Oportunitatea de a lucra pe un proiect propriu, fără presiunea unui rezultat palpabil sau a distragerilor de zi cu zi, este destul de rară pentru artiști. Și asta oferă Șona AiR (Artists in Residence), program de rezidențe pentru artiști inițiat de Fundația Ștefan Câlția: timp și spațiu pentru inspirație. Maria Mandea și George Marian Preduț, parte din colectivul Super:Serios, sunt invitații ediției din această primăvară, care are loc la Casa Albastră din Șona.
Maria Mandea, artistă și cercetătoare, lucrează cu mediul jocului. A studiat Design de produs la UAUIM (2017), și în prezent predă la masterul Art of Game Design la UNATC București. În 2012 a creat Micul Haos, un proiect de design de jucării bazat pe un concept original aflat la granița dintre jucării și obiecte de artă participativă.
George Marian Preduț este un artist care lucrează cu mediul textil și fotografie analogică. George a studiat Arte și Design Textil (UNArte București) și Psihologie (SNSPA București). Ca student Erasmus la Facultatea de Arte din Grenoble, a dezvoltat un proiect axat pe spațiul public - privat, denumit Balcoane, proiect expus și la Unagaleria. În 2017, Maria și Teodora Ungureanu au fondat studioul de design Super:Serios, unde dezvoltă jocuri și instalații ludic-performative, iar George li s-a alăturat din 2023.
"Avem o temă, două luni, un spațiu cu care nu suntem familiarizați, o comunitate mică, un loc care pare pe de-o parte din alt timp și pe de altă parte într-un moment de continuă schimbare. Cred că schimbarea de reguli ale jocului ne forțează să ne adaptăm la ele, să vedem lucrurile altfel", spune Maria.
În cadrul rezidenței de la Șona, cei doi membri ai colectivului Super:Serios vor dezvolta un proiect colaborativ de cercetare artistică intitulat Persona și locul - căutări printre personaje și spații, care explorează relația dintre figură și loc, dintre corp și teritoriu, dintre personaj și spațiu, prin observații în mediul de lucru, documentare fotografică și mici intervenții temporare in-situ.
Povestim în continuare cu Maria și George despre experiența lor de la Șona și proiectele la care lucrează anul acesta.
Începutul lui 2024
Maria: Destul de aglomerat. De obicei, începutul de an este un moment de regândit și gândit proiecte noi, dar acum rămăseseră lucruri de terminat de anul trecut. Lucrând pe mai multe planuri, de la cursurile pe care le predau, la proiectele de la Super:Serios la publicatul tezei de doctorat și la alte proiecte, timpul pare că s-a accelerat. Deci aș zice că deja simțeam nevoia unei încetiniri.
George: După câțiva ani de muncă într-o organizație mai mare, un job sigur cu program fix, mi-am dorit ca anul acesta să aducă o întoarcere la direcții mai creative. Ca parte din Super:Serios am participat de anul trecut la mai multe proiecte, documentând procesul de creare, instalare și jucare sau chiar participând la dezvoltarea jocului Mal pe Mal - despre rolul malului unui râu în viața orașului. Mi-am dorit să continui această direcție și să mi-o asum în continuare. Am început în forță, participând la începutul acestui an la un workshop de sound art care mi-a dat un avânt creativ, din echipa formată și din subiect - unul care mă pasionează. Împreună am avut o expoziție cu rezultatele workshopului la CAV Multimedia, un efort de grup, cu o energie vizibilă în ceea ce a ieșit.
Energie creativă, planuri & proiecte
M, G: De multe ori, energia creativă e ceva ce se creează între oameni care lucrează împreună. Unul dintre avantajele de a fi parte dintr-un colectiv e chiar ăsta. Când nu ai tu energie neapărat pentru un proiect s-ar putea să aibă altcineva și să te motiveze să lucrați împreună. Așa lucrăm la Super:Serios, unde suntem în prezent 6 artiști, designeri și arhitecți.
Avem planuri mari (și unele mai mici), multe rămân pentru când le vine timpul, unele le pornim pentru că știm că vrem să se dezvolte și altele simțim că trebuie să le facem cât se poate de curând. Spre exemplu, anul trecut am inițiat Institutul Jocului, unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale noastre, un proiect pe ani (poate chiar zeci de ani) de acum încolo. Avem nevoie de o instituție care să cerceteze jocul ca mediu artistic, să analizeze critic un fenomen cu o amploare foarte mare. Toată lumea se joacă, fie că e vorba de jocuri de copii, de jocuri video, de jocuri de noroc sau de jocuri de societate. Multe din proiectele pe care le avem încearcă să aducă în prim-plan rolul social și posibilitățile artistice al jocului.
Rezidența de la Șona
George: Am avut mai multe discuții împreună cu Maria despre proiectele la care dorim să lucrăm. Cel mai important a fost să ne organizăm puțin. Să alegem în ce direcție ne dorim să mergem în lunile următoare. Ajunși la Șona, ne-am dat seama cât de multe din deciziile astea sunt influențate și de locul în care suntem.
Maria: Pregătirea a ținut și de a lăsa lucrurile în ordine acasă. De la ce facem cu pisicile la ce se întâmplă cu proiectele deja în desfășurare. Eu predau la Masteratul de Art of Game Design de la UNATC. Chiar dacă semestrul acesta am mai puține cursuri, a trebuit să le gândesc în avans și să le re-planific încât să pot să le susțin. Planul include și câteva întoarceri scurte în București pe durata rezidenței, dar faptul că suntem doi artiști și că lucrăm împreună ușurează mult situația. La fel cum și faptul că restul colegilor noștri sunt acasă și pot să preia alte responsabilități, ne ajută foarte mult.
Așteptări, temeri
Maria: N-am plecat neapărat cu așteptări. Cred că avantajul acestei rezidenței este tocmai lipsa presiunii de a avea un rezultat final palpabil, cuantificabil. Dar e și o oarecare temere acolo atunci când începi ceva și nu știi neapărat unde vrei să ducă. Clar avem idei pe care vrem să le testăm. Ipotezele unui experiment, dacă ne jucăm de-a oamenii de știință. Dar câteodată în cercetare se poate ca ipoteza să se dovedească falsă, să nu fie așa cum ne-am închipuit noi. Plecăm cu ideea de a accepta neașteptatul, de a nu anticipa rezultatul.
George: E normal să ai emoții atunci când pășești într-un loc nou. Îți pui mai multe întrebări, ești curios și niciodată nu știi cum va fi. Am plecat cu ideea că trebuie să ne detașăm de oraș și să explorăm posibilitățile pe care ni le poate oferi un loc nou. Asta fără să uităm și de preocupările pe care le avem deja, perspectivă pe care ne propunem să o explorăm.
Ce înseamnă pentru tine această rezidență
George: Pentru mine este prima rezidență de acest fel. M-am familiarizat cu termenul de Artist in Residency (AIR) atunci când am fost într-un stagiu în Budapesta, într-un centru artistic în care funcționa un AIR. M-am împrietenit cu artiștii aflați în rezidență și am văzut cum decurge pentru ei această perioadă. Mă gândeam că probabil voi face și eu la un moment dat acest pas, dar cred că a fost util să privesc întâi lucrurile din cealaltă perspectivă.
Maria: Este un context nou, asta e clar. Două luni într-un loc nou, un spațiu nou, o comunitate nouă, un mod de viață diferit. E destul de mult de procesat. Ceea ce s-a schimbat clar încă din prima săptămână este cât de mult am ajuns să visăm. Subconștientul este primul care a început să simtă diferența. Dar este un context nou și în ceea ce privește oportunitățile similare de la noi.
Oportunitatea de a lucra pe un proiect propriu, fără presiunea unui rezultat palpabil sau a distragerilor de zi cu zi este una specială, de care ne bucurăm. Sunt curioasă cum ne va schimba asta modul în care lucrăm, dacă ne va încetini, dacă va fi o perioadă în care vor apărea multe idei de continuat pe viitor sau dacă va fi pur și simplu o perioadă mai calmă ce va permite întoarcerea entuziastă la stilul alert cu care suntem obișnuiți.
Cum ajută rezidența procesul creativ
Maria: Prin schimbarea regulilor jocului. Sau prin faptul că rezidența și proiectul își impun propriile reguli. Avem o temă, două luni, un spațiu cu care nu suntem familiarizați, o comunitate mică, un loc care pare pe de-o parte din alt timp și pe de altă parte într-un moment de continuă schimbare. Cred că schimbarea de reguli ale jocului ne forțează să ne adaptăm la ele, să vedem lucrurile altfel.
Îmi place să impunem un cadru mai fix pentru proiectele pe care le realizăm. El permite regăsirea unei libertăți în raport cu tema respectivă: acum, personajul și relația cu locul. Altă dată, spre exemplu la seria I, Me, Ours, cadrul a fost de a crea 5 jocuri în 5 săptămâni, testându-le public în fiecare sâmbătă. Sau la Jocul Rousseau, am avut spațiul (Auditoriul MNAC), timpul (7 zile, 7 ore pe zi) și tema (un citat din J.J. Rousseau despre proprietate). Și acum cred că faptul că suntem într-un spațiu dedicat de lucru, avem o temă comună și un timp fix ne va influența procesul de lucru. Mă aștept să vedem și contextul urban, Bucureștiul, cu care suntem atât de familiari, în alt mod, când ne vom întoarce.
George: M-a impresionat un spațiu nou pentru mine, care vine cu o arhitectură subestimată, cu un mod special de a interpreta culorile, care m-a trimis la amintirile proprii din copilărie. Casele au fost primele lucruri pe care le pictam atumci când eram mic. Părinții mei încă le păstrează. Cred că rezidența poate aduce o întoarcere la o inocență, la un timp în care lucrurile erau mai simple, erau realizate pentru bucuria de a le face și nu pentru un scop exterior. Mi se pare că ne-a ajutat liniștea și faptul că e un alt ritm acolo.
Tema proiectului de la Șona
M, G: Am vrut să îmbinăm împreună cele două proiecte la care lucrăm de cel mai mult timp și să le contextualizăm în spațiul Șona. Unul dintre ele este Micul Haos, proiectul de design de jucării al Mariei început în 2013, un concept aflat la granița dintre jucării și obiecte de artă participativă. Celălalt constă în experiența de documentare fotografică narativă a lui George în cadrul proiectului ilikegoodstories (2011-prezent). Vrem să vedem unde ele se întrepătrund.
Sunt teme care ne preocupă de mult timp pe amândoi. Legăturile dintre locuri și locuitorii lor. În cadrul rezidenței ne propunem să explorăm relația dintre figură și loc, dintre corp și teritoriu, dintre personaj și spațiu, prin observații în mediul de lucru, documentare fotografică și mici intervenții temporare in-situ.
Ideea
M, G: A fost o decizie ușoară, firească. Erau lucruri care ne preocupau deja. Atunci când ni s-a propus de către Monica să participăm la rezidență a venit fix oportunitatea în care să o putem pune în aplicare.
Documentarea
George: Pentru mine documentarea este parte din procesul de lucru. Documentarea fotografică a contextelor prin care trec stă la baza proiectului meu pe termen lung. Aș putea spune că documentarea este esența modului meu de lucru. Dacă Maria se gândește mereu cum să implice oamenii în ceea ce facem, pe mine mă interesează în mod special observarea lumii, modul în care asta transformă mediul. Cred că în felul acesta ne completăm reciproc și ajungem la un proces deschis și receptiv. Avem în vedere documentarea ca parte din proces încă de la început.
Maria: Asta și pentru că lucrăm cu procese efemere și performative - jocuri. Chiar și când realizăm obiecte – jucării, ele sunt tot parte din proces, un proces colaborativ realizat împreună cu cel/cea care se joacă; sau care ar vrea să se joace. Documentarea procesului este ceea ce rămâne apoi.
Misiunea
George: Ne propunem să inițiem o explorare colaborativă, pe termen lung, a modului în care contextul spațial influențează percepția și reprezentarea personajelor, și viceversa, în cadrul narațiunilor vizuale, pornind de la experiențele unor proiecte de lungă durată în domeniul designului de jucării și al fotografiei narative.
Maria: Relația personaj-loc este esențială în artă dar și în arhitectură sau urbanism și în înțelegerea relațiilor sociale. Deci o temă perfectă pentru jocuri. Ne aflăm tot pe teritoriul jocului ca formă de artă participativă, performativă, dar de data asta avem o perspectivă concentrată pe relația dintre personaj și loc, dintre spațiu și figură.
Cum ar începe un ghid de supraviețuire al artistului în România în 2024
M, G: Cu prieteni!
Colaborarea ar fi poate cel mai important aspect. Are și provocări dar e mult mai ușor atunci când știi că nu ști singur. Colaborarea cu alți artiști, colaborarea inter- și trans-disciplinară, colaborarea cu publicul, toate aceste tipuri de lucru în comun credem că pot ajuta într-un mediu nesigur și de multe ori precar.
Apropo de mediul nesigur și precar al artiștilor în România, o formă de venit minim garantat ar fi o soluție pentru ca oricine simte că trebuie să se exprime creativ să aibă posibilitatea să facă asta cu mai puține presiuni. Este esențial pentru artiști să existe finanțări pentru proiectele de creație și pentru procesele artistice și nu doar de o monetizare a produselor artistice. Și aici ar trebui să fie implicat atât mediul public cât și cel privat. Și pentru asta rezidența de la Șona este un exemplu bun.
Tot în ghidul de supraviețuire ar intra și spiritul de joacă din care vine și o acceptare a propriei libertăți și un pic (mai mult) umor.
Părți bune & rele în peisajul creativ
M, G: Cele bune: Efervescența creativă. Faptul că apar locuri noi, se extinde câmpul artistic, apar medii noi. Printre prieteni, vedem din ce în ce mai mulți care decid să riște, să facă un pas într-o zonă nesigură, dar a lor, autonomă. Oameni care nu mai sunt mulțumiți de jobul de corporație și care fac un pas în direcții mai puțin centrate pe profit.
Cele rele: Lipsa unei infrastructuri dezvoltate care să susțină mediul artistic. Dacă în București și alte câteva orașe există spații, multe susținute din voința și voluntariatul unor artiști, în multe orașe și localități mai mici, nu există ateliere, galerii, muzee, mici școli de arte etc. Și atunci pare că nu există nici artiști și nici un public sau o nevoie pentru așa ceva.
De ce e nevoie
M, G: De solidaritate în mediul artistic. Solidaritate între artiști, solidaritate între public și artiști, între artiști și public și o mai mare atenție la lumea din jur.
Cât de importantă e (auto)promovarea pentru un artist
M, G: Credem că legătura cu publicul e foarte importantă. Nu neapărat promovare, dar ne interesează ca publicul să înțeleagă ceea ce facem. Jocul nu ia forma reală până nu este jucat. Până când spectatorul nu devine participant, fie ca jucător activ sau ca privitor implicat. Prin contextul de joc, arta nu mai este ceva de neînțeles, ci un mediu creativ colectiv, care se auto-explică. Iar artistul devine un pedagog al propriei arte.
