[Obsesii part-time] Cătălin Rusu: In octombrie 2021 am debutat in Liga 1, inca aveam 40 de ani. Eram nu doar cel mai batran din echipa, ci cel mai batran din club

La 39 de ani, Cătălin Rusu, director de creație Rusu+Bortun, a redevenit junior. S-a intors la baschet, sport pe care il practicase in gimanziu si liceu, si a hotarat ca vrea sa joace in Liga 1. Au urmat luni de antrenamente asidue si, cu munca, determinare și disciplina, a reusit sa isi atinga obiectivul. 

Spre deosebire de munca in creatie, unde o idee te poate salva inainte de pitch, sportul implica efort continuu si munca nereconpensata prin progres imediat. Asta e cea mai importanta lectie pe care i-a adus-o baschetul. 

"M-am redescoperit. M-am educat. Am devenit mai modest, mai frust si mai increzator. Si am redevenit junior - lucru esential pentru a invata indiferent de varsta", spune Cătălin. 

Unde se intalnesc baschetul, publicitatea & antreprenoriatul, ce inseamna sa te intorci la sport la 40 de ani si ce il motiveaza sa continue, povesteste Cătălin în randurile de mai jos: 

De ce ai ales publicitatea

In 1996, cand romanii au ales schimbarea si pe Emil Constantinescu presedinte, aveam 15 ani si eram la sediul de campanie CDR. Mama prietenului meu Luca, Cristina, printre primii art directori din Romania, se ocupase de vizualuri. Atunci mi-am dorit sa lucrez in marketing politic. In noaptea alegerilor mergeam pe strazi si cantam “Ole, ole, Iliescu nu mai e!”. Crescusem cu vinilurile din Piata Universitatii.

Initial am vrut sa intru la Stiinte Politice, am intrat, dar la inscrieri am vazut un panou mare cu moaca lui David Ogilvy batran pe care scria “I’d like to be remembered as a copywriter who had some big ideas”. Si totul s-a schimbat. Am intrat la Comunicare si m-am angajat in primul semestru la firma care facuse campania electorala din 1996. Intai monitorizare de presa TV, vedeam, integistram si faceam rezumatul unor emisiuni TV, apoi presa scrisa ca dupa cateva luni sa ajung la creatie. M-a dezamagit cand m-am prins ca lucrau si pentru putere si pentru opozitie. Asteptau sa vada cum bate vantul. Mi-am promis c-o sa lucrez proiecte comerciale.

Am facut doua exceptii: o campanie electorala in provincie cu care am facut banii de start-up, in 2008, si-am lansat Rusu+Bortun; si campania “Salveaza Bucurestiul de politicieni” a lui Nicusor Dan din vara lui 2016 care a dus la formarea USR din USB. Imi e inca aproape acea campanie pentru ca ducea mai departe ceva din spiritul civic al Pietei Universitatii. Mai bine ceva decat altceva.

Pasiunea pentru baschet

Fotbalul m-a dus la baschet. Eram foarte prost la fotbal, inclusiv in poarta, si tata m-a dus la 12 ani la baschet. Am fost un junior mediocru spre slab. In clasa a IX-a prinsesem o echipa buna, voia antrenorul sa ma ia in cantonament, dar ramasesem corigent la mate pe vara dupa un an hectic si ai mei nu m-au lasat sa merg. Am pierdut echipa, m-am apucat de altele si pana in clasa XI-a am stagnat la club.

Visul meu in generala era sa joc in echipa liceului Spiru Haret. Am ales la ce liceu sa dau dupa o finala de cupa de licee. Daca ar fi castigat Neculce, m-as fi dus acolo. A dat un cos in ultima secunda cineva de la Spiru, si am ajuns acolo. In primii doi ani de liceu m-am antrenat cu echipa, dar era imposibil sa prinzi lotul, 70% dintre jucatori erau in prima liga la seniori, loturi nationale, fosti baschetbalisti cunoscuti acum.

Intr-a XI-a am prins echipa, am iesit vicecampioni, iar in ultimul an am iesit campioni fara sa pierdem vreun meci. Eram prima sau a doua rezerva, uneori titular, chiar capitan la un meci, iar intr-o finala am dat 3 de 3 puncte in ultimul minut si-am iesit MVP. Si cam atat.

M-am mai antrenat cu echipe de liga a doua fara sa prind lotul. Printr-un noroc am ajuns sa joc jumatate de sezon la CS Otopeni, in 2004. Eram deja copywriter la Cohn&Jansen, antrenamentele erau dupa-masa, nu puteam pleca din agentie la 16.30!!! Dupa un party nebun la AdPrint, in Sinaia, am condus nebuneste Tico-ul pana la Targoviste unde aveam meci. Am intarziat, intrat pe final, bagat doua de 3 puncte, dar m-au lasat gladiolele si m-am cerut pe banca spre mirarea antrenorului. N-aveam chiar o viata sportiva sau vreo perspectiva, si m-am lasat.

Ce a urmat 

Au urmat 20 de ani de publicitate si de antreprenoriat inceput cu branding chiar in 2004. In 2019, eram in vacanta la Troia si m-am bagat la un streetball sa-i arat lui David, avea 7 ani atunci, cum se joaca. In toamna, l-am dus la baby-baschet si dupa primul antrenament l-am intrebat pe prof, total out of the blue, daca pregateste si seniori. S-a uitat crucis, e un cunoscut DJ de muzica electronica, si mi-a zis ca-mi ia doi ani sa-mi schimb aruncarea si cam un an sa pot sa alerg decent. Aveam 39 de ani fara doua luni si-am inceput antrenamentele.

Cum ai invatat

In parc, cu antrenor personal, chestii fundamentale. Scoala alergarii, capitol la care eram spectacol, parea c-am o boala locomotorie. Driblingul nu fusese niciodata skill-ul meu, dar aruncarea la cos era e cat de cat ok. Aveam pe ce sa construi. Nici ca om de creatie n-am plecat cu vreun mare avantaj de skill, nu luasem olimpiade la romana, n-aveam nuvele la sertar, ci multa pasiune si dorinta de a trece prin ziduri ca in celebrul spot de la Levi’s.

Indiferent de contextul profesional, mi-am permis mereu sa fiu un om liber, sa fac in primul rand ce-mi place si asta m-a facut foarte responsabil. La baza sunt un om comod, chiar lenes, dar daca cred in ceva, muncesc serios. Am inceput treptat, un antrenament pe saptamana, doua, trei, patru, mai apoi zece pe saptamana si meci. 

In ce s-a transformat aceasta pasiune

Primul an am jucat intr-o liga de amatori cu fosti colegi de la juniori care se tinusera de baschet, avusesera o cariera, si aveau alt nivel. Eram pe langa, dar mi-a venit pofta sa joc, in echipa, nu doar sa arunc mai bine la cos. 15 ani nu avusesem nici o legatura cu fenomenul, dar ceva din mine era tentat de-o nebunie. Era sportul care m-a vertebrat in adolescenta si ca un roman pe care vrei sa-l recitesti cu alti ochi, asa ma prinsese si baschetul.

L-am intrebat pe un coleg care era antrenor consacrat deja daca am vreo sansa sa ajung sa joc in a doua divizie (Liga1), nivel pro. A zis cu juma de gura ca nu e imposibil. Asa ca mi-am luat inca un antrenor. Apoi teste fizice, nutritie, sala de forta. Aveam un start-up in care investeam timp, bani si mult suflet. A urmat pandemia care m-a ajutat mult. De la antrenamente pe Zoom pana la trezit in zori si adus gantere prin parcuri.

In 2021, vara, ca primavara pandemia nu ma lasa sa ma antrenez colectiv, am ajuns la o echipa de seniori. Intai, nu puteam tine nivelul, asa ca m-am antrenat cu juniori de 16-17 ani. Aveam doi antrenori de individualizare, pe chestii diferite, si mergeam la antrenamente colective, si mai alergam 10 km din cand in cand ca baza. In toată perioada asta, aveam nebunie la birou, tineam si singur un cont foarte mare, zeci de zile de filmare pe an si multe alte proiecte. Insa, cumva, sportul era prioritar. Prioritizam antrenamente si rearanjam restul. Motivatia te face un bun organizator si daca te trezesti in zori, faci multe. In octombrie 2021 am debutat in Liga 1, inca aveam 40 de ani. Eram nu doar cel mai batran din echipa, ci cel mai batran din club. Incepusem sa postez cu #theoldestrookie.

Cat timp dedici baschetului

Acum tocmai am incheiat al treilea sezon pro. Am promovat in Liga Nationala, a doua oara, in 3 ani, cu doua echipe diferite. Sunt foarte norocos din fire. Si acum, dupa 3 saptamani de vacanta, incep antrenamentele de offseason si apoi preseason. Sezonul asta a fost greu cu programul. Am avut antrenamente de 21.30 pana la 23.30, zilnic, o singura day-off din sapte. Un meci pe saptamana, acasa si prin tara cu microbuzul.

E greu sa te antrenezi noaptea, dar m-a ajutat sa ma ocup zilnic si de business-urile in care sunt implicat. Din noiembrie, sunt zilnic in agentie. Il duc pe baiatul meu la scoala la 8.30 si pana la 14.45 sunt live. Dupa 15.30 am calluri. Am renuntat la evenimente de business cu mici exceptii. Cam de 2-3 ori pe saptamana am mers si la sala de forta. Undeva 20 de ore pe saptamana au fost baschet. Marea problema a fost somnul, am dormit o medie nepotrivita pentru performanta si pe final eram obosit si m-au zgandarit si niste accidentari usoare.

Cea mai grea parte

Relatia cu incrementalul. In industrii creative e mult despre exponential mai ales daca esti om de idee ca mine. Daca ai o idee pana marti, te-ai scos. Daca n-ai, e nasol. In sport, nu merge cu ultima noapte inainte de pitch. Sau cu putina creatie in meeting. Iti trebuie o conduita sportiva care implica munca nereconpensata prin progres imediat. Psihologic ar fi bine sa fii strong ca sa te dezvolti fizic, ca sa te dezvolti tehnic, pentru ca mai apoi sa te armonizezi in jocul colectiv.

Cea mai frumoasa parte

Ca m-am surprins pe mine. E foarte reconfortant sa faci ceva ce nu credeai nici visele tale cele mai umede ca poti face. Am invatat sa iubesc antrenamentul, munca individuala si colectiva, greul si reusitele. Candva credeam e totul sa marchezi, esenta e sa fii parte din echipa, sa contribui altruist. Baschetul nu e tenis sau sah.

Momente in care ai vrut sa renunti

In primul sezon cand incepusem sa misc, prin primavara, am facut o dubla fractura la mana stanga, dintr-o prostie in trafic. Cand am vazut radiografia la urgenta, am zis gata, adio. Munceam de doi ani jumate, începusem sa inteleg ceva din jocul colectiv si era cam gata. Turneul Final de promovare era in 8 saptamani, in 6 saptamani m-am recuperat. Dupa prima saptamana de ghips, m-am antrenat cu atela, fara sa intru la joc, dar atunci am progresat fizic la sala de forta. Mereu e ceva ce depinde de tine, fa ce tine de tine si o te surprinzi. 

Ce ai descoperit, parcurgand acest drum

M-am redescoperit. M-am educat. Am devenit mai modest, mai frust si mai increzator. Si am redevenit junior - lucru esential pentru a invata indiferent de varsta.

Unde se intalnesc baschetul si comunicarea

Industriile creative sunt despre relatia cu talentul. Cum selectezi, cum motivezi, cum colaborezi si cum dai feedback. In sport, toate acestea sunt build-in. De exemplu, relatia dintre un antrenor si un jucator seamana izbitor cu relatia dintre un actor si un regizor, dintre un creativ si directorul de creatie. Psihologic, sportul m-a invatat sa fiu un om de comunicare mai bun, iar experienta creativa si de business m-a ajutat sa-mi transform nebunia de a juca pro la peste 40 de ani intr-un start-up. Cu obiective, investitie, echipa si comportamente asociate.

Toata lumea ma intreaba cum de fac atatea, sportul m-a ajutat mai mult decat mi-a consumat. Nu mai vorbesc de miscare, viata sportiva, nutritie sau rezilienta. Am devenit mai clar si mai hotarat in a da feedback, mie si altora. Am fost presat sa ma organizez. Realizez cat de mult pierdeam vremea inainte. Si cred ca cel mai mare castig e ca m-am disciplinat si am invatat sa construiesc cu rabdare. Mereu am avut energie in tot ce mi-a placut sa fac, baschetul mi-a dat un tip de focus fara de care e greu sa treci la next level indiferent de domeniu.

Tocmai am primit vestea ca sezonul asta vom juca cu Agronomia Bucuresti, in prima liga a Romaniei. Cred ca experienta mea antreprenoriala si de brand o sa ajute echipa cand vine vorba de parteneriate cu anumite branduri care vor vrea sa ne sustina. Suntem o echipa care a crescut sanatos, cu jucatori romani, am avut rabdare, cred suntem un exemplu de buna practica daca vorbim de relatia dintre management si partea sportiva. Diviziunea muncii e o mare lectie pe care o uita multi.

Visul meu de a fi cel mai batran debutant din Liga Nationala e mai aproape ca oricand, iar cele 20-25 de ore pe saptamana pentru antrenamente, meciuri si refacere sunt pretul corect. Si in acest context sunt un norocos: fac ce-mi place si muncesc mult fara sa simt efortul. Cu pasiune, tot ce-i mai greu devine mai usor.