[Spre Gopo] Andrei Tănase: Un lungmetraj e o odisee, îți mănâncă niște ani buni din viață, așa că trebuie să te gândești bine dacă merită efortul

Filmul care marchează debutul regizorului Andrei Tănase în lungmetraj are la bază o întâmplare reală care l-a impresionat. O tigroaică pe nume Mihaela a scăpat de la grădina zoologică din Sibiu, în iarna anului 2011, și s-a plimbat nestingherită prin împrejurimi timp de mai multe ore. A fost împușcată, iar momentul în care corpul animalului era urcat într-o furgonetă a devenit subiect de interes pentru oameni care se înghesuiau să facă poze.

"Contrastul ăla între animalul exotic și ambianța familiară, foarte românească, era trist rău, dar și de un comic suprarealist", își amintește Andrei, care a scris scenariul pornind de la acel moment.

Cinci ani a durat procesul de creație a filmului „Tigru”, nominalizat anul acesta la trei dintre categoriile Premiilor Gopo: Cel mai bun film de debut, Cel mai bun scenariu și Cea mai bună actriță în rol principal.

"Cu toții ne așteptam ca secvențele cu animale să ne dea gata, dar n-a fost chiar așa. Am avut norocul să lucrăm cu Thierry Le Portier, poate cel mai experimentat dresor de feline mari din lume, și cu Minh, vedetă din „Life of Pi”, mai spune Andrei.

Povestim cu regizorul Andrei Tănase despre temele pe care le acoperă filmul, dincolo de evenimente care au avut loc, alegerea distribuției și cum au fost filmările cu o tigroaică.

Din biografie

M-am prins că asta vreau să fac abia prin anul trei de UNATC. Mai bine zis, că nu prea vreau să fac nimic altceva. Creativ eram de mic, nu le aveam cu cifrele și îmi plăcea enorm să mă uit la filme. M-am îndreptat către facultatea de regie film fiindcă examenul nu presupunea învățat pe de rost, tocit. Deși nu știam cu ce se mănâncă cinemaul de artă, am intrat din prima, m-am chinuit un pic la început, după care lucrurile au căpătat sens. Nimerisem bine. După absolvire au urmat câțiva ani de căutări și lămuriri. Fiind mai degrabă introvertit, televiziunea, publicitatea și asistența de regie mă atrăgeau la fel de mult cum le atrăgeam și eu pe ele, așa că m-am apucat de scris scenarii.

Claudiu și crapii (2013) a fost primul scurtmetraj de ficțiune lucrat în regim profesionist. Avea o poveste cu iz universal, un comic și o estetică diferite de cele ale Noului Val Românesc, încă foarte în vogă pe atunci, și s-a descurcat bine prin festivalurile internaționale. Au urmat Vacanță la Țară (2015), Prima noapte (2016) și lungmetrajul Tigru (2023).

Primul lucru pe care îl faci când te gândești la un film nou

Mă asigur că e ceva ce mi-ar plăcea mie să văd, ca spectator. Și că nu e imposibil de realizat. Un lungmetraj e o odisee, îți mănâncă niște ani buni din viață, așa că trebuie să te gândești bine dacă merită efortul. Nu vrei să devină un drum fără sfârșit, o corvoadă, un factor de stres și atât.

Care sunt, cu experiența de acum, temerile și emoțiile la începutul unui film

Temerile și emoțiile sunt cam aceleași, ceea ce nu e neapărat rău. Te țin în priză și te stimulează să dai tot ce ai. Da, pe deoparte ai învățat din greșeli și ai căpătat experiență, dar și presiunea devine mai mare. Când ești tânăr și la început de drum, nu-i nicio tragedie dacă o dai în bară: lumea se așteaptă la asta și ai timp și energie să mai încerci. Eu tocmai am trecut de 40 și mi se pare că nu mai e loc de pași greșiți. Cu atât mai mult cu cât cinemaul nu trece prin cea mai fericită perioadă a sa: suntem asaltați de cantități enorme de conținut video de toate felurile, pe toate platformele, iar filmul de ecran mare își găsește din ce în ce mai rar loc in programul nostru.

Nominalizările filmului „Tigru” la Premiile Gopo

Deși selectate și premiate la multe festivaluri din afară, scurtmetrajele mele n-au ajuns niciodată la Gopo. Nominalizările Tigru-lui la debut, scenariu și actrița principală sunt o premieră pentru mine. O surpriză plăcută.

Contextul în care ai început să te gândești la film

În iarna lui 2011, în urma neatenţiei unui îngrijitor, o tigroaică pe nume Mihaela a scăpat de la grădina zoologică din Sibiu. După ce s-a plimbat nestingherită câteva ore printr-o pădure din apropiere, prin Muzeul Satului şi printr-un cartier de locuinţe, Mihaela a fost împuşcată de unul din vânătorii care porniseră pe urmele ei. Imaginile difuzate la ştiri, cu cadavrul tigrului urcat în bena unei furgonete ruginite, înconjurat de diverşi gură-cască care-i făceau poze, m-au impresionat într-un mod greu de descris. Contrastul ăla între animalul exotic și ambianța familiară, foarte românească, era trist rău, dar și de un comic suprarealist. Material de film, ce să mai!

Procesul creativ, de la idee până la forma finală

Povestea reală a tigrului evadat de la zoo, oricât de inedită și ofertantă părea, mai avea nevoie de ceva. De consistență. Trebuia să fie și despre noi, oamenii. Așa a apărut Vera, protagonista, iar vânătoarea animalului a devenit prilejul cu care îi descoperim și explorăm drama. Întreg procesul a durat cam cinci ani, de când am pus prima oară pixul pe foaie, până când am trecut ultimul nume pe genericul filmului. Pare mult, dar cam asta e media, pentru un lungmetraj de debut cu finanțare publică majoritară și buget mediu spre mare.

Temele și conflictele umane pe care le acoperă filmul, dincolo de fapte reale

Captivitate și evadare, control și renunțare/acceptare, tragic și derizoriu – cam astea ar fi axele tematice pe care am lucrat. Îi las pe spectatori să le descopere pe celelalte.

Distribuția

Cu Paul Ipate lucrasem deja, la Claudiu și crapii. E un actor model: înțelege din prima ce are de făcut, nu bombardează cu întrebări inutile, vine cu textul învățat și știe să se poziționeze față de camera de filmat. L-am trecut pe shortlist pentru personajul Toma, înainte să mă apuc de casting. Pe Cătălina Moga o țineam minte de pe holurile UNATC-ului, de când eram amândoi studenți. N-am interacționat atunci, dar i-am remarcat prezența. Mi-a plăcut în Sieranevada și am trecut-o și pe ea pe lista scurtă. După ce am dat probe cu vreo alți douăzeci posibili Vera și Toma, tot la ei doi am revenit. O bună parte din personajele secundare sunt jucate de actori și actrițe din Târgu Mureș, unde am filmat peste jumătate din film. Mai puțin cunoscuți publicului larg, dar foarte talentați toți. Plus Alex Velea, care nu are nevoie de prezentare. A se consemna că a dat probă, ca toată lumea, nu a fost ales pe bază de celebritate.

Cele mai importante indicații pe care le-ai dat actorilor 

Un scenariu bine scris conține și indicații regizorale, pentru cine citeste cu atenție. Nu mă refer la didascalii, ci la felul în care sunt construite personajele, dinamică și conflictele dintre ele etc. Prefer să nu le țin actorilor teorii interminabile despre psihologia personajului, ci să-i las pe ei să-și explice, și apoi să exprime, ce-au citit. Rezultatele sunt mai interesante așa. Dacă au nelămuriri, mă întreabă și dezbatem.

Provocările filmărilor

Cu toții ne așteptam ca secvențele cu animale să ne dea gata, dar n-a fost chiar așa. Am avut norocul să lucrăm cu Thierry Le Portier, poate cel mai experimentat dresor de feline mari din lume, și cu Minh, vedetă din Life of Pi. După discuții îndelungate despre ce poate face tigroaica și ce nu, am adaptat decupajul și programul de filmare, echipa s-a mobilizat exemplar, și am reușit să facem cam tot ce aveam în plan, fără prea mari bătăi de cap. Mai dificil mi-a fost să-mi mențin concentrarea și entuziasmul la aceleași cote timp de 27 de zile, cât a durat filmare, măcinat de stres, dormind puțin și prost.

Cu ce speri să rămână oamenii care văd acest film

Sper că cei care l-au văzut să-și dorească să-l revadă peste câțiva ani, iar cei care nu, să aibă o surpriză plăcută când îl descoperă. E un film cu identitate mai ambiguă, undeva între cinemaul de autor și cel de public larg, ceea ce i-a îngreunat un pic parcursul comercial și festivalier. Însă, pe termen lung, asta se poate dovedi un avantaj. Are o poveste aparte, umor, profunzime și imagini puternice, care nu se uită ușor. Nu se înscrie în vreun trend, deci probabil va îmbătrâni frumos.

Cinemaul românesc de acum

Față de acum 10-15 ani, cinemaul românesc s-a diversificat enorm, tematic și stilistic. Poate suferă un pic de superficialitate, dar e normal – ce vedem acum e și o reacție la subiectele preponderent „grele” abordate de Noul Val. Problemele sunt altele: dezechilibrul între bugete și finanțări sau publicul din ce în ce mai puțin dispus să iasă din casă pentru filmele autohtone, altele decât comediile ultra-lejere.

Cel mai bun film românesc pe care l-ai văzut și care a rămas cu tine peste ani

Mi-e imposibil să zic unul singur. În top ar fi, în ordine aleatorie, A fost sau n-a fost, Marfa și banii, O vară de neuitat, Moartea Domnului Lăzărescu, După dealuri, Eu când vreau să fluier, fluier.

Modele din cinematografia internațională

Îmi plac mult autorii versatili, plurivalenți, care fac cinema de gen cu amprentă personală. Paul Thomas Anderson, frații Coen, Herzog, Audiard, Garrone, Soderbergh, Polanski, Fincher, Michael Mann.

Filmul pe care visezi să îl faci, dar nu ai ajuns încă acolo

Deocamdată visez să-l fac pe următorul, care e un thriller polițist. La un moment dat mi-ar plăcea să lucrez cu Matt Damon și Vincent Gallo.