Schimbările fac parte din modul în care s-a raportat mereu la meserie, spune Bruno Andreșoiu, arhitect și jurnalist de arhitectură. În 2001, a Bruno co-fondat Igloo Media, o editură de arhitectură, unde a publicat revista Igloo și mai multe colecții de cărți de arhitectură. Din 2001, este arhitectul principal în cadrul Igloo Associated Architects, coordonând câteva sute de proiecte de arhitectură.
Anul acesta, Bruno este curator la categoria Arhitectură în cadrul Romanian Design Week #12, care se desfășoară între 24 mai și 2 iunie la București, sub tema „Unlock the city”.
"În vremea din urmă îmi pare că sunt din ce în ce mai puțin interesat de răspunsurile concrete și mai mult de temeiurile care le generează. Mai puțin de forme desenate și mai mult de poziția arhitectului în spațiu(-l cultural, social, etic et), ceea ce poate fi extrem de păgubos, desigur...", spune Bruno.
Povestim cu Bruno Andreșoiu în continuare despre schimbările din această perioadă și cum influențează ele arhitectura, designul, rolul creatorilor și conceptul de spațiu public.
Dacă aventurile tale în arhitectură ar avea nume de capitole
Daca ar avea nume, ar fi probabil numere. S-ar evita astfel încercări stilistice cu șanse bune la penibil. Dar nu au.
Ce a intervenit odată cu experiența
Ce intervine îndeobște, probabil. Ușurință si fluență în interpretarea unor partituri, mai multă selectivitate, ceva blazare. Poate la pachet cu mai puțină răbdare și mai mult relativism și cu un vocabular mai amplu și mai diversificat în registrul invectivei.
Cum s-a schimbat perspectiva
Perspectiva mea asupra arhitecturii a fost, cred, dintotdeauna în mișcare. Nu mă știu atașat prea mult timp de vreun registru, de vreun ton sau de vreo familie arhitecturală. Schimbările și adaptabilitatea fac deci parte din felul in care m-am raportat dintotdeauna la meserie. În vremea din urmă îmi pare că sunt din ce în ce mai puțin interesat de răspunsurile concrete și mai mult de temeiurile care le generează. Mai puțin de forme desenate și mai mult de poziția arhitectului în spațiu(-l cultural, social, etic et), ceea ce poate fi extrem de păgubos, desigur...
Ce îți amintești cel mai pregnant de la începuturile tale în domeniu
Naivitățile pozitive hrănite și crescute în anii de școală și construcție personală, sentimentul precarității si disponibilitatea adeseori contraproductivă.
Așteptări & temeri
Dat fiind ca lucrurile sunt destul de departe in timp, nu mai țin minte și ar însemna să inventez ceva (neapărat inteligent și plin de miez), ceea ce nu cred că are sens. Contextul general era destul de diferit și așteptările „&” temerile mele, oricare vor fi fost, având inevitabil legătură cu acesta, ar avea astăzi o doza de irelevanță și desuet.
Ce s-a schimbat fundamental
Nu cred să se fi schimbat nimic „fundamental” în relația mea cu domeniul. Dar nici chiar la fel nu cred să fi rămas mare lucru, dat fiind că și arhitectura, cam ca orice altceva acum, traversează momente de evoluție spectaculoasă. Relația mea actuală cu meseria este, spre exemplu, mult mai intermediată tehnologic, dar văd asta doar ca pe o adaptare a mea la adaptarea arhitecturii la lume, deci nu ca pe o schimbare fundamentală.
Designul interior în 2024
Domeniul pare să funcționeze cu mult elan, poate și datorită diferitelor blocaje (de natură administrativă, economică, geo politică etc) din alte zone de proiectare. Se și investește, pe alocuri, semnificativ mai bine ca înainte, creându-se astfel premizele unor rezultate spectaculoase. Salut apariția multor birouri tinere, care deja înlănțuie proiecte bune finalizate, semn că valoarea circulă mai repede în zilele noastre și validările se produc mai devreme. Cred că avem în față vremuri interesante în designul românesc.
Se construiește suficient de mult ca să se poată și experimenta, se folosesc materiale și tehnici de ultima oră, instrumentele locale par bine acordate și racordate la partiturile pe care cântă și interpreții internaționali.
Remarc uneori osificări în stilistici confortabile care devin, inclusiv prin repetiție, desuete și banale, și constat de asemenea că bazinul de prost gust nu scade, dar devine mai elaborat.
Cum a fost experiența de curator la RDW
Plăcută. Mai ales că a trebuit să propun și apoi să colaborez pe durata jurizării cu o arhitectă dintr-un birou internațional (Stella Nikolakaki de la UNStudio).
Surprize, descoperiri
Surprize propriu-zis nu au fost, că sunt relativ conectat la domeniu și în afara misiunilor mele temporare de curator RDW. Nici descoperiri majore nu cred să fi făcut, deși am găsit destule proiecte pe care nu le știam, care m-au bine dispus și mi-au alimentat rezervorul de speranță și entuziasm.
Ce ți-a atras atenția
Mi s-a părut remarcabilă (și) calitatea execuției în cazul multor proiecte.
Întâlnirea cu RDW
Văd că insistați pe jocuri de memorie, ca și cum existența mea ar fi punctată de momente esențiale, care nu așteaptă decât să se manifeste spectaculos. Ei bine, mi-e teamă că nici aici nu e cazul. Nu mai știu când și cum s-a petrecut întâlnirea mea cu RDW, probabil la prima ediție, probabil prin discuții cu Andrei și echipa lui și apoi prin participarea la diferitele acțiuni produse de ei – expoziții, petreceri etc.
Am fost, cred, dintotdeauna parteneri ai festivalului (mă refer la igloo) și uneori am participat cu diverse acțiuni paralele. Cred că o ediție RDW a prilejuit publicarea primului număr, în format de ziar, a ceea ce urma să devină revista Banchiza Urbana. Anul acesta este însă prima oară când particip în calitate de jurat.
Ce înseamnă RDW pentru tine
Pentru mine RDW este kilometrul zero al designului românesc. Un model din multe puncte de vedere, construit în timp cu mult efort și dedicare, care a stabilit standarde profesionale serioase și care generează de ceva vreme emuli și sateliți. Așa ceva nu are cum sa nu fie important în peisajul cultural local și național, iar pentru comunitate, în special pentru cei tineri, este atât o sursă de inspirație (de fapt de respirație completă) cât și o fantastică platformă de validare și promovare.
Cum s-a schimbat relația oamenilor cu mediul înconjurător
Relația oamenilor cu mediul nu a fost vreodată fixă pentru mult timp, ea se schimbă și se (ne) transformă dintotdeauna, poate în ultima vreme ceva mai rapid și mai dramatic. Deși poate fi doar o chestiune de percepție și inflamare artificială ajutată de facilitatea exprimării publice nerestricționate. Astăzi cred că suntem într-o fază de relații serios intermediate tehnologic, raporturile noastre cu mediul fiind mereu ajutate, ajustate, determinate, validate de felurite programe, instrumente și aplicații. Și s-ar putea să fim abia la început, ceea ce mă face să urmăresc cu interes și (ușor tragic) amuzament evoluția chestiunii.
Spațiul public la modul ideal
Ideal, astăzi se pare că spațiul public ar trebui să fie ceea ce nu a fost de fapt niciodată, adică un teritoriu perfect deschis și neconflictual, infinit accesibil și permisiv, o proiecție spațializată a diverselor utopii egalitariste. Evit și ezit să mă raliez necondiționat acestei viziuni, care îmi pare purtătoare de germeni patogeni subversivi și insidioși. Cred însă în unele dintre valorile puse în scenă – deschidere, accesibilitate, calitate –, dar filtrate de limite și măsură.
De reforma profundă a gestionarilor săi de drept, recte administrația publică. Un spațiu al deschiderii și libertății cu greu se poate naște din retortele funcționărimii actuale.
