[Book Talk] Costin Neață: Am continuat să scriu din nevoia de a mă refugia în propriile lumi, mai ales în perioada în care eram un introvertit incurabil

Fiecare zi este o oportunitate de a deveni măcar un pic mai bun. Chiar și cu 0,1%. După regula asta se ghidează scriitorul și copywriterul Costin Neață. El spune că are o responsabilitate față de cititorii săi și își dorește să transmită lecții de viață prin ceea ce scrie. În „Șoaptele morții”, primul volum al seriei dark fantasy „Viv'Infernum”, a abordat teme precum ipocrizia, fanatismul și frica de schimbare.

"În momentul în care mă pun la birou, vreau să simt că intru întru totul în pielea personajelor mele, mai ales că am decis să relatez întreaga poveste la persoana întâi, din perspective multiple. Vreau să mă simt chiar acolo, parte din acțiune, să trăiesc cu intensitate fiecare moment pe care îl descriu printre rânduri, apoi paragrafe", spune Costin.

Pe viitor, Costin ar putea păși mai mult în lumea reală, cu o carte despre șefi abuzivi. Ca ritualuri de scriere… undeva în jurul nopții cu un pahar de vin, un ceai și lumânări pe lângă. Povestea unui introvertit, plecată de la un copil foarte energic spre un scriitor pasionat, în cele ce urmează.

Despre tine

Am crescut la țară și am fost un copil foarte energic în prima parte a copilăriei mele. Aveam o imaginație foarte bogată și iubeam să inventez povești și jocuri. După o copilărie foarte activă, a urmat o adolescență în care am devenit destul de introvertit, lucru care a contribuit, într-un fel sau altul, la dragostea mea pentru literatură. Citeam cu nesaț și foarte greu puteam să las deoparte o carte care mă prinsese deja în mrejele ei.

În prezent, sunt student, copywriter de profesie și un scriitor mândru de munca sa. De dimineața până noaptea târziu mă joc cu frazele, fie că o fac la locul de muncă, pe blog sau în propriile mele povești. E o adevărată plăcere și nu cred că o să mă satur prea curând.

Momente definitorii 

Îmi place să cred că sunt într-o continuă actualizare și că fiecare zi contribuie la formarea mea ca om. Fiecare zi este o oportunitate de a deveni măcar un pic mai bun. Chiar și cu 0,1%.

Însă cred că cea mai definitorie perioadă pentru mine a fost începutul adolescenței, când am început să mă închid din ce în ce mai mult în mine, fiind oarecum dezamăgit de lumea în care trăiam. Cred că și asta a fost ceea ce m-a împins să-mi creez propriile lumi. Dar o să revin la acest detaliu în cele ce urmează.

Cum a început relația ta cu scrisul

Mi-am început relația cu scrisul în jurul vârstei de 13-14 ani, când mi-am deschis pentru prima dată un blog. Simțeam nevoia să dau afară tot ceea ce gândeam despre viață și despre ceea ce mă înconjoară și m-am gândit că un blog ar fi modalitatea perfectă.

Pe măsură ce lunile (apoi anii) au trecut, am prins din ce în ce mai mult gustul scrisului. Aveam deja câteva idei de povești care nu mă lăsau să dorm noaptea, iar la 15 ani am realizat pentru prima dată că pot să le dau viață prin intermediul scrisului. Așa am început să scriu la seria „Secretele ascunse ale Temprigonului”, o poveste urban fantasy tare dragă mie. Inițial, am scris din inerție, că tot vorbeam mai devreme de dorința de a evada pe alte meleaguri, cele ale imaginației. Am continuat să scriu din nevoia de a mă refugia în propriile lumi, mai ales în perioada în care eram un introvertit incurabil.

Ce înseamnă pentru tine scrisul acum

În prezent, știu că pot mult mai mult, că am o responsabilitate față de cititorii mei. Deși scrisul a început pentru mine ca un refugiu, am realizat între timp ce putere uriașă are cuvântul scris și cât de multe emoții pot transmite printr-o poveste. Dacă reușesc să transmit măcar 70% din vibe-urile pe care le-am avut eu atunci când am scris, atunci știu că mi-am îndeplinit misiunea.

Iar mai mult de atât, îmi doresc să transmit lecții de viață. În „Șoaptele morții”, primul volum al seriei dark fantasy „Viv'Infernum”, m-am străduit să ilustrez teme precum ipocrizia, fanatismul și frica de schimbare. Știu, teme dure pentru o persoană atât de pozitivă și veselă ca mine. Încă un lucru pe care îmi place să-l fac este să sparg stereotipurile.

Ah, și să nu uit un lucru important. Am spus-o de atâtea ori și o s-o repet ori de câte ori am ocazia. În „Viv'Infernum” n-o să găsiți personaje pozitive sau negative, cum de altfel nici oamenii nu pot fi clasificați doar în „buni” sau „răi”. Nu când există atât de multe nuanțe în lumea în care trăim. Pentru că eu, spre exemplu, pot fi erou în propria poveste și, totodată, un idiot în ochii cuiva care nu mă înghite. În „Viv'Infernum”, la fel ca în viața de zi cu zi, fiecare își vede propriul adevăr și este mânat de propriile interese.

Povestea Viv'Infernum

Aveam deja în cap secvențe vagi din „Viv'Infernum”, însă momentul în care s-a conturat acțiunea întregii serii a fost unul destul de fun. Eram în sufragerie cu două dintre verișoarele mele, iar pe fundal rula melodia Riverside - Agnes Abel. Ele discutau, iar eu m-am lăsat prins în gândurile mele, cu versurile derulându-mi-se în jur și în cap.

În timp ce ascultam versurile, mi s-a conturat în minte una dintre secvențele de final ale primului volum. Mă imaginam chiar acolo, în mijlocul acțiunii. Imediat ce am ajuns acasă, am început să o scriu, timp în care restul poveștii s-a conturat în jurul acelei scene, iar toate piesele de puzzle adunate până acum s-au unit perfect, la momentul potrivit. Îmi place să spun că este prima carte pe care am început-o cu sfârșitul.

Cât de greu s-a lăsat scrisă această carte

Am început să scriu la „Viv'Infernum” pentru prima dată pe la începutul lui 2021, urmând ca în 2023 să fie gata. Teoretic, am lucrat 2 ani la ea. Practic, aveam zile în care scriam și câte 10 pagini și săptămâni în care nici nu mă atingeam de manuscris. Și asta nu doar pentru că am fost prins cu BAC-ul, admiterea și jobul, ci și pentru că mi-e imposibil să grăbesc inspirația.

În momentul în care mă pun la birou, vreau să simt că intru întru totul în pielea personajelor mele, mai ales că am decis să relatez întreaga poveste la persoana întâi, din perspective multiple. Vreau să mă simt chiar acolo, parte din acțiune, să trăiesc cu intensitate fiecare moment pe care îl descriu printre rânduri, apoi paragrafe. Dacă m-aș apuca să scriu doar de dragul de a bifa un anumit număr de cuvinte pe zi, atunci n-aș ajunge nicăieri. Cel puțin asta funcționează cel mai bine la mine.

Puncte nevralgice

Poate „puncte nevralgice”, pentru că au fost o grămadă. Romanul acesta m-a consumat pe dinăuntru, dar nu într-un sens rău. Am trăit și am simțit alături de fiecare personaj pe tot parcursul cărții.

Cred că cel mai greu este atunci când știi că un personaj trebuie să iasă din peisaj (cei care au citit deja „Șoaptele morții” își pot da seama la cine mă refer). Știu, ar putea părea că eu decid asta, cine moare și cine trăiește, doar e cartea mea. Însă de la un anumit punct, am simțit că povestea se scrie singură, iar rolul meu este să-i dau suflu, fără să intervin în deciziile și acțiunile personajelor. Iar la capitolul „personaje care mi-au dat bătăi de cap”, Luca, Anastasia și Rafael mi-au adus câteva dificultăți. Pentru că sunt fix genul de caractere care te pun față-n față cu niște demoni greu de ignorat.

Tabieturi

Fiecare artist are propriul său ritual prin care trece înainte de a se apuca de treabă. Iar al meu este următorul. Întâi de toate, este nevoie de o noapte cu lună plină și de un suflet pe care să-l sacrif… a, stai, asta era altceva.

Revenind la lucruri mai serioase… Cu toate că am spus mai devreme că nu pot forța inspirația, am învățat să anticipez momentele în care aceasta are de gând să-și facă apariția. De obicei, scriu cel mai mult în jurul orei 00:00. Ador să am lângă mine o cană fierbinte de ceai sau un pahar de vin roșu, 2-3 lumânări aprinse, poate chiar și un bețișor parfumat. Sunt genul ăla de scriitor.

Procesul publicării 

Sincer să fiu, am avut un drum destul de anevoios în lumea literaturii. Am mai avut în trecut o colaborare care, din păcate, a eșuat lamentabil. Nu vreau să intru prea mult în detalii, pentru că ar însemna să dezgrop morții, ceea ce n-am suportat niciodată.

În cele din urmă, am descoperit Editura Datagroup, o echipă plină de oameni absolut minunați și cu un super concept, prin care sprijină autorii români în adevăratul sens al cuvântului. În continuare, a urmat procesul de evaluare a manuscrisului, iar după ce am primit OK-ul, am mers mai departe cu interiorul și coperta.

A urmat apoi lansarea cărții la Bookfest Timișoara 2024, unde am simțit pentru prima dată cum este să vorbești în fața unui public cu adevărat numeros și implicat. A fost un eveniment cu adevărat special, în care m-am bucurat din plin de interacțiunea cu cititorii timișoreni și de momentele petrecute cu colegii de la Datagroup. Lovely!

Ce ai simțit când ai terminat cartea

Hehe, îmi venea să mă urc pe pereți de fericire. Glumesc. Sau nu?

În momentul în care am terminat de scris primul volum din „Viv'Infernum”, am respirat adânc și m-am întrebat „Gata? Asta a fost? Jesus!”. Știți momentul acela în care termini un maraton de câțiva kilometri. În cazul meu, a fost un maraton de aproape 3 ani în care am lăsat povestea lui Luca și a Anastasiei să-mi devoreze sufletul exact așa cum ar face un vivinfern (rămâne să descoperiți mai multe despre această creatură pe măsură ce citiți cartea).

Ce urmează

Volumul al doilea al seriei „Viv'Infernum” este deja în lucru și o să iasă garantat la Bookfest Timișoara 2025. Deja îmi dă intens de furcă, mai ales că am intrat adânc în miturile istorice și în mitologia creștină.

Mai târziu, poate peste 2-3 ani, o să mă ancorez în realitate și o să ies puțin din registrul fantasy (doar pentru moment!). Plănuiesc o carte despre locuri de muncă toxice, că tot ne întreba cineva la stand dacă avem cărți despre șefi abuzivi (știu, foarte random). Am avut vreo două experiențe de genul acesta, extrem de piperate, pe care mi-ar fi greu să le țin doar pentru mine. Momentan, e doar la nivel de idee. Vedem ce iese pe viitor.

Cărțile care ți-au marcat copilăria

O să râdeți, dar când eram mic, nu mă dădeam atât de mult în vânt după cărți. Poate pentru că sistemul de învățământ, așa cum arăta el când eram eu elev (și sper că s-au mai schimbat lucrurile) mă făcea să privesc lectura mai mult ca pe o obligație decât ca pe o activitate plăcută.

Dar culmea, tot în context școlar, am descoperit „Charlie și fabrica de ciocolată” de Roald Dahl în jurul vârstei de unsprezece ani. M-am îndrăgostit iremediabil de povestea aceasta și mi-a deschis drumul către viața de cititor înrăit. Mai departe, am descoperit treptat „James și piersica uriașă” - Roald Dahl, „Minunea” - R. J. Palacio, „Aventurile lui Huckleberry Finn” - Tom Sawyer și multe altele.

Mai târziu, am descoperit fantasy-ul și SF-ul, iar seriile care mi-au marcat adolescența au fost: „Magisterium” - Holly Black & Cassandra Clare, „Labirintul” - James Dashner, „Percy Jackson și Olimpienii” - Rick Riordan, „Banda celor șase ciori” - Leigh Bardugo, „Cartea neagră a secretelor”, „Magicianul oaselor” - F.E. Higgins, „Furia Roșie” - Pierce Brown.