[Scoala ADC*RO] Denisa Robu: Suntem o generație care trăiește intens. Suntem TOP la multitasking. Simt că avem mult sugar & spice și nu ne este frică de nou

[Scoala ADC*RO] Denisa Robu: Suntem o generație care trăiește intens. Suntem TOP la multitasking. Simt că avem mult sugar & spice și nu ne este frică de nou

Creator full-time și artistă part time, pasionată de publicitate și digital, Denisa Robu și-a făcut loc în industria creativă încercând să își promoveze arta online. A terminat Facultatea de Marketing, lucrează într-o agenție digitală și este una din cei șase bursieri ai promoției 2024 Școala ADC. 

"Baza teoretică este importantă. Însă, ceea ce am învățat de-a lungul timpului este să nu te iei prea mult în serios. În foarte multe proiecte în care m-am luat în serios, nu a mers așa cum mi-am dorit; parcă nu aveam flow deloc", spune Denisa. 

Cum a fost experiența la Școala ADC, care au fost lecțiile care au rămas cu ea, despre inspirație & creativitate ca job, povestește Denisa mai departe în rândurile de mai jos. 

 

Despre tine

Sunt Denisa, Deni, Denizz. Sunt Content Creator full-time și artistă în toate formele ei part-time. Cred că am fost întotdeauna omul potrivit la momentul potrivit, și toate s-au întâmplat exact așa cum îmi imaginam să se întâmple. *manifesting*

 

Formarea

Totul a început când am vrut să fac bani din arta mea. Înainte de 2020, plănuiam să îmi deschid un shop online cu lucrări digitale. Aveam lucrările, ele au fost urcate pe o platformă de selling, Etsy, dar a existat un blocaj la capitolul promovare. Aveam multe idei, doar că nu știam cum să le pun în aplicare. Nu aveam neapărat o structură.

Coincidența a fost că am prins un post liber la o agenție de Digital Marketing, Digitalee. Asta se întâmpla în perioada în care eu terminam studiile la Facultatea de Marketing din cadrul ASE. A fost o oportunitate care a venit la fix. De aici, nu doar că am învățat cum să mă promovez pe social media, dar am reușit să fac sparkle în multe proiecte frumoase de-a lungul anilor.

 

Prima întâlnire cu industria creativă

Am fost întotdeauna atrasă de reclame. Eram persoana aia care nu se ducea la baie când intrau reclame la TV. Nu foloseam ADblock și nici nu dădeam skip la reclamele de pe YouTube. Apoi, na, ca orice adolescent în perioada 2013-2014 stăteam foarte mult pe Tumblr. Stăteam ore în șir să lucrez la blogul ăla, să-l fac țiplă. Și apoi, am crescut cu social media în brațe. De la reclamele la TV, începusem să urmăresc campanii digitale.

Așa am ajuns să urmez facultatea de Marketing. Nu mă gândeam neapărat că voi ajunge să lucrez în acest domeniu. Îmi doream DOAR să învăț cum se fac reclamele și de ce am nevoie pentru a fi și eu acolo.

 

Educația

Baza teoretică este importantă. Însă, ceea ce am învățat de-a lungul timpului este să nu te iei prea mult în serios. În foarte multe proiecte în care m-am luat în serios, nu a mers așa cum mi-am dorit; parcă nu aveam flow deloc.

Pe lângă ce am mai învățat din facultate despre publicitate, am urmat diverse cursuri online și m-am implicat în diverse concursuri, competiții cu 2 colege din facultate, unde aveam de creat campanii online și offline. Dau exemplu: IAA, L'Oréal Brandstorm și o competiție în cadrul Marketing Experience Academy.

 

De unde ai învățat

Observând comportamentele oamenilor, analizând campanii și multe reclame, cred că așa mi-am format, să zic, un instinct creativ. La început, când am intrat prima dată în agenție, la Digitalee, și am trecut pe postul de Content Creator, atunci țin minte că am început să citesc cărți despre copywriting. O carte care mi-a plăcut foarte mult, și pe care am citit-o recent, a fost cartea lui Liviu David, Pauza de Publicitate.

 

Școala ADC

Irina Mateescu, owner-ul agenției, mi-a sugerat să urmez cursurile școlii ADC. Eu știam în ce constă școala, urmăream activitatea ADC SCHOOL pe social media, la fel și câțiva dintre absolvenții anilor trecuți.

Răspunsul a fost scurt și la obiect. DAAA! Vreau experiența ADC in my life!

 

Experiența la școala ADC

Senzație. Mi-a plăcut foarte mult. Am cunoscut persoane faine. Am mâncat pe pâine toate orele. Pentru mine a însemnat foarte mult să aflu perspective diferite ale profesioniștilor din industrie: cum abordează ei un brief, cum au lucrat la anumite proiecte de la 0, ș.a.m.d.

Cea mai importantă lecție a fost să învăț să pun părți din mine în proiectele pe care le fac, și să folosesc experiențele personale pentru a aduce la viață concepte creative.

 

Începutul în industrie

Lucrez din 2021 în agenția Digitalee, alături de alte 5 gagici. Sunt Senior Content Creator și aduc sparkle și caterinci pe social media pentru diverse branduri din România: Altex, Bakery School România, woom Bikes Romania și multe altele.

 

Ce (nu) îți place

Oamenii. Cel mai mult îmi place să interacționez cu oamenii. Îmi place să-i ascult. Îmi place să aflu ce le place. Îmi place să-i observ. Îmi place să lucrez cu ei. Îmi place să-i facă să râdă fie printr-un TikTok, fie o caterincă pe net, fie să-i mișc printr-un storytelling. Îmi place să fiu aproape de oameni. Ah, și imprevizibilul. Da, ok, am taskuri pe care le fac recurent, dar MEREU apare ceva nou, MEREU se întâmplă ceva. Nicio săptămână nu arată la fel. Simt că trăiesc într-un haos creativ și îmi place la nebunie.

Ce îmi place cel mai puțin? Presiunea de a scoate o idee TRĂZNET, care SĂ RUPĂ TOT INTERNETUL. Ironic, chiar dacă nu îmi place presiunea, acela este momentul când scot cele mai bune idei.

 

Generația ta

Edgy. Curajoși. Oameni care vor să facă the best of it în orice situație, fie că sunt la distracție sau la job. Suntem o generație care trăiește intens.+ Suntem TOP la multitasking.

Simt că avem mult sugar & spice și nu ne este frică de nou.

Ce aduc eu nou? Îmi place să risc și sunt ambițioasă. Și cred că de asta este nevoie în industria asta. Treci prin atât de multe variante și idei, încât este nevoie să te mai arunci și în cap cu unele dintre ele. Riști, câștigi, nu câștigi, o iei de la capăt.

 

Definiția creativității

Oricine poate fi creativ. Ca să fii creativ, și mai IMPORTANT, ca să te lași să fii creativ, în primul rând trebuie să fii tu însuți. Să te pierzi pe cărări, doar tu și imaginația ta.

 

Industria peste 20 de ani

Cred că AI va fi peste tot. Îl văd în toate sesiunile de brainstorming. AI-ul va avansa și va fi folosit tot mai mult. Totuși, cred cu tărie că nu va putea înlocui, omul. În industria creativă este nevoie de emoții, sentimente și trăiri reale.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

Dosare editoriale

Companii

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related