1972 a fost anul în care a început să se vorbească tot mai mult în lume despre Ilie Năstase, un tânăr sportiv care uimea publicul, sportivii și arbitrii cu talentul său, dar și cu personalitatea sa puternică. În acel an, Ilie Năstase a câștigat primul său US Open, a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului, fiind primul jucător din istorie ajuns în fruntea clasamentului ATP. Agil pe teren, excentric în reacții și comportament, Ilie Năstase a devenit foarte repede un personaj iubit și hulit deopotrivă în lumea tenisului.
În jurul anului 1972 gravitează NASTY, documentarul regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu care cuprinde imagini de arhivă și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum John McEnroe, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci, Boris Becker.
NASTY este un proiect la care echipa Libra Films a lucrat ani de zile și va fi lansat în cinematografe pe 16 aprilie. Afişul filmului prezintă un portret al tenismenului ilustrat de artistul Roger Huyssen pentru un interviu cu Ilie Năstase apărut în iunie 1977 în revista Playboy SUA.
Producătorii filmului sunt sunt Cosmin Hodor (HDR Evolution) și Tudor Giurgiu (Libra Films), iar co-producător este Hanka Kastelicová (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – HBO Max). NASTY este distribuit în cinematografe de Transilvania Film.
În continuare, vorbim cu regizorul Cristian Pascariu despre etapele de creație a filmului și despre reacția lui Ilie Năstase când a văzut NASTY.
Ideea de a face un film despre Ilie Năstase
Ideea a fost sugerată chiar de Ilie Năstase care a avut o discuție trecătoare cu Cosmin Hodor pe această temă acum câțiva ani. Abia mai târziu, când Cosmin s-a întâlnit cu Tudor Giurgiu, un avid pasionat de tenis, lucrurile au început treptat să capete o formă concretă, iar ideea a prins avânt. În același timp, eu lucrasem la un scenariu de lungmetraj despre viața lui Ilie Năstase care a rămas într-un sertar, dar Tudor știa de el și astfel am fost chemat și eu la prima întâlnire de producție.
Să realizezi un film este un proces care durează câțiva ani buni în condiții ideale. Dar să aduni materiale de arhivă de pe tot mapamondul, să faci interviuri la cele mai importante turnee de Mare Șlem, apoi să comprimi aceste sute de ore de arhive și interviuri în aproximativ 100 minute nu e simplu. Aș menționa și cât este de dificil să obții bani pentru un documentar într-un timp relativ scurt, dar aici am fost extrem de norocoși cu niște producători care au făcut tot posibilul să nu ne gândim prea mult la aspectul financiar.
Ce a zis Ilie Năstase când a auzit că se face un documentar despre el
Evident, Ilie s-a bucurat, ne-a spus că e în regulă și să-i dăm drumul. Sincer, cred că în mintea lui a fost gândul pe care l-am avut și noi inițial: Cum de nu s-a făcut un film despre viața lui până acum?
Etapa de documentare
Documentarea a început cu câteva pungi pline primite de la Ilie, cu dosare organizate pe ani cu extrase din ziarele românești ale anilor ‘70. Pentru mine, a fost o experiență interesantă să văd cum era descris Năstase în presa din România Comunistă. Tonul era cuminte, informațional și glorios, iar izbucnirile lui de pe teren erau doar menționate în trecere sau deloc. Dacă nu l-ai cunoaște, ai spune că era un jucător de tenis model venit de după cortina de fier, atletul perfect de pe un basorelief comunist.
Următoarea etapă a fost să organizăm un document cu toate evenimentele importante din viața tenismenului pe care le-am găsit în cartea lui, dar și în alte cărți scrise de Richard Evans, Jimmy Connors, John McEnroe, Phil Knight etc. Acest lucru ne-a ajutat să urmărim un fir narativ cu lucruri memorabile când lucram la interviuri.
Abia după această etapă am început să căutăm prin arhive video de peste tot din lume, dar și din România. În mod normal, oamenii cer preview-uri video de la evenimente specifice, însă noi ceream absolut tot ce conținea tag-ul Ilie Năstase de la fiecare distribuitor de arhive. Cred că într-un final am ajuns să avem peste 1000 de fișiere video, unele lungi de câteva minute, altele cu peste 60 de minute de material. Pentru a nu pierde lucruri relevante, am organizat toate fișierele într-un Excel foarte elaborat. A fost o muncă dificilă, dar extrem de utilă la montaj; când deschideam documentul, știam exact unde să ne ducem pentru a-l găsi pe Ilie făcând spectacol.
Cum au fost făcute interviurile care apar în film
Pentru majoritatea interviurilor, a fost necesar ca o echipă din România să meargă acolo unde erau sportivii sau jurnaliștii. Am profitat și de faptul că la turneele mari precum Roland Garros, US Open, Roma sau Madrid veneau mai mulți într-un singur oraș și puteam să sincronizăm mai multe interviuri acolo.
De obicei, mergea Tudor Giurgiu cu o echipă să facă interviurile, iar eu pregăteam un document cu întrebări legate de evenimentele care ne interesau din viața lui Ilie. În alte situații, mergeam eu, cineva din echipă, sau dacă era foarte dificil de călătorit, se căuta o echipă locală să ne ajute cu un interviu specific, iar noi le dădeam lista cu întrebări.
Unele interviuri erau planificate din timp, alteori eram anunțați cu trei zile înainte că trebuie să zburăm până în Dubai, cu regulile din pandemie în vigoare, pentru că McEnroe are o fereastră pentru noi. Iar câteodată, primești o recomandare de la Jimmy Connors și călătorești peste tot continentul american pentru un interviu.
Scenariul. Ce ai urmărit când l-ai scris
Ideea de bază a fost să gravităm în jurul anului 1972, deoarece atunci s-au întâmplat cele mai captivante evenimente din viața lui Ilie. Chiar dacă anul următor, a fost cel în care e declarat numărul 1 mondial, cred că ce s-a întâmplat în 1972 îi definește mai bine complexitatea. A devenit finalist la Wimbledon, unde a jucat cel mai frumos meci din viața lui, a câștigat primul turneu de Mare Șlem, a fost anul în care toată lumea a început să vorbească despre el, tot atunci s-a logodit pentru prima dată și a făcut ultima finală de Cupă Davis alături de Ion Țiriac. Am putea spune că atât pe plan profesional, dar și emoțional, este un an de cotitură pentru Ilie Năstase, poate chiar momentul când a pornit „avalanșa” pe care astăzi o cunoaștem simplu ca „NASTY”.
Decizia de a prezenta doar trecutul lui Ilie Năstase și pe el văzut de alții
Am rămas în principal în anii ‘70, deoarece am considerat că acele meciuri fascinante, clipe tensionate sau scandaluri îi definesc suficient de bine personalitatea și astăzi. Cum o spun și alții în documentar; Ilie e neschimbat, dar lumea a evoluat enorm și multe lucruri nu mai sunt tolerate sau acceptate ca în trecut.
Am adunat atât de mult material încât am fi putut face o mini serie de patru sau cinci episoade, dar cred că am reușit să cuprindem și să dezvoltăm în film complexitatea lui Ilie Năstase. Pe de altă parte, ne-am propus să fie un documentar ușor de vizionat de către public și suntem foarte curioși să vedem cum va fi primit de publicul românesc.
Cum ați împărțit munca între voi, cei 3 regizori
Chiar dacă pare dificil de gestionat un proces de lucru care implică trei regizori, proiectul a fost suficient de complicat încât să ne capaciteze pe toți. Din punct de vedere creativ, ne-am completat reciproc, iar când unul dintre noi venea cu o idee care ridica nivelul proiectului, era cu adevărat o bucurie. Fiind un documentar care s-a scris și s-a făcut în mare parte prin montaj, a fost extrem de util să punem un subiect pe masă, să-l discutăm, apoi să vedem cum și dacă merge în film. Nu ne-am gândit foarte mult cum a decurs colaborarea, lucru care dovedește că totul a funcționat organic și fluid.
În obișnuitele momentele de impas, întotdeauna metoda democratică a fost soluția salvatoare și chiar distractivă. Dacă aveam opinii diferite, votam și rezultatul era acceptat fără probleme. Pot spune că fiecare dintre noi a pierdut câte un set, dar dacă filmul o să fie apreciat, toți trei câștigăm meciul.
Complexitatea montajului
Glumeam cu Tudor Popescu că este un montaj care s-a întins pe patru anotimpuri, dar realist cred că au fost undeva la șase luni împărțite pe durata a doi ani. Am avut în jur de 50 de interviuri, iar unele le-am realizat în timp ce se făcea montajul. Existau situații în care realizam nevoia unui nou punct de vedere și căutam persoana potrivită pentru a-l oferi. Două dintre aceste interviuri au fost realizate chiar în timp ce eram aproape de livrabilul final, deoarece doream să completăm o mică poveste despre viața amoroasă a lui Ilie.
Decizia de a păstra anumite lucruri în montaj era dată de poveste și dacă acele bucăți sunt relevante pentru întreg. În alte situații, au căzut unele lucruri la montaj deoarece pur și simplu nu exista material de arhivă care să acopere acel subiect. Faptul că știam că Ilie a făcut sau a spus ceva cândva, nu ne ajuta cu nimic dacă nu aveam material de arhivă. Uneori, am eliminat segmente din montaj din cauza constrângerilor de timp, cum ar fi secțiunile despre viața lui Ilie după 1990, care, nefiind suficient dezvoltate, ar fi putut crea confuzie pentru publicul internațional.
Ce a fost cel mai provocator în regizarea unui astfel de documentar
Cea mai mare provocare a fost să știm că există anumite evenimente din viața lui Ilie și să nu avem nimic vizual care să le susțină. Căutam cu disperare un lucru, dar nimeni nu mai avea acel material filmat în arhivă și eram nevoiți să renunțăm la el. Astăzi totul pare filmat și fotografiat, dar în urmă cu 50 de ani, lucrurile erau diferite, iar de cele mai multe ori, acele materiale nu au fost arhivate corespunzător și s-au pierdut pentru totdeauna.
Spre deosebire de un lungmetraj de ficțiune, la documentar ești constrâns de materialul de care dispui și de informațiile pe care le spun oamenii în interviuri. Noi ne-am propus să nu avem un narator, iar dacă ne doream să transmitem ceva fără a fi susținut printr-un interviu sau un material de arhivă, ne era imposibil. Am fost nevoiți să lucrăm cu materialul pe care îl aveam la dispoziție și cu limitările sale.
Afișul documentarului, creat după o ilustrație de Roger Huyssen
În 2022, când Tudor Giurgiu realiza interviurile de la US Open, cineva i-a spus despre un articol scris de Mike Lupică în revista Playboy. Cum grupul nostru de chat e activ tot timpul, am primit această informație seara târziu și am început să caut. După un timp, am reușit să găsesc un site de unde poți cumpăra reviste Playboy de arhivă, iar în ediția din iunie 1977 era acest articol scris de Mike care avea la cover această ilustrație creată de Roger Huyssen. Cei care vor vedea filmul, vor înțelege destul de ușor de ce am ales această imagine pentru afiș.
Portretizarea Ilie Năstase în „NASTY”, din perspectiva ta
Aș spune că l-am portretizat într-un mod sincer, cu bune și cu rele. Nu am evitat meciurile sale controversate și nu ne-am ferit să-l portretizăm ca un om care „deranjează”. Comportamentul lui Ilie pe teren a schimbat multe lucruri în tenis și va rămâne mereu în istorie pentru modul fascinant în care câștiga publicul.
Ce ați aflat despre Ilie Năstase, lucrând la acest film
Tocmai pentru că este un personaj atât de complex, cred că fiecare dintre noi are păreri diferite despre Ilie și nu vreau să răspund în numele colegilor mei. Eu am învățat să accept dualitatea lui Ilie Năstase. E greu de catalogat și după ce vezi sute de ore de materiale de arhivă cu el. Nu cred că îl cunosc atât de bine nici după ce am lucrat la un documentar despre viața lui și asta mi se pare fascinant la Năstase.
Cu ce vreți să rămână oamenii după ce văd acest film
Eu mi-am dorit mult să reușim să facem un film care poate fi vizionat cu ușurință și de oamenii care nu sunt pasionați de tenis și cred că am reușit acest lucru. Este o poveste umană universală despre cineva care a fost la un moment dat cel mai bun în domeniul său. Îmi doresc ca spectatorii să descopere încă o latură a lui Ilie Năstase, una care poate îi va surprinde, și să rămână deschiși în fața unui om care a jucat și a trăit și încă trăiește intens.
Reacția lui Ilie Năstase când a văzut filmul
„Chiar așa a fost.” Chiar dacă în timpul filmărilor Ilie și-a stăpânit emoțiile, după ce a văzut filmul, era cu ochii în lacrimi.
