Republica Moldova cuprinde Bookfest 2024

Republica Moldova cuprinde Bookfest 2024

Cea de-a XVII-a ediție a Salonului internațional de carte Bookfest, singurul eveniment al industriei editoriale românești care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, desfășurată anul acesta în perioada 29 mai – 2 iunie, le propune cititorilor un Invitat de Onoare special. Este vorba despre Republica Moldova, spațiul cultural și editorial cu care împărțim aceeași limbă și cu care avem cele mai multe conexiuni atât în planul producției, cât și al promovării și al distribuției de carte.

Tocmai de aceea, prezența Republicii Moldova la Bookfest 2024 stă sub semnul apropierii și al relației speciale dintre cele două țări. „Te cuprind, Republica Moldova” este sloganul propus de țara invitată, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

„Invitația adresată Republicii Moldova a venit ca o continuare firească a relațiilor excelente pe care le împărtășim cu colegii de peste Prut, inclusiv cu prilejul celor șase ediții de Bookfest Chișinău deja desfășurate acolo. Dar avem în comun și multe dintre problemele pieței de carte, pornind de la publicul restrâns și lipsa unei infrastructuri decente de difuzare. Sperăm ca acest Bookfest 2024 să fie șansa unor pași fermi pe un drum comun pe care ni-l dorim cât mai luminos”, a declarat Grigore Arsene, Președintele Asociației Editorilor din România.

Specific național, dar și punte afectivă către spațiul cultural și editorial românesc, motto-ul „Te cuprind, Republica Moldova” este umbrela care reunește cele aproape 40 de evenimente din programul țării invitate la ediția din acest an a Salonului de carte Bookfest. Un program bogat, ce include evenimente cu o arhitectură diversă: de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale.

„Este un privilegiu și o mare bucurie să fim, pentru prima dată, țară invitată de onoare a Salonului internațional de carte Bookfest de la București. Cel mai mare și mai important eveniment editorial de limba română își deschide, astfel, larg brațele și inima pentru o comunitate literară care, la fel, creează în limba română – cea din Republica Moldova. Dar și mai valoroasă este șansa care i se oferă în aceste zile publicului cititor: aceea de a descoperi, prin autorii prezenți sau prin pagini de carte, o literatură care, fiind «de peste graniță», este în același timp atât de aproape și atât de vie. Pentru că este românească, la fel ca lumea despre care povestește ea.

Facem azi, prin carte și cultură, încă un pas spre regăsirea noastră de neam, spre reclădirea punților distruse, pentru a uita că suntem un tot întreg. Cred cu tărie că Bookfest 2024 va da un impuls creator literaturii noastre și, totodată, va motiva cititorii din România să treacă Prutul. Prin pagini de carte, dar și pe viu, pentru a spune, așa cum sună și sloganul prezenței noastre la Bookfest 2024, «Te cuprind, Republica Moldova», a mărturisit Sergiu Prodan, Ministrul Culturii, Republica Moldova.

Pe lista autorilor moldoveni care vor fi prezenți la Bookfest se numără atât scriitori cunoscuți, poeți și prozatori reprezentanți ai mai multor generații, precum și nume importante din sfera nonficțiunii. Marele poet și autor de cărți pentru copii Vasile Romanciuc, cunoscutul poet, eseist și publicist Arcadie Suceveanu, Oleg Serebrian – scriitor, politolog, diplomat și politician, Iulian Ciocan – unul dintre cei mai traduși autori de limba română, scriitorul, jurnaliustul și traducătorul Emilian Galaicu-Păun, poetul și dramaturgul Dumitru Crudu, cunoscuții scriitori și publiciști Vitalie Ciobanu și Maria Pilchin, scriitorul și editorul Gheorghe Erizanu, Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski – scriitori-punte între România și Republica Moldova se află pe lista invitaților. De asemenea, un număr consistent de reprezentanți ai noii generații de scriitori din Republica Moldova vor fi prezenți la Bookfest 2024, nume precum: Ion Buzu, Valentina Șcerbani, Alex Bordian, Alex Popescu, Paula Erizanu, Dinu Guțu, Emanuela Iurkin, Alex Cosmescu, Sașa Zare sau Dumitru Fanfarov.

Lista participanților la evenimentele organizate de țara invitată de onoare este completată de o serie de scriitori născuți în Republica Moldova care s-au stabilit și au cunoscut succesul în România: Vasile Ernu, Liliana Corobca, Dinu Guțu, Cătălina Bălan, Diana Iepure, alături de autori români importanți. 

Întreg programul de evenimente și lista participanților vor fi făcute publice în conferința de presă oficială, organizată în săptămâna dinaintea evenimentului, pe data de 23 mai, ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Vizualul Republicii Moldova la Bookfest ca țară invitată de onoare valorifică creația îndrăgitului artist plastic basarabean Glebus Sainciuc (1919-2012), cunoscut mai ales pentru colecţia de măşti din papier mâché şi autor al mai multor lucrări de pictură şi grafică ce se disting prin originalitatea stilului.

Creația lui stă atât la baza graficii standului, cât și la realizarea unui spațiu multimedia unde vor rula proiecții pe baza desenelor lui Glebus Sainciuc, create în cadrul inițiativei Muzeele Viitorului expuse la Muzeul Național al Literaturii Române de la Chișinău: 12 proiecții animate într-o poveste care creează o experiență imersivă pe care cititorii o vor putea urmări de-a lungul celor cinci zile ale salonului de carte.

Standul Republicii Moldova ca invitat de onoare va fi plasat în zona centrală a Pavilionului B2 de la Romexpo. În cei peste 200 de metri pătrați, vizitatorii Bookfest 2024 vor avea ocazia de a descoperi o ofertă bogată de carte: cărți de ficțiune, de nonficțiunie, cărți de artă, cărți pentru copii și tineret, precum și o selecție de cărți rare, vechi din anii ‘60-’80. Evenimentele Țării Invitate de Onoare vor avea loc deopotrivă la standul oficial, cât și în locuri speciale din cadrul Salonului internațional de carte Bookfest. 

Prezența Republicii Moldova ca Invitat de Onoare la Bookfest 2024 este asigurată de Guvernul Republicii Moldova. Parteneri strategici: USAID, Ambasada Suediei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related