Artistul Andrei Leonte este cunoscut pentru faptul că muzica pe care o compune conține mesaje din sfera sănătății mintale. De curând, a lansat piesa „O fată fericită” care face parte dintr-un pachet artistic propus publicului pe tema echilibrului emoțional individual, cât și în relațiile de cuplu. Videoclipul piesei și scurtmetrajul cu același nume urmăresc o actriță, interpretată de Olimpia Melinte, care descoperă că nu poate juca rolul ce-i fusese dat. Regizoarea filmului (Oana Ruscan) și platoul de filmare sunt, de fapt, metafore în povestea unei femei aflată într-o relație abuzivă.
„Fata fericită" este ținută captivă de această voce interioară născută din alte traume, dar care este întreținută în prezent și de acest partener toxic. Această voce interioară este, de fapt, cel mai puternic jucător și ajunge să se simtă exact ca un regizor care are ultimul cuvant de spus asupra acțiunii. De asta platoul de filmare mi s-a părut metafora perfectă, spune Andrei.
Andrei Leonte povestește în continuare despre cum i-a venit ideea piesei și scurtmetrajului „O fată fericită”, regizorul Valentin Ruscan vorbește despre cum a pus scenariul într-un concept cinematografic, iar actrița Olimpia Melinte spune cum a creat „fata fericită”.
Ideea pachetului piesă-scurtmetraj „O fată fericită”
Andrei: A plecat de la dorința mea de a reveni la acest „pachet" format dintr-o piesă și un scurtmetraj. Acum ceva ani am mai avut o serie de release-uri de genul ăsta (O nefericită și un nebun, Partea rea (52), Dragoste în haine de casă) și, deși, la vremea respectivă aveam în spate resurse mai mici și mai puțină experiență, pentru mine au fost niște highlight-uri. Mă și simt conectat emoțional de ele, e drept, pentru că alea au fost primele momente în care mi-am acordat mai multă libertate creativă, dar și pentru că, putând să încarc și partea video cu replici, am avut mai mult loc să mă desfășor.
Din 2018 am tot așteptat o nouă idee care să merite explorată în felul ăsta și a venit, într-un final, anul trecut. Mai târziu decât mi-aș fi dorit, ce-i drept. Am scris primul draft și am început să-mi sun prietenii și foștii colegi de la UNATC să facem o filmare.
Pentru rolul principal pur și simplu aveam în minte o femeie cu fizionomia Olimpiei (n.r. actrița Olimpia Melinte) doar că nu o cunoșteam. Am făcut rost de numărul ei de la o prietenă, i-am scris total din senin și, spre norocul meu, i-a plăcut ideea proiectului.
Am lucrat în paralel cu ea și cu Valentin Ruscan (regizorul din real life) pe scenariu și am ajuns la un teren comun în care toată lumea era happy. Mai aveam doar să filmăm.
Ce a fost prima dată: scurtmetrajul sau piesa
Andrei: Ah, da, am uitat de piesă. :)) Mi-am dat seama când am citit întrebarea asta c-am exclus total piesa din povestea de mai sus.
Dar poate și pentru ca mai întâi a venit ideea de scurtmetraj. La muzică am început să lucrez ulterior cu al meu coleg Alex Luft și, încetul cu încetul, în paralel, s-au conturat ambele povești.
Ce ți-ai propus cu „O fata fericita”. Ce vrei sa ajunga la oameni
Andrei: Țin minte că atunci când eram mic și vedeam prin filme oameni care ziceau "îmi sabotez singur fericirea" mă gândeam că sigur e o chestie zisă doar pentru că sună dramatic, că e ceva ce se zice doar în filme sau că e o prostie. Cum adică să îți strici singur fericirea? Știi ce faci, știi ce gândești, ai control asupra ta și e normal să încerci (măcar) să mergi într-o direcție bună.
Foarte târziu mi-am dat seama că de fapt acel control asupra felului în care facem anumite alegeri nu e chiar atât de solid. Că niște traume te pot împinge la decizii care n-au niciun sens pentru tine sau care chiar îți fac rău. Că grila prin care stabilești ce e bine și ce e rău pentru tine e un pic distorsionată de niște momente în care te-ai simțit mic.
Asta am vrut să arătăm în clip/scurtmetraj: exact cum ajungem să vorbim cu noi înșine. Am vrut să dăm o față acelor voci, astfel încât să fie clar că acest dialog nociv este cât se poate de real. Piesa mi se pare că funcționează cel mai bine împreună cu clipul pentru că este de fapt rezultatul acțiunii din clip.
La prima vedere „O fată fericită" poate să pară încă o melodie despre infidelitate. Dar clipul/scurtmetrajul ne arată și ce se întâmplă înainte de infidelitate. Nu știu dacă atunci când auzim o piesă despre „m-ai lăsat, m-ai înșelat" luăm în considerare că poate personajul din perspectiva căruia se cântă este unul toxic. Avem tendința să dăm 100% vina pe cel/cea care pășește în afara relației. Tocmai de asta mi-am dorit să vedem și cum ar putea ajunge cineva să facă asta: poate pentru că este deja parte dintr-un mediu nesănătos, dintr-o relație cu un partener abuziv emotional (sau fizic) și poate că, negăsindu-și puterea să plece, alege să caute consolare în alta parte.
Deci piesa vine să arate că un comportament nesănătos naște un alt comportament nesănătos și-așa mai departe. O dinamica toxică poate scoate la suprafață ce e mai rău din noi dacă nu reușim să îi punem capăt.
Etapele creative prin care a trecut proiectul
Andrei: Anul trecut (cred) sau în 2022, mi-a trecut prin minte o idee de scurtmetraj despre niște repetiții pentru o piesă de teatru. Nu știam ce voiam să zic, pur și simplu mi se părea interesant să avem contrastul dintre ce se vede pe scenă și ce e în spate. Au fost mai multe încercări de a duce ideea la capăt, măcar sub forma unui logline, dar am renunțat pentru că mă duceam în direcții care mi se păreau greșite.
Și abia când am mutat acțiunea într-un platou de filmare au început să mi se lege lucrurile în minte - "... și ce se pune în scenă e de fapt o relație reală și regizorul e vocea interioară care ii tot spune să-și joace rolul ca să nu rămână singură". Easy-peasy!
I-am arătat și lui Valentin draftul de scenariu și mi-a zis că „deja îl vede". Noi am mai lucrat împreună doar pe reclame, proiecte în care creativitatea concurează cu ce trebuie comunicat. Și eu, ca producător, a trebuit să răspund multor sugestii creative cu „stai să vedem ce zice și agenția/clientul", „stai să vedem dacă ne ajunge bugetul", „stai să vedem...". Acum nu că am fi avut bani pentru „O fată fericită", că totul a fost făcut fie cu ajutorul prietenilor, fie din propriul meu buzunar (dar și acolo cu fee-uri prietenești), dar lucram pentru prima oară împreună la un proiect în care eram de capul nostru.
Legat de piesă, de obicei mă duc la Alex (Luft) cu linia melodică mai mult sau mai puțin bătută în cuie și apoi gândim împreună orchestrația. Acum am luat-o cam de la zero împreună. Plecând de la un gând de-al meu s-a construit mai întâi instrumentalul și apoi ne-am împotmolit. :)) Chestia era că instrumentalul cerea ceva FOARTE dramatic într-un sens clasic și nu-mi dădeam seama dacă pot scrie o linie în direcția aia fără să fiu patetic. Am născocit în cele din urmă o linie melodica, am tras-o, dar în continuare îi lipsea ceva. Simțeam ca sună pur și simplu a încă o baladă. A făcut click pentru mine în momentul în care am adăugat pe refren acele voci de operă sau de preoți, cum le-am numit noi.
„Fata fericită”
Andrei: De multe ori, când se vorbește despre o relație abuzivă, apare întrebarea „de ce nu pleacă?" sau „de ce s-a întors?". Din exterior riscăm să suprasimplificăm gândindu-ne doar că e logic să pleci dintr-un loc care îți face rău. În interiorul acelui loc, logica poate fi suspendată. Și e posibil să nu-ți dai seama cât de rău îți e sau dacă reușești să conștientizezi asta, poți ajunge să simți că doar atât meriți. Și chiar dacă, într-un final, vei realiza că de fapt e normal să primești mai mult, tot e posibil să-ți mai ia ceva până vei reuși să te desprinzi. Și chiar dacă reușești să te desprinzi, sunt șanse sa te întorci. Statistic, o femeie abuzată se poate întoarce și de 7 ori într-o relație abuzivă.
„Fata fericită" este ținută captivă de această voce interioară născută din alte traume, dar care este întreținută în prezent și de acest partener toxic. Această voce interioară este, de fapt, cel mai puternic jucător și ajunge să se simtă exact ca un regizor care are ultimul cuvant de spus asupra acțiunii. De asta platoul de filmare mi s-a părut metafora perfectă.
Olimpia: Mi s-a părut interesat felul în care a fost gândită toată povestea, pentru că poți fi indus în eroare de faptul că dialogul are loc pe un platou de filmare, ca mai târziu să îți dai seama că „fata fericită” joacă un rol în propria viață. Această idee de mască socială m-a atras, în egală măsură cu piesa lui Andrei, care mi-a plăcut din prima cum sună.
Apropierea de personaj
Olimpia: M-am prins destul de ușor de ceea ce am de făcut, au fost câteva discuții cu Valentin (n.r. regizorul Valentin Ruscan) și când ne-am dat seama că suntem amândoi pe aceeași lungime de undă s-a dat „motor, acțiune” și toate s-au așezat așa cum trebuie.
Ce te-a provocat în acest rol
Olimpia: Să primesc și să accept injuriile. Este o zonă vulnerabilă, care te scoate din confort. Așa că mi-a fost greu să nu sar și eu la „bătaie” când regizoarea devenea atât de dură cu mine. Dar toată energia acumulată a fost folosită pentru a construi și mai bine acțiunea si personajul.
Coagularea echipei de creație în jurul proiectului
Andrei: Laura, iubita mea, tot încearcă să mă convingă de când suntem împreună că e ok să ceri ajutorul. Nu prea îmi vine să fac asta, pentru că mi-e teamă că voi fi refuzat. Dar, împins de la spate de Laura, încep să văd lucrurile în alta lumină: atunci când cer ajutorul e posibil, într-adevar să aud „nu" (ceea ce nu trebuie sa fie neapărat sfârșitul lumii), dar e posibil să primesc o mână de ajutor. Șansa de a fi ajutat cântărește mai mult decât riscul de a fi refuzat. Hey, that rhymed.
Cum acest proiect avea să coste mai mult decât mi-aș fi putut permite (10.000 - 12.009€), am pus mâna pe telefon și am făcut fix asta: am cerut ajutorul. Cum ziceam și mai sus, am sunat prieteni, am sunat oameni cu care am mai lucrat la proiecte studențești la UNATC, am încercat să mă mulez pe programele lor, astfel încât să nu le dau alte joburi peste cap și am reușit să facem ceva mișto doar din dorința de a face ceva mișto. M-am simțit tare norocos în ziua aia și le mulțumesc. Și le mai promit încă o dată și aici că o să mă duc și eu la filmările lor de suflet când mă vor suna!
Filmările și regia scurtmetrajului
Valentin: Am pornit oarecum de la conceptul că facem un scurtmetraj, iar prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost care e cel mai bun mod de a spune acea poveste. Deciziile pe care le iei, de la locul în care se afla personajele, până la felul în care e filmat, format, toate vin în susținerea poveștii pe care o spunem. Discutăm despre toxicitate, despre lupta interioară prin care trece un personaj – așadar am ales să filmăm într-un format atipic – 4:3 – care este un format din punctul meu de vedere, claustrofobic.
Totodată, de la început îmi doream acea confruntare face to face dintre Actriță și Regizoare, iar formatul te obliga să faci acea confruntare să devină foarte fizică, și foarte close-up. Lucru care ajută la crearea senzației că se închid pereții în jurul tău. Un experiment pe care l-am mai încercat, și a ajutat în a reprezenta vizual amalgamul de emoții prin care trece un personaj, a fost decizia de a mă apropia cu camera de Olimpia cu fiecare încercare nouă de a juca scena. La fiecare prim-plan am hotărât să punem o focală mai largă și să ne apropiem mai mult, până în punctul în care camera era la cațiva centimetri de fața Olimpiei. În acest fel, lupta fiind in interiorul ei, acea deformare a sentimentelor pe care le simte personajul, se reflectă și în felul în care personajul este reprezentat pe ecran.
Indicațiile regizorale
Valentin: În munca mea cu actorii, încerc să contruiesc împreună cu ei personajele. Consider că personajul este al actorului, iar regizorul vine în ajutorul lui pentru a pune pe ecran o reprezentare cât mai credibilă a acestuia.
La început discut cu actorii relativ despre psihologia personajului, background, ganduri etc. Iar când ajungem să filmam sau să repetam efectiv încerc să le dau acțiuni clare pe care să le facă, sau le dau partenerilor de scenă acțiuni la care ei să poată să reacționeze. Așadar, având acest approach, ajung uneori să am indicații clare, scurte și la obiect. În cazul scenei din oglindă, a fost ultimul cadru pe care l-am filmat. Am discutat cu Olimpia în prealabil care e momentul, iar indicația a fost: Te uiti în obiectiv și fumezi lent o țigară.
Provocările de pe platoul de filmare
Valentin: Acum 3-4 ani, am facut un shift destul de mare în carieră și m-am rupt un pic de zona cinematografică. Ca de obicei, sentimentele pe care le simți pe platoul de filmare sunt inegalabile. E un amestec puternic de emoții diferite și ajungi să simți în același timp, bucurie, extaz, dar totodată și o teamă.
Iar în acel moment, când am ajuns pe platou, după o pauză de aproape un an în care nu am filmat nimic, cred că cel mai greu a fost să îmi recâștig încrederea în mine că iau deciziile bune și corecte.
Reacții după lansarea piesei „O fată fericită”
Andrei: A fost primită bine, feedbackul e foarte bun de la oamenii la care a ajuns piesa / scurtmetrajul. Ca întotdeauna însă, provocarea este să ajungă la oameni astfel încât sa le placa (sau nu). Încerc să susțin aceasta expunere prin campanii plătite pe social media și pe Youtube și prin cât mai mult content. Ba chiar am fost primit și la Homemade Podcast cu o discuție pe marginea scurtmetrajului. :)) Îi mulțumesc Laurei!
Olimpia: Doar gânduri și reacții bune. Oameni care îmi spun că o asculta non-stop. Sper să ajungă la cat mai multe persoane, pentru că are un mesaj care poate schimba percepții și poate salva relații.
Valentin: M-am simțit mândru de ceea ce am reușit să realizam. O dată, în momentul în care am terminat de editat, ne-am uitat la scurtmetraj/videoclip și am realizat că erau ceea ne dorisem. Iar după lansare, am văzut că oamenii au înteles mesajul pe care voiam să il transmitem. Scenariul scris de Andrei mi s-a părut curajos, plin de nuanțe și greu de pus pe ecran, dar reacțiile publicului m-au convins că am reusit să facem o treabă bună.
Sănătatea emoțională în cuplu
Andrei: O relație nu-ți va rezolva niciodată traumele sau problemele. Cu aceste lucruri ne confruntăm singuri, având sprijinul partenerului, fără să-i punem în spinare bagajele noastre emoționale. Însă, în procesul de dezvoltare, acolo mi se pare ca intervine magia unei relații sănătoase! Pentru că poți crește enorm, atât în interiorul relatiei, ca partener, împreună cu cel de lângă tine, dar și ca individ.
Rolul artei în echilibrul psiho-emoțional
Andrei: Arta, cred eu, ar trebui să ne ajute. E o bucățică de interviu cu Ethan Hawke în care povestește despre cum în viața de zi cu zi nu prea ne gândim la poezie, la artă, până în momentul în care se întâmplă ceva minunat sau ceva îngrozitor. Și când ești în acel vârf, fie de fericire, fie de durere, arta vine și te ajută să înțelegi mai bine ce e în interiorul tău. Pentru că a mai simțit cineva ce simți și tu și, mai mult, acel cineva a expus cât de bine a putut aceste trăiri, în cele mai frumoase cuvinte, note, culori sau cadre. Îți dă un vocabular prin care să exprimi ce te macină sau ce te face să plutești.
