[Cronici politice] Alex Dincovici: Cred că ar trebui să depășim momentul în care cel mai bun lucru pe care îl ai de spus într-o campanie este că ceilalți sunt corupți

Mesaje slabe, neispirate, afișe electorale cu poze „de liceu”, dezbateri online ce demonstrază că puțini candidați au echipe bune de comunicare, agresivități de tot felul online și offline, dar măcar s-au mai redus discursurile populiste anticorupție. Așa rezumă Alex Dincovici cea mai slabă campanie electorală întâmplată în România post-decembristă. Ne apropiem de linia de final a cursei electorale și există alegători care nu știu cine sunt candidații și nu au nici răspuns la întrebarea „Eu cu cine votez?”.

"Avem o mână de oameni competenți, care și-au construit notorietatea așa cum trebuie, fără agresivitate și fără „combinații”, fără mite electorale și oameni aduși la vot cu autocarul, și în rest o masă aproape amorfă de politicieni sau politicieni wannabe, dintre care mulți nu sunt în stare să poarte un dialog coerent de douăzeci de minute", spune Alex

Alex Dincovici analizează în continuare campania electorală pentru Alegerile Locale și Europarlamentare din acest an, cât și mesajele politice ale candidaților.

În linie dreaptă către votul din 9 iunie

Mi se pare una dintre cele mai slabe campanii de care am avut parte până acum. Începând cu faptul că am ajuns să citez din cetățeanul turmentat și să mă întreb Eu cu cine votez? pentru că ducem în primul rând o mare lipsă de candidați, care pare un simptom major al unei lipse de lideri la nivel politic. Nu mi se pare normal să nu ai candidați vizibil nici pentru Primăria Capitalei și nici pentru Cotroceni cu atât de puțin timp înainte de alegeri, ceea ce din punctul meu de vedere e foarte problematic pentru democrație. În plus, negocierile și alianțele, care nici măcar nu se mențin între diferitele niveluri ale alegerilor fac tot acest proces extrem de problematic și confuz.

Ce mi se mai pare aproape de domeniul științifico-fantasticului este că ne-am lovit și acum de numărul extrem de mare de semnături necesare pentru a putea candida, atât pentru independenți cât și pentru formațiunile politice. Am văzut agitație mare inclusiv la partide parlamentare și multe lamentări pe tema aceasta. Cred că democrația ar trebui să fie mult mai permisivă de atât, și nu înțeleg cum partide și oameni care s-au lovit de aceeași problemă cu mai mulți ani în urmă și care au ajuns în poziții de putere nu au reușit să schimbe nimic în acest sens.

Cam din aceeași categorie, a impresiilor negative, remarc multe firme de sondare apărute ca ciupercile după ploaie, care comunică slab și netransparent date uneori de domeniul fantasticului. Deși am mai lucrat și eu în zona asta, m-am limitat la cercetare calitativă, și nu aș intra într-un joc cu o miză atât de mare fără să fiu sigur că pot controla absolut tot procesul de culegere de date așa cum trebuie, astfel încât rezultatul să fie ireproșabil atât din punct de vedere metodologic, cât și din punct de vedere al calității datelor. Avem oameni și companii cu expertiză foarte bună aici, dar cu toate acestea nu îi vedem atât de des, și nu pot să nu mă întreb de ce.

Prin ce s-a diferențiat campania de anul acesta

Prin peisajul politic. Am văzut apărând în ultima vreme mai multe formațiuni suveraniste, și din păcate stânga a dispărut aproape complet de pe scenă. Programele electorale par în mare parte copii la indigo, partidele mainstream nu cred că au învățat nimic din aceste schimbări, și în următorii ani ar putea avea surprize majore, nu tocmai plăcute.

Văd în continuare o obsesie foarte mare pentru măsuri de dreapta în zona taxării, chiar și acolo unde nu au sens, la alegerile locale, unde candidații par că nu știu cum altfel ar putea să atragă pătura antreprenorială de partea lor, și o lipsă cruntă de viziune pe termen lung.

Mă bucur puțin că unele partide au mai scăpat, cât de cât, de discursul anticorupție și de mesajele negative pe care și-au bazat comunicarea atâta vreme, și au început măcar să mai discute despre construcție și modernizare, dar nu este suficient. Cred că ar trebui să depășim momentul în care cel mai bun lucru pe care îl ai de spus într-o campanie este că ceilalți sunt corupți și că principala măsură pe care o vor lua noii tăi oameni constă în eliminarea unor elemente din administrația precedentă. Mi se pare cel mai bun exemplu despre cum să nu faci politică.

Cele mai mari surprize în campania din 2024

Din ce am urmărit, cea mai mare și plăcută surpriză este ascensiunea lui Mihai Polițeanu, pentru Primăria din Ploiești. Este un om care s-a implicat mult în administrația locală, și care pare că a reușit, cu multă tenacitate, să construiască ceva. Sper să îi iasă și acum, dar mai ales după alegeri, pentru că orașul chiar merită o schimbare.

L-aș mai pune pe listă și pe Sabin Sărmaș, în Cluj, dar și pe Nicu Ștefănuță, la europarlamentare, care a reușit, ca independent, să strângă numărul aberant de mare de semnături necesar pentru a putea candida.

Cele mai corecte campanii

Ale lui Nicu Ștefănuță și Mihai Polițeanu, dar n-am urmărit îndeaproape ce se întâmplă în alte orașe.

La ce ne-am putea aștepta în continuare

Sper că la cât mai puține răsturnări neplăcute de situație, însă mă îngrijorează destul de mult alegerile prezidențiale și absența unor partide de stânga din politică, ceea ce înseamnă că nu-mi fac speranțe.

Exemple „Așa da”, „Așa nu”

La capitolul Așa DA, i-aș menționa pe Mihai Polițeanu, candidat la Primăria Ploiești, și pe Ana Ciceală, candidată la Primăria Sectorului 3 din București. Pe Mihai l-am urmărit și îl urmăresc sporadic, pentru că Ploieștiul este și orașul în care m-am născut, dar și un foarte bun exemplu pentru ce se întâmplă atunci când administrația ajunge să dispară aproape în întregime. Am un interes similar și pentru ce se întâmplă în Sectorul 3, unde primarul actual se comportă ca un adevărat baron local și aruncă bani publici cu nemiluita în proiecte de infrastructură făcute după ureche și fără respectarea unor minime reglementări de urbanism.

Ce apreciez în cazul campaniei lui Mihai Polițeanu este, pe de o parte, că a reușit, independent, să coaguleze în jurul său un număr remarcabil de actori și să devină o alternativă viabilă încă de anul acesta. Pe de altă parte, are și un program echilibrat care conține, lucru rar întâlnit astăzi, atât o viziune pentru oraș și pentru viitorul acestuia, cât și măsuri concrete axate pe îmbunătățirea calității vieții, în paralel cu măsurile corective care ar trebui să mai regleze din neajunsurile vechilor administrații.

Pe de altă parte, la Ana Ciceală am văzut același gen de viziune coerentă pentru sector, care include și preocupări care, din păcate, lipsesc la mulți candidați, pentru sănătate, educație și sport. E cazul să mai ieșim puțin din paradigma îngustă a preocupării pentru locuri de parcare și atacarea măsurilor vechii administrații, la care se limitează în continuare mare parte dintre politicieni.

La Așa NU, intră direct Matematică, nu usturoi, celebrul banner din București pro Nicușor Dan. După cum bine a amintit Răzvan Mătășel, trăim în țara în care un ardei iute a câștigat alegerile prezidențiale, de altfel una dintre cele mai bune campanii politice pe care le-am avut, în opinia mea. Cred că e exact genul de abordare elitistă care duce la alienarea unei bune părți din electorat și într-un fel parcă și ignoră complet că orașul are nevoie de administrație, nu de matematică, nici de usturoi, nici de populism, și nici de intelectuali care nu sunt cu picioarele pe pământ.

Pe de altă parte, bannerul cu Mulțumesc din precampanie a fost foarte bun.

Greșeli și gafe

În țara în care elita politică se ceartă, bate, sau se „mușcă de cap canibalistic” în parlament, nu cred că mai iese prea mult în evidență o gafă de campanie.

Aș da totuși trei exemple aici. Primul este Mihail Neamțu, care cred că a dat de departe cel mai bun studiu de caz de comunicare proastă. Te aștepți de la un om care se vinde mare cărturar și încearcă să educe lideri să fi învățat ceva din numeroasele partide în care a tot încercat să își găsească locul. În schimb, am văzut un mesaj pe care multă lume l-a catalogat drept penibil, și cred că e mult prea indulgentă descrierea. Rezultatul este că s-a discreditat și în fața conservatorilor apropiați cu care se mândrea, și este posibil să își fi încheiat complet acest capitol aproape politic al vieții cu ocazia asta. Ceea ce nu e un lucru rău.

Celelalte două exemple sunt relativ similare, și au de a face cu utilizarea trolilor în mediul online. Aici, cred că etalonul este Gabriela Firea, pe a cărei pagină de Facebook ajungi să oscilezi de multe ori între amuzament și îngrijorare, cu toate că pentru mine cel mai frapant exemplu negativ de troli în politică a apărut la Ministrul Educației. Sebastian Burduja însă nu se află departe. Vom vedea din ce în ce mai des astfel de campanii de dezinformare, cred că trebuie să ne bucurăm că limbajul trolilor este destul de rudimentar și ușor de identificat acum, pentru că este „prea pe față”.

Sunt deja mulți candidați care se folosesc de modele mari de limbaj pentru a inunda internetul cu știri și informații, și va deveni din ce în ce mai dificil să te orientezi în acest noian.

Mesajele politice

Slabe, neinspirate, lipsite de viziune și reciclate, fie și din manualele de istorie.

Candidatul ale cărui mesaje ajung cel mai des la tine

Din păcate, nu ajunge niciun mesaj foarte des și nici măcar foarte coerent. Locuiesc în sectorul 3, am domiciliul în sectorul 5, dar sunt vizat mai des de mesaje electorale pentru sectoarele 6 și 2, probabil datorită faptului că am lucrat pe diferite proiecte și în aceste sectoare.  Am observat, în schimb, un spot difuzat pe televiziunea națională de către Primăria Sectorului 3, în precampanie, și care, din punctul meu de vedere, este de fapt o investiție în campania actualului primar. Strict pentru 3, am fost targetat direct doar de către Ana Ciceală, online, cu un clip de campanie al unui mini discurs, pe care mi-a fost destul de greu să-l urmăresc, pentru că eu personal nu prea am răbdare să urmăresc videouri care pot fi condensate într-un text mult mai relevant.

În schimb, am nimerit în Vaslui chiar înainte de pregătirea evenimentului AUR pentru lansarea candidaților, de pe 25 mai, care sunt convins că a avut un impact foarte mare în oraș, cel puțin dacă îl comparăm cu panotajele electorale extrem de restrictive din campanie și la care nu se uită nimeni. Cred, din păcate, că o să luăm lecții de la ei de acum înainte.

Online vs televiziune

Dacă nu ești pe social media nu prea (mai) exiști, sau cel puțin așa se spune. Dar, pe de altă parte, având în vedere participarea redusă la vot și încrederea din ce în ce mai scăzută în instituții, în clasa politică și mai ales în media tradiționale, nu-mi dau seama ce impact real are. Oricât de bine ai încerca să ajustezi comunicarea și să o duci către un public țintă bine definit, de îndată ce mesajul a plecat către social media, nu știi în ce direcție o va lua, și nici dacă va ajunge cu adevărat către potențialii tăi alegători.

Cred că unii politicieni iau prea în serios social media, și se afundă unde nu trebuie și mai ales cum nu trebuie, în timp ce alții iau prea puțin în serios acest mediu de comunicare.

Aș da ca exemplu bun de comunicare digitală (din păcate) AUR. George Simion dă mesaje vocale când e ziua ta, ceea ce mi se pare fascinant, și intra chiar și în liveuri pe TikTok și în dialog direct cu alți oameni. Oricât de mult ne-am amuza de înregistrări, pentru multă lume funcționează, și e într-un fel opusul elitismului de care dau dovadă multe dintre celelalte partide. Comunicarea lor pare extrem de bine organizată și chiar dacă are un fundament foarte șubred, multe alte partide ar avea de învățat de la ei.

Televiziunea rămâne însă, în continuare, un mediu foarte relevant pentru multă lume, și nu este suficient să faci campanie doar pe social media. O problemă pe care o văd aici este însă legată de încrederea în mass media tradiționale. Am senzația, deși este bazată doar pe niște mici cercetări calitative legate de preferințele de consum media, că din ce în ce mai mulți oameni încep să își ia știrile din online, dar de pe canale destul de obscure, tocmai datorită lipsei de încredere în televiziuni și trusturile media, mai ales după pandemie și o serie de gafe destul de mari (mai țineți minte știrea despre moartea lui Florin Salam?). Acestea ajung greu de identificat, și implicit dezinformarea greu de combătut. Am întâlnit inclusiv oameni de peste 50 de ani abonați la diferite canale de Telegram și Youtube care promovează narațiuni antieuropene și teorii ale conspirației greu de digerat pentru publicul IQads, dar care au mult sens pentru o parte semnificativă a populației. Acum cel puțin, asta mi se pare o miză foarte importantă pentru alegerile europarlamentare, și prea puțini oameni par să o conștientizeze.

Comunicarea politică din România

Am străbătut recent jumătate de țară, și mi se pare că nu s-a schimbat nimic esențial. Afișele pe care le-am văzut au aceleași poze cu candidați care de care mai crispați, de multe ori într-o ținută complet neinspirată. La Sectorul 1 erau de exemplu niște poze pe corturile de campanie, în perioada de strângere a semnăturilor, cu oamenii în cămăși albe, cu mânecile suflecate, pe fundal tot alb). Cumva îmi aduc aminte de pozele din albumele de liceu, în care oricât de mult te chinuiai să te îmbraci frumos și să zâmbești, în final fotograful alegea cea mai dubioasă poză, de ajungea să îți fie rușine de ea și să nu mai vrei să ieși o săptămână din casă. M-am întrebat câți candidați nu retrăiesc acele momente în perioada asta.

Mutatul dezbaterilor și al comunicării în mediul online, care să spunem că ar fi o mare schimbare structurală, e o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, democratizează puțin lucrurile și aduce candidații mai aproape de oameni, pe de altă parte se vede cât de puțini au competențe relevante, echipă bună de comunicare și un minim de media training.

Cum stau candidații la capitolul imagine politică

Care candidați, care imagine, care comunicare? Avem o mână de oameni competenți, care și-au construit notorietatea așa cum trebuie, fără agresivitate și fără „combinații”, fără mite electorale și oameni aduși la vot cu autocarul, și în rest o masă aproape amorfă de politicieni sau politicieni wannabe, dintre care mulți nu sunt în stare să poarte un dialog coerent de douăzeci de minute.

Poate schimba o campanie electorală opțiunile de vot?

Dacă lărgim puțin sensul termenului, da.  Însă este nevoie de strategie, de viziune, și de un interval de timp mult mai larg decât cel al calendarului electoral. Pentru cei care vizează un al doilea mandat, campania ar trebui să înceapă în momentul în care își încep activitatea, nu în anul electoral. Pentru cei care visează (nu vizează, pentru că au deja un dezavantaj), campania ar trebui, în mod similar, să înceapă cu mult timp înainte. Vă pot spune din teren că în București trăiesc destui oameni care nu l-ar putea recunoaște pe stradă pe actualul primar, darămite pe contracandidații săi. La primăriile de sector e și mai și, iar cei care se află în linia a doua (viceprimari sau consilieri) sunt mult mai puțin vizibili și cunoscuți.