Aveți timp să vorbim puțin despre iubire? Printre promisiuni electorale, inflație și toate previziunile sumbre, mai e loc și pentru ea? Putem face loc împreună, cred cei de la Fundația Eidos, care au lansat platforma UNFINISHED LOVE STORIES, unde sunt publicate povești reale de iubire contemporană, sub editarea jurnalistelor Timea Honț și Nicoleta Rădăcină. Platforma are ca sursă de inspiraţie Modern Love, rubrica din The New York Times, coordonată de jurnalistul Daniel Jones. Sub îndrumarea lui a fost lansat și proiectul românesc despre iubire, varianta unfinished.
"În mijlocul fluviului zilnic de vești apăsătoare despre lumea din jur, simțim nevoia să ne întoarcem privirea spre lumea noastră interioară, să explorăm povești personale care, aparent neînsemnate în marea economie a lucrurilor, sunt cele care ne formează ca societate", spune Timea.
Timea Honț a studiat jurnalismul la Cluj și Viena, apoi a învățat la Casa Jurnalistului ce înseamnă cu adevărat să sapi după o poveste. A scris despre alegeri și proteste, despre sărăcie și violență domestică. A primit două premii Superscrieri pentru portret și videoreportaj. În ultimii ani, a colaborat cu OCCRP, Rise Project, Scena9 și Litera9. Din 2022, e coordonatoare a proiectului Floodlight, un program internațional care facilitează transformarea jurnalismului de investigație în film de ficțiune.
Povestim cu Timea în continuare despre parcursul ei în jurnalism, temele care o preocupă, experiența UNFINISHED LOVE STORIES și cum e să editezi povești de iubire.
Despre tine
Mă numesc Timea Honț, am 35 de ani, sunt freelancer și, în general, mă împart între jurnalism și management cultural. De la începutul anului, am intrat în echipa Fundației Eidos ca editoare a proiectului Unfinished Love Stories.
M-am născut în Brașov, am studiat Jurnalism și Studii Europene la Cluj, după care am plecat la Viena la master. Primul meu job l-am avut în Shanghai, apoi am revenit în țară și am stat 5 ani în București, timp în care am făcut parte din grupul civic care a organizat protestele pentru Roșia Montană, am scris la Casa Jurnalistului (despre alegeri, sărăcie, violență domestică) și am coordonat mai multe proiecte culturale, printre care Noaptea Caselor și Street Delivery.
Am migrat apoi spre jurnalismul de investigație și am lucrat cu OCCRP (rețeaua globală din care fac parte Rise Project și Context) pe subiecte de corupție transfrontalieră în America de Sud și Centrală. Am scris despre afacerile lui Dragnea din Brazilia și despre clonatorii de carduri craioveni care și-au făcut un imperiu în Mexic. Pornind de la acest proiect, am început să lucrez la un scenariu de film cu o casă de producție din Columbia și de acolo am ajuns să dezvolt împreună cu Fundația Gabriel Garcia Marquez un program internațional care facilitează transformarea jurnalismului de investigație în film de ficțiune (Floodlight).
Un rol fluid
Am început cu mult entuziasm, la fel ca toată lumea, dar am văzut de la început că e o meserie a contradicțiilor. Poate de asta m-a atras? La facultate, de exemplu, învățam o teorie care părea dintr-o vreme mult-apusă, ne uitam cu admirație la jurnaliștii nemți care veneau să ne predea și ne arătau perspective total diferite, apoi ne întorceam la publicațiile noastre și simțeam că nu ne integrăm nicăieri. Fiind în plină tranziție media, am pornit din start pe nisipuri mișcătoare.
Îmi va rămâne mereu o amintire dragă faptul că mi-am făcut lucrarea de diplomă despre comunitatea online proaspăt construită de prima revistă independentă de jurnalism narativ – Decât o Revistă. Era 2010 și mi se părea fascinant că îmi pot face chestionarele pe facebook, că îmi răspund sute de oameni, că vorbim despre promovare și community building în social media.
După absolvirea facultății, mi-a furat ochii publicitatea și am fugit cu ea în lume, mai precis în Viena, mai târziu în Shanghai. M-am întors la jurnalism după câțiva ani cu o viziune un pic mai pragmatică, zic eu. Ce a rămas la fel e terenul mișcător care probabil nu se va cimenta niciodată. După o perioadă în care părea că mai multe redacții vor să-și definească o identitate pură pentru tipul de jurnalism practicat, observ că în prezent există din nou o tendință spre omogenizare, atât ca formate și conținut, cât și ca metode de finanțare. Toată lumea vrea și un pic de investigație, toată lumea face și video, storyuri și bite-size information, angajează tineri pentru tik tok și învață cum să folosească AI.
Rolul meu e unul fluid. Dacă la început credeam că e absolut necesar să-mi găsesc identitatea pe deplin într-un gen jurnalistic, acum îmi dau seama că mi-e bine exact unde sunt: uneori la intersecția dintre narativ și investigativ, alteori între scris sau editat texte și organizat concepte, oameni, evenimente.
Subiectele care te preocupă
Mă preocupă mai ales subiectele sociale – egalitatea de gen, drepturile minorităților, educația în comunitățile sărace – și rezonez cu proiecte care creează punți între diferite comunități sau discipline și testează noi metode de a spune povești.
În ultimii doi ani, mi-am petrecut mare parte din timp într-un centru de refugiați. Parțial ca voluntar – am organizat un sistem educațional alternativ pentru comunitatea ucraineană –, parțial ca reporter, timp în care am scris despre perspectivele de viitor ale adolescenților ucraineni, despre cum e să naști ca refugiată într-o țară străină, despre obstacolele în integrarea comunității. Acum, după ce am luat un pic de distanță, tot nu-mi dă pace gândul că ar trebui să fac un documentar din toate orele filmate acolo. Oare se pune ca obsesie? :)
UNFINISHED LOVE STORIES
UNFINISHED LOVE STORIES este un proiect editorial al EIDOS FOUNDATION, pornit din convingerea că poveștile adevărate pot inspira, vindeca și încuraja oamenii să exploreze cât mai multe valențe ale relațiilor moderne, învățând din poveștile altora.
Avem ca sursă de inspirație Modern Love, cea mai citită rubrică a The New York Times, lansată în 2004 de Daniel Jones. Sub îndrumarea lui, ne‑am propus lansarea rubricii în variantă autohtonă, unfinished. Ideea a apărut acum doi ani, după ce fondatorul Modern Love a participat la festivalul Unfinished, organizat de Fundația Eidos. Echipa fundației a lansat un call la care comunitatea festivalului a răspuns cu mult entuziasm (peste 100 de povești trimise!), apoi cele mai bune texte au fost alese chiar de către Daniel Jones și citite în cadrul evenimentului de către actori profesioniști. Succesul inițiativei a arătat o nevoie puternică de a împărtăși povești personale, reale, uneori dureroase, dar vindecătoare. Apoi a urmat alt episod al proiectului în care au fost invitați mai mulți scriitori să trimită o poveste de iubire.
Platforma pe care o vedeți acum – unfinishedlove.ro – e varianta care s-a concretizat din toate etapele premergătoare. Își propune o constanță, are o echipă completă și e gândită ca un proiect editorial de sine stătător. Poveștile publicate până acum au fost curatoriate, adică am mers noi spre subiect. În lunile următoare vor predomina poveștile primite pe adresa platformei [email protected] de la oameni care au văzut apelul nostru. Sunt povești personale, experiențe reale, obstacole înfruntate, mici victorii personale care ne pot inspira să explorăm propriile relații, învățând din dilemele, greșelile și revelațiile celuilalt.
Primele emoții le-am avut când am început să trimit invitații către autori. Nu știam ce reacții vor avea. Mă gândeam că unii se vor eschiva elegant sau vor spune că ard alte lucruri în lume. M-au surprins însă răspunsurile – mulți s-au entuziasmat deja de la primirea briefului, încă dinainte să vadă site-ul sau celelalte povești. Se pare că exista nevoia și era momentul pentru un asemenea proiect. După lansarea platformei, autorii cu revenit cu același entuziasm cu care au acceptat invitația. „După ce-am citit poveștile, am simțit cum apare sabotorul, dar mă bucur să fiu în compania asta”, mi-a scris una dintre autoare, referindu-se la sindromul impostorului cu care ne luptăm cu toții, măcar ocazional.
Cum e experiența
Pentru lansarea proiectului am editat 12 texte lungi și 10 scurte, împreună cu colega mea, Nicoleta Rădăcină. Din primele povești am descoperit că cel mai important e să păstrezi vocea autorului, dincolo de cum ai scrie tu. Recunosc că am pornit cu un oarecare șablon, dar mi-am dat seama repede că suntem pe teren nou, la granița dintre jurnalism narativ și literatură nonficțională.
Lucrăm cu inimi, nu cu milioane furate, nu suntem pe familiarul teren jurnalistic, ci pe unul foarte personal și e cu atât mai important să nu intri cu bocancii în sufletul omului. Am în continuare emoții după ce dau primul feedback – Am ajutat? Am încurajat? Am deschis niște portițe fără să știrbesc nici un pic din încrederea și entuziasmul autorului? Am explicat îndeajuns de empatic de ce poate trăi textul fără un anumit paragraf?
O surpriză e că lumea în general nu alege să scrie despre poveștile romantice. Sunt altele mai adânci, definitorii, care se vor spuse mai urgent sau pe care autorii simt că le pot da mai departe ca pe un cadou, cu toată experiența și înțelepciunea lor – o poveste despre cum îți reconstruiești imaginea de sine după un accident, o epopee despre ce înseamnă să nu renunți la ideea de a avea un copil, o călătorie întâmplătoare care îți reconfigurează viața și conceptul de iubire, o prietenie care te învață cum să te iubești pe tine. Pe de altă parte, poate fi vorba și de frică atunci când alegem să nu scriem despre relațiile romantice actuale. „Dar de ce ți-ar fi frică să scrii despre cel mai frumos lucru din viața ta?”, se mira o prietenă când îi povesteam despre tendința de a alege alte subiecte. E o norocoasă, știu. Nu e așa ușor pentru toată lumea.
Fiecare text ne arată o altă valență a iubirii și ne învață ceva nou despre relațiile importante din viața noastră. Nu mi-e ușor să filtrez un singur răspuns, așa că o să dau definițiile autorilor, care mie îmi dau un întreg:
Iubirea e o hartă fără granițe. (Andrada Lăutaru) Se impune peste orice catastrofă existentă sau iminentă. (Karin Ungureanu) Iubirea e motorul vieții. (Aura Petrașcu) E ce rămâne după ce ai făcut pace cu trecutul și cu tine. (Mihaela Buruiană)
Dragoste e atunci când continui să fii vulnerabil atât cu tine, cât și cu celălalt, atunci când, rațional, singura opțiune pare a fi să te retragi și să te protejezi. (Cătălina Mihai) Înseamnă să‑ți reverși preaplinul inimii, respectând limitele tale și ale celuilalt. (Andrei Dósa) Te face să explorezi și să dăruiești fără să te gândești: dar eu ce primesc din asta? (Ilona Lőrincz) Iubirea e atunci când îi dai celuilalt mai mult decât îți păstrezi pentru tine. (Luana Martin-Russu)
Iubirea înseamnă libertate: îți dă curaj, fără să îți pună condiții. (Lara Schütz) Iubirea este putere. Este sursa care te inspiră să începi și mai ales să continui atunci când lucrurile devin grele. (Timeea Marin) E o pasiune care te poate mâna să treci prin toate cercurile infernului doar pentru a ține omul iubit în brațe un minut. (Andrada Bonea) Iubirea e o petrecere la care frica nu e invitată. (Laura Ionescu)
Colaboarea cu Daniel Jones
Colaborarea cu Daniel Jones a început acum doi ani, când Fundația Eidos a organizat un pop up Modern Love în cadrul festivalului și a invitat publicul să trimită povești de iubire, scrise în limba engleză. Daniel Jones a ales 4 povești din cele peste 100 trimise, iar ele au fost citite de actori în cadrul festivalului. Conceptul a fost reluat cu succes și în 2023, iar acum, după lansarea platformei, fondatorul Modern Love va reveni în toamnă pentru un nou pop-up Modern Love x Unfinished Love Stories.
M-a surprins în primul rând deschiderea de a începe acest proiect, având în vedere că nu mai este altă extensie Modern Love. Dar se pare că a existat o potrivire cu Festivalul Unfinished și echipa proiectului. Din culise, știu că îi place foarte mult site-ul nostru (creat de Radu Manelici de la BAOBAB), apreciază profunzimea poveștilor publicate și ne invidiază libertatea editorială.
Pe lângă modelul din The New York Times, sfaturile practice în ale editării și exemplul poveștilor publicate – două decenii de povești scrise, audio și video – mie personal mi se pare foarte valoros ghidul pe care l-a împărtășit cu noi și pe care l-am adaptat pentru publicul nostru.
Modern Love din The New York Times & UNFINISHED LOVE STORIES
Iubirea de pe platforma noastră are un layer în plus – e o iubire unfinished. Am împrumutat numele festivalului Unfinished, dar întâmplător asta dă o dimensiune în plus la felul în care e interpretat brieful. La fel cum în cazul poveștilor scurte (150 de cuvinte) am adăugat layerul de telegrame. Asta va atrage automat un format ușor diferit.
În cei 20 de ani de existență, Modern Love a acoperit o gamă extrem de largă de subiecte și voci iar acum pune accent pe ce e diferit, ce iese în evidență. Astfel că, de multe ori, Daniel Jones face interviuri cu autorii când vede o poveste cu potențial și scrie el mare parte din text. Momentan, la noi nu a fost cazul, dar asta ține de volumul de povești și etapa în care e proiectul. În schimb, am avut mai multe schimburi de drafturi cu autorii și i-am încurajat să rescrie ei, apoi am editat. Evident, vom ajunge la interviuri și la o intervenție mai mare pe texte, dar vom insista ca oamenii să aibă o contribuție majoră în scrierea propriei povești.
Altă diferență e contextul cultural. Societatea românească se concentrează mai puțin pe dating culture, de exemplu. Momentan, par să predomine poveștile care au în centru iubirea de sine, dar fiecare se raportează inevitabil și la alte iubiri conexe – relații amoroase actuale sau trecute, relații de familie sau prietenii.
Provocările editării unor texte despre iubire
N-aș zice că e greu, dar e o provocare să găsești echilibrul între intervențiile tale și vocea autorului. Să editezi texte personale presupune o relație de încredere cu autorul care își împărtășește povestea ca pe o pagină de jurnal. În timpul editării, încercăm să explicăm foarte bine procesul și să cerem acordul pentru orice intervenție pe text, mai ales acolo unde e vizibil o traumă sau un subiect sensibil. Textul poate a fost scris tocmai ca să proceseze acea poveste, dar o face ermetic. Atunci trebuie să pui întrebări, dar contează cum o faci. E ca într-o discuție de cuplu în care te gândești atât la binele partenerului cât și la binele relației când alegi să deschizi un subiect, tonul și cuvintele pe care le folosești. La Unfinished Love Stories tindem spre relații sănătoase, chiar și așa în poliamorie.
Iubirea ca job full time
Nu trebuia să devină un job full time, dar când crezi într-un proiect ajungi să dai mai mult decât ai plănuit inițial. Ca într-o relație, uneori. Așa că, pentru o perioadă, m-am concentrat doar pe acest proiect pentru că ne-am dorit să-l lansăm cu o selecție de povești foarte bune, care să arate mai multe fațete ale iubirii în sens larg, contemporan. Instinctiv, am mers către oameni foarte diferiți. Sunt autori care mi-au zis: „Doamne ce dor mi-era de procesul de editare!” Cu alții, în schimb, a fost nevoie de un dialog mai amplu ca să nu simtă intervenția mea ca o intruziune în povestea lor personală.
Ca freelancer sunt obișnuită să lucrez în cafenele, taxiuri, în aeroport, unde se întâmplă să se lege ideile sau să intre mesajele. De când cu acest proiect, opțiunile mi s-au restrâns considerabil, pentru că mă emoționează foarte tare poveștile la care lucrez. Încă nu simt că e socially acceptable să plângi în fața laptopului :) În plus, ai nevoie de un anumit spațiu mental ca să te poți adânci cu adevărat într-un text și să fii cât mai util în editarea lui.
Un jurnal colectiv
În mijlocul fluviului zilnic de vești apăsătoare despre lumea din jur, simțim nevoia să ne întoarcem privirea spre lumea noastră interioară, să explorăm povești personale care, aparent neînsemnate în marea economie a lucrurilor, sunt cele care ne formează ca societate. Dincolo de întâmplări, acțiuni, învățăminte, scopul proiectului este să redea această diversitate a perspectivelor, ca un dialog între noi – cei care ne întâlnim pe platformă, fie ca autori, fie ca cititori.
În urmă cu 10 ani nu cred că am fi rezonat atât de puternic cu un asemenea proiect. Între timp, pare că ne îndreptăm către o oarecare maturitate emoțională, vorbim mai des și mai deschis despre ce ne apasă, despre cine suntem. Eu văd platforma ca pe un jurnal colectiv în care descoperi vulnerabilitatea-curaj; un spațiu unde să fii sincer, să înfrunți o frică, să procesezi o despărțire, să publici doar o pagină de jurnal, poate cea mai importantă.
La UNFINISHED LOVE STORIES căutăm povești de iubire reale, de‑o viață sau de o clipă, incomplete sau împlinite, pentru partener sau familie, despre prietenie sau identitate. Publicăm aceste povești pentru că ne unesc. Un text scris e o problemă pe jumătate vindecată – o spun psihologii și o spun autorii noștri după aproape fiecare text pe care îl declarăm final. „Ce bine mi-a prins toată experiența. Sper să și ajute pe cineva”. Așa că, dacă simți că ai o poveste care se vrea spusă, scrie-ne la [email protected].
