Amânarea face parte din mecanismele inspirației artistice. Dar nu mereu. Uneori e oboseală. Sau pauză de supraviețuire. Aici intervine misiunea rezidențelor artistice. De a oferi un restart. De a da șansa proiectelor personale să se întâmple.
Șona AiR (Artists in Residence) este program de rezidențe pentru artiști inițiat de Fundația Ștefan Câlția, care își propune să susțină artiștii și creativii în cercetarea și finalizarea propriilor proiecte, oferindu-le spațiu, timp și resurse financiare în acest demers. Ediția din această primăvară are loc la Casa Albastră din Șona și îi găzduiește pe Sorina Vasilescu (Vazelina) și duo-ul Super Serios.
Sorina Vazelina spune că e jumătate designer grafic, un sfert ilustratoare și o pătrime autoare de benzi desenate. Absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara și a masteratului în Arte grafice la Universitatea de Arte din București, s-a format în redacțiile de la Scena9, DoR, Vice și prin colaborări pe materiale culturale. În ultimii ani, a dezvoltat lucrări care combină benzile desenate cu subiecte sociale și, uneori, cu sculpturi în lemn.
În cadrul rezidenței Șona AiR, Sorina lucrează la asamblarea a 40 de pagini dintr-un volum de benzi desenate dedicat subiectului morții în diverse culturi și perioade. Artista și-a propus vizitarea cimitirelor săsești din zonă și adunarea de imagini pentru cadre de b.d. pe tema morții prin includere poveștilor locale adunate din comunitate în volum.
Povestim cu ea în continuare despre experiența la Șona și proiectele la care lucrează în acest an.
Începutul lui 2024
Pe 2 ianuarie am citit „The Cost of Living” de Deborah Levy, cap-coadă-n câteva ore. E printre puținele momente de liniște pe care le-am trăit după ani de zile fără concediu. Nu mai văd rostul muncii mele și cred că ăsta e un început promițător pentru că nu mă mai amăgesc încercând să compensez prin predări lipsa vreunei alte forme de viață.
Cum stai cu energia creativă
Cu energia stau mai prost ca delfinii din Marea Neagră. Capitala culturală, proiectele preluate-n regim de freelance și locul de muncă full-time ca grafician la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț m-au cam mâncat de vie. Planul pe anul ăsta e să iau o pauză de la proiectele freelance și să mă concentrez pe cartea pe care vreau să o public de când am terminat Old Farts. Volumul ăsta de benzi a fost tipărit de-abia-n 2017. Între timp am încropit zines, cataloage și materiale pentru colaboratori.
Problema e că nu reușesc să mă adun. E dificil să îmi permit să investesc energie în b.d. pentru că e o muncă laborioasă care nu suportă întreruperi, în special atunci când ai o poveste care depășește 32 de pagini. Având în vedere creșterea cheltuielilor, probabil că va fi ultimul volum de benzi desenate pe care lucrez și pe care îl voi imprima din fonduri proprii.
În rezidența de la Șona
Mi-am luat o grămadă de noodles, un teanc de cărți neterminate și am început să pun cap la cap fragmentele de comics pe care le-au împrăștiat anii în diverse cotloane ale vieții. Pregătirea asta m-a condus la realizarea unei panici mai vechi. În spatele paravanului vieții profesionale încărcate zace realitatea neglijării planului personal. După vreo două săptămâni s-a mai risipit din nebuloasă.
Când plouă citesc, gătesc chestii simple, altfel rețelele de cărări de după cimitir au o panoramă cu munții Făgăraș, guruieții, gaițe, coțofene, pițigoi, uneori căprioare, bălțile de pe cursul Oltului, dinspre Făgăraș. Am auzit de la un vecin că o dată pe an coboară ursoaica prin sat.
Așteptări, temeri
Temerile sunt că nu mai am forța să fiu strictă cu mine când vine vorba de un proiect personal, că m-am săturat să trag de mine după maratonul de anul trecut. Singura așteptare e să am vreo 40 de pagini gata și un proiect cu oamenii din Șona. De întâlnit ursoaica nu cred că apuc, încerc să nu acopăr prea mult din panoramă cu rătăcirile mele.
Ce înseamnă pentru tine această rezidență
Să am un loc în natură pe care nu trebuie să plătesc chirie, parte de susținere ca să pregătesc după cum mă taie capul un proiect personal, fac din rezidența asta un soi de refugiu pe traseul anilor ăstora haotici. Ca designer grafic și ilustrator răspund solicitărilor colaboratorilor și mereu am scenarii în cap legate de posibile interpretări, reacții, depind de părerile și input-ul lor, iar soluțiile finale sunt supuse deciziei unui colectiv.
Pare un vis rezidența asta, față de procesul meu obișnuit de lucru, aduce mai mult cu semnul S.C. VIS S.R.L. de pe fațada unui magazin de tricotaje din orașul Victoria. Am ajuns acolo într-un mic tur cu Maria Mandea (colega mea de rezidență și George partenerul ei de la Micul Haos și Super Serios) și colega ei Dana Pârvulescu, tur care ne-a plimbat și în Cârța. Urma să mergem prin Cincșor, Cincu și Cârțișoara dar s-a schimbat vremea. Detours ca ăsta prin Șona, te pun în contact cu oameni pe care altfel nu-i întâlneai, ca Mihaela - ghid local, sau Diana - care se ocupă de Șona Noastră și-ncepi să ai o altă perspectivă a afterlife-ului în satele care treptat dispar de pe hartă. Proiectul meu atinge-ntr-un punct și acest subiect.
Tema proiectului
Le-am propus mai multe idei. Cea care stă la baza volumului de b.d. e una veche, legată de planul rural și de ce mai rămâne din cultura locală. Celelalte sunt deschise colaborării cu comunitatea din Șona și alegerea unei direcții va fi stabilită, probabil, la începutul lunii aprilie.
Din 2017 am tot visat și-am tot uitat pe câte cărări am apucat-o cu poveștile din volum. Nici acum nu sunt sigură că după 40 de pagini n-am să mă împotmolesc și să le abandonez. Ce am însă e o arhivă pe care acum o descarc în cadre, o listă de subiecte și de fire narative, vreo 30 de caiete umplute în 7 ani pe care continui să le ignor.
Misiunea
Eliberarea mea din cătușele trecutului și un proiect distractiv cu cei doritori din Șona.
Dacă ar fi să începi un ghid de supraviețuire al artistului în România în 2024
1. Învață să gătești, fă mișcare, dacă poți ai grijă și de altcineva decât de tine, consumă cât mai puțin plastic, fără contabil de încredere viața e greu, vorba lui Lao Tzu…
sau
Nimic din ce vei citi aici nu te va pregăti ca munca
sau…
Părți bune & rele în peisajul creativ
… poți să înveți online, găsești infinit mai multe resurse acum pe net, e plin de galerii prin marile orașe, se restaurează clădiri istorice, există festivaluri de design, feminism, Roșia Montană a fost salvată și jurnalismul a evoluat semnificativ, în ciuda obstacolelor din toate părțile. Sunt destule rele, are rost să le enumăr?
Poate e nevoie de solidaritate, de o mai strânsă colaborare între generații, de mai puține ego-uri gonflate. Un lucru continui să învăț de la Decât o Revistă: faptul că nu e suficient să expui problemele din jur, că jurnalismul, ca orice artă care vrea să supraviețuiască, trebuie să apropie oamenii, să faciliteze conexiuni între organizații/ grupuri, să opereze și în zone remote și să contribuie la formarea generațiilor care vin din urmă prin muncă practică.
Cât de importantă e (auto)promovarea pentru un artist
E important să nu-ți distragă atenția de la ce faci. Când ai nevoie să generezi un spectacol perpetuu, și nu lucrezi în showbiz, se resimte în munca ta. Ultimul curelar din Timișoara îmi tot refuza interviul spunând: „n-am nevoie de promovare, munca mă recomandă”. Bine că n-am avut net în adolescență, mi-ar fi mâncat prea mult din viață cu bilanțuri scrollabile.
Dacă aș fi vrut să fiu gen o altă Kim K. aș spune că stau execrabil. Comparat cu artiști de peste 10K followers stau prost (cu anii mei de muncă la bord). Dar mi-e bine unde sunt, aproape de rețelele de cărări de la poalele munților.
