[Book Talk] Gelu F. Achiș: Cred că cel mai important aspect pentru un artist e să fie sincer față de el însuși

Misterele Zarondiei este primul roman al scriitorului de fantasy Gelu F. Achiș, început în 2013 și publicat în 2017. Momentul începerii romanului coincide și cu trecerea sa de la hobby la job în materie de scris. A făcut cam de toate în viață, de la dansuri populare la box de performanță, de la pictură la instalator în America, așa că în viitor urmează să scrie și o carte despre viața lui.

"Eu depun efortul maxim posibil pentru a le oferi cititorilor cărți cât mai atractive, iar în funcție de feedback-ul lor încerc să rezolv anumite chestiuni, încerc să evoluez întruna ca autor și să mă ridic la așteptările lor", spune Gelu.

Gelu scrie 7 zile din 7 și își începe ritualul cu o lectură, de obicei, din mai multe cărți în paralel. La un roman scrie în general cam un an și jumătate. El își descrie scrisul ca fiind unul dens, în care acțiunea este foarte concentrată, iar romanele sale se întind pe sute, uneori mii de pagini. Citadela Viselor e a treia carte din seria YA fantasy Dalidan Zarthas și cea mai recentă a sa.

Despre tine

De-a lungul timpului am avut tot felul de hobby-uri/activități / joburi, unele mai diferite decât altele, iar prin intermediul lor am avut parte de experiențe interesante și variate. Iar aceste experiențe m-au modelat, m-au învățat diferite lucruri și m-au transformat în omul care sunt în prezent. Am făcut dansuri moderne și populare, pictură, fotbal, culturism, jogging și box de performanță.

Am terminat un liceu de mate-info, o facultate cu specializarea biologie, am încercat să intru în Armată în Forțele Aeriene Române, dar din anumite motive m-am retras în timpul probelor de selecție, am muncit în timpul facultății la o fabrică unde se realizau componente pentru mașini și într-o tâmplărie, pe urmă am muncit ca ajutor de instalator, profesor de biologie, dar și în domeniul ospitalier în SUA, Florida, Palm Beach. Iar în prezent lucrez ca scriitor la editura Datagroup și sunt pe deplin mulțumit de ceea ce fac.

Plănuiesc să scriu pentru tot restul vieții mele și să ajung cât mai departe posibil cu această carieră. E un job care mi-a oferit doar experiențe pozitive și prin intermediul căruia am descoperit mulți oameni extraordinari din toate colțurile țării (autori, cititori, editori, traducători etc.), motiv pentru care sunt foarte recunoscător editurii Datagroup. Ei bine, din amalgamul de experiențe enumerate am învățat multe lucruri și chiar mă gândesc să scriu cândva o carte despre viața mea, să povestesc despre peripețiile prin care am trecut, dar și despre scris, filme, seriale și alte pasiuni.

Momente definitorii 

Aș zice că tot ceea ce am enumerat mai sus a fost definitoriu pentru formarea mea. Totuși, în 2013 m-am hotărât să devin autor și să trăiesc din scris, după ce avusesem niște experiențe dezamăgitoare în cariera de sportiv de performanță. Iar după multă muncă mi s-a oferit oportunitatea de a munci la editura Datagroup, pe neașteptate, în felul acela ciudat, aproape supranatural, în care lucrează uneori universul. Editura nu știa mai nimic despre mine, iar eu nu știam mai nimic despre editură. Și totuși, primul meu roman, Misterele Zarondiei, a avut un impact atât de mare, încât mi s-a propus imediat să devin angajat tocmai pe jobul pe care mi-l doream de câțiva ani. Literalmente am rămas cu gura căscată și chiar și-n prezent mi se pare de-a dreptul ieșit din comun cum a ajuns destinul meu să se împletească cu cel al editurii Datagroup.

Cum a început relația ta cu scrisul

Am început să scriu pe la 6-7 ani, influențat fiind de orice formă de artă. După ce am descoperit genul fantasy, m-am avântat ceva mai departe prin apele scrisului. Am început diferite romane în perioada copilăriei și a adolescenței, dar toate au rămas neterminate. Cel mai departe am avansat cu un roman ce a ajuns la șaizeci și ceva de pagini de caiet studențesc, când eram pe clasa a VI-a. Însă în 2013 am început să lucrez la Misterele Zarondiei și fiind deja la o vârstă mult mai matură, dar și hotărât să realizez ceva semnificativ cu scrisul, am reușit în cele din urmă să termin prima mea carte și s-o public în 2017. Iar din 2018 am făcut trecerea de la hobby la job, iar scrisul a devenit o componentă de bază a vieții mele.

Ce înseamnă pentru tine scrisul acum

Când eram copil, scrisul era aidoma unui joc video. Îmi oferea o senzație similară. Altfel spus, scriam pentru a mă distra, pentru a mă simți cât mai bine. Îmi lăsam imaginația să zburde în toate direcțiile. În prezent, tratez scrisul exact ca pe un sport de performanță. Am un program bine pus la punct și un mod de lucru pe care l-am descoperit și construit prin mult exercițiu și care se potrivește perfect cu stilul meu dens de scriere. Evident, scrisul nu mai e așa de distractiv ca pe vremea când făceam această activitate doar pentru mine.

Acum scriu pentru un public, iar asta înseamnă că trebuie să scriu responsabil și să fiu atent la toate detaliile, astfel încât povestea să fie în cea mai bună formă posibilă atunci când va fi tipărită și va deveni accesibilă tuturor. Prin urmare, scrisul în sine devine o componentă mai mică în acest proces, iar reviziile / recitirile / verificările devin componente semnificative. Eu depun efortul maxim posibil pentru a le oferi cititorilor cărți cât mai atractive, iar în funcție de feedback-ul lor încerc să rezolv anumite chestiuni, încerc să evoluez întruna ca autor și să mă ridic la așteptările lor.

Citadele Viselor

Citadela Viselor e a treia carte din seria YA fantasy Dalidan Zarthas. Titlul l-am avut în minte din 2019, când voiam să scriu un roman de sine stătător despre vise. De fapt, în perioada aceea aveam mai multe idei, implicit variante de romane. După trilogia Pierduți printre Stele mă gândeam să trec la un roman de sine stătător, să întreprind un proiect ceva mai ușor și abia după aceea să mă arunc în vârtejul unei noi serii, într-un proiect de câțiva ani buni. Dar din moment ce nu am reușit să aleg nicio variantă din ideile pregătite, le-am combinat pe toate între ele și astfel a luat naștere seria Dalidan Zarthas, iar ideea viselor ca plan metafizic al desfășurării acțiunii a fost implementată tocmai în acest volum 3. În plus, genul fantasy mi-a permis să mă desfășor în mod liber în acest Ținut al Viselor, după cum e numit în poveste, și să împing limitele imaginației cât mai departe posibil.

Cât de greu s-a lăsat scrisă această carte

O să încep cu a doua întrebare. La fiecare carte din seria Dalidan Zarthas am muncit în jur de un an și jumătate. Ele au fost publicate în 2022, 2023 și 2024 pentru că eram deja într-un stadiu avansat cu scrierea celui de-al doilea roman din serie când am publicat prima carte. A existat un gol în planul editorial pe parcursul pandemiei, iar datorită acestui gol au ajuns cele trei cărți să fie publicate de la un an la altul începând din 2022. În ceea ce privește prima întrebare, trebuie să recunosc că romanul Citadela Viselor a fost cel mai dificil de scris din toate cele șase. De bine, de rău, stilul meu e unul dens, complex, destul de sofisticat în privința detaliilor. Unii cititori mi-au spus că din tot materialul dintr-o oarecare carte s-ar fi putut realiza două romane la fel de mari ca număr de pagini. Și într-adevăr e așa. Dacă aș scrie într-un mod mai larg, mai diluat, poveștile și-ar reduce densitatea. Dar dacă aș proceda în acest fel, nu ar mai fi stilul meu. Și cred că cel mai important aspect pentru un artist e să fie sincer față de el însuși în primul rând. Doar așa poți construi ceva puternic, ceva de impact.

Seria Dalidan Zarthas e un puzzle literar ce în final va avea peste două mii de pagini și un grad ridicat de complexitate. Povestea s-a ramificat de la un volum la altul, s-a dezvoltat și în privința intrigii, dar și în privința worldbuilding-ului. În plus, în Citadela Viselor am fost nevoit să așez niște piese importante din poveste, să ofer niște răspunsuri, iar pentru a asambla totul în mod perfect, am fost nevoit să recitesc primele două volume și în același timp să-mi imaginez exact cum voi realiza legăturile cu volumul patru. Deci, da, acest roman mi-a dat ceva dureri de cap până l-am dus la bun sfârșit. Dar în același timp a fost o provocare interesantă. În cazul meu, cu cât efortul depus e mai mare, cu atât e mai mare sentimentul de satisfacție la sfârșitul muncii. Dacă scrisul ar fi prea ușor, prea confortabil, aș renunța din start. Ăsta e motivul principal pentru care nu scriu proză scurtă. Prefer însă să construiesc povești epice Fantasy / SF ce se întind pe sute sau chiar mii de pagini, complexe și presărate cu elemente și teme cât mai variate.

Personajele

Nu am avut niciodată probleme cu personajele. Ele se dezvoltă în mod natural prin acțiuni și dialog și-și urmează cursul în mod firesc. Dacă chiar aș avea dificultăți, nu mi-ar fi prea greu să lichidez orice personaj. Mă văd nevoit să recunosc că în seria Dalidan Zarthas am eliminat destul de multe personaje, dar nu din pricina unor dificultăți. Și nici nu nutresc vreo pasiune pentru asasinări de personaje. De vină e lumea dură în care s-au născut.

Tabieturi

Scriu în fiecare zi, deci 7/7. Dimineața mă apuc de treabă pentru că atunci am mintea odihnită și pot să mă concentrez la capacitate maximă asupra procesului de scriere. Înainte de asta însă citesc vreo 30-40 de minute dintr-o carte oarecare. Consider această etapă un exercițiu de încălzire pentru minte. În plus, lectura reprezintă cel mai eficient antrenament pentru un scriitor. În general citesc mai multe cărți în paralel, în diferite combinații (clasic, fantasy, thriller), (non-ficțiune, sf, roman istoric) etc.

Pentru scris / revizuit aloc vreo șase ore pe zi. Însă în anumite situații lucrez și după orele amiezii, seara și mai rar noaptea. Trebuie să mă ocup și de documentare, schițarea planului pentru următoarele capitole, promovare și altele. Scrisul în sine merge destul de repede (în cel mai bun caz scriu un capitol în două zile), dar imediat după aceea trec la partea de revizie și abia pe urmă mă apuc de scrierea următorului capitol. Iar atunci când se adună 5-6-7 capitole, revin la început, le recitesc cu atenție și mai fac mici revizii dacă e cazul. În felul acesta am certitudinea că mă duc în direcția corectă cu povestea. Modul ăsta de lucru l-am implementat tocmai pentru stilul meu dens. Dacă nu aș proceda așa, m-aș pierde la un moment dat printre detalii. E nevoie de multă răbdare pentru a înainta în acest mod, dar e un sacrificiu necesar pentru a aduce povestea în cea mai bună formă.

Procesul publicării 

Editura Datagroup se ocupă în mod profesionist de tot ce ține de publicare. Eu primesc spre final manuscrisul paginat, îl mai citesc o dată cu atenție, iar dacă mai găsesc ceva de modificat, transmit exact ce și cum, pe urmă editura rezolvă totul și trimite mai departe manuscrisul la tipografie. Momentul meu preferat din procesul de publicare e dezvăluirea copertei. De fiecare dată am fost surprins în mod plăcut de munca ilustratorului.

Ce ai simțit când ai terminat-o și a ieșit în lume

La câte bătăi de cap mi-a dat cartea asta, aș zice că cel mai mult m-am simțit ușurat s-o văd publicată. Dar, evident, intervine și un sentiment de entuziasm pe care cred că îl trăiește orice autor după ce își vede cartea publicată.

Ce urmează

Muncesc la Dansul Fulgerelor, ultimul roman din seria Dalidan Zarthas. Momentan am trei capitole scrise și revizuite. După ce voi termina această serie, plănuiesc să scriu o dilogie SF Young Adult. Inițial mă gândisem la un roman de sine stătător, dar până la urmă am realizat că tot pe calea cea grea voi merge, altminteri aș risca să-mi pierd motivația de la bun început. O serie te muncește, te solicită mult mai mult, drept urmare procesul de scriere devine mai interesant. Știu doar că primul volum se va numi Efectul Insomnia.

După aceea s-ar putea să mă ocup de acea carte de non-ficțiune despre care am mai pomenit. Ei bine, aici chiar ar fi ceva de sine stătător din moment ce voi scrie despre viața mea. Iar mai departe m-am gândit la o trilogie Epic-Adult-Fantasy. Aș mai avea și alte proiecte în minte, dar din moment ce trebuie să mă încadrez în cele două mii de cuvinte ale interviului, mai bine mă opresc aici.

Cărțile care ți-au marcat copilăria

Am citit foarte multe cărți pe vremea când eram copil, dar îmi amintesc în mod concret doar de câteva: Amintiri din copilărie, Cuore, Cartea junglei, A doua carte a junglei, Doi ani de vacanță, Singur pe lume, povești și basme scrise de diferiți autori. Țin minte că la un moment dat m-am apucat de Moby-Dick a lui Herman Melville, dar la vârsta respectivă n-am izbutit s-o duc la bun sfârșit, ci m-am oprit undeva pe la 70%. Dar am recitit-o complet câțiva ani mai târziu. Când eram pe clasa a V-a am descoperit seria Harry Potter, dar și filmele Stăpânul Inelelor, și așa am devenit fascinat de genul fantasy, de lumile fictive, de magie, de amploarea epică a poveștilor, de posibilitățile nelimitate pe care le oferă.