Puteau să predea în sistemul de învățământ public după terminarea studiilor, dar au preferat să creeze o alternativă educațională pentru elevii care au nevoie de un cadru mai prietenos de învățare decât cel pe care îl oferă în prezent școala românească.
Răzvan Avădănei și Mircea Andrei Florea sunt doi tineri care au creat Spațiu Ludic, unde lucrează cu elevi de diferite vârste care se pregătesc pentru examene. Alături de ei au venit și alți profesori, iar împreună facilitează experiențe de învățare care au în centru nevoile și obiectivele elevilor.
"Un aspect provocator din zona de educație, care nu se regăsește în alte zone de activitate, îl constituie faptul că trebuie să fii mereu conștient de structura acestei colaborări care se constituie cel puțin din trei părți: părinte-profesor-copil, iar astfel să reușești să asiguri un echilibru între așteptările părintelui și cele ale copilului", spun ei.
În continuare, vorbim cu Mircea Andrei Florea și cu Răzvan Avădănei despre Spațiu Ludic, despre importanța educației și despre cum predau ei elevilor materii care, pe unii, îi sperie la școală. Pentru ca efortul necesar studiului să nu mai fie chinuitor, profesorii din Spațiu Ludic creează un cadru relaxant pentru cursanți, unde se și râde. Astfel, dacă elevii au o experiență plăcută în timpul lecțiilor, începe să nu le mai fie frică nici de materie, iar efortul necesar învățării este mai ușor.
Echipa
Mircea: Mă numesc Mircea Andrei Florea, am 28 de ani, sunt din București. Am făcut facultatea de matematică la Universitatea București, am continuat apoi cu un program de masterat al aceleiași facultăți. De atunci, am început să dau meditații la mate pentru toate clasele de generală și liceu.
Răzvan: Numele meu este Răzvan Avădănei, am 29 de ani, născut în Iași, dar am crescut și am învățat în București. Am studiat, în primă fază, la Universitatea Politehnică din București unde nu m-am regăsit aproape deloc, apoi am urmat cursurile facultății de Litere, secțiunea de literatură universală și comparată, iar de vreo șase ani mă ocup doar de matematică.
Ideea proiectului Spațiu Ludic
Mircea: Pentru mine, lucrurile stăteau cam așa: terminasem facultatea de mate, mai ajutam copii ale rudelor și cunoștințelor, dar nu aveam niciun plan cu asta. Aveam și am rețineri să intru în învățământ. Când l-am cunoscut pe Răzvan, printr-un prieten comun, experiențele comune de a preda mate în afara școlii și de a interacționa cu elevi ne-au apropiat imediat. Aveam aceleași viziuni despre predat, despre relația prof-elev, despre ce lipsește de la școală. Ideea spațiului s–a coagulat rapid în întâlnirile noastre, un loc în care noi și oameni de vârsta noastră, trecuți prin învățământul românesc, să interacționeze cu elevi, să îi ajute în a umple golurile pe care școala le lasă, un spațiu safe de învățare pentru elevi și un loc echitabil de muncă pentru tineri profi.
Răzvan: Ideea proiectului a apărut cam la vreun an după ce ne-am cunoscut. În acel an ne întâlneam destul de sporadic prin intermediul prietenilor comuni și, din câte îmi amintesc, am tot avut discuții referitoare la natura actului educațional, la cum funcționează sistemul și tot restul de probleme pe care le întâlneam. În acea perioadă predam amândoi mai mult sau mai puțin organizat, iar lucrul principal pe care îl rețin în ceea ce privește interacțiunea noastră a fost un fel de încântare că exista cineva cu care să împărtășești problemele și cu care să le poți discuta, pe scurt, un om care activează în același domeniu cu tine și cu care te poți sfătui. Cred că cel mai mult îmi lipsea în perioada aceea de început întocmai o persoană cu care să pot discuta problemele pe care le întâmpinam, multe dintre ele pentru prima oară, și despre care nu aveam o ideea prea clară cum le-aș fi putut aborda.
Ce v-ați propus să aduceți în zona de educație din România
Mircea & Răzvan: Încercăm să ne dezvoltăm în două direcții. Prima, cea în care suntem noi specializați și pentru care ne caută cel mai mult părinții, este cea de pregătire pentru examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau admiteri la Poli sau FMI. Lecțiile noastre sunt gândite pentru nivelul și nevoile celor care vin la noi, dar, mai ales, sunt interacțiuni plăcute, în care învățarea nu face casă cu frica și stresul, în care întrebările elevilor sunt punctele de la care plecăm și neînțelegerea nu e o problemă, ci e motorul care ne ajută să explicăm.
Cea de-a doua direcție e cea a fructificării intereselor elevilor în plan extrașcolar. Știm cu toții câte activități fac elevii din ziua de azi. Și e normal să o facă, deoarece școala nu adresează interesele lor curente, individuale. Ce ne dorim este să răspundem în parte acestora. Pentru asta, până acum am creat un club de lectură, ținut de scriitoarea și traducătoarea Anastasia Gavrilovici, și un club de film, coordonat de producătoarea și scenarista Eva Todică. În această direcție, ce ne propunem să facem sunt laboratoare de mentorat la care copii și adolescenți să poată participa. Vrem să facilităm întâlniri între elevi și persoane implicate în diverse domenii de muncă, care să le fructifice diversele pasiuni și să le suscite curiozitatea. Interacțiuni educative nu doar prin conținut, ci prin împărtășirea experienței și a pasiunii. Pentru cineva la 15-16 ani, pasionat/ă de fashion sau arhitectură, de exemplu, poate fi revelator să vorbească cu cineva cu 10-15 ani mai mare care a făcut alegerile în viață pe care și adolescentul/a se gândea să le facă pentru a-și asculta pasiunea. La ce visăm sunt tabere în care aceste împărtășiri și relaționări să aibă loc.
Cum este acum, când s-a mai strâns experiența
Mircea: Acum două săptămâni ne-am dat seama, din notificarea că trebuie înnoită valabilitatea domeniului, că s-a făcut un an de când a început povestea Spațiului Ludic. Așa că, în aproape orice sens al cuvântului, putem spune că încă suntem la început. În anul care a trecut am învățat o groază, mai multe decât am fi crezut, mai multe, poate, decât am fi vrut :)) Noi am început povestea asta ca profi de mate, fiecare cu pasiunile lui, dar fără să știm mare lucru despre cum merge un business. Nu auziserăm de termeni precum SEO sau microîntreprindere, nu ne gândisem că noi am fi cei care să cerem acordul oamenilor pentru politici cookie. Avem încă multe de învățat, cum să și predăm și să ne putem ocupa de latura asta administrativ-antreprenorială e ceva ce înțelegem în fiecare zi și e poate cea mai mare provocare.
Provocările într-un business în educație
Răzvan: Lucrurile se desfășoară în mod cert mult mai ușor decât la început. Cel puțin în acest moment știm, în mare, la ce să ne așteptăm, cum vor arăta lucrurile de la o lună la alta și care sunt eventualele probleme cu care ne-am putea confrunta. Ca în oricare alt business, presupun, înțelegi cum se gestionează pe măsură ce găsești soluții la problemele ce se ivesc.
Nu cred că există vreo rețetă care să asigure succesul și, indiferent cât de mult te-ai pregăti, tot apar situații neprevăzute la care nu te-ai gândit. Cred însă că un aspect provocator din zona de educație, care nu se regăsește în alte zone de activitate, îl constituie faptul că trebuie să fii mereu conștient de structura acestei colaborări care se constituie cel puțin din trei părți: părinte-profesor-copil, iar astfel să reușești să asiguri un echilibru între așteptările părintelui și cele ale copilului.
Investiția emoțională este întotdeauna mare și trebuie făcută fără compromisuri și așa trebuie să fie pentru că abia aici se văd rezultatele. Înainte de toate, ca profesor, ai datoria să crezi fără urmă de îndoială că elevul cu care lucrezi va deveni cea mai bună versiune a sa.
Investiția
Mircea & Răzvan: Am început de la o sumă mică, ce a reușit fiecare să adune, cât să putem închiria un loc și să îl mobilăm, să punem site-ul pe picioare și să ne asigurăm o bază de materiale educaționale. Undeva la șase mii de euro a fost suma inițială. Costurile nu au fost mari, în afară de chirie și costurile adminstrative, doar materialele și instrumentele educaționale au reprezentat o cheltuială constantă. În felul în care am lucrat în acest prim an, prin atragerea clienților prin word of mouth și mai mult pe partea de aprofundare a materiei școlare, nu a existat ceva foarte costisitor.
Profilul profesorului din Spațiu ludic
Mircea & Răzvan: Ceva ce nu am formulat drept principiu strict, dar care s-a întâmplat natural, a fost să apelăm și să lucrăm cu persoane de vârsta noastră. Cred că există ceva important în asta, pe de o parte permite o relaționare mai relaxată, deoarece ne e încă ușor să ne amintim vârsta la care sunt elevii noștri (sper ca asta să nu se ducă niciodată). Pe de alta, și noi la rândul nostru suntem trecuți prin același sistem de învățământ în care se află și ei. Am putea spune că îi cunoaștem lipsurile, ba chiar că suntem în momentul din viață în care le conștientizăm efectele, asta ne motivează în ce facem la Spațiu Ludic. În puține cuvinte, asta este ce căutăm în persoanele cu care colaborăm, să aibă această energie de a oferi mai mult celor ce se află în școli și licee.
Profesorii sunt prieteni alături de care ne-am format, iar în perioada următoare plănuim să extindem numărul colaboratorilor și să ne mărim echipa oferind un program de mentorat tinerilor care și-ar dori să experimenteze cum este să predai. Unii dintre elevii noștri care sunt clasa a 12-a și care urmează să fie admiși la facultate și-au exprimat dorința de a deveni, la rândul lor, profesori. Prin Spațiul Ludic încercăm să oferim nu doar cursurile noastre, ci și un context de formare pentru tinerii care și-ar dori să urmeze această profesie.
Serviciile
Mircea & Răzvan: Mare parte din serviciile noastre sunt de aprofundare și recuperare la matematică și lb și lit română, mai ales aplicat pe examenele de la finalul ciclurilor școlare și admiteri. E vorba de lecții în grupuri restrânse, până la 3 elevi, de tip meditații. Pe acestea le ținem și fizic și online, în funcție de cererile pe care le primim la începutul anului școlar. Pe lângă acestea, oferim, în funcție de cerere, și cursuri comune, cu grupuri de cel puțin cinci elevi, care au loc exclusiv online și sunt gândite ca o alternativă accesibilă financiar la meditațiile clasice.
De-a lungul anului școlar am organizat mai multe workshop-uri de dezvoltare personală, pentru care am colaborat cu terapeutele Lorena Lala și Cătălina Ionei. Ele au adresat emoțiile pe care le simți în școală și au propus exerciții de control al acestora. S-au desfășurat online, deschise pentru oricine, gratuite pentru elevii care apelează la serviciile noastre pentru pregătirea școlară. Pe viitor vrem să popularizăm acest serviciu, să îl facem cu o regularitate mai mare și mai atent la nevoile elevilor din învățământul românesc.
Momentan, cluburile pe care le organizăm sunt cel de lectură, coordonat de Anastasia Gavrilovici, și cel de film, de Eva Todică. Primul a fost ceva la care ne gândisem de când am deschis centrul, dar pentru care am fost motivați de elevii noștri, odată ce ne-au mărturisit pasiunea lor pentru lectură. Întâlnirile au loc o dată la 3 săptămâni, sunt gratuite și deschise oricărui elev între 14 și 18 ani, și se desfășoară la sediul nostru. Clubul de film a apărut la inițiativa unui grup de elevi care n-au mai avut acces la sala liceului în care obișnuiau să vizioneze filme. Când ne-au povestit asta am fost foarte bucuroși să le punem noi la dispoziție un spațiu pentru asta și să o implicăm și pe Eva.
Diferențiatorul vostru în piața de educație alternativă
Mircea: Cred că prima diferență e că facem lucrurile legal. :)) Încercăm să combatem imaginea meditațiilor ca piață neagră. Facturăm, suntem transparenți față de părinți. La un nivel mai general, de fapt, luăm în serios această meserie și încercăm o să facem cât mai aproape de idealul pe care îl avem. Și spun meserie că asta este pentru noi. Am făcut și eu meditații, în a opta și în a doișpea, unde mergeam și scriam după dictare, fără a fi lăsat să încerc să rezolv singur problemele, sau dacă am înțeles, nici măcar dacă am o curiozitate legată de ceva în plus. Repetam ora de la școală, în context mai intim. Mai mult sau mai puțin, asta a fost experiența tuturor prietenilor noștri la meditații.
Noi încercăm să facem lucrurile altfel față de experiențele pe care le-am avut. Pornim de la întrebările elevilor, rezolvăm împreună temele, verificăm dacă au înțeles ce au făcut cu profii la clasă. Setăm împreună obiective personale (note la școală, la examene, diferite admiteri) și construim lecțiile cu gândul la ele. Și, super important, cerem constant feedback copiilor și părinților, comunicăm mereu cu ambele părți pentru a putea gândi un traseu educațional personalizat, pentru a înțelege mai bine starea emoțională a fiecărui elev, dorințele și timpul pe care îl are la dispoziție.
Ultima chestie, așa cum ne spune și numele, la noi se râde. Dacă elevii au o experiență plăcută în timpul lecțiilor, ajunge să nu le mai fie frică nici de materie și, ușor, nici efortul necesar învățării nu mai pare la fel de chinuitor.
Răzvan: În mod cert putem vorbi despre o alternativă a meditațiilor clasice prin aceea că maniera de abordare depășește cadrul strâmt al materiei școlare. Desigur, acolo este numitorul comun: ce se face la clasă, care sunt punctele forte și unde mai trebuie lucrat, toate aceste abordări, într-un anume sens clasice, cred că sunt indispensabile și nu doar că nu pot fi evitate, dar nici nu ar trebui să le evităm. Diferența principală constă în aceea că Spațiul Ludic este un loc sigur în care privim dintr-o perspectivă analitică aceste aspecte, încurajăm gândirea critică și dezbaterea conceptelor însușite, suntem interesați în a oferi elevilor noștri o voce și un context în care să o folosească, să facă acest exercițiu al gândirii libere în care a pune la îndoială noțiunile primite de-a gata este un reflex sănătos. Copiii ajung să se simtă în largul lor în timpul cursurilor, problematizează și nu se sfiesc să pună întrebări sau să conteste raționamente care nu li se par pe deplin convingătoare. Pentru noi nu este important să urmeze un șablon prin care să rezolve un exercițiu sau altul, ci să înțeleagă în profunzime legăturile dintre obiectele cunoașterii pentru că, în realitate, lucrurile nu sunt nici pe departe așa de clar delimitate cum poate lăsa impresia curricula școlară.
Cursanții
Mircea: Pentru aprofundarea materiei școlare vin elevi din toate clasele. Cu cât sunt mai aproape de examene, acela e focusul, să obțină un punctaj cât mai mare. Lucrăm pe modele de subiect, parcurgem noțiunile din nou și creștem dificultatea în etape, cât elevii să capete încredere în ei, să nu se simtă copleșiți de examen.
Vin adesea și elevi care nu reușesc să înțeleagă din timpul orelor de clasă. Am auzit de profi care la teste dau probleme de olimpiadă sau de profi care îi pun să copieze teoria din manual și exercițiile de la răspunsuri. Foarte adesea, elevii au profi foarte buni, de la care și noi învățăm noi moduri de predare, dar cărora, din cauza numărului mare de elevi într-o clasă, le e imposibil să se asigure că fiecare a înțeles tot. Noi putem, în lecțiile în grupuri restrânse să facem asta. Să croim predarea după tipul de învățare al elevilor și să răspundem tuturor „de ce?”-urilor.
Personal, am avut, desigur, și elevi și eleve cărora le place matematica. Cu care fac probleme mai grele, cărora le arăt subiecte despre care mă gândesc că i-ar interesa. Ne uităm și la olimpiade, chiar dacă nu acesta e obiectivul. Ce mă interesează e să păstrez vie acea plăcere, să suscit curiozitatea și să formăm împreună o creativitate matematică.
Răzvan: Ce aș mai adăuga, ar fi că reprezentarea vizuală a cunoașterii ar putea fi foarte bine un lanț în care fiecare za își îndeplinește rolul ei bine determinat, asigură coerență și conferă certitudinea unui parcurs care, odată asimilat, poate fi oricând reluat, reparcurs cu și mai mult succes în plan individual. Iar elevii au nevoie de această ordine pentru că prin această narațiune, fără să o conștientizeze în mod direct, dobândesc structura necesară pentru a putea face față dezordinii care amenință în fiecare clipă să izbucnească.
Cum predați materiile astfel încât să fie atrăgătoare pentru toți elevii
Mircea: În primul rând, după cum am mai zis și înainte, creăm un spațiu relaxat, deschis, în care pornim de la întrebările elevilor și escaladăm materia fixându-ne de noțiunile despre care suntem siguri că le-au înțeles. În plus, ne inspirăm mult din cum se explică în afară materia, uneori mai intuitiv ca la noi. Când vine vorba de ce predau eu, am observat cum la clasele mai mici, funcționează bine jocuri: rebusuri sau puzzle-uri cu calcule, de exemplu. Altceva ce mai funcționează sunt poveștile, plasarea în contextul istoric. Elevii rețin mai bine teoreme și noțiuni când le zici două-trei cuvinte despre oamenii Thales, Newton sau Euler. Și ajută mult să înțeleagă că știința nu a fost concepută așa cum e ea în manuale, armonioasă și clară, de-a gata și simplu prezentată. Și oamenii care au ajuns la acele noțiuni și răspunsuri au trecut prin același proces de neînțelegere, întrebări, efort și găsire a soluției prin care trec și elevii când au în față o problemă nouă.
Răzvan: Pornim întotdeauna de la experiența elevului, pentru că experiența fiecăruia este prima certitudine pe care se poate așeza învățarea. Apoi, de acolo, începem să construim și să dezvoltăm, extindem vocabularul și învățăm să exprimăm lucruri pe care, poate, până atunci nu le-am putut exprima (pentru că n-a fost nevoie să le exprimăm sau poate pentru că nu s-a știut cum). Limitele lumii fiecăruia sunt limitele limbajului său și chiar dacă la început poate fi vorba de rezistență la schimbare sau la învățare, elevul ajunge involuntar să exprime concepte noi și să-și exploreze cunoștințele și emoțiile. Cum am precizat și mai sus, facem legături cu celelalte domenii, invităm la dialog și, nu în ultimul rând, lucrăm în grupuri restrânse. Învățăm să avem răbdare și să ascultăm opinia celuilalt pentru că, la rândul nostru, vom fi ascultați. Și nu în ultimul rând, este vorba despre foarte multă deschidere și disponibilitate emoțională. Ne considerăm elevii ca fiind indivizi a căror opinie este valoroasă și merită să fie împărtășită și dezbătută. Și de fiecare dată lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită. Aș îndrăzni să spun că de la respect pleacă totul de la sentimentul propriei valori pe care reușești să îl aprinzi în fiecare copil.
Succesul în procesul educațional
Mircea: Pentru noi, relația profesor-elev are la bază încrederea. Deopotrivă în noi, profii, și în propriile capacități ale elevilor. Astfel, succesul procesului se întâmplă când acestea două se manifestă. În timpul întâlnirilor, când întreabă deschis ce nu înțeleg și când încearcă singuri să rezolve problemele pe care le propunem. Iar al doilea, între întâlniri, când lucrează din proprie inițiativă, când încearcă să înțeleagă, își formează noi întrebări și își obțin micile victorii.
Soluțiile noastre sunt întotdeauna personalizate. Stabilim împreună cu elevii și părinții obiective concrete, ce iau în calcul trei factori principali: nivelul la care se află când vin la noi, motivul pentru care le-ar folosi lecții de aprofundare, dar și intențiile pe care le au pe viitor, adică la ce liceu sau facultate vor să meargă. E foarte important ca obiectivele să fie formulate împreună cu elevii, nu impuse. Așa ne asigurăm că ei vor fi dispuși să depună efortul necesar în pregătirea pentru examene.
Răzvan: Succesul are loc atunci când elevul alege să continue singur procesul învățării, iar acest lucru poate fi obținut mult mai eficient prin comunicare și având o relație onestă cu acesta. Altfel zis, să fii atent la nevoile lui și să-l asculți ce are de spus, să-i pui întrebările potrivite, iar uneori chiar să intuiești ce îl deranjează și despre ce ar vrea să discute pentru că se prea poate să nu poată comunica fie pentru că nu știe cum să o facă, fie pentru că nu știe că ar putea să o facă. Adevărul este că pentru a putea învăța este nevoie de condiții optime, este nevoie de un mediu echilibrat, fără factori perturbatori astfel încât copilul să se poată concentra la sarcina pe care o are. Și, desigur, pe lângă toate aceste lucruri, este foarte importantă satisfacția pe care o elevul o obține și felul în care reușește să o utilizeze ca resursă pentru continuarea procesului și pentru consolidarea încrederii în propriile puteri.
Cum promovați Spațiu Ludic
Mircea & Răzvan: Din experiența noastră, promovarea funcționează aproape exclusiv prin word of mouth. E și de înțeles, fiind vorba de un serviciu prestat prin interacțiune cu copii și adolescenți. Social media îl folosim mai ales pentru anunțul cluburilor de film și de lectură, al simulărilor de examene pe care le organizăm, sau al oricărui eveniment sau atelier care ni s-ar părea interesant pentru elevii noștri. Pe instagram postăm uneori și meme și întâmplări amuzante de la centru, e un canal pe care îl considerăm mai degrabă destinat comunicării cu elevii, prin care încercăm să păstrăm spiritul interacțiunilor noastre din timpul lecțiilor.
Despre școala de stat românească
Mircea: Înainte de toate, un disclaimer: noi nu am lucrat în învățământul de stat. Ne-am format părerile din poveștile colegilor care o fac și din propriile experiențe ca elevi. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru la școala de stat este mediul social. Întâlnești din primii ani ai vieții oameni din diferite medii sociale, pe care îi consideri egali și pe care ajungi să îi cunoști și să formați relații. E formator acest lucru. Ce e rău, o știm cu toții, e cât de subfinanțat este tot sistemul educațional. Noi suntem cel mai bun exemplu :)), puteam să ne angajăm, dar am preferat să ne creăm o alternativă, care să ne asigure o calitate a vieții mai bună și cu perspective de viitor reale.
Ca noi sunt sute, mii de absolvenți anuali ai facultăților ce permit predarea în școli, care nu iau în considerare această variantă. Din cauza asta, clasele au tot mai mulți copii, școlile angajează persoane necalificate sau aduc temporar persoane ieșite la pensie. Din punctul meu de vedere, ăsta e primul pas, crearea unor incentive-uri pentru absolvenți să aleagă meseria de profesor. Pe urmă, vin training-uri reale pentru profi. Ce există acum, modulul psihopedagogic, e de formă, nu te pregătește în niciun fel pentru organizarea lecțiilor, pentru interacțiunea cu un grup mare de copii sau adolescenți (pentru care trebuie să ai raportări diferite), sau pentru pregătirea materiei și evaluări. Nu în ultimul rând, reforme în structurarea materiilor sunt necesare.
Când vine vorba de mate, unde mă pricep, cu fiecare an, ele devin tot mai inaccesibile pentru elevi, iar vina se pune pe ei. Felul în care asta se maschează este prin ajustarea dificultăților examenelor. Dăm evaluări tot mai ușoare, dar din aceeași materie. E o peticeală. Toate problemele astea adunate fac ca profii să își pune bazele în faptul că elevii merg deja la meditații. Dar elevii stau la școală 90% din timp și vin la noi 10%, cât timp învățarea se produce în proporție inversă, 90% aici și 10% acolo (nota bene, vorbesc aici de materiile de examene). Totuși, revin, experiența socială a învățământului de stat mi se pare extrem de valoroasă, pentru a îmbunătăți-o pe cea educațională, cred că acestea ar fi punctele de atins. O soluție ar putea fi, cred, și parteneriatele între stat și privat, între școli și centre cum e al nostru, astfel încât procesul educațional să aibă loc 50-50.
Răzvan: Adesea am senzația că sistemul educațional este blocat într-o reprezentare de tip birocratic în care, dacă faci dovada achiziției unui set de informații, primești la schimb o notă. Mă gândesc de foarte multe ori cum ar arăta o educație fără note sau cel puțin cu un sistem diferit de notare; dar aici intervine nevoia de departajare tipică societăților meritocratice și, într-un fel sau altul, ești nevoit să dezvolți criterii de evaluare. Nu cred că acestea sunt neapărat rele, cred doar că ponderea lor în măsurarea succesului este disproporționată în raport cu celelalte lucruri care ar putea contribui la măsurarea acestuia și, în consecință, ajungem să avem o definiție foarte îngustă a succesului când, în realitate, poate însemna multe alte lucruri.
Pe de altă parte, cred că școala oferă un cadru optim pentru dezvoltare, atât din punct de vedere structural, aici copilul vede pentru prima dată ce înseamnă să fii responsabil în afara casei, învață să-și gestioneze timpul și prioritizeze responsabilitățile, cât și din punct de vedere social pentru că învață cum arată relația cu celălalt, cu lumea exterioară în care, la rândul său, va trebui să-și găsească locul. Școala încă înseamnă comunitate, iar acest lucru este extrem de valoros, s-ar putea să nici nu conștientizăm în realitate adevărata sa importanță.
Importanța educației
Răzvan: Când vine vorba despre școală, aproape întotdeauna apare întrebarea: la ce îmi trebuie mie asta? La ce îmi trebuie să știu categorii gramaticale sau sisteme de ecuații, doar nu mă întreabă nimeni la magazin ce este adjectivul, nu? Ce cred că vor oamenii să spună prin acest lucru este referitor mai degrabă la natura practică a educației și, cu riscul de a mă repeta, este o realitate de care nu ne putem dispensa, nu putem pur și simplu să ne prefacem că ea nu există. Ar trebui să ofere școala educație practică? Desigur, dar ar trebui ca centrul de greutate să cadă în interiorul acestui aspect? Nu sunt întru totul convins de acest lucru. Școala trebuie să ofere în primul rând deschidere către ariile cunoașterii, către complexitatea și bogăția lumii înconjurătoare, să stârnească și să întrețină curiozitatea descoperirii și a înțelegerii, iar nu să pregătească pentru piața muncii care este tot timpul într-o continuă dezvoltare, iar având în vedere ritmul ultimilor ani, cred că ar fi aproape imposibil ca actualizarea instituțiilor să se producă în timp real cu nevoile societății.
În fapt, aici intervine una dintre problemele acute ale timpului în care trăim, anume că instituțiile statului (printre care și școala) se actualizează mult prea încet față de ritmul real de evoluție al societăților. În consecință, cred că școala ar putea identifica acele elemente din educația de bază a fiecărei persoane, care sunt marile adevăruri generale și în baza cărora copiii (iar mai târziu adulții) se recunosc, care fac posibilă întâlnirea și recunoașterea și, mai mult, apartența la comunitate.
Vorbind de oamenii de succes care aparent nu au atât de multă școală, cred că e de precizat faptul că aceștia constituie mai degrabă excepția decât regula și sunt mai vizibili pentru că sunt (auto)mediatizați excesiv. Pentru fiecare om fără școală care pare că are succes există mulți alții care nu au succes și a căror viață de zi cu zi este mult mai dificilă pentru că nu au cunoștințe de bază. Doar ca să înțelegem minimal amploarea fenomenului și importanța educației, voi reda un scurt pasaj din cartea lui John Hattie, Învățarea vizibilă: „în timp ce un absolvent de liceu câștigă cu 48% câștigă mai mult decât aceștia [este vorba despre persoanele care abandonează școala], o persoană cu ceva educație postliceală câștigă cu 78% mai mult, iar un absolvent de facultate câștigă cu 346% mai mult. Absolvenții de liceu trăiesc cu șase sau nouă ani mai mult decât cei cu abandon școlar [...]”.
Mircea: Citisem undeva că în 1996 (anul în care m-am născut), Comisia Europeană a publicat o rezoluție în privința educației în care afirma că scopul principal al acesteia este dezvoltarea economică. Silogismul, (1) educația ar trebui să mă ajute să fac bani, (2) fac bani altfel, deci (3) n-am nevoie de educație, este din punctul meu de vedere falacios, dar îl vedem răspândit nu doar la nivel individual, ci și mediatic și politic, prin cum se acordă fonduri sau prin declarații ca cele de care ziceam. Dacă e să ne gândim la o educație care să asigure calitatea vieții, atât individuală cât și pe cea a persoanelor din jur, aspecte ca experiența socială a școlilor de care zicea și Răzvan capătă mai multă valoare. În același sens, o astfel de educație ar trebui să asigure dezvoltarea către vocații individuale, ce nu sunt neapărat dezvoltatori ai economiei. În același timp, aceeași educație ar trebui să fie pregătită și pentru schimbările rapide de pe piața muncii, ce au loc periodic odată cu dezvoltarea economică. Astfel, școala ar trebui să dezvolte skill-uri suficient de abstracte cât să poată fi transferate și aplicate în diferite contexte concrete. Here comes math, zic eu. :)
