Kirk McDavitt vine din Detroit. A făcut o escală printre altele în Japonia, India și Thailanda, iar numele trupei sale, formate în 2016, The Mo Chits, e inspirat de realitatea thailandeză. A fost profesor o perioadă la Școala Americană de la noi, alături de soția sa, Gitane. Recent The Mo Chits a lansat primul lor album, care poate fi ascultat pe toate platformele de streaming. Printre momentele importante din viața trupei se numără apariția la Vagabond Sessions, concertul din Control alături de Orkid, dar și înregistrările de la studioul Ines.
"Cu mult timp în urmă, am urmat sfatul lui Neil Young din cartea sa Waging Heavy Peace, care este să acționezi în funcție de momentul inspirației, de îndată ce apare. Asta poate însemna să pui mâna pe chitară, să iei o notă la voce sau să scrii o parte.", spune Kirk.
Am stat de vorbă cu Kirk despre scena muzicală din Detroit, versurile sale, industria muzicală, lucrurile care i-au schimbat viața și călătoriile care l-au adus în România. Joi seara, de la ora 20.00 The Mo Chits pot fi văzuți live în clubul Echoes din București, alături de trupa locală We Singing Colors, din care face parte și semnatarul acestui articol.
Formarea ta ca muzician. Cum a început totul?
Prima mea aventură muzicală s-a întâmplat la vârsta de 13 ani. Prietenul meu avea o casetă trasă de el cu Dead Kennedys pe o parte și Agent Orange pe cealaltă. Nu-mi venea să cred ce auzeam. A fost prima dată când am auzit muzică pe care am vrut să o cânt. În cele din urmă, mama mi-a cumpărat o chitară acustică, iar la vârsta de 16 ani scriam cântece. Prima a fost o melodie cu trei acorduri numită „Clătite pentru prânz”.
Momentul în care ai decis să formezi o trupă
L-am întâlnit pe prietenul meu Rob în timp ce lucram la o librărie și într-o zi m-a întrebat dacă vreau să încerc să cânt cu trupa lui, un grup punk numit Sissy Fist. Nu cântasem niciodată cu nimeni. Îmi amintesc că eram atât de emoționat încât mâna dreaptă îmi tremura și eram recunoscător că mi se cerea să cânt doar acorduri de putere și nu note simple. Prima dată când Rob a lovit în premier, a fost atât de tare încât aproape m-am speriat teribil. Apoi am început să cânt și mi-au spus: „Va trebui să te dai mult mai tare”. Ei au avut răbdare cu mine, dar nu am reușit să mă integrez.
La scurt timp după aceea, în toamna lui 1996, eu și Rob am format o trupă numită Mr. Tidy. Am făcut cover-uri punk rock ale hiturilor din anii 80. „The Safety Dance” de Men Without Hats, „I Ran” de la A Flock of Seagulls, genul ăsta de lucruri. Am făcut o grămadă de concerte la Gold Dollar și în alte baruri din Detroit și au fost foarte frecventate, poate pentru că erau foarte tari ca decibeli, dar și cu o atmosferă veselă și primitoare. Șmecheria noastră era momentul în care oamenii își dădeau seama că noi cântăm ceva de genul „Life in a Northern Town” și ei puteau să cânte refrenul împreună cu noi.
Am făcut asta câțiva ani și apoi am luat o pauză. O serie de evenimente m-au readus la scris: cel mai bun prieten al meu a murit; Mi-am rupt glezna într-un accident de skateboard; și am fost părăsit de iubita mea cu care eram de multă vreme. Ne-am reformat cu aceiași membri ca The Dank și am scris un album numit „Empty Bottles and Broken Bones” pe care l-am înregistrat și poate fi de găsit pe platformele de streaming, unde l-am urcat recent. Este reprezentativ pentru un anumit timp și anumite locuri: barul, garsoniera, apartamentele și subsolurile; petrecerile în casă în care ideile zburau înainte și înapoi și ne-am făcut timp să le punem pe bandă și în cele din urmă pe streaming.
A fost cathartic să interpretez aceste melodii, am cântat chiar și în deschidere la trupa lui John Brannon, Easy Action, la un moment dat. Apoi m-am mutat în Japonia, unde am lucrat ca profesor de engleză, iar în acel timp m-am concentrat mai mult pe DJ-ing, unde puneam techno în fiecare miercuri seară, într-un mic bar de pe insula Kyushu.
Am luat o pauză de la chitară și de la compoziție pentru câțiva ani și, în cele din urmă, m-am întors la asta în timp ce locuiam în India. În 2016 am format The Mo Chits și de atunci am continuat proiectul în diverse formule.
Cum a fost să crești în State și să te muți apoi în România
Să crești în și în jurul orașului Detroit a fost grozav. Erau atât de multe radiouri comerciale și de stat pe care le puteai asculta. Și celor mai mulți oameni pe care îi cunoșteam le-a plăcut puțin din toate, atâta timp cât suna bine. Cred că acest lucru mi-a stârnit curiozitatea în legătură cu lumea largă și am început să mă mișc pe tot globul ca profesor de literatură și științe umaniste: Brazilia, Thailanda, India.
Gitane, soția mea, a fost prima care a obținut o slujbă în București la Școala Americană. Aceasta a determinat mutarea din India. Am lucrat aici câțiva ani cu normă întreagă și acum o mai fac din când în când ca suplinitor.
Am iubit Bucureștiul de la început. Localnicii tind să râdă când spunem asta, așa cum au tendința să facă localnicii de pretutindeni, dar este adevărat. Am creat o mică comunitate prin serile de open mike marți de la Londohome. Să-i văd pe cei ce vin de obicei cum devin din ce în ce mai buni, plus momentele fantastic de ciudate care se întâmplă atunci când vin persoane aleatorii, sunt aspectele mele preferate.
Există întotdeauna o perioadă de adaptare atunci când locuiești într-un loc nou, dar, de-a lungul timpului, am descoperit că fiecare tip de persoană este la fel în orice loc. După cum îi place lui Dan, bateristul nostru, să spună: „Oamenii vor fi oameni”. Nu contează de unde sunt.
Numele formației, The Mo Chits
Eu și soția mea, Gitane, locuiam în Bangkok în 2012. Ultima oprire a trenului suspendat (unul dintre modurile de transport public) se numea Mo Chit, un loc unde era o piață publică pe care o frecventam. La acea vreme, ne-a plăcut cu adevărat o melodie a lui Jamie Lidell numită A Little Bit More, iar într-o parte el spune „A little bit mo’, a little bit mo’” iar și iar. Așa că am glumit despre asta la modul „Un pic Mo Chit, un pic Mo Chit”, amuzându-ne în drum spre piața publică, printre zgârie-nori. În 2016 am început această trupă, iar eu și Gitane stăteam pe balconul nostru unde veneam cu toate aceste idei groaznice de nume, fără să găsesc nimic bun. Și, din senin, ea spune: „Numiți-vă Mo Chits”. Am rezonat instantaneu. Am făcut câteva cercetări și am descoperit că nu are niciun sens în limba thailandeză. Se pare că este pur și simplu un nume, așa că am mers înainte cu el.
Influența AI
Am încredere că oamenii vor dori mereu să asculte și să vadă muzică live. Unii oameni vor găsi modalități de a face lucruri interesante cu A.I., iar alții o vor folosi pentru a crea mai multă poluare pe care să o ignorăm în timp ce cumpărăm legume.
Repere importante
Pentru mine, întâlnirea cu Dan, Mihai, Irina și Alex mi-a schimbat viața, a schimbat modul în care mă gândesc la muzică și a ajutat la mutarea proiectului într-un punct în care se simte mai mare decât noi. La fiecare pas al drumului primim puțină energie care ne revine și un mic brânci din univers pentru a-l crește în continuare.
Pentru trupă, înregistrările din studioul Ines și colaborarea cu Cristi Dobrică ne-au pus pe un traseu profesional, pentru că am apucat să vedem cum se face asta în detaliu și au condus la acest prim album de care suntem mândri. Colaborarea cu violonista Andreea Runceanu la versiunea instrumentală a lui Mood Sublime a fost o bucurie absolută și ascult piesa aceea ori de câte ori am nevoie de un mic impuls în timpul zilei. Nu eșuează niciodată în a mă face să zâmbesc. Apoi, apariția în Vagabond Sessions ale Elizei Zdru a fost o experiență cu totul unică. Ne instalam echipamentele înainte de răsărit în Parcul Văcărești și am cântat într-un foișor, în timp ce păsările și gândacii prindeau viață sub soarele care abia răsărea. Se simțea ca un realism magic în anumite momente. Să cântăm la Control Club a fost un răsfăț. Vlad de la trupa Orkid ne-a invitat să deschidem pentru ei acolo și ne-am distrat de minune. Eram în culise, în timp ce mulțimea scanda: „Încă o melodie!”. A fost o experiență pe care mi-ar plăcea să o repet.
Cum ai descrie muzica The Mo Chits
Se bazează pe sensibilitățile de singer - songwriter și este stratificată cu elemente variind de la clasic la psihedelic. Uneori suntem mai rock, iar alteori devenim atmosferici. Pe Simplify experimentăm chiar și cântatul fără un tempo constant, și mergem așa cum sugerează și cere melodia în acel moment.
Avem o melodie pe care nu am înregistrat-o încă, numită „There is Only More of Everything That Has Ever Been”. Spre deosebire de celelalte piese, nu prea am repetat-o, pentru că vrem să-i păstrăm spontaneitatea și latura de improvizați când o vom cânta la Echoes. Vrem să fim cufundați în noutate ca membri ai trupei, dar și cu publicul. Este palpitant când nimeni nu știe unde te îndrepți și apoi ești din nou acolo, la fel cum ai fost înainte, dar într-un mod diferit.
Cum scrii și compui de obicei muzică
Cu mult timp în urmă, am urmat sfatul lui Neil Young din cartea sa Waging Heavy Peace, care este să acționezi în funcție de momentul inspirației, de îndată ce apare. Asta poate însemna să pui mâna pe chitară, să iei o notă la voce sau să scrii o parte. Nu contează. Lasă masa de seară. Întrerupe conversația. Trage mașina pe marginea drumului. Captează ideea, altfel riști să o pierzi.
Am acest mic ritual. Acordez chitara și apoi stau o clipă în tăcere. Aștept să văd spre ce sunt atras să cânt, spre deosebire de ceea ce sunt determinat să cânt. Abia atunci îmi voi pune mâinile pe ea. Uneori, o idee este ascunsă în acel interval de timp. Aceasta este muza care vorbește. Fii gata să o primești.
Spune-ne mai multe despre albumul vostru. Ce ar trebui să știm despre el?
Este o poveste care începe cu două suflete pierdute, Jimmy și Jenny, și se termină cu o referire la Siddhartha a lui Hermann Hesse, în care ascultătorul este implorat să rătăcească în continuare - „Roll on and roam”. La mijloc sunt momente de subtilitate și bombastice. Fiecare cântec este o incursiune într-un anumit aspect al naturii umane.
Când asculți, știi că vei găsi versuri la care va trebui să te gândești mult timp după ce el asculți, note de vioară care-ți vor mișca sufletul, tobe pentru a-ți da un impuls și linii de bas pentru a le lipi pe toate la un loc și a le descâlci din nou. Plus clape și chitară crunchy, mixate și masterizate excelent de Mihai Costăchescu. Ascultați cu atenție tobele după bridge-ul de la piesa „Sleepers”. Când asculți „Simplify”, fă tot posibilul să stai nemișcat.
Versurile
Versurile mele sunt în mare parte despre oameni pe care i-am întâlnit în diverse ipostaze. Unele versuri sunt despre ideea de eliberare sau pur și simplu de a face față dezordinei vieții. Iubesc rima interioară și simt că adaugă la scrierea unei narațiuni.
Industria muzicală din România
Pe noi, ne văd ca pe o trupă mobilă, care merge mereu în sus și care este ușor descoperită de un număr din ce în ce mai mare de oameni. Vagabond Sessions ne-a adus invitația să cântăm la Control Club. Concertul de acolo ne-a adus un interviu la Radio România Internațional. Ne-ar plăcea ca și concertul de la Echoes să ducă la mai multe concerte și, în mod ideal, la niște locuri în festivaluri și chiar management, dacă cineva ne recunoaște potențialul și dorește să vină la bord. Totul este despre relații și sunt dornic să continui să explorez, să mă conectez cu oamenii și să ajung la un public mai larg.
Din perspectiva mea, a fi activ pe scena muzicală din România este la fel ca în orice alt oraș, în sensul că mai întâi trebuie să faci ceva ce iubești și vrei să împărtășești. Apoi trebuie să fii implicat și să cunoști oamenii care vor să ofere artiștilor o scenă pentru a-și face treaba. Este o agitație non-stop.
Ce urmează
Plănuim să plecăm în turneu în august, timp de două săptămâni, țintind spre Vest, la Berlin. Până atunci, vreau să cântăm mai multe concerte în București și în alte orașe din România. Spațiul nostru de repetiții va fi în curând amenajat pentru înregistrări și există un catalog de melodii și idei care așteaptă să fie dezvoltate într-un alt album. Scriem, înregistrăm, repetăm, interpretăm. Repetăm. Planul este să continuăm să facem muzică din ce în ce mai bună, să ascult în continuare și să descoperim noi moduri de a crește.
