[Hai cu Votul] Mihai Popescu: Visăm cu toții ori mesianism, ori dictatură și nu ne sculăm din pat pentru nimic care se situează între ele. Din fericire, nu vom primi nici una, nici alta. Sper

Tot pe sistemul „răul cel mai mic” votăm mulți și anul ăsta. Fost om de presă, acum publicitar, Mihai Popescu vorbește despre nevoia unui partid progresist pe scena politică românească. Să vedem cum ar fi și această alternativă. Cu el povestim și despre cum se vede electoratul român: blazat sau încrezător, cauze ale absenteismului la vot și posibile demersuri, în afara campaniilor electorale, pentru a mări prezența la urne când sunt alegeri.

"Cea mai caraghioasă fază mi se pare aia cu „de ce nu votează, dom’le tinerii?!”, când realist niciun partid nu li se adresează. Altfel, lumea a murit la Revoluție și pentru dreptul fiecăruia de a se abține de la un vot, că și abținerea e opțiune legitimă de vot în democrație", spune Mihai

Blazați sau încrezători, pe 9 iunie avem Alegeri Locale și Europarlamentare, iar Mihai speră să nu primim nici mesianism, nici dictatură. Poate ceva între cele două, dacă există, fiindcă extremele sunt periculoase.

Blazați sau încrezători. Care e percepția ta despre electorat?

Toată lumea e mai blazată decât a fost vreodată și sunt mari șanse de o prezență minimă istorică vot, că nu mai are niciun partid o poziție credibilă. Ipotetic vorbind, nu vrea nimeni să voteze candidatul tânăr probusiness, pentru că știe că votează la pachet și candidatul baron medieval corupt de rit vechi la pachet cu el. Trist e că ipoteza asta se aplică la ambele alianțe. Iar alternativa la ele e direct populism de extremă dreaptă. Electoratul își vede de viață cum poate și se gândește iar să emigreze.

Campania electorală

Este primul an în care trăim o campanie struțocămilă, jumătate locale, jumătate europarlamentare și, ca în orice moment în care faci două lucruri deodată, nu iese niciunul bine. De fapt, în afară de un independent și două partide noi, partidele mari nu par deloc preocupate de Europarlamentare, cum de altfel nici restul românilor nu par foarte interesați.

La Locale se vede clar că e primul an în care se concentrează toți candidații serios pe conținut de Facebook (ba chiar și TikTok), cu echipe de content marketing profesioniste, strategii clare, ore întregi de filmări în stradă. Dar în rest e haos total, două alianțe cu oameni cu poziții contradictorii, câte (minimum) două electorate care se urăsc reciproc per alianță, candidați care dispar de pe o zi pe alta și fiecare sondaj apare cu un alt rezultat în funcție de partidul care-l plătește.

În același timp, pare că trăim și o campanie unde iarăși se aruncă bani aiurea pe televiziuni de știri. Ca dovadă, au apărut vreo trei televiziuni de știri noi doar anul trecut, pentru alegerile astea, plus un post de agricultură și unul de muzică populară care și-au băgat jurnal de știri doar ca să-și ia licența CNA de post generalist și să primească publicitate electorală. Toate cu o audiență lunară adunată mai mică decât reachul unui status de Facebook de la un om cu 2000 de prieteni.

Ce te motivează să mergi la vot

În principiu, aș zice că mă duc să votez orice ca să nu iasă extrema dreaptă cu scor mare, clasicul „răul cel mai mic”. Mă tem din ce în ce mai mult de momentul Iliescu-Vadim pe care pare că l-au construit partidele mari pentru noi la aceste alegeri. Unde pot, dau votul la independenți, că măcar ăia au o urmă de consecvență în mesaje.

Puterea votului

În mod ironic, anul ăsta un vot poate schimba totul, față de alți ani. Când se preconizează o prezență la vot minimă și fiecare sondaj dă alt câștigător, e clar că (La Europarlamentare și Locale cel puțin) fiecare vot poate răsturna situația. Dacă te referi la schimbări sistemice, atunci nu, acolo nu cred au schimbat voturile vreodată ceva. Doar timpul, UE și banii care curg aici din alte părți duc la schimbări mai serioase. Când nu mori de foame e mai simplu să te gândești la probleme abstracte legate de democrație.

Primul tău vot

Era tot o situație de răul cel mai mic și atunci. Dar de a doua oară mi-e cu adevărat rușine, că am votat la mișto fiica unui președinte, crezând că n-o votează nimeni, și m-am trezit c-a ieșit pe ceva mânărie de voturi. De atunci nu mi-am mai bătut joc niciodată de un vot.

Cum te raportezi acum la politică

Acum 20 de ani eram cu gașca mea de băieți cu petul de bere, în Piața Victoriei, să susținem un președinte care părea momentul de cotitură al României către Vest și cam acolo s-a oprit idealismul meu, cam la o lună de mandat.

M-am mai implicat personal doar când era campania cu referendumul putinist din 2016-2018, pentru că fanatismul religios mi se pare în continuare cel mai mare pericol pentru democrația românească, în rest dau păreri și glumițe, ca tot omul. Când am trecut de la presă în advertising, mă gândeam să mă bag într-un partid nou, dar când am văzut că au suspendat 90% din bucureștenii pe care îi știam, mi-am dat seama că nu am ce căuta acolo. Atitudinea mea a fost mereu una pragmatică. Altfel, am dat mereu semnături pentru orice partid sau candidat care mi le-a cerut și care nu era de extremă dreapta.

Cauzele absenteismului la vot

După rezultatele referendumului din 2018, electoratul conservator român se poate rezuma statistic la vreo patru milioane de români. Pe acei patru milioane se bat: partidul conservator de baroni locali care insistă că-s de stânga, partidul conservator de antreprenori naționaliști trumpiști, partidul conservator de libertarieni ITiști și partidul conservator putinist de extremă dreapta. Nu zic că restul de 15 milioane de români preferă progresismul, dar zic că e nevoie de măcar de măcar un singur partid care să ofere această alternativă, ca să vedem cum ar fi.

Culpabilizarea publică a celor care nu votează

Mi se pare mereu absurdă acea ură față de oamenii care se abțin de la vot, pentru că se presupune că, dacă ar vota, ar vota „ca noi”. Realitatea e că oamenii care nu votează nu se simt reprezentați de nicio opțiune politică actuală. Și e dovedit statistic că, dacă i-ai forța să voteze, ar vota cancer, cum e și normal dacă nu se simt reprezentați de nimic din oferta electorală. Cea mai caraghioasă fază mi se pare aia cu „de ce nu votează, dom’le tinerii?!”, când realist niciun partid nu li se adresează. Altfel, lumea a murit la Revoluție și pentru dreptul fiecăruia de a se abține de la un vot, că și abținerea e opțiune legitimă de vot în democrație.

Conversațiile cu apropiații tăi, care nu votează

Unii mă mai întreabă pe mine cu cine să voteze și ce-a făcut fiecare, că practic eu fac revista presei pentru vreo două grupuri de prieteni. Alții sunt pur și simplu prea scârbiți și n-am neapărat un argument să le zic în afară de ăla cu „răul cel mai mic”, care e din ce în ce mai șubred. Le respect dreptul la opinie. Mi se pare sănătos să nu votezi, dacă nu ai o motivație reală.

Posibile demersuri pentru a mări prezența la vot

Să iasă partidele din retorica de mită electorală naționalist-religioasă sau truisme de anii ’90 cu „comuniștii!” sau „hoții!”, cum fac toate acum. E nevoie de ceva mai concret, pe problemele concrete ale prezentului. Sau na, să se poarte cum se poartă în campania electorală măcar ultimul an înainte de alegeri, nu doar ultima lună, că se simte diferența. Când ești de profesie politician și tu sau echipa ta nu sunteți în stare să comunicați măcar săptămânal că faceți ceva util, lumea presupune automat că sunteți inutili.

De ce ar trebui să voteze cât mai mulți români

Nu știu. Eu votez ca să mă simt eu împăcat că măcar am încercat, „I did my best”. Nu e nimic foarte nobil sau rațional în asta. Până la urmă pe asta se bazează civilizația, în țări unde există: gesturi mărunte, mediocre, complet insignifiante, care duc la un tot funcțional. Aici visăm cu toții ori mesianism, ori dictatură și nu ne sculăm din pat pentru nimic care se situează între ele. Din fericire, nu vom primi nici una, nici alta. Sper.