Pentru realizarea filmului „Guvernul Copiilor 2”, regizoarea Ioana Mischie și echipa sau au intervievat sute de copii. Au căutat copii vizionari și creativi, din diverse medii. S-au oprit la 19 protagoniști ai filmului, care își imaginează lumi diverse și ministere care ar putea schimba cu totul societatea în care trăim. Copiii vorbesc despre iubire, despre comunicare, despre imaginație, despre empatie. Folosindu-se de tehnologiile actuale, creatorii filmului au transformat gândurile și ideile copiilor în imagini.
"Am inițiat numeroase workshop-uri de worldbuilding și imaginație civică, atât colective, cât și individuale. Mi se părea interesant că în unele workshop-uri colective ieșeau în evidență doar copiii extrovertiți, dar în cele individuale, descopeream viziunea celor introvertiți și reușeam să o dezvoltăm", spune Ioana.
Ioana Mischie povestește în cele ce urmează despre „Guvernul Copiilor 2”, care poate fi văzut deja în cinematografe.
Guvernul Copiilor 2
“Guvernul Copiilor 2” (“Government of Children 2: Desirable Futures”) este cel mai avansat proiect cinematografic de până acum, atât ca proces de lucru, cât și ca rezultat. Ne-a interesat să reușim să descoperim și să extindem idei geniale. Am îmbinat bune practici din multiple domenii: worldbuilding, New Media, game design, arhitectură, psihologie, educație, antropologie, noetică, cinematografie. Filmul redă zeci de viitoruri pe care noi le considerăm sublime, menite să ne pună pe gânduri și mai ales, sper eu, să le continuăm în realitate. Reprezintă o formă de pionierat național prin tehnologiile și metodologiile folosite, fiind primul proiect cinematografic din România care valorifică producția virtuală la nivel state of the art și care include metodologii de accelerare a ilustrațiilor prin machine learning.
Ca o notă cu totul personală, când am filmat Government of Children 2, devenisem mamă pentru prima dată în viață și îmi modificasem involuntar modul de a privi lumea. Aveam în fața camerei copiii din cabinetul de miniștri și încercam să îi punem în valoare și în spatele camerei un minunat voyeur care pășea pentru prima dată pe un platou de filmare, însă în back stage erau mulți părinți, bunici care asistau la procesul de lucru. Mi se părea foarte fain acest spirit intergenerațional care a existat pe set și cred că într-o formă sau alta acest spirit s-a menținut în film, care se adresează abil tuturor generațiilor. A fost un parcurs foarte solicitant pentru mine, însă am reușit să îi conferim proiectului diversitatea, curajul și inventivitatea de care avea nevoie.
În 2018, în “Government of Children 1” invitaserăm 100 de copii români să își reimagineze următorul secol societal. În cadrul acelui proiect cinematografic am încercat să descoperim răspunsuri spontane și viziuni intuitive cu privire la viitorul societal pe termen lung. Abordarea noastră de atunci a fost mai degrabă cine-sociologică, psihologică, observațională. A devenit primul film stereoscopic din România pentru că ne-am dorit mult să augmentăm prezența și prestanța copiilor pe ecran, ne doream să fie priviți ca lideri în formare. Viziunile lor sunt adesea considerate mult prea ludice pentru a fi ascultate și integrate în mediul real și ne doream să inversăm această paradigmă. Portretele lor erau gândite ca o suită de statui demne, în mișcare: impozante, poetice, sofisticate. Tehnologia stereoscopică a devenit însă un impediment major în etapa de distribuție pentru că unele săli de cinema nu aveau proiectoare 3D, în timp ce altele aveau proiectoare 3D cu specificații tehnice foarte variate și atunci devenea o experiență cinematografică mult prea diferită pentru fiecare spectator în parte. Foarte puțini spectatori au ajuns să vizioneze filmul în forma lui nativă, calitativă în care îl concepuserăm din motive tehnice. Ca atare, am ales să folosim altfel tehnologiile noi și să intervenim mai degrabă în augmentarea și completarea ideilor creative, fără a modifica formatul de proiecție per se. Am păstrat ideea de imersiune cinematografică, dar am exprimat-o prin alte mijloace, exponențial mai avansate din punct de vedere tehnic.
În ansamblul său, Government of Children a debutat ca prima franciză transmedia românească, devenind un proiect creativ unic în lume care îmbină cinematografia (prin lung-metraje inovatoare), realitatea virtuală (prin extensiile multi-premiate Tangible Utopias), proiecte editoriale (prin arhivarea cercetărilor în cărți precum Cinema Infinit de la UNATC Press sau Imagining Transmedia de la MIT Press), metodologiile educaționale (prin conferințe care transparentizează procesul de lucru precum acest TEDxBoldandBrilliant), ateliere de gândire vizionară (desfășurate la festivaluri precum Unfinished Democracy) și sintografia (prototipuri AI). Ne dorim să îl continuăm și în alte țări și să ajungem să îi conferim amploarea pe care o merită. Avem, desigur, nevoie de mult sprijin moral și uman, înainte de toate.
Etapele de creație
Am lucrat trei ani cumulativ la acest proiect ultra-iubit, însumând aici perioadele pentru conceptualizare, pitching, finanțare, dezvoltare, cercetare, casting, ateliere de worldbuilding și imaginație civică, pre-producție, producție, post-producție, producție virtuală, testare, revizuire și lansare.
Fiind un proiect cu totul aparte, multe etape s-au juxtapus, având un flux total non-linear. De exemplu, pentru unele lumi virtuale am petrecut luni de zile în etapa de prototipare până să găsim versiunile care apar acum în film, în timp ce alte lumi virtuale care păreau locked au fost înlocuite pe parcurs. A fost un proces de lucru intensiv, în care am încercat cu toții să contribuim cu tot ce avem mai creativ pentru a-l reda în forma complexă pe care o are.
Conceptul cinematografic
Încă de la început, conceptul filmului a fost gândit să fie unul continuu. Din punct de vedere conceptual, poate fi continuat ad infinitum. În lucrarea doctorală am inițiat o nouă structură, paradigma narativă infinită, care militează pentru concepte scalabile în timp, spațiu și spirit. Un fragment din această filosofie poate fi explorat în cartea “Cinema Infinit”. Proiectul ilustrează această teorie media și în egală măsură o influențează activ.
Mi-am dorit să extindem proiectul pentru a ajunge la categorii cât mai diversificate de copii, dar și de adulți, la noi forme de exprimare artistică și la viziuni cu totul fermecătoare. Trăim în prezenturi contradictorii, disparate, fragmentate și avem nevoie mai mult ca oricând să creionăm viitoruri care să ne aducă împreună, să ne reamintească de ce este vital să colaborăm, să co-imaginăm, să co-iubim lumea din jur. Ce anume ne face umani? Cine am fost, cine suntem și cine vrem să devenim pe termen lung? Cum putem adăuga noi dimeniuni umanității, însă noi dimensiuni care să fie benefice deopotrivă și celorlalte specii din jur? Cum putem să ne raportăm la viitorurile posibile, altfel decât a le organiza într-o ierarhie? Pot co-exista mai multe viitoruri ideale?
Știu că trăim într-o epocă în care pare din ce în ce mai trending să vorbim despre post-umanism, însă eu cred că umanitatea are nevoie de viitor și poate asigura viitoruri echitabile, creative, înțelepte, dacă le curatoriem cu atenție și dacă le prioritizăm ca demers creativ și practic.
Pe măsură ce am extins proiectul în comunități cu totul noi, am accesat viziuni care ne-au devenit surse de inspirație. Una dintre cele mai emoționante întâlniri pentru mine a fost cu Mina, o fetiță genială dintr-o comunitate de nevăzători care efectiv a revoluționat modul în care percepem lumea. Întâlnirea cu un astfel de om inspirațional a modificat radical proiectul și ne-a motivat să îl facem în timp accesibil pentru cât mai multe comunități cu nevoi speciale.
În egală măsură, fiind inspirați și de impactul experienței VR “Tangible Utopias: Urban Futurism”, care devenise între timp multipremiată, ne-am dorit să redăm și în film lumi imersive out-of-this-world. Astfel, filmul a devenit mai mult decât un documentar, a devenit un miracol: ne invită să privim, să atingem viitorurile, să locuim în ele pentru câteva minute pentru a înțelege în ce proporție ni se potrivesc.
Referințele mele pentru acest film nu sunt predominant cinematografice, ci sunt mai degrabă noetice, spirituale, metafizice, antropologice, biologice, psihologice. Îmi doresc să devină o formă de conștiință colectivă continuă, vie și expresivă, relevantă pentru lumea în care trăim și mai ales pentru lumile în care am putea trăi dacă am găsi curajul să le definim în detaliu. Prin acest film, propunem o schimbare de paradigmă multiplă: dinspre science-fiction (creionarea de viitoruri axate pe evoluția tehnologiei) înspre noetic-fiction (concept pe care l-am inițiat în cercetarea doctorală, militând pentru viitoruri axate pe evoluția conștiinței umane), dinspre inteligență individuală înspre inteligență colectivă, dinspre structuri narative finite înspre structuri narative infinite. Propunem un cinema continuu, un cinema fluid, un cinema deschis, un cinema-izvor.
Inspirată de experiența bursei Fulbright pe care am obținut-o în 2017, mi-am dorit să pun în practică ceea ce am descoperit în cadrul Civic Imagination Lab, Worldbuilding Lab, Mixed Reality Lab. Proiectele pe care le fac îmbină la nivel structural sofisticarea conceptelor europene și scalabilitatea globală dezvoltată de continentul american. Cred în facilitarea unor punți creative între diverse practici continentale, nu în supremația culturală a unui singur mediu și privesc cu multă bucurie acest proces, aproape alchimic, de îmbinare a unor practici complementare.
Am avut șansa să fiu selectată în cadrul a zeci de rezidențe și ateliere de creație de pe cinci continente și mi-am dorit să îmbin bune practici culese de pretutindeni pentru a crea un film multi-dimensional. Un proiect holistic ideal pentru mine este trans-media (îmbină înțelept multiple formate), trans-generațional (poate fi co-creat și vizionat de multiple generații), trans-spațial (poate fi extins oriunde în lume), trans-temporal (poate fi reluat și studiat la un interval dat), trans-perspectivist (oferă multiple perspective cu privire la o temă dată).
Echipa de creație
Am avut șansa să lucrăm cu unii dintre cei mai buni profesioniști din industrie și le sunt recunoscătoare tuturor. Tudor Lucaciu RSC a fost director de imagine și a reușit să creioneze cele mai frumoase portrete ale copiilor. Zsolt Magyari a fost director de imagine pentru ilustrațiile vizuale și a adăugat o sublimă dimensiune creativă proiectului. Sebastian Androne Nakanishi a semnat muzica originală care încarcă proiectul cu spiritualitate, îl unifică și îi facilitează sentimentul de conștiință colectivă. Lukas Piele a contribuit cu mixajul muzical. Irina Bozdog a dezvoltat sound design-ul poetic care conferă lumilor virtuale dinamism. Cristian Vieriu a semnat montajul și implicit design-ul structural pe care l-am definit împreună. Bogdan Jugureanu a semnat colorizarea și ne-a ajutat să accentuăm vivacitatea cadrelor, universul cromatic gândit pentru fiecare protagonist în parte. Proiectul a fost produs de Studioset, o casă de producție și post-producție cu un portofoliu de excepție și Asociația Storyscapes care a asigurat componentele neconvenționale axate pe producție virtuală. Sorin Baican și Irina Petrescu s-au implicat în producția efectivă și le sunt recunoscătoare.
În România, cinematografia este cu mult sub-finanțată în raport cu media europeană, însă filmele cu grad sporit de inovare sunt aproape imposibil de adus la viață pentru că implică adesea costuri sporite. Procesul de inovare este unul non-linear, devine un trial-and-error care nu poate fi făcut în ritmul clasic al unor zile de filmare. Modul prin care am reușit să facem acest proiect a fost prin echipa ultra-dedicată, fiecare dintre noi s-a implicat nu 100%, ci 500% să aducă la viață acest proiect, în pofida tuturor dificultăților de ordin tehnic sau financiar.
Alegerea copiilor care apar în Guvernul Copiilor 2
Ne-am dorit să găsim copii vizionari, creativi, din medii diversificate, cu o atitudine constructivă asupra vieții și asupra viitorului. Am intervievat sute de copii pentru a ajunge la cei 19 protagoniști din film. Am încercat să le oferim tuturor o platformă egală de exprimare. În realitate, copiii provin din medii foarte diferite, însă pe ecran sunt tratați egal, echidistant, pentru a ne invita să le contemplăm ideile, nu alte specificități irelevante.
În total, însumând toate proiectele de până acum, am inițiat peste o mie de interviuri în etapele de cercetare, interviuri din care am învățat enorm. Trecând prin aceste etape, am învățat să personalizăm întrebările, să lucrăm atât colectiv, cât și one-to-one mult mai îndeaproape cu fiecare copil în parte.
Ne-a ajutat mult directoarea de casting Liliana Toma și îmi aduc aminte perfect primul dialog pe care l-am avut pentru că după primele secunde când îi povesteam de proiect, ne-am dat seama că nu căutăm copiii după aspectul fizic, așa cum sunt majoritatea proceselor de casting, nu încercăm să îi căutăm în funcție de IQ, care ar fi să spunem iarăși ceva măsurabil, ci îi selectăm în funcție de creativitate, gândire vizionară și imaginație civică, trei criterii pe care nu ai cum să le intuiești decât prin dialog verbal și non-verbal, prin practici creative. Pentru etapa de casting, i-am împărtășit Lilianei o parte din metodologia proiectului și copiii au trecut încă din primele secunde printr-o etapă de interviu minuțios gândită pentru a le pune în valoare gândirea vizionară.
Realizarea interviurilor și procesul de lucru
Pentru “Government of Children 2” ne-am dorit să surprindem în film idei rare, idei creative cât mai bine articulate, idei spectaculoase. Am inițiat numeroase workshop-uri de worldbuilding și imaginație civică, atât colective, cât și individuale. Mi se părea interesant că în unele workshop-uri colective ieșeau în evidență doar copiii extrovertiți, dar în cele individuale, descopeream viziunea celor introvertiți și reușeam să o dezvoltăm. În cadrul acestor ateliere am dezvoltat exponențial ideile, le-am adus mai aproape de lumi imersive, palpabile, abundente în semnificații.
Am încercat să îi sprijinim să își dezvolte ideile cât mai mult cu putință. Fiecare colaborare a fost însă foarte diferită: unii copii veneau cu propriile idei articulate până în cel mai mic detaliu, în timp ce alții aveau o atitudine interesantă dar nu își găseau cuvintele și nu reușeau să își definească ideile deloc. Ca atare, le ofeream îndrumare și timp: timp să contemple, timp să reformuleze, timp să ia o pauză, timp să deseneze, timp să perfecționăm împreună. Filmarea în sine a fost mai degrabă o etapă de arhivare creativă a ideilor pe care le descoperiserăm deja în procesul de lucru.
Un studiu de caz interesant pentru noi a fost Skate City pentru că această lume a apărut în urma atelierelor. Tot ce știam de la Mihail la început era că era foarte pasionat de skateboarding și că are o atitudine încântătoare asupra vieții, însă la întrebările punctuale cu privire la viitor nu avea la început niciun răspuns. Așa că l-am invitat să gândească un cartier ideal pentru comunitatea de skateri și din aproape în aproape am început să co-creăm o lume care a devenit memorabilă în film. Fiecare cartier ideal are o poveste proprie și a prins contur într-un ritm propriu.
Altfel spus, în procesul de lucru i-am lăsat și în ritmul lor, le-am și stimulat creativitatea. Am încercat să gândim procesul de lucru ca și cum ar fi un playground, în care în loc să ne jucăm cu obiecte captivante, jonglăm cu cele mai captivate idei până devin “utopii tangibile”, așa cum le-am denumit de la început. În plus, întregul platou de filmare a fost gândit să fie un soi de lounge creativ.
Întrebările adresate copiilor
Întrebările sunt menite să stimuleze gândirea vizionară, sunt menite să ne facă să construim cu ușurință viitoruri multi-dimensionale, pas cu pas, prin redefinirea a numeroase categorii societale: arhitectură, mobilitate, cultură, educație și multe alte domenii de interes. Proiectul are o metodologie de lucru solidă, însă în egală măsură păstrăm o marjă imensă pentru întrebări bazate exclusiv pe interesele și pasiunile copiilor. Facem tot posibilul să personalizăm procesul de lucru pentru fiecare în parte.
De obicei, la prima întâlnire le prezentam proiectele pe care le-am făcut în trecut ca studiu de caz și le transparentizăm toate întrebările și curiozitățile noastre, treceam prin întreaga odisee de provocări. După aceea, aveam timp să aprofundăm propriile lor idei, să le clasificăm. La filmare dezvoltăm cu precădere ceea ce este calibrat pe propriile lor pasiuni din tot ce am reușit să dezvoltăm. De exemplu, dacă unii copii au o preocupare majoră cu privire la îmbunătățirea mediului, încercăm să valorificăm această viziune în mod prioritar și în mod secundar să trecem prin toate celelalte categorii de gândire.
Cel mai interesant când lucrezi cu copiii în astfel de proiecte
Procesul de lucru în sine a fost unul foarte solicitant pentru noi ca echipă, trebuia să ne mișcăm ultra-rapid pentru a stimula copiii cât mai frumos cu putință, pentru a nu-i plictisi sau obosi. Ca atare, în timp ce îi lăsam pe copii să aibă o rutină lină, să deseneze, să contemple, în paralel pe platou acționam cu toții ca Speedy Gonzales să modificăm întregul set pentru fiecare protagonist în parte. A meritat însă pe deplin această mobilizare.
Partea ingenioasă acestui proiect este că, de obicei, copiii adoră să fie creativi. Aceasta este starea lor de spirit dominantă. Și este contagioasă. Ne insuflam reciproc provocări creative.
La primul film, atunci când le adresam întrebări copiilor, unii părinți ascultau de pe margine și interveneau pentru că se îngrijorau că întrebările sunt mult prea dificile, însă copiii, dimpotrivă, se bucurau pe deplin de ele și răspundeau cu foarte multă candoare și ușurință la fiecare în parte. Mi se părea foarte interesantă spontaneitatea și directețea lor în contrast cu așteptările adulților. În timp, mulți dintre copiii pe care i-am întâlnit mi-au devenit role models. Ajungeam să îi citez sau să îi menționez în conferințe academice.
Pe măsură ce își conștientizează forța creativă, copiii devin geniali. Iubesc să îi văd evoluând de la răspunsuri de tipul “nu știu” sau “nu m-a întrebat nimeni asta până acum” la “pentru mine, viitorul ideal este…”.
Provocarea majoră este însă că trăim în societăți capitaliste care nu prioritizează creativitatea sau gândirea vizionară. Și atunci este nevoie de un efort major pentru a reactiva acest tezaur uman. Pe măsură ce trec anii, am constatat că mulți copii se schimbă fundamental. Mi s-a întâmplat să intervievez un copil cu viziuni absolut încântătoare în primul film și cinci ani mai târziu să descopăr un adolescent care privea viitorul cu foarte multă dezolare. Este important să ne descoperim creativitatea, însă în egală măsură este și mai important să reușim să o conservăm. Tocmai de aceea, filmul devine și o capsulă a timpului, un imago mundi dintr-un anumit context socio-cultural. Mi-ar plăcea să avem șansa să intervievăm aceiași copii după un timp pentru a urmări cum de dezvoltă ideile.
Creativitatea este, pentru mine, trăsătura definitorie a umanității în momentul de față. Cu toate acestea, este marginalizată. Mă întristează profund când văd expoziții de artă geniale ascunse în subsoluri, în locuri invizibile, în timp ce toate ecranele media sunt invadate de cele mai nesemnificative idei. Ar fi ideal ca formele de artă să ne însoțească la tot pasul: în metrou, pe stradă, în spitale, în școli. Creativitatea, în forma ei pură, sinceră, neformatată de trend-uri sau alte agende ascunse, poate eradica orice formă de depresie, poate eradica orice formă de alienare.
Fiecare copil și implicit fiecare om ascunde o lume. Iubesc să privesc oamenii ca pe niște lumi multi-stratificate. Noi, cineaștii, suntem adesea colecționari de la distanță. Colecționăm vise, gânduri, idealuri, trăiri intense, le filtrăm printr-o pânză proprie și le redăm oamenilor altfel.
Îmi place să cred că acest film a reușit să surprindă viitoruri care pot reforma lumea în care trăim la nivel profund. Ca atare, vă invităm să descoperiți Government of Children 2, în cinematografe din 26 aprilie, în peste 22 de orașe din țară și să ne împărtășiți cât de fain vi se pare acest cabinet de miniștri pe o scară de la 0 la 10. Eu am plusa un pic și aș spune 1000, cunoscându-i îndeaproape pe toți.
Crearea lumilor imaginate de copii
Lumile spectaculoase au fost inspirate de ideile copiilor, continuate și extinse exponențial de o echipă transdisciplinară de artiști și creative technologists. După atelierele worldbuilding și după filmare, am curatoriat o colecție de idei pe care să le aducem la viață, le-am combinat în scenarii de viitor organice. Am trecut printr-o etapă de conceptualizare a lumilor virtuale, prototipare a lor, ilustrare a lor și după aceea producția virtuală efectivă. Am colaborat cu un art director fenomenal, dar și cu numeroși consultanți arhitecturali, psihologici, educaționali, care ne-au sfătuit în diverse etape ale proiectului. Am creat și am revizuit mult, am reînceput de foarte multe ori până am găsit stilul care îi este acum definitoriu proiectului. Filmul are o semnătură cromatică și senzorială, redată prin imagini, sunet, muzică, la care ținem foarte mult.
În 2020, când am început să dezvoltăm primele lumi virtuale, nimeni nu vorbea despre viitor decât într-o manieră distopică. Pe atunci eram priviți ca o echipă de oameni naivi. Între timp, pe măsură ce am trecut cu toții printr-o pandemie devastatoare, acest subiect a devenit de interes sporit. M-am bucurat să descopăr că există și țări precum UAE care prioritizează acest design societal și îmi place să cred că din ce în ce mai multe țări vor prioritiza aceste demersuri axate pe imaginație civică și futures design. Cred că sunt realmente vitale. Dacă vrem să evoluăm pe termen lung, nu putem face asta prin ignoranță sau pesimism, ci prin creativitate și curaj cât cuprinde.
Imaginarea ministerelor
Unele categorii ministeriale sunt propuse de noi, altele sunt propunerea copiilor, altele sunt co-create de copii și de noi. Le revizuim în permanență astfel încât să exprime interesele și pasiunile copiilor, dar și nevoile societale. Ca un fenomen interesant, în acest grup de copii, au fost foarte mulți pasionați de mediu, arhitectură, educație, artă, inovație și mult mai puțini care au vorbit cu ardoare despre justiție sau despre domeniul medical, în comparație cu primul film. Copiii își aleg propriul minister în funcție de propriile lor interese, însă adesea se întâmplă să iubească mai multe domenii și atunci îi includem în toate domeniile care îi pasionează. Personal, iubesc când copiii aleg să își creeze propriile ministere de la zero. Așa au apărut Ministerul Creativității, Ministerul Artei, Ministerul Skateboarding-ului. Mi se par geniale și mi-ar plăcea ca fiecare pasiune să poată să fie reprezentată și ghidată în context societal.
Dacă ar fi să conduci un minister imaginat de tine, care ar fi acela?
Făcând un exercițiu de imaginație, aș conduce Ministerul Viitorului, Ministerul Utopiilor Tangibile sau Ministerul Gândirii pe Termen Lung. Cred că avem un deficit major în țara noastră de gândire vizionară pe termen lung, avem un deficit major de imaginație și avem un deficit major de soluții holistice. În egală măsură, ne confruntăm cu o lipsă totală de solidaritate, cu o lipsă totală de dialog, cu o lipsă totală de continuitate și scalare a ideilor geniale.
În primul rând, aș lansa un proiect de cercetare pentru a afla în detaliu pasiunile, motivațiile și obiectivele oamenilor de toate vârstele, din toate mediile rurale, urbane, hibrid. După aceea, aș filtra și compila aceste informații printr-un proces de imaginație civică și worldbuilding pentru a schița scenarii de viitor pline de însemnătate.
În al doilea rând, aș face un referendum pentru a invita oamenii să voteze scenariile de viitor ideale pentru următorul secol.
În al treilea rând, luând în calcul viitorurile cele mai îndrăgite, aș co-scrie o strategie pe termen lung, implicând reprezentanți din toate generațiile și toate disciplinele (arhitectură, medicină, educație, justiție etc.).
În al treilea rând, aș defini măsuri punctuale pe termen scurt și mediu pentru implementarea lor, cu deadline-uri aferente. Aș impune măsuri pentru accelerare și consecințe pentru întârzieri nepermise.
În al patrulea rând, aș alege o echipă de facilitatori care să monitorizeze implementarea strategiilor de viitor, dublată de o echipă de mentori care să îi consilieze. De exemplu, dacă ne dorim să creștem numărul de inovații dintr-o țară și nu știm să facem asta, putem face un training așa cum se întâmplă în UAE și după aceea implementăm ceea ce învățăm. Cred mult în ideea de Lifelong learning.
În al cincilea rând, aș evalua anual ce anume decurge conform planului și ce anume trebuie accelerat sau revizuit.
Modificarea radicală de paradigmă pe care aș face-o este că aș invita oamenii să aleagă un set de principii, o viziune colaborativă, o strategie vizionară pentru următorul secol și de-abia după aceea o echipă de facilitatori care să o aducă la viață, echipă transdisciplinară, transperspectivistă. Modelul societal de acum mi se pare inconstant și ineficient. Practic, fiecare decident poate veni cu o agendă diferită pentru o perioadă scurtă de patru ani și în acest fel nu există continuitate, performanță, inovație pe niciun palier. În plus, multe dintre meserii sau pasiuni nu sunt deloc reprezentate.
Cu privire la Government of Children 2, mi-ar plăcea să existe o dezbatere societală între copii, decidenți și societatea civilă, cu privire la care dintre idei ar fi realmente important de luat. În cele din urmă, filmul propune un nou model societal, propune deja viitoruri geniale și chiar ne putem inspira din ele, le putem augmenta deja.
Înapoi în timp, începuturile tale cu tehnologia în creația de film
Chiar dacă este foarte greu de crezut și aproape imposibil de practicat constant, am dobândit experiență de peste un deceniu în inovare audio-vizuală. Este un miracol pe care l-am întreținut învățând încontinuu din toate mediile, din toate workshop-urile prin care am trecut, învățând de la toți mentorii de excepție pe care i-am cunoscut încă din școala primară până acum (de la profesorii Corina Panduru, Elena Velțan, Daniela Duțescu, Olga Barbuți, Titus Vîjeu, Rodica Mocan, Manuela Cernat până la Henry Jenkins, Alby James, Lance Weiler, Kat Cizek, Alex McDowell, Sandra Rodriguez și mulți alții).
Am o gândire sistemică nativă și iubesc să creez concepte la scară mare, la o scară poate uneori prea mare pentru societatea în care am ales să trăiesc. De aceea, mă simt cel mai bine când dezvolt proiecte care pot călători internațional, iubesc să le văd evoluția în multiple culturi.
Dintotdeauna m-a fascinat ideea de a îmbogăți spiritul uman cu noi dimensiuni de gândire, noi perspective, noi formate și sunt, înainte de toate, un prolific filosof. Teoretizez idei, concepte și paradigme noi, pe care după aceea le adaptez și exemplific prin proiecte artistice. Cea mai recentă carte apare chiar astăzi la editura MIT Press, se numește Imagining Transmedia și în cadrul unui articol de acolo propun o nouă structură de povestire holistică.
Din punct de vedere organizațional, am facilitat crearea unui ecosistem transmedia în România și m-am numărat printre pionierii acestui domeniu la nivel european. În 2012 am inițiat prima asociație transmedia din România și câțiva ani mai târziu este entitatea care ne aduce premii internaționale prestigioase aproape anual. Valoarea unui premiu este vizibilitatea pe care o aduce unui concept în care credem. În 2014 am coordonat dezvoltarea primului centru axat pe noi tehnologii din România. În 2017 am co-inițiat împreună cu echipa din UNATC-CINETic două masterate în limba engleză în cadrul UNATC axate pe tehnologii interactive (ITPMA) și Game Design, facilitând astfel un mediu academic performant pentru domeniul artelor transmedia și al artelor digitale. În 2018 am co-creat Eastern European XR Alliance alături de colegii din Polonia, Cehia. Și cu multă bucurie în 2024 am participat la prima conferință și implicit la prima întâlnire de lucru organizată de Comisia Europeană, având ca temă Virtual Worlds. Pentru prima dată se recunoaște importanța acestor domenii inovatoare la nivel continental. M-a onorat să reprezint România în calitate de practician și îmi doresc să reușim să dezvoltăm aceste domenii cât mai calitativ cu putință.
Din punct de vedere creativ, am început să lucrăm la proiecte din pasiune pură și treptat am învățat să le producem, co-producem, finanțăm și distribuim internațional. A fost un moment extraordinar nominalizarea Tangible Utopias la European Metaverse sau primul premiu pentru un proiect VR românesc la GoEast, așa cum este un moment istoric și acum să fim selectați în prima competiție imersivă a Festivalului de la Cannes cu proiectul Human Violins, alături de echipe multi-premiate. Ne dorim să înțeleagă oamenii din jur că ceea ce facem chiar contează, că inovarea conceptuală, artistică și tehnologică poate redefini nu doar industria audio-vizuală, ci întreaga paradigmă în care trăim. Este o reală onoare să primim recunoaștere internațională pentru o muncă asiduă, adesea sub-finanțată, adesea ignorată pe nedrept.
Rămân însă, înainte de toate, o creatoare de concepte, cred în conceperea și redarea unor povești holistice. Mă bucur de faptul că vreau și pot să îmbin tot ceea ce iubesc din artă și New Media și că alături de echipele ultra-talentate de profesoniști putem să co-scriem istorie audio-vizuală. Este un an în care munca unui întreg deceniu devine vizibilă și ne bucură nespus să fim aici, să fie recunoscute proiectele drept trendsetting la nivel global.
Ce ai învățat până acum în calitate de creator de film
Am învățat să fac filme cu un grad sporit de imersiune și inovare tehnologică. În egală măsură, am învățat să fac experiențe de realitate virtuală cu un grad sporit de artisticitate audio-vizuală. Însă cel mai important este că am învățat să apreciez cât de important este un concept și să aloc timpul necesar pentru conceptualizare. În procesele clasice de producție, conceptul ocupă 10% din timp și producția ocupă 90%. În cazul nostru, toate sunt continue și se influențează reciproc.
Sunt multe descoperiri pe care le facem anual și care avansează într-o formă sau alta structurile narative sau formatele audio-vizuale. Sunt insuficient promovate, dar ele există, sunt publicate. Iubesc să fac proiecte holistice, care îmbină discipline multiple și care au un impact pluri-stratificat. Îmi place să îmbin forme de artă cu metodologii de cercetare și să le explorez din punct de vedere terapeutic, educațional, axiologic, societal.
Arta digitală, din punctul meu de vedere, ar putea să devină cu succes brand de țară. Avem și infrastructura necesară și resursele umane creative care pot propulsa acest domeniu exponențial. Sunt peste 5 miliarde de persoane cu acces la internet în lume, cu un ecran disponibil, care ar putea deveni ecran pentru proiecte artistice sau educaționale.
Mi s-a părut fasinant să explorez Muzeul Teamlab din Tokyo, Museum of Tomorrow din Rio de Janeiro, Museum of The Future din Dubai. Mi-ar plăcea ca Government of Children să aibă, în timp, și un astfel de playground, unde copiii să vină constant și să co-inoveze. S-ar numi Museum of Tangible Utopias. Avem un deficit de finanțări pentru proiecte continue și pentru proiecte inovatoare și o soluție ar fi crearea unor spații-manifest.
Sau dacă un muzeu întreg este prea costisitor, atunci măcar un micro-muzeu. Aș iniția micro-muzee dispuse pe străzi, în parcuri, în păduri, care să ne invite să contemplăm, măcar pentru cinci minute pe zi trecuturile, prezenturile și viitorurile pe care le îndrăgim.
AI-ul în creația de film
AI-ul poate accelera exponențial unele etape din cinematografie, poate revoluționa etapele de prototipare, poate formata idei umane, poate ajuta la optimizare pentru distribuție și marketing, poate continua o direcție artistică dată. Pe noi ne-a ajutat în etapa de prototipare și ne-a accelerat un număr restrâns de viziuni din film. Însă AI-ul se raportează mereu la o bază de date din trecut, nu poate inova (încă), nu poate clădi forme de artă relevante pentru viitor fără implicare umană substanțială. Ca atare, îl folosim ca pe un instrument de lucru, nu ca pe o destinație finală. Îl folosim ca pe un facilitator.
Mixul de tehnologie, emoție și storytelling în film
Căutarea proporției ideale între storytelling, emoție și tehnologie mă fascinează constant. Cântăresc aceste proporții și le măsor din punct de vedere creativ pentru fiecare proiect în parte. Mi-ar plăcea ca în timp să pot cunoaște în ce măsură un anumit proiect artistic poate avea și un rol terapeutic, vindecător, educațional. Mi-ar plăcea ca bugetele să ne permită să dezvoltăm aceste cercetări pe termen lung și să explorăm cum ne influențează un anumit artistic. Arta și educația au impact pe termen lung. Nu se poate măsura cantitativ, prin like-uri, prin emoticon-uri, prin cuvinte. Operează la nivel profund.
Mai are loc emoția în creație pe măsură ce AI va fi tot mai folosit de creatorii de film?
Emoția este vitală pentru orice proiect artistic și nu poate fi externalizată non-umanului. Emoția este nativ umană. Este un “affordance” uman, citându-l pe Gibson.
Însă, în egală măsură, cred în ideea de intersecționalitate între practici diversificate, cred în colaborare, cred în co-creație. Cred că, folosite cu înțelepciune, tehnologiile AI pot accelera etapele repetitive dintr-un proces de lucru. Folosite cu măsură, tehnologiile AI reușesc să potențeze idei umane originale și reușesc să le extindă.
În definitiv, dacă le privim și dintr-un alt punct de vedere, tehnologiile AI ne fac, involuntar, să ne conștientizăm umanitatea. Ce anume ne face umani? Ce anume ne face scenariști buni? Cu siguranță nu faptul că putem scrie în Final Draft (formatul putând fi cu ușurință replicat de orice soft de machine learning), ci esența poveștii pe care o spunem, esență umană.
Cred că AI-urile se dezvoltă gradual într-o formă de expresie de sine stătătoare, arta sintezei sau sintografia, în cuvintele lui Elke Reinhuber. În afara acestei forme de expresie, pot fi folosite insular, pentru fragmente limitate dintr-un proiect artistic.
Chiar dacă folosim AI în maniere inovatoare pentru etape restrânse din proiect, ceea ce mă fascinează pe mine însă este un amestec de “inteligența spirituală”, “inteligență emoțională”, “inteligență vizionară”.
Rolul rolul artei imersive în vremurile noastre
Asistăm la o revoluție tehno-creativă care se întâmplă odată la un secol și putem alege să ne bucurăm de ea, sau dimpotrivă. Arta imersivă ne oferă posibilitatea să retrăim dimensiuni ale realității pe care nu le mai percepem cu ușurință, fie pentru că sunt inaccesibile, fie pentru că noi suntem mult prea distrași de un context profund alienat. Arta imersivă este un haiku într-o lume haotică. Ne face să ne auto-descoperim și să redescoperim lumea din perspective noi și să evadăm din paradigma supremației unui singur punct de vedere.
Părerile celor care au văzut până acum filmul
“Government of Children 2” se bucură de cele mai frumoase reacții de până acum, probabil și unde proiectul este deja matur și cunoscut în multe comunități educaționale și artistice, însă este încă insuficient cunoscut publicului larg, la care ne dorim să ajungem. Actrița Liana Mărgineanu ne-a spus după proiecție că i-a părut ca o călătorie “în rai”. La avanpremiera cea mai recentă, filmul s-a bucurat de aplauze prelungite, care i-a bucurat nespus pe protagoniștii din film. Mulți dintre ei nu au vorbit în public înainte și acum sunt priviți ca niște trendsetters.
Ce te-au învățat copiii
Acest proiect este o formă de lifelong learning pentru mine. Adesea îi întrebam pe copii: cum ar proceda în cazul în care un alt copil are o idee diametral opusă față de a lor, cum ar alege ideea potrivită? Mulți răspundeau că și-ar dori să combine mai multe idei pentru a ajunge la o soluție ideală, ceea ce m-a fascinat. Una dintre marile mele dileme era cum să ne raportăm la idei divergente și propunerea lor mi s-a părut salvatoare: fie prin a combina fragmente de idei, fie prin a face acele idei la o scară mai mică și a vedea dacă funcționează și după aceea prin a le extinde pe cele care au un rezultat mai bun.
Dar, mai presus de orice, am reînvățat învățat să iubesc viața cât cuprinde. Eu am început acest proiect în 2017 într-un an în care tatăl meu se stinsese din viață și în acel an, îmi pierdusem încrederea în viață, încrederea în mine însămi, încrederea în tot ce mă înconjoară, mi se părea crunt să trăiesc fără un părinte, mi-a fost imposibil să accept această pierdere. În timp, însă am învățat să percep acest moment diferit. Interviurile cu copiii, pe care le-am făcut inițial mai mult ca un omagiu pentru tatăl meu, au retrezit creativitatea pe care o aveam încă din copilărie și m-au readus la viață, am renăscut. Și le sunt recunoscătoare, nu doar artistic și profesional, ci și personal. Îmi doresc mult ca acest proiect să fi însemnat pentru ei o formă de renaștere creativă și îmi doresc mult ca acest film să ajungă la oameni, să simtă energia fenomenală pe care o are și să se redefinească din punct de vedere creativ.
Între timp, când am dezvoltat al doilea film, parcurgeam un alt moment al vieții. Deveneam mamă pentru prima dată și îmi doream cu ardoare să reclădim viitoruri magnifice în care oamenii tineri să se simtă acasă. Al doilea film fascinează prin curaj.
Miza acestui proiect nu este doar despre cum putem imagina viitoruri exterioare, ci și despre cum putem imagina viitoruri interioare, despre cum putem avansa conștiința umană. Eu personal am trecut și trec prin acest proces constant.
