară pe pagina dedicată admiterii, unde viitorii studenți au și posibilitatea de a programa o discuție cu un reprezentant al instituției în vederea unui ghidaj vocațional personalizat.
Prof.univ.dr.habil. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane, a declarat:
„Universitatea Româno-Americană pune în centrul întregii sale activități studentul, dezvoltarea integrată a acestuia, atât din punct de vedere educațional, cât și personal, iar acest lucru contribuie semnificativ la succesul absolvenților noștri. Lucrând îndeaproape cu studenții, conștientizăm cu ușurință că pentru accesarea unor experiențe educaționale folositoare este important ca aceștia să cunoască ce își doresc cu adevărat. În cadrul universității derulăm numeroase programe de autocunoaștere și dezvoltare personală, dar alegerea programelor de studii în mod conștient, de la bun început, în directă legătură cu abilitățile și interesele sale este foarte importantă pentru evoluția susținută a studentului, atât profesională cât și personală. Conceptul campaniei s-a aliniat la viziunea noastră, oferind posibilitatea viitorilor studenți de a se informa, iar nouă oportunitatea de a-i ghida și de a le oferi susținere în luarea unei decizii privind viitorul lor. De aceea, am îmbrățișat în mod natural conceptul creat de Cognition, transformând campania de promovare într-un act educațional cu o utilitate practică pentru tineri.”
Campania „Ieși din rând și începe-ți călătoria spre succes!” este concepută și derulată de Cognition, agenție digitală specializată în proiecte de comunicare cu și pentru Generația Z (segmentul de populație născut între 1995 și 2010), o generație nativ-digitală.
Claudia Archip, Managing Partner Cognition, a declarat:
„Ne preocupă Generația Z și impactul pe care liceenii de azi - viitorii adulți și contributori la economia României - îl produc la nivel de societate. Într-un context decizional complex și deseori confuzant, tinerii apreciază ghidajul vocațional și oportunitățile de carieră care decurg natural din valorificarea aptitudinilor native. În consecință, conceptele de campanii pe care le dezvoltăm în domeniul universitar sunt relevante pentru ei, iar acest lucru ajută nu doar la crearea de punți între tineri și educație, ci îmi place să cred că produce și un impact benefic asupra societății, în general”.
Cognition s-a axat pe proiecte de comunicare din sfera educației încă din 2020, un an în care educația a migrat în mediul online din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Universitatea Româno-Americană a fost înființată în anul 1991, cu scopul de a promova valorile educaționale ale învățământului superior american, pe fondul bogatelor tradiții ale învățământului românesc. Instituția a fost evaluată și acreditată în 2021 de către ARACIS, obținând pentru a treia oară consecutiv calificativul „Grad de încredere ridicat”, o reconfirmare a faptului că aceasta oferă educație și cercetare la un înalt standard de calitate, într-un climat intern stimulativ intelectual atât pentru studenți, cât și pentru corpul profesoral. Tinerii care aleg Universitatea Româno-Americană au șansa de a studia în România, în condițiile și după modelul promovat de mari universități de renume la nivel internațional.
Cognition este agenția de digital a grupului Godmother, și singura agenție românească afiliată la Neuromarketing Science & Business Association. Agenția este specializată în definirea strategiilor de comunicare digitală bazate pe înțelegerea profundă a consumatorilor și conectarea lor cu brandurile. Cognition se diferențiază prin faptul că nu gândește proiecte punctual, ci își propune să ofere soluții integrate de dezvoltare pe termen lung, pentru a contribui la creșterea sustenabilă a brandurilor. Punctele forte ale Cognition sunt echipa de experți, tool-urile specializate și sursele de know-how acreditate în neuromarketing.