[Light People] Diana Miroșu: Se poate trăi din artă, însă trebuie să muncești. Este adevărat că te naști cu un set de unelte date, însă trebuie să muncești mereu să le ții ascuțite

În domeniul artistic, toată lumea are o părere, care de cele mai multe ori și stă în picioare. Cam asta e părerea Dianei Miroșu, light designer și scenograf sau mai simplu - artist vizual. A avut o ambiție, de a lucra alături de cei de la Cirque du Soleil, și chiar a reușit asta, la Londra. Cea mai recentă premieră a sa a fost anul acesta cu performance-ul I,Matter, unde a semnat și conceptul.

"Am avut norocul să-mi încep drumul cu Teatrul Odeon unde am învățat rigoarea muncii, profesionalismul, ce înseamnă comunitatea și respectul față de meserie, acestea sunt lucruri pe care o să le port mereu cu mine", spune Diana. 

Recent s-a alăturat și comunității locale Creatives United, în care oameni din mai multe domenii artistice pun mână de la mână pentru prioiecte comune, așa cum a fost expoziția Playing Lights din iarna trecută. Diana se gândește mereu la proiectele ei, este un creativ full time, momentan pregătește 2 spectacole de Shakespeare, iar în vară ceva pentru festivalul Burning Man din SUA.

Cum ai intrat în lumea artei 

Eu am terminat facultatea de arhitectură de interior la Mincu, așa că în cadrul facultății am avut norocul de a avea parte de îndrumători în rândul cadrelor didactice care, mai în glumă, mai în serios (unii chiar pe un ton sarcastic) m-au împins să explorez mai în profunzime aceasta latură creativă/sensibilă pe care o afișam. Am spus mereu că dacă este ceva pentru care apreciez facultatea de arhitectură, este pentru multitudinea de oportunități pe care ți le oferă, și setul de skilluri cu care te îmbracă.

La facultate am avut cursuri de iluminat, de scenografie, cursuri de modelaj în lut, am învățat diverse programe de grafică și modelare 3d, așa că am reușit să mă angajez încă din primii ani de facultate ca graphic designer la o firmă de publicitate.

În ultimul an de facultate am decis că aș vrea să-mi dau examenul de diplomă pe clădirea cinema Capitol. Făcusem un proiect de restaurare complet cu cinema afară și înăuntru spectacole de teatru - circ și cabaret. Mi-am început documentația despre teatru și ce implica un spectacol din punct de vedere al acusticii, iluminatului, siguranței etc.

Cele mai minunate exemple veneau, evident, de la inventatorii conceptului de teatru-circ, Cirque du Soleil, așa că am căutat și citit despre istoria și spectacolele lor – venind dintr-un mediu care nu avea nicio legătură cu asta, eram fascinată – și așa m-am îndrăgostit complet și iremediabil de această lume.

Mi-am dorit mult să lucrez alături de ei, deși, pe atunci nici nu știam cum se numește ce vreau să fac – în 2012 la noi nu exista termenul de "light designer", a trebuit să caut pe internet "cum se numește omu’ care face scenografie din lumini?".

Am reușit într-un final să îmi fac loc la unul din spectacolele cu care veneau în Londra ca asistent light designer, am sorbit fiecare clipă din acea experiență. Când m-am întors în București, la îndemnul doamnei profesoare de iluminat de la facultate (căreia îi sunt recunoscătoare și acum) m-am dus la Teatrul Odeon și am dat un interviu.

Și așa a început totul. Am făcut 4 ani lumini, apoi scenografie, instalații performative, festivaluri, show-uri pentru diverse agenții de publicitate, am lucrat în fiecare domeniu de care am dat unde se cerea "un ochi" .

Proiecte importante

Nu cred că există un proiect de care să nu fiu mândră că am lucrat. Fiecare experiență a adus cu sine pe lângă creștere profesională, o creștere a mea ca om. Am învățat că în domeniul acesta artistic toată lumea are o părere, care – culmea – și stă în picioare de cele mai multe ori. Ceea ce contează cel mai mult este capacitatea ta de a-ți forma o părere suficient de puternică care să atragă în universul tău oamenii talentați cu care lucrezi. Contează să aduci argumente valide când există neîncredere, pentru că aici oamenii își dau seama imediat când nu pășești pe pietre solide, pe cunoștințe reale.

Am avut norocul să-mi încep drumul cu Teatrul Odeon unde am învățat rigoarea muncii, profesionalismul, ce înseamnă comunitatea și respectul față de meserie, acestea sunt lucruri pe care o să le port mereu cu mine. Ultimul spectacol la care am lucrat aici este One Man Aproape Show al lui Pavel Bartoș, care este un spectacol de suflet pentru mine.

Apoi, în teatrul independent am învățat anduranța și o reală dedicare pentru muncă. Ultimul proiect lucrat în spațiul independent a fost spectacolul Medeea:Furie, care a fost nominalizat la Uniter anul trecut, unde din cauza bugetului mic am făcut decorul singură, fiecare bucată a fost pictată și țesută de mine.

Anul trecut am fost plecată cu un proiect în Los Angeles la teatrul lui Tim Robbins, The Actors Gang. Acolo am lucrat alături de regizorul de la Cirque du Soleil, Stefan Haves, și Tim Robbins la spectacolul Shambles. A fost o experiență unică pentru mine, toată lumea a muncit enorm, am rămas impresionată de cât de strânsă este comunitatea de artiști de acolo.

Cea mai recentă premieră a fost anul acesta cu performance-ul I,Matter, unde am semnat și conceptul. Alături de o echipă minunată de artiști, am încercat să aducem aminte publicului că nu suntem noi împotriva universului, nu suntem noi, un fir de nisip pe plaja cosmosului și în consecință nimic nu contează, ci noi suntem parte din univers. În noi stă o fărâmă din energia universului, a fost nevoie de ea că noi să ne naștem, și asta nu e puțin, este tot.

Lumea artei din România în momentul ăsta

Cred că odată cu apariția AI-ului în viețile noastre, asistăm la o schimbare la fel de mare în lume precum apariția internetului. Cred că tehnologia, AI-ul, este aici și asta nu poate fi schimbat, mi-ar plăcea să fim mai deschiși la asta și să ne folosim și în artă de asta pe cât de mult posibil.

Cred că avem nevoie de oameni talentați și dedicați pe care să-i respectăm ca atare – aici vorbesc atât despre partea tehnică, cât și artistică, una fără alta nu se poate și deși auzim treaba asta mereu, nu știu câți asimilează în esență lucrul acesta.

Ce aș schimba? ... Nu cred că sunt persoana potrivită care să răspundă la această întrebare. Mi-ar plăcea poate să fim mai uniți, însă în același timp sunt cea mai singuratică persoană pe care o cunosc și cred că fac parte din problemă. Mi-ar plăcea să schimb asta la mine.

Cât de mult lucrezi la un proiect

Volumul de muncă depinde de proiect, nu am un termen fix, poate și de asta cred că da, sunt creativă full time. Mă gândesc în fiecare zi la proiectele ce urmează, la proiecte pe care vreau să le fac eu în viitor, iar când nu am proiecte devin și mai creativă încercând să găsesc proiecte :))

Una peste alta, cred că se poate trăi din artă, însă trebuie să muncești. Când eram mică, ai mei spuneau mereu despre fratele meu că este extrem de talentat – "învață fără să vrea, se uită peste o carte și reține tot" – (ceea ce e adevărat), eu însă eram aia muncitoare. Am urât treaba asta, am urât expresia asta, însă acum realizez că aveau dreptate. Este adevărat că te naști cu un set de unelte date, însă trebuie să muncești mereu să le ții ascuțite.

Spațiile cele mai potrivite pentru proiectele tale

Depinde de proiect și de concept. Îmi plac însă spațiile care "se asortează" cu genul de spectacole pe care vrei să le promovezi, unde nu trebuie să fac un efort să intru în universul celui care a creat spectacolul, așa că mereu mă uit la spațiu per ansamblu în momentul în care creez. Poate și din cauza background-ului meu, încerc să mă folosesc cât mai mult de arhitectura spațiului existent. În ultima vreme am lucrat mult în săli de tip hală industrială, însă sălile de teatru vor rămâne mereu slăbiciunea mea.

Ce prinde cel mai bine la public sau la critici

Cred că asta e o întrebare pe care nu mi-am pus-o niciodată, ce prinde la public sau la critici. Nu cred că așa se face treaba în domeniul artistic – sau nu de aici ar trebui să înceapă. Ca artist, faci ceva pentru că ai ceva de spus, pentru că te macină pe tine și când "vocalizezi" nu poți decât să speri că nu ești singurul care s-a gândit la asta. Și da, de cele mai multe ori nu ești, nu cred că am inventat noi roata în ale trăirilor. Ce trăim noi au mai trăit și alții și aceia sunt oamenii tăi, oamenii cărora vrei să le vorbești prin ce faci.

Povestea Creatives United 

Creatives United e o comunitate emergentă care vrea să adune în același loc artiști din domenii multiple. Pentru mine integrarea în comunitate a venit organic, ca orice lucru pe care îl simți că așa a trebuit să se întâmple. Artiștii vizuali sunt firi mai singuratice, cărora le place să gândească în solitudine. Știți expresia "vedem lucrurile diferit"? Ei bine, aici chiar așa e, însă atunci când începem toți să vedem aceleași culori e minunat, pentru că acele culori știi sigur că îi reprezintă pe toți cei implicați în proiect.

Aici nu lucrează nimeni pentru nimeni, așa că provocarea și frumusețea acestei comunități este să facem în așa fel încât, noi cei implicați, să credem în același scop. Dacă eu reușesc să atrag în universul meu măcar un coleg, știu sigur că sunt pe drumul cel bun.

Cred că ăsta ar fi scopul final, să formăm o comunitate de artiști care să lucreze împreună pentru ei, să fie alături de fiecare artist din comunitate.

Expoziția Playing Lights

Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu artiști din alte domenii, mi-a plăcut că am reușit să credem toți în aceeași idee, deși nu a fost ușor la început. Inclusiv asta mi-a plăcut, faptul că am căutat să venim toți cu idei care să îmbunătățească ceea ce era deja pe masă, fiecare pe bucățica lui, ca la final totul să funcționeze ca un organism.

Fiecare dintre noi fiind în permanentă antamați în alte proiecte, a făcut ca acest proiect să fie inclusiv un exercițiu de proactivitate. Știam că trebuie să scoatem ceva care să ne reprezinte așa că am lucrat noaptea, de sărbători, între sărbători (am prins perioada Crăciun-Revelion) pentru că pentru prima oară, pentru mulți dintre noi, am scos în fața publicului un produs care era 100% al nostru.

Cum îți antrenezi creativitatea 

Mă inspir foarte mult din ceea ce se întâmplă în jurul meu, fac mereu poze pe stradă încercând să surprind mai mult starea pe care mi-o oferă acel cadru și de la starea aia încep să construiesc un decor sau o instalație. Sau invers, mi se întâmplă foarte des să văd o imagine pe internet, într-un muzeu, într-un album foto și să simt că eu am fost acolo, imaginea aceea să-mi trezească o emoție atât de puternică încât să cred că eu am trăit ceva similar.

Am mai fost întrebată "cum știi când e gata, cum știi când ai terminat un tablou, un decor, o instalație?" și nu am știut să răspund, însă am început să mă gândesc activ la asta atunci când venea sentimentul acela de "acum e gata". Concluzia după 5 ani de la acea întrebare este că încă nu știu, dar cu siguranță știu când nu este gata, când ceva lipsește. Vara aceasta ne vedem la festivaluri. De doi ani lucrez și la un art cart la Burning Man, așa că sper că ne vedem și acolo, dar până atunci, la teatru – în prezent lucrez la două spectacole de Shakespeare.