Vrem scurtături. Să fim fericiți acum, să rezolvăm instant problemele, să ne vindecăm la deadline, să ne dezvoltăm repede. Vrem scurtături și pentru copiii noștri, le căutăm în aplicații, rețete educaționale, metode de dezvoltare personală, ateliere, cărți. Poveștile nu sunt scurtături, însă, chiar dacă așa promit trendurile. Poveștile sunt călătorii de care avem nevoie pentru a înțelege că scurtăturile nu funcționează, arată Mihai Mănescu, specialist în comunicare, scenarist și producător, scriitor.
Mihai este obsedat de povești și merge pe urmele lor în film, comunicare, literatură, online. A studiat Scenaristica şi Comunicarea audio-vizuală la UNATC-ului, are un Master în Istoria Ezoterismului Occidental la Universitatea Exeter din Marea Britanie și un doctorat pe aceeași temă. A scris scenarii pentru filmele “Ultimul Zburător”, “Live” şi “Copacul dorinţelor: Amintiri din copilărie”, în 2022 a publicat romanul "Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie" și în 2023 cartea "Povești despre speranță". A fondat ONG-ul Sustin.org și, recent, a lansat site-ul de povești pentru copii MiniPovesti.ro.
"Aici e frumusețea literaturii pentru copii, că nu existe limite. Îmi place să scriu povești care să aibă un impact în sufletul și în mintea cititorului. Îmi place să scot cititorii din zona de confort, să îi provoc să pornească în călătorii inedite pentru a se descoperi pe ei înșiși", spune Mihai.
Povestim cu Mihai Mănescu în continuare despre povești, dar și despre problema analfabestismului funcțional din România, despre răbdarea de a citi, a descoperi lumea și de a crește fără scurtături.
Despre tine, cel mai important de știut
Sunt un mare pasionat de povești. Încă de când am pășit în facultatea de film, m-a frământat o întrebare: Cum faci să spui o poveste care să fie înțeleasă de foarte mulți oameni, indiferent de țara în care trăiesc, de contextul social, de cultură, etnie, religie sau orientare sexuală? Și așa am pornit într-o călătorie minunată, care m-a purtat prin teorie de film, mai exact teoria scenariului de film, mitologie și lumea marelui profesor Joseph Campbell și, nu în ultimul rând, prin istoria religiilor, locul din care provin toate sursele înțelepciunii universale. E un drum lung, ce poate fi parcurs doar dacă ai suficientă curiozitate să mergi mai departe, iar mie îmi place că acest drum nu se termină niciodată. Cu cât înaintezi mai mult, cu atât apar mai multe întrebări și mai multe bifurcații.
Etapele care te-au adus aici
Am absolvit UNATC în 2007, la secția de Scenaristică (comunicare audio-vizuală), am continuat studiile și am ajuns să-mi dau doctoratul în Cinematografie și media, cu o teză interdisciplinară. Am început să predau scenaristică la UNATC și apoi la Universitatea Hyperion din 2012, acolo unde predau și astăzi. Am făcut și câteva filme, am scris și două cărți pentru copii, le găsiți pe toate dacă dați un search pe google sau Imdb. Dar, fiindcă în România e foarte greu să trăiești din scris, am și o călătorie interesantă în comunicare. Am adunat niște ani buni de coordonare de comunicare în ONG, am fost implicat și într-un start-up tech, iar acum mi-am găsit drumul în educație, la singura platformă de testare standardizată pentru elevii de clasele I-XII.
Scenarii, povești, marketing
Toate acestea se intersectează în acel element comun, cunoscut în toate industriile drept storytelling. E vorba aceea minunată din Filantropica a lui Nae Caranfil: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește de pomană”. Cred cu tărie că principiile meseriei de povestitor se regăsesc în toate domeniile, indiferent că vorbim de marketing, sales, management sau comunicare. Ceea ce este oarecum firesc, deoarece oamenii sunt ființe ale ficțiunii.
Noi funcționăm doar pe bază de povești, iar lumea din jurul nostru este o consecință a acestei capacități a omului de a construi lumi și de a-și folosi imaginația pentru a se dezvolta. Problema este că meseria de povestitor se învață greu și necesită o investiție de foarte multe ore de studiu și practică. Văd deseori diverși oameni din mediul online care își atribuie singuri calificarea de „storyteller”, doar pentru că au scris niște texte pe blog sau au făcut un curs pe Udemy. Numai că principiile acestei meserii nu pot fi învățate pe Youtube sau pe Tik Tok. Seamănă, dacă vrei, într-o mică măsură și cu medicina. Nu poți fi doctor citind chestii pe Google. Din păcate, la noi în online vedem cum mulți se pricep și la medicină, și la storytelling.
Când a început fascinația pentru povești
A început în liceu, când eram un tip foarte timid și introvertit. Nu mi-a plăcut deloc treaba asta la mine, mai ales că bullying-ul era la modă și pe vremea aia, așa că am vrut cu orice preț să scap de complexe și m-am dus la trupa de teatru. Și pe lângă asta, am avut norocul că, pe vremea mea, în liceu se mai studiau literatura universală și istoria artei, iar profesoara mea de atunci, doamna Cristina Vasiliu, care preda și în UNATC, mi-a sugerat să arunc o privire și spre această facultate. Deși primele opțiuni care îți sar în ochi sunt Actoria sau Regia de film, mie mi-a plăcut cum suna Scenaristica. Ideea de a fi omul din umbră care pune bazele filmului mi s-a părut a fi foarte interesantă. Și așa am ajuns să dau admitere acolo și să intru în fascinanta lume a filmului.
Film & literatură
Mereu am crezut despre mine că pot scrie scenarii, dar nu pot scrie literatură. Sunt două genuri total diferite și nu seamănă deloc, fiindcă scenariul este un element de bucătărie internă a filmului, un text citit doar de profesioniștii din diferitele departamente ale unei echipe de producție, pe când literatura este o comunicare directă a autorului cu publicul. Așa că am fugit mereu de literatură.
Dar a venit pandemia și cu toții am început să facem lucruri pe care nu le mai făcusem până atunci. Lockdown-ul m-a prins în toiul producției filmului „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie”, când totul s-a pus pe hold, iar noi nu mai știam dacă vom mai face acel proiect. Eu am iubit foarte mult acea poveste.
Am scris primul draft în 2018 și filmul a apărut în cinema în 2022, deci pot spune că mi-am dat 4 ani din viață pentru o poveste. Și pentru că erau atâtea necunoscute în plină pandemie, mi-am zis că nu vreau ca povestea din „Copac” să rămână într-un sertar și așa m-am apucat să scriu romanul. Mi-am spus că s-o găsi o editură micuță să-mi publice și mie maculatura (aveam multă încredere în ce scriam, după cum se vede). Și, spre marea mea surpriză, editura Humanitas Junior a citit manuscrisul, a crezut în poveste și în mine, așa că a decis să publice cartea. Vă puteți imagina că pentru mine a fost un șoc care mi-a dat de gândit și m-a făcut să prind curaj și să o iau pe această cale a scrisului de literatură pentru copii.
Proiectul MiniPovesti.ro
După cele două cărți publicate până acum și cu a treia care va vedea lumina tiparului în toamna acestui an, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva ca să mă citească mai multă lume. Chiar dacă editura se implică în promovarea autorului și a cărților, într-o Românie în care, în 2023, 11 milioane de oameni nu au citit nicio carte, e destul de complicat să devii un scriitor cunoscut. Așa că mi-a venit ideea să scriu mai multe povești scurte și să le public săptămânal pe blogul meu. Doar că am norocul să fiu înconjurat de foarte mulți oameni specializați în comunicare, marketing și digital, care m-au sfătuit că ar fi mai înțelept să duc toate poveștile acestea sub umbrela unui brand, și așa s-a născut Minipovesti.ro.
Cum bine spunea un prieten de-al meu, un site cu mini povești pentru mini adulți. Ca la fiecare proiect, am adunat alături oameni dragi care vor să se implice și să facă lucruri frumoase, am reușit să obținem și o finanțare de la AFCN cu asociația din care fac parte, Sustin.org, ca să putem urni proiectul și acum iată-l live, disponibil în mod gratuit pentru toată lumea.
Pe Minipovesti, copiii, părinții și bunicii vor găsi câte o poveste nouă în fiecare săptămână, atât text, cât și audio, ilustrată de prietenul DALL-E (A.I.). Dar Minipovesti s-a transformat treptat, fiindcă v-am spus că lucrez în educație și aici am descoperit niște cifre care m-au speriat și care arată că România nu e deloc pe drumul cel bun atunci când vorbim de viitorul copiilor.
Resurse de literație
Conform celor mai recente rezultate PISA, 42% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcțional, iar lumea nu cred că își dă seama de gravitatea acestui lucru. A fi analfabet funcțional înseamnă să știi să citești literele, dar să nu înțelegi ce citești. Și acum vreau să vizualizați o sală de clasă dintr-o școală. Dacă aveți copii, poate fi chiar clasa copilului vostru. Ei, acum vreau să conștientizați că aproape jumătate dintre acești copii, deci 1 din 2, nu înțeleg ceea ce citesc. La nivel național. Și că tot vorbim de povești, mai imaginați-vă un lucru. Sunteți pe masa de operație, viața voastră depinde de chirurgul care o să facă operația și în fața voastră apare unul dintre acei copii pe care i-ați vizualizat în clasa de mai înainte. O să spuneți că nu e posibil ca un medic să fie analfabet funcțional, dar cifrele nu mint, așa că în viitor șansele ca acest lucru să se întâmple sunt de aproximativ 42%.
Revenind la Minipovesti, mi-am dorit ca poveștile de pe acest site să contribuie la încercarea, dificilă de altfel, de a mai scădea procentul de 42%. Așa că, pe lângă povești, mi-am dorit să fac și resurse de literație bazate pe textele publicate pe site. Și în acest demers mi s-au alăturat profesori de limba română, dar și mentori de literație, din cadrul Asociației InfinitEdu. Și nu ne oprim aici. Pregătim multe surprize interesante, prin care îmi doresc ca această platformă să fie una cu povești relevante, dar și distractive pentru cei mici și cei mari deopotrivă.
Reacții
Fiind un proiect mai ONG-istic, dacă îi pot spune așa, nu mi-am făcut prea mari așteptări să devină viral sau să adune zeci de mii de followeri peste noapte. Nu știu ca vreo carte sau poveste să fi făcut asta în România până astăzi, deci nu m-am îmbătat cu apă rece. Dar am avut norocul ca versiunile audio ale poveștilor să fie citite de niște voci foarte cunoscute, precum Irina Margareta Nistor, Ada Condeescu și Marcelo Cobzariu, care au ajutat la creșterea notorietății.
Și așa am descoperit că există un interes foarte mare al „cititului” de povești audio. Practic am avut mii de accesări ale playerului audio de pe site și ale canalelor de Spotify și Youtube, ceea ce arată că oamenii vor să transforme cititul într-o experiență, iar mediul audio e foarte bun în acest sens. Așa că vom continua cu poveștile săptămânale și vă invit să le descoperiți. E suficient să vă abonați la newsletter-ul Minipovești sau să urmăriți canalele de social media și veți fi constant informați despre ce urmează să fie publicat.
Ții cont de anumite limite când scrii pentru copii?
Aici e frumusețea literaturii pentru copii, că nu existe limite. Îmi place să scriu povești care să aibă un impact în sufletul și în mintea cititorului. Îmi place să scot cititorii din zona de confort, să îi provoc să pornească în călătorii inedite pentru a se descoperi pe ei înșiși. Cred foarte tare în puterea transformațională a unei povești și de aceea îmi doresc ca mesajele din poveștile pe care le scriu să fie relevante pentru copiii și părinții anului 2024. Îmi doresc foarte mult să reușesc să nu scriu niciodată pentru copilul din mine, ca un fel de nostalgie legată de trecutul meu, ci pentru copiii care acum își trăiesc copilăria.
Trenduri în literatura pentru copii
Observ trenduri internaționale care nu ezită să le vorbească copiilor despre teme complicate atât din punct de vedere social, moral sau emoțional. Trăim într-o lume deschisă, în care cei mici văd tot felul de lucruri pe care noi nu le-am văzut când eram mici, așa că e obligatoriu să vorbim cu ei despre asta. Răul e omniprezent în jurul lor, încă de la vârste fragede, așa că văd din ce în ce mai des, în trendurile internaționale, povești care își propun să înarmeze copiii cu arme emoționale, pentru a face față la diferite situații grele pe care le pot întâmpina.
Văd din ce în ce mai des povești întunecate, grele, complexe, care nu subestimează capacitatea intelectuală a copiilor, ci din contră, au menirea de a îi scoate din zonele lor de confort și de a le aduce puțină lumină atât în minte, cât și în suflet.
Ce își doresc copiii, ce caută părinții
Există o evoluție clară în rândul publicului de carte pentru copii, însă mai e mult de lucrat și de citit în această direcție. Observ această tendință a părinților de a folosi cititul ca unealtă pentru dezvoltarea personală a copilului. Ceea ce nu este un lucru rău, dar din păcate alegerile pe care le fac pentru textele pe care le aduc în fața copiilor ne arată că și în rândul părinților sunt probleme când vine vorba de lectură.
Spuneam și mai sus: în 2023, 11 milioane de români nu au citit nicio carte, deci vorbim și de părinți care nu citesc, nu doar de copii. Și de aici apare un fenomen prin care mulți părinți caută scurtături. Nu se documentează suficient despre cărțile disponibile pe piață, iau cea mai „populară” opțiune, sau cea mai promovată opțiune, sau cea care are titlul sau coperta cea mai „safe” pentru copilul lui.
Până la urmă, mulți percep cartea ca pe un tutorial rapid și mă amuz copios când văd pe tot felul de grupuri destinate lecturii postări de tipul „Am un băiețel/fetiță de X ani și îi este tare frică de întuneric. Ce carte să citească pentru a scăpa de frica de întuneric?”. Ori cu siguranță nu o carte va face ca frica micuțului de întuneric să dispară ca prin magie. Puteți înlocui frica de întuneric cu orice altceva. Poveștile ajută, dar nu pot să înlocuiască părinții și timpul pe care aceștia îl alocă copilului. Și așa ajungem să discutăm despre alte probleme.
Cărțile care trebuie ne învețe ceva
Cărțile trebuie să fie educative, dar nu în sens didactic. Nu îmi plac deloc cărțile teziste, care spun o poveste și la final trebuie să îți dea și explicația legată de ce a trebuit tu să înveți din povestea respectivă. O poveste bine scrisă, și aici reiterez cât este de important ca scriitorul să stăpânească arta meseriei de a povesti, lucrează pe mai multe niveluri. Este nivelul superficial, în care vedem acțiunea din poveste (plotul, așa cum e el definit în scenaristică), dar avem și nivelul profund, în care vorbim despre mesajul pe care orice poveste trebuie obligatoriu să îl transmită. Acest mesaj trebuie să reiasă însă din poveste, nu să fie explicat ad literam.
Povestea trebuie să stimuleze imaginația, gândirea critică, ori dacă noi îi explicăm mură în gură ce trebuie să înțeleagă din poveste, el nu mai este provocat să își folosească propriile resurse și se plictisește. Cu cât povestea este mai incitantă, mai intrigantă, mai relevantă pentru copil, cu atât el o va accepta și o va consuma mai mult. Și atunci este mai ușor să discuți cu cel mic despre ce a citit, să îi asculți părerea, să îl provoci să fie curios și să își pună întrebări și să discuți cu el ca de la egal la egal. Doar prin întrebări și curiozități, cel mic va evolua și textele vor începe să treacă din ce în ce mai mult prin el și nu pe lângă el, astfel încât cititul să devină o activitate plăcută a vieții lui și pe care să o practice chiar și atunci când va deveni adult.
Cărți pentru copii care ți-au atras atenția anul acesta
Mi-au atras atenția cărțile scrise de Eric-Emmanuel Schmitt din seria „Poveștile Bufniței”, publicate de editura Humanitas Junior. E senzațional să citești povești pentru copii scrise de un mare autor contemporan de literatură pentru adulți. Se desprind de acel tezism despre care povesteam anterior și vezi cu adevărat experiența unui scriitor care stăpânește la perfecțiune tainele storytelling-ului. Mi-a plăcut că în ele am găsit metafore și sfaturi extrem de utile despre învingerea fricilor, despre fericire și despre cum devii un om mai bun. Sfaturi foarte relevante și pentru adulți, nu doar pentru copii. Până la urmă și părinții trebuie să fie atrași de textul pe care i-l citesc copilului înainte de culcare. Altfel se simte glasul părintelui când și el rezonează la poveste.
Poveștile care te-au fascinat în copilărie
Aș spune că Legendele Olimpului, de Alexandru Mitru, dar sincer, nu mai știu să zic exact poveștile de atunci. Și asta pentru că eu citesc foarte multă literatură pentru copii chiar și la vârsta asta. Îmi place să fiu conectat la ce se scrie atât în lume cât și la noi, ca să pot gândi povești relevante. Dar ca să răspund, pot spune câteva povești pentru copii care m-au fascinat de când am luat-o pe drumul acesta. Prima ar fi „Cartea cimitirului”, a lui Neil Gaiman, care m-a uimit prin tema abordată. Niciodată nu m-am gândit la o interpretare a celebrei „Cartea Junglei” într-un cimitir, cu fantome, dar de aceea Neil Gaiman este poate unul dintre cei mai buni autori contemporani.
Apoi, o carte care m-a fascinat este „Chemarea Monstrului” scrisă de Patrick Ness și care are atâta emoție în ea încât, mărturisesc, am plâns la final. Sunt două cărți pentru copii care abordează niște teme foarte delicate, sunt foarte întunecate, dar cu toate astea au fascinat milioane de cititori, ambele fiind bestseller-uri internaționale. Și asta ne spune că, în definitiv, copiii noștri vor să citească povești relevante despre viață. Iar viața nu e mereu roz. Aproape niciodată.
