[Dans și energie] Anastasia Preotu: Dansul vorbește, curăță, transmite, numai dacă tu îți dorești să comunici

Un bun performer trebuie să fie sincer cu el și cu publicul, să aibă capacități de analiză și asociere, disponibilitate emoțională și fizică, disciplină, exercițiu, dorință de a experimenta, curiozitate. Așa spune Anastasia Preotu, care a intrat în lumea dansului contemporan în urmă cu 13 ani și de atunci a spus multe povești cu corpul său. În prezent este studentă în anul III la UNATC, specializarea Artele Spectacolului-Coregrafie și prezentă pe scene de dans din țară, ca interpret și coregraf.

"Dansul mi-a arătat cât de valoroase sunt senzațiile pe care le trăim și ceea ce provoacă ele, în minte și în corp. Mi-a arătat că ele nu trebuie să fie înghițite, băgate sub preș, dar nici să fie ținute cu dinții, exagerate. Dansul m-a învățat să filtrez aceste senzații și să păstrez ceea ce mă inspiră și mă mișcă", spune Anastasia.

Pe Anastasia Preotu am descoperit-o în spectacolul „What remains?”, creat de George Alexandru Pleșca, în care dansează ei doi și Mariana Gavriciuc. Are un limbaj corporal variat, este expresivă, grațioasă și, totuși, fermă în interpretare. Cu Anastasia povestim în continuare despre exprimarea prin dans și despre modul în care s-a dezvoltat artistic, până acum.

Drumul către dans

Născută și crescută în București. Am intrat la școala generală la 7 ani și tot atunci am început cursuri de dans modern la Palatul Copiilor. Clasic. Eram matematiciană, cu paiete în timpul liber. Am intrat în lumea dansului contemporan la 11 ani, la Școala de dans Catharsis a Elenei Zamfirescu. În 2018 am devenit membră a companiei de dans Contemporary Creative Dreamers și de atunci înaintez cu ei. Între timp am terminat profilul Științe ale naturii la Liceul Național „Gheorghe Lazăr”, iar în prezent sunt studentă în Anul III la UNATC, la specializarea Artele Spectacolului-Coregrafie.

Pentru că nu aveam curaj, mama m-a împins să fac lucruri care m-au propulsat dintr-un context în altul. A fost și manager artistic și coach personal, o prietenă și o mamă mândră. Încă este. De la ea am învățat să-mi apreciez valoarea, să depășesc frica, să înșfac oportunitatea și cel mai important, să prețuiesc dansul.

Prima întâlnire cu dansul

Primul contact cu dansul a fost destul de descurajator, aveam 7 ani. A constat într-o probă la o trupă de dans sportiv la Palatul Copiilor. Zeci de copii care încercau un pas de salsa - dreapta stânga. „Tu nu, tu nu, tu nu, nu, nu...” ziceau antrenorii. N-am apucat să încerc bine că am fost invitată afară din sală, eu și un lanț întreg de copii, Apoi am încercat la dans modern. O roată, un șpagat chinuit și am intrat acolo. Dansam din inerție, aveam motivații de copil: să-mi mulțumesc părinții, să am un atuu în plus în gașca mea de fete.

Declicul a apărut mai târziu, pe la 9 ani, când am început să-mi fac singură, intuitiv, coregrafii solo de contemporan. În 2011 nu știam nimic despre dansul contemporan. Inventam mișcări pe melodii de la Pink, Rihanna... Atunci ne-am dat seama, eu, părinții și profesorii mei că se țese de la sine un drum..și iată.

Ce a adus dansul în viața ta

Informație, confort, disconfort, durere, accidentări și febră musculară, prieteni, aminitiri, întrebări, căi de expresie, punți de dialog, conexiune, autenticitate, infinit. O relație sănătoasă corp-minte, îndrăznesc să spun și suflet. Pentru mine, dansul, pe lângă descoperire, este întreținere: acumulare și descărcare. E o apă curgătoare care mă păstrează vie, prezentă, în contact cu ceea ce simt.

Cele mai de preț învățături pe care le-ai dobândit prin dans

Dansul mi-a arătat cât de valoroase sunt senzațiile pe care le trăim și ceea ce provoacă ele, în minte și în corp. Mi-a arătat că ele nu trebuie să fie înghițite, băgate sub preș, dar nici să fie ținute cu dinții, exagerate. Dansul m-a învățat să filtrez aceste senzații, să le discern, transform și să păstrez ceea ce mă inspiră și mă mișcă. Cea mai importantă lecție, pe care acum o consider aproape credință, este că dansul vorbește, curăță, transmite, numai dacă tu îți dorești să comunici. Dacă ai ce să comunici. Dacă ai un canal minte-corp desfundat și bine întreținut, dacă totul curge și ești real cu tine, așa va fi și mișcarea, discursul coregrafic.

Calități și date de care are nevoie un artist pentru a fi un performer bun

Aș întinde pe o pânză culorile acestea: sinceritate absolută, capacități de analiză și de asociere, pofta de a experimenta și de a înțelege, deci disponibilitate emoțională, bineînțeles corporală- antrenament și disciplină. Să fure meserie, să încerce cât mai multe stiluri și practici. Curiozitate nestăpânită, ochi vii, piele sărată și palme care să atingă.

Primul tău proiect important

Spectacolul de disertație al coregrafului Daniel Dragomir, „Nihil Sine Deo”, a fost rampa mea de lansare, primul spectacol, prima mea interpretare, primul public. Aveam 16 ani, eram cea mai tânără și crudă din echipă, restul colegilor fiind studenți, iar apoi erau fetele care absolviseră Liceul de Coregrafie și aveau o tehnică impecabilă. Îmi aduc aminte cum mă afundam tot mai adânc într-un complex de inferioritate, căci eram copleșită de informație și mă comparam tot timpul. Eram totuși destul de matură și-mi doream să reușesc să mă coagulez cu grupul, iar asta m-a motivat să continui. Duceam mai multe lupte interioare: aceea de a prinde din urmă și aceea de a avansa cot la cot cu ei. În timpul procesului am făcut o hernie de disc, care mi-a îngreunat călătoria, dar „am scos-o la capăt”, cu multă precauție. Spectacolul s-a bucurat atunci de multă apreciere. „Ce noroc pe mine”, o gândesc și astăzi.

Dezvoltarea artistică

Acum mă simt utilă. Înainte, eram mai degrabă un executant. Eram prezentă, ca la școală. În procesele în care am fost recent m-am implicat cu tot bagajul de cunoștințe acumulat între timp. Le-am acordat mai multă grijă. Știu despre mine acum că sunt mai creativă, dezihnibată, înțeleg mai bine ce dansez, care sunt cerințele liderilor, nevoile unui spectacol. Mi-am format câteva instrumente de analiză, țâșnesc încontinuu idei. A fi interpret într-un proces înseamnă a (te) oferi. Am realizat că și a fi pe scenă, pentru mine, înseamnă „a trece prin”, a oferi unui public experiența prin care traversezi tu, în acel moment exact. A oferi, a te oferi. Acum, simt că sunt prezentă pe scenă și la lucru, o prezență total diferită de cea menționată mai sus.

Profesorii și mentorii care au contribuit la formarea ta

Îi voi enumera în ordinea în care i-am cunoscut: Eugenia Ganea, Angela Melcescu, Lazăr Alice-Constantina, Doina Crăciun, Elena Zamfirescu, Oana Strunilă, Daniel Alexandru Dragomir, George Pleșca, Liliana Iorgulescu, Valentina De Piante, Lali Ayguade, Fabian Wixe, Edivaldo Ernesto, Andor Rusu. O mențiune foarte relevantă pentru dezvoltarea mea precoce este doamna dirigintă și profesoara mea de matematică din școala generală, Cristina Ichim.

Greutățile și prejudecatile cu care te confrunti în ceea ce faci artistic

Încerc, pe cât posibil să nu le acord o nuanță negativă. Caut să găsesc bucurie și împlinire în toate aspectele, ca să nu-mi umbrească motivația, pofta. Sunt două lucruri, totuși, care provoacă des nemulțumire și frustrare. Prima ar fi că găsesc dificil să balansez nevoile personale, timpul alocat familiei și celor dragi cu programul destul de haotic pe care-l presupune activitatea mea artistică: studenția, în paralel cu proiectele din sectorul independent. A doua, i-aș spune chiar problemă (care include multe altele), este că oamenii nu sunt suficient de interesați să consume artă. Este o bubă veche. Nu pare că funcționează vreo cremă, nici că se va vindeca de la sine.

Genul tău de colaborare creativă

Atâta timp cât există o organizare bună, oameni pasionați, transparență și respect, pot dansa în orice context, aproape. Firește că informațiile și cerințele noi mă provoacă. Clar am să prefer producția unui spectacol, căci îmi plac procesele lungi, investite, „locuite”, pe care să le pot purta în suflet ca pe niște prieteni vechi.

Un sumar al proiectelor tale recente

În ultimul an, 2023, am fost interpret în trei producții noi: „What Remains?”- semnat de George Pleșca, „Palace Escape aka Opturi Supranaturale”- de Andrea Gavriliu la Teatrul Godot și „RECAP.”- licența de coregrafie a Dianei Dragu. În august, în cadrul Festivalului Medieval „Ștefan Cel Mare” din Suceava, am coregrafiat spectacolul „Povestea Soarelui și a Lunii” pentru compania Basme cu Cai. Apoi, în septembrie am făcut coregrafia spectacolului „Sakura Sandwich”- scris de Doru Vatavului, în regia lui Irisz Kovacs, la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. În ultima perioadă m-am concentrat pe lucrarea mea de licență și pe stagiunea „ÎnVizibil” a companiei Contemporary Creative Dreamers.

Spectacolul „What remains?”

Dacă pentru mine, „Nihil Sine Deo” a fost rampă de lansare, „ What Remains?” a fost dopul unei sticle de șampanie. O șampanie pretențioasă, o sticlă agitată și emoționată. Dopul a atins la deschidere bolta așteptărilor, pretențiilor și a visurilor mele, despre mine ca interpret și despre comunitatea de dans contemporan din România. Îl consider spectacolul meu debut și unul dintre cele mai bune spectacole de dans contemporan din ultimii ani. Sunt neînchipuit de recunoscătoare pentru că fac parte din spuma lui. Procesul mi-a deschis ochii și mi-a reaprins pasiunea pentru dans și poezie. Simt că m-a scos din multe zone de confort. Cea mai mare provocare, parțial depășită, a fost să lucrez cu textul, să-l rostesc pe scenă, chiar și la repetiții mi-era greu. Cel mai ușor a fost să mă conectez și să creez cu echipa. George, Mariana și Tudor sunt oameni deosebiți, cu multe de spus și arătat lumii. Cât despre poveste, firele acestea care împletesc spectacolul, mă mobilizează să prețuiesc mai atent viața, oamenii, câștigurile, pierderile. Să îmbrățișez schimbarea, necunoscutul, imediatul, familiarul.

Artele spectacolului, pe intelesul tuturor

Pentru început, ne putem gândi la artele spectacolului ca la o „punere în scenă” a unor situații, idei, atitudini. În funcție de scopul lucrării sale, creatorul - în acest caz coregraful (deși poate și se recomandă a fi vorba despre o echipă) -, gândește o țesătură unică folosind componentele spectacolului: interpretul, mișcarea, coregrafia, scenografia, muzica, lighting design-ul, costumul. Produsul final este o structură vie - un spectacol, care-și propune, de-a lungul desfășurării lui, să emoționeze, să comunice, să ajungă la public.

Artist independent în România

Provocarea cea mai mare e gestionarea timpului. Spațiile de lucru sunt puține, programele devin tot mai greu de negociat atunci când vine vorba de adus oameni laolaltă. Ce e bine când ești independent și ajungi să ai activitate este că poți spune nu, poți ieși din proiecte care nu se aliniază cu plăcerile, valorile, căutările tale proprii.

Evoluția dansului contemporan românesc

Simt că la momentul actual există mai multe contexte de antrenament, workshopuri și ateliere de dans contemporan. Sunt tineri coregrafi care dau mai departe perspective proaspete, mature, challenging. Important de menționat este că Daniel Dragomir organizează workshopuri internaționale la Linotip sau Cndb, unde sunt invitați coregrafi și profesori străini care aduc informație nouă, variată și extrem de prețioasă. Sunt, de asemenea, din ce în ce mai multe castinguri, proiecte în care se caută dansatori/coregrafi. Începem să găsim spectacole de dans în teatre. Lângă regizori, coregrafi și tot mai multă mișcare în spectacolele de teatru. Dans-actori. Dans în aer liber pe Calea Victoriei. Cred că, încet-încet, dansul și coregrafia se răspândesc și își ocupă locul pe care îl merită.

O coregrafie la care te-ai gândit în ultima vreme și care va vedea cândva luminile scenei

Există una și mă bucură că voi trata în lucrarea mea de licență câteva subiecte care mă interesează de mult timp: Teoria Atașamentelor a lui John Bowlby, Mommy issues, dinamici toxice în relațiile de cuplu. Sunt teme care ne înghiontesc, de la caz la caz, cu întrebări precum: Cum pot fi un partener mai bun? De ce atrag parteneri toxici? În ce măsură am rămas influențat de părinții mei? Cum îmi pot da seama dacă o relație poate sau nu fi reparată? Pentru spectacol am restrâns perimetrul. Am căutat diferite dinamici și afecte Mamă-Fiu și modul în care acestea se resimt în viitoarele călătorii romantice din viața unui bărbat. Bărbatul evitant, bărbatul anxios, dificultățile care apar în relația de cuplu, frica de intimitate, excesul de afecțiune, teama de abandon. My very empty mouth (titlu provizoriu) va avea premiera la finalul lunii mai, la UNATC.

Proiecte și spectacole:

What Remains?- de George Pleșca
Palace Escape aka Opturi Supranaturale la Teatrul Godot- de Andrea Gavriliu
Nexus- de Andreea Vălean
The Last Raid of Humankind- de Daniel Alexandru Dragomir
În curând în spectacolul Ultimii oameni de pe Pământ- de Octavian Strunilă
Începând cu luna septembrie în spectacolul Nihil Sine Deo- de Daniel Alexandru Dragomir