[Start in industrie] Ștefania Dumitrescu: Să fiu creativă m-a ajutat mereu să scap din situații care nu-mi plăceau sau din contexte care mă oboseau, astfel că sper să îmi rămână mereu jocul preferat

Uneori, millennialii funcționează ca un mediator între generația care crede că le-a văzut deja pe toate și generația care a intrat în industrie pregătită să le schimbe pe toate, spune Ștefania Dumitrescu, Social Media Manager Dare Digital. Cel mai important, crede ea, este să nu uităm că avem toți de învățat unii de la alții: Boomeri, Gen X, Gen Z. 

Ștefania a absolvit programul International Relations and European Studies în cadrul Facultății de Științe Politice, pe care l-a continuat cu un masterat în International Public Affairs. În facultate, a lucrat la un hostel unde veneau mulți turiști străini, a fost de customer support, a învățat din toate. 

"Sunt o persoană introvertită, așa că până să învăț să interacționez cu oamenii fără să rămân fără baterii, i-am observat mult timp de la o distanță cu care mă simțeam eu confortabilă", povestește Ștefania. 

Creativitatea a fost mereu jocul ei de a scăpa din contexte sau situații incomode și așa speră să rămână în continuare, să nu lase să intervină presiunea de "a fi creativ". Cum a fost începutul ei în industrie, cu primele greșeli și primele învățături, povestește Ștefania după cum urmează:

Momente importante în formarea ta 

Va suna ca o glumiță la îndemână, însă cel mai important moment a fost cel în care m-am născut, pentru că am avut norocul de a mă naște într-o casă plină de cărți. Străbunicul meu a fost zețar, bunica mea a fost legătoare, și din fericire, amândoi aduceau acasă orice le atrăgea atenția, astfel că am putut să citesc mereu cât am fost mică și să învăț să apreciez fiecare pagină tocmai pentru că descopeream întotdeauna lucruri diferite.

Am și apărut la momentul oportun, pentru că mama termina studiile postliceale ca asistentă, iar după nașterea mea, am învățat cu ea toate cursurile pentru ultimele examene, motiv pentru care proiectele mele preferate sunt întotdeauna cele pe sănătate.

Ca elevă, am făcut parte din Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor, iar de-a lungul anilor de școală am avut norocul de a cunoaște oameni care mi-au dat încredere și m-au încurajat să-mi continui joaca de-a cuvintele, pe care am încercat mereu să o văd ca pe o modalitate de a mă detașa de realitate.

Întâlnirea cu industria creativă

Prima mea întâlnire a fost neplanificată, pentru că am aplicat pe un post de customer support în facultate și am descoperit abia după ce luasem interviul că implica și ceva creativitate. Îmi căutam un loc care să-mi permită să ajung și la cursuri, iar programul de acolo mi-a dat exact ce aveam nevoie: timp să merg la facultate și ture de noapte în care să fac copywriting și social media.

În același timp, mi s-a explicat din prima săptămână de ce era relevant ca oamenii care aveau nevoie de customer support să simtă că vorbesc cu o persoană reală, nu cu cineva care le trimite templates de răspunsuri prin care să le fie rezolvate problemele. Asta m-a ajutat să am întotdeauna o doză de empatie pentru oamenii cărora le ofeream asistență și să mă asigur că livrez o soluție croită pe nevoile reale ale omului care ne scria.

Ulterior, pentru că voiam să mă concentrez pe cursurile de la facultate, m-am îndepărtat un pic de domeniul creativ și am continuat cu joburi de CS în care observam exact problema asta: lipsa de empatie a oamenilor care răspundeau la mailuri, preocupați mai degrabă de un target pe care îl aveau de atins decât de faptul că erau acolo să rezolve probleme ale unor oameni.

Perioada de căutări

Perioada de căutări a fost dificilă pentru că industria în care aveam experiență pe copywriting era una un pic ieșită din comun, iar eu mă încăpățânam să fiu foarte sinceră la interviuri și să spun exact din ce loc veneam. Nu aveam studii finalizate în domeniu și, pentru că lucrasem joburi full-time pe toată perioada facultății, nu aveam nici vreun internship trecut în CV care să mă ajute, așa că mult timp am aplicat la orice implica social media sau copywriting fără să primesc vreun răspuns.

Nu m-am ajutat nici eu prea tare, iar acesta a fost un feedback primit de la primul job pe care am reușit să-l iau ca Social Media Specialist într-un start-up: nu mă pusesem foarte bine în valoare în CV, însă din fericire am primit un task care implica un exercițiu pentru promovarea unor echipamente profesionale pentru studio și faptul că am putut să scriu despre muzică mi-a deschis în sfârșit portița spre joburile din industrie.

Ce m-a ajutat mult mereu a fost faptul că am fost învățată de acasă să văd orice examen ca pe o oportunitate să-mi testez nivelul, nu în raport cu ceilalți, ci doar cu mine însămi, așa că am luat fiecare probă pe care am avut-o de dat ca pe o provocare să văd ce mai am de învățat. Este unul dintre lucrurile pentru îi sunt foarte recunoscătoare mamei și genul de competiție sănătoasă pe care îl recomand oricui. În schimb, știu că poate fi frustrant să nu primești niciun fel de feedback pe ceea ce livrezi și le recomand celor care trec prin procese de recrutare să investească mai puțină energie în așteptare și mai multă în lucrurile care îi fac să se relaxeze până ajung la oferta pe care și-o doresc. :)

Deschiderea industriei față de juniori

Așa cum o văd acum, cred că industria așteaptă cu adevărat să vadă ce au juniorii de oferit, asta și pentru că simt că ne mai lepădăm un pic de niște obiceiuri și concepte pe care se vede clar că mulți dintre noi le-am depășit.

Mă bucură mult faptul că știu că generațiile care vin după mine au mai mult curaj și mai puțină deschidere către overtime neplătit, știu mult mai bine să impună limite cu privire la modul în care sunt tratate și în același timp mă distrează teribil să văd reacțiile care se stârnesc de ambele tabere în acest proces.

Cum percepeai industria înainte să intri în ea. Așteptări versus realitate

Lucram deja de câțiva ani când am prins primul job de social media, așa că nu-mi creasem așteptări prea mari legate de cum o să fie. Problema a fost însă faptul că atunci când am intrat cu adevărat în industrie, eram deja și într-un burnout destul de urât, astfel că oricât de mult mi-aș fi dorit să fiu entuziasmată cu privire la proiectele pe care urma să lucrez sau oamenii cu care puteam să colaborez, reacțiile mele nu prea reflectau asta deloc.

Așa că realitatea a fost destul de dificilă, pentru că peste burnoutul pe care îl simțeam s-au adăugat orele de overtime, momentele în care mă întrebam dacă e potrivit să lucrez într-o industrie care ține atât de mult la comunicare într-o perioadă în care nu puteam să comunic mai nimic, toate amestecate într-un haos care a fost destul de dificil de gestionat. Dar am fost suficient de realistă cât să pun un pic pe pauză avântul pe care credeam că îl aveam și suficient de norocoasă cât să ajung ulterior într-o agenție care să-mi permită să recuperez din odihna pe care o evitasem în ultimii ani și suficientă terapie cât să îmi amintesc din nou cine eram.

Cât contează baza teoretică

Am absolvit un program de licență numit International Relations and European Studies în cadrul Facultății de Științe Politice, pe care l-am continuat ulterior cu un masterat în International Public Affairs. Ce am apreciat cel mai mult la anii la FSPUB a fost faptul că am avut mereu libertatea de a alege temele pe care voiam să le abordez la examene și libertatea de a vorbi deschis despre problemele reale pe care le studiam.

Cred că asta se reflectă foarte mult în modul în care aleg acum să scriu sau să propun diferite activări: pentru că deși tuturor ne plac textele distractive și cuvintele care vând, să găsești tensiunea reală dintr-o situație și să poți expune toate avantajele pe care le are soluția pe care vrei să o livrezi îmi pare mult mai prețios, mai ales pentru că atât pentru tema de licență, cât și pentru tema de disertație, mi-am ales subiecte pe care le simțeam relevante și care mi-au epuizat într-un mod foarte serios nivelul de toleranță față de ignoranță în general.

De unde ai învățat

De peste tot. Sunt o persoană introvertită, așa că până să învăț să interacționez cu oamenii fără să rămân fără baterii, i-am observat mult timp de la o distanță cu care mă simțeam eu confortabilă. Poveștile pe casete și cărțile au contat și ele foarte mult, dar mi-a prins tare bine că în copilărie am făcut multe curse cu tata în care luam mereu oameni cu autostopul. M-am învățat să ascult perspective și probleme diferite cu empatie, dar și să apreciez fiecare lucru nou pe care îl am de învățat de la cineva, indiferent de persoana din fața mea.

În primul an de facultate am lucrat câteva luni în HoReCa, pentru un hostel în care din fericire veneau constant turiști din toate țările, iar pentru că îmi plăcea să interacționez cu toți, devenise un obicei să știu să recomand evenimente din București sau locuri pe care să le viziteze în baza a ce aflam la început despre ei. Experiențele astea sunt cele de care mă agăț cel mai mult când încerc să găsesc personas potrivite pentru un proiect.

Cărțile care au ajutat

Crescând printre cărți, pot spune cu siguranță că toate m-au ajutat și m-au format. Chiar și pe cele de beletristică le simțeam ca pe povești pe care puteam să le asimilez pentru a înțelege perspective diferite despre oameni și situații, dar de dragul recomandărilor pe care știu că și eu le căutam mult în facultate, o să las aici două exemple pe care m-am bucurat să le pot evalua pentru cursuri - Factfulness și The Subtle Art of Not Giving a F*ck.

Experiența de început

La început a fost dificil pentru că făceam câte puțin din toate și simțeam că nu apucam să mă specializez pe ceva anume. După multe locuri în care îndeplineam mai multe roluri decât ar fi fost sănătos, să ajung aici s-a simțit ca o gură de aer proaspăt. Am aplicat la Dare într-un moment în care chiar îmi doream să fiu mai îndrăzneață în modul în care lucram, iar ca workflow, se potrivește mult cu ritmul de care aveam nevoie.

Încă mă amuză uneori faptul că mă surprinde să văd că nu mai am parte de interacțiuni toxice în birou sau de răspunsuri pasiv-agresive și sunt foarte recunoscătoare pentru că în sfârșit simt că fac parte dintr-o echipă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că am întotdeauna oameni în jurul meu care știu că îmi pot răspunde la toate întrebările și am ocazia să lucrez cu femei minunate care mă surprind în fiecare zi.

Primul proiect

Primul proiect la care am lucrat a fost o campanie de conștientizare cu privire la fibromul uterin și endometrioză, pentru DOC.ro. Făceam deja social media și community management de câteva luni atunci când am început campania, astfel că mă bucuram să avem un proiect care răspundea la o problemă reală pentru care oamenii din comunitate cereau informații frecvent în comentarii. În perioada aceea lucram alături de Dana Hogea, care a ajutat să setăm obiective realiste cu privire la campanie, iar de-a lungul proiectului mi-a prins tare bine să am parte de toată susținerea ei. La final, dublasem rezultatele pe care ni le propusesem în mod organic, ceea ce mi-a dat un pic de încredere în modul în care puteam aborda campaniile.

Primele greșeli

Primele greșeli au fost cele legate de disponibilitatea mea de a îndeplini mai multe roluri, pentru că din cauza faptului că nu aveam studii finalizate în domeniu, simțeam nevoia să demonstrez constant că merit postul pe care îl ocupam. Am învățat însă să-mi aleg bătăliile și să îmi dau seama unde merită să depun eforturi reale.

O zi obișnuită de muncă

O zi obișnuită de muncă nu arată niciodată ca cea de dinainte și asta mă bucură în fiecare zi. La nivel administrativ, încep cu ce îmi propun să fac pentru ziua respectivă și încerc să-mi amintesc să arunc o privire pe parcursul zilei la lista de dimineață și să mă întreb cât de realist e să se întâmple toate, dar lucrez la asta și am noroc că nu fac asta singură.

Proiecte recente 

Proiectele preferate din ultimele luni sunt cele pe sănătate și wellness, tocmai pentru că sunt domenii de care am fost întotdeauna atașată. În cadrul proiectelor care țin de fitness, îmi place provocarea de a scrie texte care să mizeze mai mult pe sănătate și stare de bine decât pe presiunea de a arăta bine.

Cea mai grea parte

Partea cea mai grea a fost cea în care a trebuit să-mi dau seama că e în regulă să nu știu constant tot ce se întâmplă nou, să-mi amintesc să mă deconectez uneori și să încetinesc când mă agit mai mult decât trebuie pentru diferite proiecte. Asta vine la pachet cu o disponibilitate redusă pentru tehnologie în timpul meu liber, iar asta se vede mai ales în faptul că nu-mi mai vine să stau pe net constant, motiv pentru care interacționez mai puțin cu oamenii în online decât o făceam înainte. Ceea ce e sănătos, dar se transformă uneori și într-un sentiment de vinovăție când realizez că am mai multe conversații pe care le abandonez la jumătate pentru că se întâmplă pe internet.

Și cea mai frumoasă

Cel mai mult îmi place că pot să livrez la orice nivel îmi propun într-o zi: că e un truc mic care poate să facă pe cineva să zâmbească într-un moment în care poate are nevoie sau o soluție la care lucrez cu toată echipa, îmi place să știu că lucrurile pe care le fac au un impact, chiar dacă nu întotdeauna unul imediat.

Cel mai puțin îmi place că uneori sunt tentată să gândesc lucrurile pentru audiența pe care mi-aș dori să cred că o avem, dar echilibrez asta cu o doză de optimism și sper să fim din ce în ce mai educați și atenți la ce alegem să consumăm în online.

Generația ta

Cred că generația mea are avantajul de a lucra alături de seniori care au fost aici de la începuturile industriei, astfel că putem beneficia de perspectiva lor într-un mod sănătos. În același timp, ca millennial, sunt de părere că avem ocazia de a îmbina frumos ce știm de la generațiile de dinainte cu perspectiva fresh venită de la Gen Z, așa că aș zice că funcționăm ca un mediator între generația care crede că le-a văzut deja pe toate și generația care a intrat în industrie pregătită să le schimbe pe toate. Cel mai important este să nu uităm că avem toți de învățat unii de la alții.

Învățături

Cel mai mult mă bucur că am învățat să îmi setez obiective realiste și să mapez mereu traiectoria către ele. Mă ajută mult să scap de anxietatea de pe parcursul proiectului, tocmai pentru că știu întotdeauna ce am de făcut de la început.

Creativitatea. Definiție personală

Încerc pe cât posibil să nu o definesc pentru că am tendința de a pune prea multă presiune pe a ști tot despre un subiect și de a seta clar cum funcționez în raport cu temele pe care mi le dau. Tocmai de aceea, văd creativitatea ca pe una dintre modalitățile mele preferate de a scăpa de nevoia de a ști și a mă orienta mai degrabă către a face. Să fiu creativă m-a ajutat mereu să scap din situații care nu-mi plăceau sau din contexte care mă oboseau, astfel că sper să îmi rămână mereu jocul preferat, să nu se transforme în presiunea de a mă întreba dacă sunt sau nu creativă de fapt.