Cum știm că în România e loc de mai bine? Când vedem că un ONG a reușit să construiască un spital de la zero, prin contribuția a 350.000 de persoane fizice și a peste 8.000 de companii. Primii copii sunt tratați, deja, în spitalul construit de organizația Dăruiește Viață. #NoiFacemUnSpital e măsura cea mai bună pentru optimism zilele acestea. Mai ales că nu e doar un spital: e un loc în care oamenii simt că lucrurile bune devin posibile și în România.
"Zâmbește!", poți citi pe pereții spitalului. "#SePoate". "Capul sus!". „Nu ești singur”, „Vești bune sunt aproape”. Mesajele de încurajare, designul, culorile și signalistica din interiorul spitalului au fost gândite în detaliu de o echipă de profesioniști dedicați. Ei au creat aici un mediu prietenos, care să îi ajute pe copii și pe părinți să treacă mai ușor prin această experiență.
"Ne-am dorit sa reducem din frica si anxietatea pe care le aduce un spital. Avem mesaje jucause care sunt ascunse in spatii astfel incat copilul sa le descopere, de tipul "1,2,3, la perete stai" sau "ce ne jucam azi". Avem girafe care beau apa pe holuri sau struti care isi baga capul in nisip. Toate aceste lucruri sunt desenate si gandite intr-un mod unitar, dupa niste reguli clare si nu produc niciun fel de "zgomot" vizual", povestește Dionisia Sandu, marketing manager Dăruiește Viață.
Vorbim în continuare cu o parte din echipa care a creat conceptul vizual, Petru Ioje, designer, Alexandru Pomana, copywriting, Laura Abrihan, Peggy Production, și Dionisia Sandu, marketing manager Dăruiește Viață, despre experiența acestei colaborari, cum au gândit spațiul și care au fost sensibilitățile de care au ținut cont în procesul de creație.
Colaborarea cu Dăruiește Viață
Alexandru: Ne-am cunoscut la începutul anului 2022, când am primit un telefon. Personal, în primul moment m-am simțit copleşit de complexitatea proiectului, de încărcarea lui emoțională şi de energia fetelor de la Dăruieşte Viață. Dar, uşor-uşor, ne-am cunoscut şi am prins curaj.
Petru: Am început să lucrez alături de Dăruiește Viață prin 2020 - nu eram în cea mai bună etapă a vieții mele profesionale: a avea un logo pe o clădire sau un design de ambalaj la raft nu-mi mai oferea destul sens; căutăm ceva mai concret, sau mai multă împlinire personală, cel puțin.
La vremea respectivă am ajutat-o pe Dionisia (cu care mai lucrasem împreună în branding; ea pe strategie, eu pe design de identitate) cu vreo două vizualuri pentru Asociație, și, ulterior, după ceva discuții, am început să colaborăm.
M-am hotărât să mă implic pentru că aveam nevoie ca munca mea să conteze. M-a atras ideea ca prin ceea ce fac, într-o măsură sau alta, să contribui la strângerea de fonduri sau construcția spitalului.
Laura: Lucrez cu Dăruiește Viață de multa vreme, iar in acest proiect am intrat la propunerea lui Carmen Uscatu. M-a bucurat, pentru ca a lucra cu Dăruiește Viață inseamna a lucra cu oameni care apreciaza lucrul bine facut - la standarde inalte si inovatia; asta pe langa placerea de a lucra cu o echipa care face lucrurile imposibile din tara noastra sa devina POSIBILE.
Dionisia: Cred ca prima data cand am ajuns la aceasta discutie pentru proiectul Spitalului a fost in timpul intalnirilor cu Brandient, cei care au si creat conceptul overall de branding. Stiu ca am discutat ce se poate face mai departe si ei ne--au recomandat, asa cum facusem si cu ei, sa mergem mai departe cu specialisti. Sa cautam specialisti in signalistica, in productie, pe zona se content si de design. Zis si facut.
Asa am ajuns ca pentru strategia de signalistica sa lucram cu o companie specializata din Spania - Signes - care face asta de peste 50 de ani, i-am cooptat pe Vlad Mixich si Catalina Dumitrescu pentru contentul stiintific, pe designerul Petru Ioje si copywriterul Alexandru Pomana si pe Laura Abrihan (aka Peggy) pentru zona de productie. Aceasta a fost echipa-nucleu a proiectului, dar, dincolo de aceasta echipa am lucrat indeaproape cu arhitecta proiectului, Raluca Soiata & echipa ei si cu cadrele medicale din Spital care urmau sa foloseasca noile spatii.
Ca sa fiu sincera, nu cred ca am estimat de la inceput amploarea si complexitatea proiectului. Cred ca am gandit simplist, in termeni de "facem placute de semnalizare" si punem niste mesaje faine pe pereti. Pe masura ce am inceput sa lucram, layer cu layer am descoperit cat de complex este totul, cum trebuie sa ne organizam si, mai ales, cat de importante erau deciziile strategice pe care le luam in acel moment.
Primii pași
Dionisia: La inceput am avut un concept general realizat de Brandient, o directie strategica vizuala (atat la nivel de signalistica, cat si la nivel de design de brand) si o directie strategica de mesaje. Apoi, intaia oara am lucrat cu cei de la Signes. Au venit in Romania, au inventariat spatiile, au identificat fluxurile de circulatie in functie se utilizator, punctele cheie de intalnire si au gandit strategia completa de signalistica.
In paralel, am lucrat cu Petru pentru dezvoltarea conceptului vizual si implementarea lui, cu recomandari strategice de la Signes (privind dimensiuni, good practices, lizibilitate etc.). Tot aici a intervenit si Laura pentru a incepe sa testeze solutii de productie. Peretii Spitalului au multe restrictii pe parte "tehnica" - de la vopseaua speciala pentru care am testat 14 tipuri de stickere pentru a ne asigura ca tin, pana la cablurile ascunse in pereti si restrictiile privind tipul de materiale folosite (ex ignifug).
In paralel cu signalistica, am definit strategia de mesaje si de elemente vizuale si am inceput lucrul si aici cu Alexandru Pomana, Vlad Mixich, Catalina Dumitrescu si Petru Ioje. Pentru aceasta parte proiect, strategia noastra a fost sa cream mesaje text si vizuale care sa-i ajute pe utilizatorii spatiului sa se simta mai putin singuri si sa-si experimenteze emotiile pe care spatiul respectiv le genereaza - vorbim aici de cadre medicale, pacienti, parinti, vizitatori.
Pentru copii, ne-am dorit sa le reducem din frica si anxietatea pe care le aduce un spital. Asa am creat personajele - instrumente medicale care ii asteapta in fiecare cabinet de consult, mesajele jucause care sunt ascunse in spatii astfel incat copilul sa le descopere de tipul "1,2,3, la perete stai" sau "ce ne jucam azi" sau mesajele care sa provoace joaca de tipul "in acest loc de danseaza timp de 3 secunde". Tot pentru ei, avem girafe care beau apa pe holuri sau struti care isi baga capul in nisip. Ce este insa deosebit este ca toate aceste lucruri sunt desenate si gandite intr-un mod unitar, dupa niste reguli clare si nu produc niciun fel de "zgomot" vizual.
Pentru parinti, ne-am dorit sa se simta in siguranta, sa nu se simta siguri si sa simta ca aici este locul in care se face tot ce este omeneste posibil pentru copiii lor. Astfel au aparut mesajele de trust, despre stiinta si certitudini si mesajele de sustinere de tip hashtaguri "impreuna", "putem", "incredere".
Pentru spatiile dedicate cadrelor medicale am gandit mesaje de empatie, aceasta fiind si trasatura pe care cei mai multi dintre noi o cauta in spitale.
Laura: In partea de productie primii pasi au fost despre ce fel ce materiale avem voie sa folosim si ce materiale ne lasa sa folosim ceea ce era deja produs. Am avut de a face cu sprafete tratate antimicrobian care prezentau aderente diferite comparativ cu suprafetele normale cu care te intalnesti in cladirile obisnuite. Dupa care a fost vorba despre culoare, forme, coerenta in culoare.
Alexandru: Primele discuții cu echipa Dăruieşte Viață au fost şi primii paşi. Deşi ştiam despre proiect, desigur, am văzut dup-aia câte nu ştiam, de fapt.
Petru: Primul pas a fost să accept proiectul pentru că inițial eram reticient: în afara câtorva plăcute pentru Spitalul Modular de la Piatra-Neamț, nu mai făcusem signalistică (și nu știu câți în România au făcut), dar faptul că știam metodologia, eram stăpân pe procesul de design, și că era un proiect care apare rar, o provocare, au fost de-ajuns încât să mă decid (plus o mică convingere din partea Dionisiei).
Documentarea a constat în a primi tot ce făcuseră ceilalți implicați în proiect: ce era desenat deja în materie de brand și de unde pornim (ilustrații, paleta cromatică, familie de fonturi), planuri de amenajare de la arhitecți, planurile și documentația de la echipa de wayfinding, etajele simulate 3d și vizite în spital. Începutul n-a fost lin, nici n-avea cum, dar s-a clarificat între timp.
Ideea principală de la care-am pornit și de care-am ținut cont pe parcurs: să facem cât mai mult cu cât mai puțin.
Sensibilități
Alexandru: Ca abordare generală, în astfel de proiecte nu cred că trebuie să îi sperii pe oameni. Să le mai dai şi tu, comunicatorul, un pumn în stomac, pe lângă ce a făcut deja realitatea. Nu e loc nici de zâmbete false şi baloane colorate. Este un echilibru în ce spui, cum spui.
Procesul de creatie
Alexandru: Mesajul a fost diferit în funcție de campanie, de context. De la campania Lifebeats, care este despre inimi care bat datorită acestui proiect şi pe care le ajuți să bată în continuare prin donația pe care o faci, până la mesaje simple, scrise pe podeaua spitalului, în care copiii de acolo sunt îndemnați să nu aibă privirea în jos.
Petru: Pentru partea de ilustrații am primit majoritatea elementelor deja desenate, apoi am urmărit să adăugăm încă un strat de semnificație: animăluțele să vină în sprijinul copiilor care trec prin tratament, să fie un suport emoțional care să le atenueze din temeri, fie ca instrumente medicale, fie ca personaje din lumea medicală.
Pentru partea de mesaje: cele adresate copiilor să fie cât mai simple, cele adresate adulților însoțitori să surprindă un concept vizual, iar cele adresate cadrelor medicale să inspire empatie.
Pentru partea de signalistică: design cât mai clinic, cât mai vizibil și lizibil, și să fie propriu noii clădiri a Spitalului Marie Curie.
Pentru toate cele de mai sus, ca întreg: să nu se încalece una pe cealaltă, să aparțină aceleași povești dar ca părți diferite, și, evident, să se integreze în spațiu.
Ce e important cand lucrezi cu un astfel de spatiu
Alexandru: Să îi simți energia, ca apoi să poți să o transmiți mai departe. De aceea foarte importante au fost vizitele în spital şi discuțiile cu fetele magice care construiesc povestea Dăruieşte Viață.
Laura: Este importanta coerenta in culoare, sa incerci sa obtii culorile in asa fel incat diferentele in culoare ale materialelor produse pe suporturi diferite sa fie mici.
Petru: Cred că cuvântul cheie e verificare, re-verificare, și răs-verificare - a tuturor pereților unde urmează să montăm - asta cred că e important. Un astfel de spațiu nu e un perete virtual, nu e o simulare, o pânză goală. Avem restricții, avem variații în dimensiuniea pereților disponibili, avem console, butoane, terminale, cabluri, avem mobilier și aparatură care or urmează să fie montată, or urmează să fie mutată, or blochează sau afectează raza vizuală. Oricât ți-ai dorit să poți crea reguli (de amplasament) care să se aplice în absolut toate instanțele, e imposibil. Trebuie să te adaptezi spațiului, să fii flexibil, să regândești ce-ai stabilit deja și să iei decizii pe loc.
Gama de culori a fost aleasă și ajustată în funcție de starea sau scopul urmărit (Vrem să atragă atenția? Să calmeze? Ce vrem să inspire?) și în funcție de celelalte elemente de design interior.
Galbenul, de pildă, e o culoare omniprezentă, proprie spitalului, am putea spune. Am urmărit ca nuanța pe care-o folosim în elementele de signalistică, ilustrații, chiar și la girafa din Atrium, să fie cât mai aproape (dacă nu identică) cu ce aveam deja vopsit în clădire: uși, grinzi metalice, etc., iar canturile plăcuțelor să fie și ele vopsite galben, pentru a avea un accent vizual atunci când sunt văzute din semi-profil.
Un alt exemplu: cercul sau bulina e un element destul de folosit în mobilierul spitalului, care prin forma să intrinsecă inspiră mișcare. Pentru signalistică, am ales ca săgețile de direcționare să fie încadrate într-un cerc galben, să creăm contrast și interes, să atragem atenția.
Experiența
Alexandru: M-a făcut mai bun ca om. Şi mi-a oferit satisfacția de a lucra ceva cu un efect real în societate.
Dacă la nivel macro, al proiectului, aportul meu este aproape inexistent, dpdv a ceea ce a însemnat pentru mine, efectul asupra mea, a fost imens. Mi-am făcut mie un mare bine lucrând acest proiect şi le mulțumesc că mi-au dat şi îmi dau şansa asta.
Petru: A fost o experiență din care am învățat suficient: mi-am adus aminte ce puncte forte am și unde trebuie să fiu atent, sau de ce am nevoie că să dau randament, care e limita de presiune pe care-o pot gestiona, etc. A fost un proiect extins, ușor de subestimat, împărțit pe mai multe etape, care uneori se suprapuneau. A fost mult lucru sub presiune, multă parte tehnică, de implementare, de verificat, și destule revizii și schimbări. A trebuit să lucrez în mare și în detaliu în același timp, iar deseori schimbările unui element influențau întregul.
Încă nu am asimilat proiectul în minte, încă e difuz, dar lucrez la studiile de caz și trecând prin materialele lucrate, cred că, împreună cu toți cei implicați, am făcut ceva foarte fain. Le mulțumesc cu această ocazie.
Laura: Cand mai trec acum prin cladire cu diverese treburi imi aduc aminte de momentul cand peretii erau goi si ma orientam cu planurile in mana pentru a gasi diverse spatii, iar acum cu peretii cu mesaje si semnalistica pe ei, cladirea a devenit mai prietenoasa, trec prin locuri care imi spun povesti.
A fost o experienta minunata, cu multe provocari compensate de bucuria gasirii solutiilor si in final a materialelor produse.
Dionisia: A fost un proiect pe care l-am subestimat initial, dar care ne-a invatat multe. Si, din ce stim noi, un astfel de proiect, atat signalistica, cat si design on-brand, nu a mai fost facut intr-un spital din Romania pana acum. Ceea ce arata inca o data ca initiativa #NoiFacemUnSpital seteaza standarde de normalitate, chiar si daca in industria creativa.
Da, cred ca este normal ca atunci cand mergi intr-un spital sau institutie publica sa nu intrebi portarul cum sa ajungi oriunde, cred ca este normal sa exista o coerenta vizuala in spatiile in care ne traim viata si nu zgomot, cred ca este normal ca oamenii si creatorii de astfel de spatii, fie ca sunt spitale, primarii, gari etc. sa inteleaga ca un spatiu modeleaza comportamentul si ca felul in care interactionezi cu spatiul respectiv seteaza relatia pe care o ai cu institutia.
Si mai cred ca este normal sa iesim din paradigma aglomerarii vizuale de tip personaje din toate desenele animate atunci cand ne gandim la un spatiu dedicat copiilor. Mi-ar placea ca acest standard sa devina o normalitate si mi-ar placea sa impartasim cu cat mai multi oameni din industrie ce am invatat pentru ca urmatorul proiect de acest fel sa fie facut si mai bine, mai eficient sau mai rapid.
