Legendele publicitarilor - partea a 2-a

Asa cum am promis saptamana trecuta, revenim cu ultima parte din povestile publicitarilor. Saptamana aceasta, grupul creativilor recunoscuti ne introduce in lumea filmarilor, a primelor instrumente de munca si isi exprima parerea de experimentati despre ce nu ar trebui sa faca tinerii dornici de afirmare.

Prima filmare
In functie de formatie si vocatie, creativii iubesc sau nu filmarile, au amintiri placute sau nu isi amintesc nimic memorabil. Parerile sunt, normal, impartite pe categorii.
“Prima filmare a fost cea pentru ziarul Ziua, cu Costica Chelba regizor. Era o prostie de scenariu, pe care el l-a facut si mai varza. Noi voiam o mare de oameni care sa citeasca ziarul in fata unui aeroport international “de figuri” si am sfarsit cu vreo 80 de ametiti cu ziare deschise in parcarea de la Baneasa. Da, ma entuziasmez si acum la filmari, iar cei care au avut ocazia sa fie cu mine pe platouri cand am facut Teletech , Altex “Halatul” sau spoturile pentru Prigat stiu foarte bine asta”, spune Bogdan Naumovici.

Directorul de creatie de la TBWA/Merlin, Cristian Munteanu, spune ca nu-si mai aminteste prima filmare la care a participat, dar crede ca a fost „foarte stresat si atent. Azi nu ma mai entuziasmez, dar sunt in continuare foarte atent ca lucrurile sa mearga cat de bine se poate”.

Nici Serban Alexandrescu nu a manifestat un mare entuziasm la filmari, dar, pentru ca sunt imprevizibile, au reusit sa-i mentina interesul: “stau tot timpul pe ghimpi – intrebati-l pe Valcu. Imi temperez ingrijorarea doar ca sa nu intre clientul la idei. Ii invidiez enorm pe cei care se simt bine, ciupesc actrita de fund, glumesc cu masinistii, ii fac farse asistentului de regie. Pur si simplu nu ma pot schimba. Intotdeauna sunt stresat ca o sa imi scape ceva si, daca nu e “in the can”, nu e deloc. Daca nu s-a filmat, pa si la revedere. Asa ca stau cu ochii cat cepele si ma stresez din zori si pana la “check the gates!”, spune Alexandrescu.

Despre prima filmare isi aminteste ca a fost…“Groaznic. Pentru ca erau bugete de 1994. De-abia erau bani de o sina de traveling. Pelicula? “O, tu nici visezi batrane…” Oameni din Buftea care iti scoteau ochii din 5 in 5 secunde cat de tare se prostitueaza ei facand asta si care isi bagau picioarele in tot. Noroc ca aveau nevoie de dolarii aia ca sa isi cumpere blugi, whisky si bere la cutie din targ”.

Adrian Botan, un art prin definitie, prefera sa se eschiveze de la filmari. Face tot in pre-productie, cu conditia sa nu fie pe platou…
“Ma plictisesc de moarte la filmari. De aceea, de mult nici nu am mai calcat pe la vreuna (…) pe platou este un singur sef, Regizorul; si de aceea ii las lui toata puterea. Cu Radu Muntean chiar am o conventie: la filmarile lui dispar de pe platou in momentul in care se da Motor. Si pana acum conventia asta a dat rezultate de exceptie”.

Desi impartaseste parerea lui Botan, cum ca regizorul “stie mai bine”, Alexandru Dumitrescu (Tugu), si-a luat prima filmare in serios si cu emotiile de rigoare.
“Prima filmare mai organizata a fost la un detergent, cand am venit la McCann. Mai facusem spoturi la DDB, dar nu fusesem la filmari - nici nu mai stiu de ce. Am fost destul de emotionat si mi se parea ca trebuie sa fiu extrem de atent la fiecare cadru si sa am controlul absolut. Pana la urma, bineinteles ca regizorul a facut tot ce a vrut el”, povesteste Tugu.

Primele instrumente de munca
Surprinzator, dar oamenii chiar isi aduc aminte de ele, desi le vad acum ca pe adevarate piese de muzeu. Unii dintre ei au trecut chiar prin momente istorice…
“Corel Draw pe 386, sau Freehand pe Mac-uri Quadra. Am vazut Photoshop-ul nascandu-se sub ochii mei”, isi aminteste Botan.

Mac Quadra era o piesa foarte populara pentru publicitarii anilor ’90. Le-a lasat urme atat lui Alexandrescu de la Headvertising, dar si lui Naumovici.
“Se foloseau masini de scris, nu calculatoare. Artii erau pe “napolitane” Mac. Quadra a adus un urias salt tehnologic! – am si pastrat unul in agentie, din 1995. E putin ingalbenit si incepe sa miroasa a Muzeul Leonida. Inca se mai taia si se lipea la creatie. Cutter-ul era o scula foarte utila. Lumea corecta copy-ul cu lichid corector. In rest, aceeasi bulibaseala in termeni ca si astazi. Multi clienti, ca si astazi, spuneau logo in loc de slogan si invers. Dar parca mai multa lume voia sa se culce cu actrita din spot decat astazi. Si se statea mai multe nopti, ceea ce era nasol. Si tot ca astazi, entuziasmul compensa competenta. Din pacate. Eram niste narozi cu creierii in flacari”, e de parere Alexandrescu.

“Niste Mac-uri mici, in care inca mai intrau dischete, o imprimanta color care scotea un print la jumatate de ora si pe ala cu culorile gresite, iar directoarea mea de creatie de atunci se incuia cate 2 zile in biroul personal ca sa scrie un PPM booklet”, isi aminteste si Naumovici.

Si de la Mac-uri vechi, la Mac-uri noi, trece vremea in agentii. Claudiu Dobrita, directorul de creatie de la Grey, povesteste despre noua generatie de creativi pe Mac-uri.
“Eu am intrat in Leo Burnett in 2002, intr-un lot al LeoAcademy “zero”, un program de training si recrutare care a lansat oameni ca Mihai Gongu sau Laurentiu Semeniuc. Agentia m-a primit cu un Mac. Eu nu mai vazusem asa ceva. A fost simpatic. Termenii erau aceiasi, oamenii sunt mereu altii. In principiu, pe langa termenii uzuali mereu intraductibili, care te despart de vechii prieteni si te apropie de unii noi, se folosea si se foloseste des cuvantul acela care desemneaza o localitate pitoreasca de pe coasta Adriaticii”, spune Dobrita.

Munteanu a fost mai degraba afectat la nivel conceptual, nu tehnic. Creativul de la TBWA/Merlin e de parere ca pe-atunci oamenii erau mai entuziasti, mai “ne-prafuiti”.
“Deosebirile mari intre publicitatea de acum niste ani si cea de azi nu sunt cele legate de calculatoare sau de termenii folositi. Cred ca atunci exista un alt suflu si o alta atmosfera. Dorinta de a face lucrurile mai bine nu era datorata goanei dupa premii. Oamenii erau parca mai tineri si mai entuziasti. Azi gasesc blazare si arivism pana si la studentii care nu stiu pe ce lume sunt”, spune Munteanu.

Sfaturi pentru neinitiati
Si ca sa nu fie loviti de plafonare chiar inainte de a face prima reclama, publicitarii s-au indurat si au impartasit cunostinte, “trairi de interior” si pareri celor care, la un moment dat, vor sa se foloseasca de ele.

“L-as sfatui sa faca ceva, nu doar sa trimita un simplu CV. Daca vrea sa fie art director sa puna mana sa faca o eticheta pentru un produs oarecare, sa faca un poster pentru vreun client inventat, orice numai sa vina la mine cu un cd pe care are niste lucruri despre care sa poata sa imi vorbeasca: “uite am facut asa din cauza asta, si asta, si asta…” Sa imi arate ca vrea sa faca treaba si, daca se poate, ca e si bun”, e de parere Munteanu.

Mai nihilist, Naumovici ii sfatuieste pe tineri... “Sa nu se apuce. Au trecut vremurile in care puteai sa intri in creatie spunandu-i sloganului “logo”, asa cum mi s-a intamplat mie. Acum, cu atatia ani de cand publicitatea este un mic star printre industrii, cu emisiuni TV, reviste, site-uri dedicate, nu mai are nimeni nici o scuza sa fie complet ignorant”.

Nici Botan nu e foarte optimist, din acest punct de vedere. “Sa se apuce de altceva”, spune, scurt si la obiect, directorul de creatie de la McCann. Poate stiu ei, publicitarii, ceva…

Mai tanar si mai optimist, Dobrita isi pastreaza calmul si mai crede inca in generatiile ce vor fi sa vina. “E greu sa vrei sa te apuci de creatie, dar sa nu stii despre ce e vorba. De obicei, afli despre ce e vorba, iti dai seama ca-ti place, apoi incerci. Aici e vorba de talent, restul se invata. Cred ca sfatul e sa nu-si piarda curiozitatea si sa fie dispusi sa riste. A, si sa traiasca, sa vada cum e, ca sa aiba ceva de spus celorlalti”.