Prima ediție a festivalului de vin „Hai cu Pluta”, la Suceava. Sunt așteptați peste 500 de participanți

Prima ediție a festivalului de vin „Hai cu Pluta”, la Suceava. Sunt așteptați peste 500 de participanți

Suceava se pregătește să-și deschidă porțile către pasionații de vin prin organizarea primului său festival dedicat acestei băuturi, pe 18 mai, la Mandachi Hotel & Spa, sala Regatto. Pentru prima ediție, sunt așteptați cel puțin 500 de participanți, atât consumatori, cât și pasionați de vin, împreună cu specialiști din domeniul HoReCa, din toată Bucovina.

Acest eveniment este o urmare firească a Festivalului de succes „Hai cu Pluta”, inițiat de către cunoscutul somelier Yvona Mardare, care a plasat Iași pe harta celor mai importante destinații pentru iubitorii de vin din România. Festivalul „Hai cu Pluta” a devenit, astfel, un reper în calendarul cultural și enogastronomic al țării, atrăgând atenția asupra bogăției vinicole a Moldovei și asupra pasiunii locale pentru vinuri de calitate.

„Extinderea acestui festival către Suceava marchează o etapă importantă în consolidarea unei rețele naționale de evenimente vinicole care promovează producția locală și cultura vinului. Această inițiativă este o oportunitate unică de a celebra vinurile locale și internaționale, de a prezenta inovațiile din industrie și de a aduce împreună comunitatea vinicolă și iubitorii de vinuri din întreaga țară. Mai mult, ne dorim să atragem atenția, din nou, asupra potențialului turistic extraordinar al Bucovinei și asupra serviciilor oferite de către profesioniștii din HoReCa. Așteptăm vizitatori din Suceava, Rădăuți, Câmpulung, Vatra Dornei, Gura Humorului, Fălticeni, Botoșani, etc.”, a declarat Yvona Mardare.

Festivalul va oferi participanților oportunitatea de a descoperi o gamă largă de vinuri românești și internaționale, într-un cadru pitoresc și plin de farmec. La fiecare stand, reprezentanții cramelor vor furniza informații valoroase despre fiecare vin în parte, despre etichete, soiuri, metode de vinificare, oferind astfel o experiență completă și educativă.

La această ediție, vor fi amenajate aproximativ 25 de standuri, majoritatea din România, crame mici și mari (Viile Metamorfosis, Cramele Recaș sau Casa de Vinuri Cotnari), dar și din Republica Moldova (Purcari, Land of Basarabia) și din Italia. Pe partea de gastronomie, vor participa doi producători suceveni, cu preparate premium: Zada Brânză Cinstită și Băcănia Boierească.

De altfel, în toamna acestui an va fi organizată a treia ediție a Festivalului de vin „Hai cu Pluta” de la Iași, care va cuprinde și o zonă specială de gastronomie și preparate premium, precum și o zonă mai amplă cu vinuri internaționale.

„Vom face totul treptat, iar când vom simți că a venit momentul, ne vom îndrepta și înspre alte orașe din Moldova. Având în vedere faptul că este un festival cu vinuri premium, cu crame care investesc milioane de euro în liniile de producție, în utilaje, plantări și replantări etc., dorim să ne asociem tot cu parteneri din zona premium și cu același potențial de a investi în țara noastră”, a adăugat Yvona Mardare.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related