Pentru ea, războiul din Ucraina este personal și chiar așa îl povestește în imagini. În ziua invaziei Rusiei asupra țării sale, fotojurnalista Julia Kochetova s-a trezit cu o cameră foto lângă pat și a vrut să fie cât mai aproape posibil de tot ceea ce se întâmplă. Timp de aproape 2 ani, a tras multe cadre cu imagini de război. Cu o lună înainte de termenul limită pentru depunerea proiectelor la Concursul World Press Photo 2024, s-a hotărât să se prezinte cu o lucrare care îmbină fotojurnalismul cu stilul documentar, poezia și muzica.
Prin prezentarea sa multidisciplinară, Julia Kochetova povestește despre experiența personală cu războiul din Ucraina, utilizând și un jurnal poetic, înregistrări audio și muzică.
"Am vrut să aduc războiul cât mai aproape posibil, să le permit oamenilor nu doar să vadă, ci și să audă, să miroasă și să simtă războiul. Pentru a-l transfera pe telefon. Să facă din el o conversație pe care nu o pot evita", spune Julia.
Julia Kochetova este din Kiev, are 31 de ani, este fotojurnalistă și realizatoare de documentare. În munca ei, se axează pe povestirea directă ca metodă, pe cercetarea subiectelor legate de război, tulburarea de stres post-traumatic și feminism. Kochetova a studiat jurnalismul la Universitatea Națională Taras Shevchenko și Mohyla School of Journalism, și a urmat cursurile IDFAcademy.
Anul acesta, Julia a câștigat Premiul Open Format la World Press Photo cu proiectul „War is personal”.
Din background
Sunt ucraineană, născută și crescută în Ucraina și acum – raportez la războiul ruso-ucrainean în curs. Am licența și masterul în jurnalism, și chiar între studii, a început Revoluția Demnității (2013-2014), anexarea Crimeei și invazia rusă.
Pasiunea pentru fotografie
Tatăl meu a fotografiat mereu evenimente de familie pe film - zile de naștere, călătorii la mare, prima zi de școală. Acest lucru mi-a creat o anumită aură magică în jurul fotografiei - ca și cum ar surprinde doar momente speciale, acelea care nu se vor mai repeta niciodată. În anii mei de școală, am urmat o școală de artă, iar primăvara pictam adesea peisaje în aer liber. Odată, nu am reușit să-mi termin pictura pentru că soarele a coborât rapid sub orizont, trecând prin toate culorile. Am venit acasă teribil de supărată și i-am spus tatălui meu că am eșuat. El m-a întrebat: "De ce nu ai făcut o fotografie?" Acest lucru mi-a deschis o lume cu totul nouă, un alt mediu, abilitatea de a opri soarele pe cer, de a încadra lumea așa cum o văd și așa cum vreau să o amintesc.
Procesul de învățare
Cred că am învățat atât de la oameni, cât și din experiență. Fotografia și expresia mea artistică se bazează pe un cocktail de cinema (am regizat și filmat documentare), poezie, jurnalism gonzo, război (nu doar îl fotografies, trăiesc în el), acuarele (la culoare și în îndrăzneala de a alege culori) și, bineînțeles, fotografie.
„War is Personal”
„War is Personal” nu este un proiect sau o serie, nu un site web sau o poveste. Este o experiență, povestită la persoana întâi, trăită de la persoana întâi. Fotografiile mele acoperă perioada 2022-2023 - cei mai sângeroși ani ai invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. În ziua invaziei - 24 februarie 2022 - m-am trezit cu o cameră foto lângă pat și știam că voi face poze. Nu știam amploarea durerii și a violenței, dar știam că vreau să fiu cât mai aproape posibil.
Ce ai vrut să arăți lumii prin fotografiile tale?
Am vrut să aduc războiul cât mai aproape posibil, să le permit oamenilor nu doar să vadă, ci și să audă, să miroasă și să simtă războiul. Pentru a-l transfera pe telefon. Să facă din el o conversație pe care nu o pot evita. Ideea a venit cu aproximativ o lună și jumătate înainte de termenul limitaă de depunere a proiectului pentru World Press Photo, am adus o prietenă și DJ - Daria Kolomiec - și un artist și soldat - Oleksandr Komyakhov - să lucreze cu mine. A fost important pentru mine să creez o poveste coerentă și captivantă. Pentru mine era important să am un sunet deosebit.
Reacțiile publicului și juriului
Am văzut oameni plângând și am văzut oameni care stăteau nemișcați în fața fotografiilor. Am citit că a fost o „conversație cu războiul, care este foarte aproape”. Și, de asemenea, că nu seamănă cu tot ce vezi despre război în mass-media mainstream. Juriul mi-a spus că Războiul este personal le-a atins și le-a zdrobit inimile. Asta e deja mult pentru mine.
Ce spun fotografiile selectate anul acesta la World Press Photo despre specia umană?
Lumea continuă să se învârtească între Eros și Thanatos, între dragoste și moarte. Uneori m-am uitat la fotografiile expoziției de anul acesta și m-am simțit „ca și cum ar fi al meu”, iar uneori – foarte singură.
Înapoi în timp. Primele tale fotografii
Nu-mi amintesc prima fotografie și, probabil, asta e bine. Dar îmi amintesc de toți oamenii din portretele mele - cei vii și cei care au murit în război.
Cum ți s-a schimbat perspectiva asupra fotografiei?
Înțeleg că fotografia este doar o melodie și un instrument, dar pentru o muzică completă, vreau să adun o orchestră întreagă.
Important pentru tine în arta ta
Nu mă mai interesează știrile, dar am început să fiu mai interesată de oameni. Vreau să dau acestui război un nume și o față prin lucrările mele. Cantitatea de moarte și durere pe care camera mea și cu mine le întâlnim a crescut exponențial. La fel ca și cantitatea de lumină care continuă să apară, în contrast. În acest moment, este important pentru mine să-mi fac arta, așa cum a scris Marina Abramović – din stomac. Nu cu ochii, ci cu inima și stomacul.
Misiunea muncii tale
Fotografia mea este un document. Cea mai îngrozitoare crimă de război și cea mai demnă rezistență. Îmi îndrept aparatul foto când ceva face un clic în inima mea. Lentila principală - trebuie să facă clic în inimă.
Rolul fotografiei în 2024
Un martor, prin fotografie suntem martori și să dăm o voce - eroilor și victimelor.
