99% muncă, inspirație și emoție 1%. Asta înseamnă arta pentru David Podut. David are 20 de ani, este student, și recent a avut a doua expoziție în România, "Oneric Paradox", în cadrul Târgului Internațional de Artă MOBU. Lucrările lui vin ca răspunsuri la tot felul de întrebări filosofice despre realitate și imaginar, adevăr și vis, țesătura complexă a legăturilor sociale.
"Primul gând care a declanșat această expoziție a fost întrebarea: “Cum poate mintea noastră, atât de legată de propria subiectivitate, să perceapă și să rezoneze cu adevărurile aparent obiective și universale din afara ei”. Am dorit ca fiecare piesă să fie o fereastră către acest paradox, dar să rămână totodată deschisă interpretărilor personale ale fiecărui spectator. Sper ca oamenii să rămână cu mai multe întrebări decât aveau înainte", spune David.
Vorbim în continuare cu David Podut despre artă, filosofie, cum se măsoară succesul pentru noua generație de creatori și cum a fost parcursul lui până acum în acest domeniu.
Începutul
Prima amintire pe care o am legată de artă este de la vârsta de 4 ani, când eu și mama am pictat împreună pe o hârtie de dimensiune mare, pe care o păstrez și acum la casa bunicilor. Consider că datorită acestui moment din copilărie mi-am început relația cu arta. Pe măsură ce am crescut, am devenit obsedat de Bob Ross, pe care îl urmăream la televizor, și de emisiunea “Art Attack”
Activitatea mea zilnică era să mă retrag în demisol, unde aveam toate uneltele artistice, să deschid televizorul și să mă apuc de treabă, urmând tema zilei respective. Inițial, nu am vrut să devin artist; eram foarte atras de ideea de a fi un creator. În școala generală, în timpul unui proiect la fizică despre circuitul electric, am creat o mănușă lanternă care se activa prin strângerea pumnului. Pe lângă aceasta, construiam săptămânal câte un proiect de genul, fie strict estetic, fie util. Eram obsedat să-mi văd creațiile nu numai reale, dar și utile.
Treptat, am trecut la artă deoarece am început să absorb mai multă informație din jurul meu, ceea ce m-a dus la dezvoltarea unor idei filosofice care nu se puteau explica prin invenții, ci prin imagini. Astfel, am evoluat de la un mic om de știință la un mic filosof, având din ce în ce mai multe întrebări despre viață și lume. Până în ziua de azi, filosofia a rămas o parte importantă din viața mea; îmi place să pun întrebări, iar acestea nu au adesea răspunsuri clare.
Inspirația
Inspiratia mea vine in momente neasteptate, sunt destul de atras de oameni si iau multa inspiratie din ei si corpul uman. Imi place sa imbin concepte filosofice cu evenimente reale din viata mea. O tema care ma preocupa acum este existentialismul si absurdul.
Procesul creativ
Ma regăsesc adesea visand cu ochii deschisi. Sunt pierdut in gand, si in aceste momente se intampla sa gasesc o idee. Din acel moment este important sa o schitez sau notez pentru a nu o uita. Adesea, aceste idei ajung in sertarul meu, de unde multe nu mai vad lumina zilei. Ma apuc direct sa pictez daca ma obsedeaza idea respectiva, sau poate ma reintorc la ea peste cateva luni sau ani. Este greu sa gasesti o idee buna, pentru ca nu o poti sa o cauti.
O idee buna vine de la sine, iar tu esti doar mesagerul care o va transmite. Lucrez pe timp de zi, apreciez foarte mult lumina naturala, deaoarece nu-mi distorsioneaza perceptia. Cand concep o idee si fac asezarea pe panza a elementelor, lucrez in liniste, fara muzica. Este cel mai important proces al operei, iar eu vreau sa aud si sa vad fiecare detaliu. Exista momente in care ideea este deja asezata si urmeaza o portiune de lucru repetitiv, de exemplu umplerea fundalului cu negru, in acel moment muzica ma ajuta sa treaca timpul. Pictura este foarte solicitanta, ma regasesc uneori 5-6 ore in aceasi pozitie, iar mental sunt extenuat.
Blocaje
Perioadele de blocaj sunt naturale, nu se poate face nimic cu ele decat a lucra in arta asteptarii. Daca vreau sa trec peste blocaje si incerc sa fortez o idee, nu o sa iasa, imi pierd timpul si nervii. In contextul in care blocajele le poti depasi alaturi de un mentor, sunt recunoscator ca acela este chiar mama mea. Avem sesiuni de instrospectie si reflectie in care caut si gasesc solutiile si forta interioara, deschid imaginatia sau am claritate si perspective noi.
Munca, inspiratie, emotie
Munca este 99%, inspirație și emotia 1%. Nu sunt special datorita viziunii mele sau datorita ideilor care-mi vin. Toata lumea are idei, poate mult mai bune ca ale mele, ce ma face special este faptul ca le creez. Faptul ca iau o panza de dimensiuni mari, faptul ca aleg culori de calitate, faptul ca dedic timp si efort.
Greseala principala pe care o observ este ca persoanele iau o idee exact cum le vine. O idee este ca un minereu de aur, pentru a face ceva frumos si valoros, trebuie rafinat.
Expoziția Oneric Paradox
Oneric Paradox a luat naștere dintr-o meditație profundă asupra naturii subiectivității și a modului în care mintea noastră interacționează cu realitatea exterioară. Primul gând care a declanșat această expoziție a fost întrebarea: “Cum poate mintea noastră, atât de legată de propria subiectivitate, să perceapă și să rezoneze cu adevărurile aparent obiective și universale din afara ei”.
Primul pas a fost să-mi notez aceste reflecții și să încep să le vizualizez prin artă. Am lucrat la această expoziție timp de aproximativ doi ani, explorând diverse teme și concepte care să ilustreze această dualitate între subiectiv și obiectiv. Cea mai grea parte a fost să găsesc echilibrul între exprimarea ideilor filosofice complexe și crearea unor lucrări de artă accesibile și emotive pentru public.
Am dorit ca fiecare piesă să fie o fereastră către acest paradox, dar să rămână totodată deschisă interpretărilor personale ale fiecărui spectator. Sper ca oamenii să rămână cu mai multe întrebări decat avea inainte. Doresc sa stimulez gandirea abstracta.
Ce simți când termini lucrul la o expoziție
Sunt dezamagit si enervat. Stand foarte mult timp cu lucrarile mele, ajung sa le vad imperfectiunile, ajung sa le detest. Nu pot spune decat ca este un contrast mare intre ce simt cand incep si ce simt cand termin. Nu am un timp anume pe care mi-l dau inainte de a ma reapuca de altceva, uneori am doua protiecte in paralel, uneori nu am nici unul. Nu depinde de mine, depinde de idei.
Ce a vrut să spună artistul
Artistul nu a vrut sa spuna nimic, artistul a vrut sa faca… Artistul a trecut printr-un proces personal de regasire, lucrarile sale sunt artefacte ramase ca urmare a artei. Arta este procesul, nu rezultatul. Deci artistul nu doreste sa intelegi, el doreste sa simti. Iar eu consider ca un artist bun este conștient ca arta sa va fi perceputa întotdeauna diferit de persoane, considerand ca suntem diferiți.
Un profesor considera ca artistul a vrut sa spuna un lucru exact, eu consider, ca artist, ca ne dorim mai mult sa auzim interpretarea diferita a oamenilor asupra lucrarii noastre decat sa le explicam noi lor ce a insemnat. Fac arta sa ma conectez cu lumea, nu sa conectez lumea cu mine. Deci am pictat ce am avut de zis, acum ascult.
Provocările societății în 2024
Stagnam, nu mai traim, nu mai vrem real. Devenim toti la fel si ne pierdem autenticitatea. Eu doresc sa motivez lumea sa faca, pentru ca actionand te gasesti, actionand creezi. Imi este teama ca o sa ajungem intr-o zi sa nu mai avem gandurile noastre, sa gandim toti la fel, sa nu ne mai punem ideile la incercare, chit ca sunt strigatoare la cer. Oamenii trebuie sa comunice, chiar daca ofenseaza. Odata ce pierdem comunicarea, ne vom pierde umanitatea.
Influențele acestei perioade
Incerc sa nu las influentele din prezent sa ma afecteze. Clar o sa se regaseasca in arta, nu pot sa le arunc cu totul, dar vreau sa fiu cat mai detasat de lume si cat mai conectat cu sinele. Oamenii din jur au frica, le e frica de incertitudine, si este foarte normal. Eu pe de alta parte am decis sa traiesc in lumea mea, unde exista numai fricile pe care le las eu sa existe, problemele pe care mi le creez singur, si timpul este setat pe acum.
Cum s-a schimbat relația oamenilor cu arta
Relația oamenilor cu arta s-a stricat. Arta este consumată de noua generatie doar dacă este promovată cum trebuie. Arta nu trebuie promovată și impachetata frumos. Consider ca oamenii găsesc o opera de arta care-i reprezinta. Este necesar sa continuam targurile de arta si muzeele, si sa aratam lumii artisti emergenti, dar nu trebuie sa-i facem vedete, ei sunt oameni normali, care au gasit un mod de a imortaliza o idee in timp si spatiu, dand voie multor generatii sa se regaseasca.
Cum se măsoară succesul pentru un artist din noua generație
Succesul pentru noua generație de artiști se măsoară prin cate persoane te urmaresc pe Instagram si cati bani ai facut. Succesul pentru mine se masoara prin a starni emotie. Am starnit o emotie? Am success.
