[Spre Gopo] Oana Giurgiu: Orice eveniment istoric ori se eroicizează, ori se tabloidizează și adevărul se pierde. Gândul a fost sa facem un film la împlinirea a treizeci de ani de la revoluție

Inspirat din fapte reale, filmul „Libertate”, în regia lui Tudor Giurgiu, nu este un alt film despre istoria recentă a României. Prezintă o poveste mai puțin cunoscută de la Revoluție despre milițieni și civili din Sibiu, care, în zilele din Decembrie `89, au fost reținuți ca teroriști și ținuți captivi într-o piscină goală.

„Libertate” a avut premiera anul trecut și s-a bucurat de atenția publicului român, cât și internațional. Are la bază o documentare elaborată, întinsă pe mai mulți ani și fost proiectat prima dată în decembrie 2022 la Sibiu, când în public au fost și unii dintre participanții la evenimente. Aceștia au confirmat că filmul prezintă realitatea de atunci.

Filmul „Libertate” este nominalizat anul acesta la Premiul Gopo pentru cel mai bun lungmetraj, cât și la majoritatea celorlalte secțiuni ale competiției.

"Eu cred ca premiul l-am luat atunci când publicul a venit în număr mare să vadă un film istoric și unul abolut deloc confortabil. Dacă vom câștiga la GOPO ne vom bucura, dacă nu, tot ne vom bucura de revedere și de amintiri", spune Oana Giurgiu.

Vorbim în continuare cu producătoarea Oana Giurgiu despre filmări, locații, distribuție, costume și bugetul filmului. Pe 29 aprilie aflăm câștigătorii premiilor la toate secțiunile din cadrul ediției a 18-a a Galei Premiilor Gopo.

De ce ți-ai dorit să faceți un film despre Revoluție

Gândul a fost sa facem un film la împlinirea a treizeci de ani de la revoluție. Un film care să aducă mai multă lumină asupra evenimentelor. Simțeam că generația mea a rămas în confuzia acelor zile și că prea puține lucruri ni s-au relevat în anii ce au trecut. Era ca o poveste neterminată. Orice eveniment istoric ori se eroicizează, ori se tabloidizează și adevărul se pierde. Însă noi nu apucasem să ne lămurim care a fost adevărul. Așa a pornit discuția inițială cu Nap Toader și trecând prin evenimentele de atunci, ne-am oprit la acest episod petrecut la Sibiu, despre care eu nu știam, iar apoi întrebând în stânga și dreapta, mi-am dat seama că nu sunt singura care nu știa nimic.

Coagularea echipei în jurul ideii tale

Primul gând a fost să gasim un scenarist care să aibă curajul să se aplece deopotrivă cu rigoare asupra faptelor reale, încă vii în memoria contemporanilor, dar și cu sensibilitate față de personaje. Și primul gând a fost sa o sun pe Cecilia Ștefănescu. M-am gândit că va urma o documentare serioasă, dar nu mi-am imaginat că va lua atâta timp. La un moment dat s-a alăturat echipei și Tudor Giurgiu și împreună au continuat cercetarea mai ales intervievându-i pe cei care au trăit acele evenimente. La căutarea participanților la evenimente a contribuit și Stela Matioc, care pentru prima dată a făcut parte din echipa unui film, ea fiind unul din stâlpii de rezistență ai Teatrului din Sibiu.

Atunci când pornesc la drum cu un film filozofia cu care construiesc echipa cred că este aceeasi cu cea cu care se construiește o armată. Fiecare general își aduce oamenii în care are încredere și cu care nu îi e frică să plece la drum. Tudor și-a ales Directorul de Imagine, Alexandru Sterian, cu care lucrase la primul său film, apoi și-a dorit să lucreze cu Viorica Petrovici la costume, pentru că mă speria machiajul special, eu am insistat mult să lucrăm cu un make-up artist din Bulgaria cu care mai lucrasem la un film, însă el nu a putut veni dar a recomandat-o pe Petya Simeonova și am avut încredere în soluția lui. Scenografia era iarași importantă și Vali Ighigheanu și Raluca Pascu au reușit să pară totul atât de firesc, încât Vali chiar glumea spunând că oamenii care se uită la film nici nu-si vor da seama cât am muncit. Tudor a dorit să lucreze ca montaj cu Reka Lemhenyi cu care montase și filmul ”De ce eu?”. Nu m-aș fi aruncat la drumul ăsta dacă nu împărțeam partea de organizare a filmului cu Smaranda Sterian, cu Adriana Răcășan, Bogdan Craciun, Rareș Pop și mai ales cu Isabela Von Tent, regizoarea secundă. Și acestea sunt doar numele câtorva din stălpii acestei armate.

Etapa de documentare

Cred ca cei doi scenariști ar putea răspunde cu mai multă acuratețe la această întrebare. Știu că au avut de parcurs carțile scrise de angați ai Ministerului de Interne și ai Ministerului Apărării, apoi de analizat dosarele revoluției care erau dedicate evenimentelor de la Sibiu. Pe lângă acestea au fost materiale video și foto realizate de amatori și cel mai important au realizat multe interviuri cu cei care au fost părtași. Nu e ușor când se adună atâta documentare să faci loc unei povești coerente și să poți să ții în mână și informațiile și detaliile personajelor, e o muncă titanică pe care au depus-o Cecilia și Tudor și poate că ar fi meritat să fi fost consemnată și într-un documentar. Filmul așa cum am mai spus-o, se sprijină și pe câteva personaje reale, nu doar ficționale și de fapt acesta este încă o dată meritul lor, că filmul a fost validat de protagoniști.

Prima variantă de scenariu

Cred că prima variantă de scenariu a fost in 2018, iar ultima chiar în timpul filmării. S-au tot modificat lucruri până în ultimul moment. Cam așa se întâmplă la fiecare film. Realitatea din teren îți cere o anumită flexibilitate. Ba îmi aduc aminte că s-a pornit o iarnă grea la Sibiu, chiar atunci când trebuia să începem filmările. Am fost nevoiți să amânăm cu o săptămână și să pornim cu filmările în București. În Decembrie 89 nu era zăpadă și era important să ținem cont de acest adevăr. Am revenit la Sibiu abia la finalul filmărilor, timp în care a căzut o întreagă secvență pe care trebuia să o filmăm la Sibiu și de care ne-am despărțit cu mare greutate și după îndelungi discuții.

Cum ați ales locațiile de filmare

Pentru că mă întrebai de echipă, primul om cooptat în echipă a fost cel care trebuia să caute locațiile de filmare. Directorul de locații, Tofan Zsolt a căutat un bazin de înot timp de un an și jumatate, până ne-am oprit la bazinul liceului sportiv din Brăila. Am răscolit practic toată țara și a fost destul de ciudat să ajungem din Ardeal, tocmai la Brăila. Dar a fost și cu noroc, pentru că cea de-a doua locație problematică, era găsirea unei clădiri care să semene cu Inspectoratul de Miliție din Sibiu. Până la urmă norocul a venit tot la Brăila, unde am găsit un alt liceu. Aveam să aflu târziu, abia după premiera filmului, de la echipa care s-a ocupat de efectele vizuale, ce a însemnat transformarea fațadei liceului, în clădirea Miliției, arsă și fumegândă. Faptul că pe imaginea filmată de noi a intervenit o pictoriță din Italia, care efectiv a pictat imaginea, având ca referință fotografiile cu clădirea reală. Treizeci de ani nu par foarte departe, însă orașele clădirile au suferit foarte multe transformări și aproape că e mai greu să te întorci în anii 80, decât să filmezi un film din perioada interbelică.

Distribuția

Tudor cred că a avut imediat în minte niște actori, însă cea mai multă bătaie de cap i-a dat-o rolul principal. E unul dintre regizorii care știe și caută actori, stăpânește bine castingul și are curaj să ofere unor actori mai puțin familiarizți cu filmul, roluri importante. De regulă câștigă acest pariu, l-a câștigat și de această dată și mă bucur mult pentru alegerile pe care le-a făcut. Pentru că a adus în prim plan actori de teatru extraordinari, pe care publicul de film nu îi cunoștea atât de bine sau pe unii deloc.

Amintiri de la filmări

Eu am tot povestit faptul că filmul s-a filmat în perioada pandemiei și oricât de pregătiți am fi fost noi, echipa de producție pentru diferite scenarii, tot am fost luați prin surprindere. Au fost câțiva colegi care și-au petrecut câteva zile închiși în camerele de hotel, însă coeziunea echipei a fost extraordinară. Ceilalți au preluat sarcinile lor, le aduceau tot ce aveau nevoie și am reușit să ne descurcăm. A fost greu, practic dincolo de greutățile obișnuite ale unui film. Apoi pe când ne pregăteam să începem filmările în unități militare, a început războiul în Ucraina. Nesiguranței pandemiei, i-a luat locul cea a războiului care plana atunci. Eu recunosc că m-am consumat foarte mult și probabil că stresul meu se vedea. Găsisem împreună cu Alex Calangiu, cel care joacă rolul principal, o formă prin care să ne depășim fiecare angoasele, ne spuneam bancuri de dimineață. Ne-a rămas obiceiul acesta și la doi ani de la terminarea filmărilor.

Bugetul filmului

Bugetul acestui film a trecut peste pragul unui million de euro. Și pentru cât de ambițios a fost este chiar un buget redus. A fost o echipa numeroasă de actori, de figuranți, a fost un film făcut în deplasare, a necesitat multe resurse și nu ar fi fost posibil fără implicarea co-producătorilor noștri din Ungaria. La fiecare film este un department care e cel mai chinuit, la acest film departamentul de costume a avut cea mai dificilă sarcină. A fost un volum de muncă imens, în primul rând erau costume dintr-o epocă, deși recentă, greu de găsit, apoi ele trebuiau patinate, sufereau transformări pe parcursul filmului. Nu mai vorbesc că trebuiau cărate din loc în loc de filmare. Am avut de câteva ori și patru camioane de costume care trebuiau ținute în ordine încărcate, descărcate. Un fel de coșmar extraordinar ținut în mână de Viorica Petrovici și echipa ei. Îmi aduc aminte că am căutat eu timp de vreo doi ani uniformele militare din epocă, pe care le-am găsit cu foarte multă greutate. Știam că aici îmi va fi cel mai greu și aproape nici azi nu îmi vine să cred că am reușit.

Cu ce temeri, dar și așteptări, îți amintești că ați lansat filmul

De fiecare dată când se lansează un film sunt temeri, darămite când este vorba despre un film istoric, contemporan, despre evenimente controversate. Primul hop a fost proiecția de la Sibiu, din decembrie 2022, când filmul nu era gata încă, în fața unora dintre cei care au participat la evenimente. Atunci m-am temut că poate ceva din ceea ce noi ne-am imaginat, va fi contestat. Am rămas la o discuție cu publicul de peste o ora și jumătate, la finalul căreia cred că am răsuflat cu toții ușurați. Au fost extraordinar de multe momente emoționante, care te fac să uiți efortul și lungul parcurs pe care un film îl are până la premieră. Pentru mine premiera filmului „Libertate” nu a fost atât de mult la Sala Palatului, cât atunci la Sibiu, când cei care au trăit faptele descrise în film au spus că filmul este cât se poate de veridic.

Nominalizarea din acest an la Premiul Gopo pentru cel mai bun lungmetraj

Cel mai bun lungmetraj este secțiunea la care premiul pleacă către o echipă, iar echipa noastră a fost una numeroasă, omogenă, care a muncit din greu. Eu cred ca premiul l-am luat atunci când publicul a venit în număr mare să vadă un film istoric și unul abolut deloc confortabil. Dacă vom câștiga la GOPO ne vom bucura, dacă nu, tot ne vom bucura de revedere și de amintiri.

Cum vezi tu cinematografia românească de acum

Cinematografia românească s-a diversificat mult în ultimii ani și cred că este cel mai bun lucru care putea să se întâmple.