Cui ii pasa ca o bere are traditie si ca stiu aia sa faca butoaie de la 1718 incoace? Am inteles, nu e un aspect de trecut cu vederea, dar mai sunt si altele cu traditie; nu mai bine le dam oamenilor ceva de discutat la berea aia?
Desi pare povestea lui voda care umbla in opinci printre precupeti cu gandul ascuns de a-i cunoaste mai bine si de a pleca urechea la durerile lor, spotul "Printul" pentru Timisoreana atinge puncte sensibile ale constiintei muncitorului roman, aflat in target. Mai intai surprinde spaima Printului devenit Cersetor, nedumerirea, spaima de necunoscut, strainii, pericolele, agitatia din jur. Tanarul protagonist cade victima fatalitatii: este luat drept hot, alergat printre tarabe de negustorul pagubit. Aterizeaza in toiul unui job interview pentru dogari amatori, foarte bine organizat, pe sistemul "tu, tu si tu". Providenta face sa fie ales ca dogar ucenic. El reprezinta prototipul novicelui, cu el ne identificam cu totii; recunoastem nedumerirea pe care am avut-o cu totii la primul job.
Sefu' al mare, idiot din fire, ca doar pentru asta e platit, nu-i spune ce are de facut bibanului, dar stie sa urle si, in final, sa-l dea afara. Asta stiu sefii sa faca. E in job description: asigura-te ca tot ce au de facut angajatii tai ramane un mister pentru ei, fii nemultumit de tot ce fac, urla tot timpul la ei, iar cand ragusesti, da-i afara!
Sefii sunt idioti. Asta e meseria lor. Asa au fost si asa vor fi intotdeauna. Tarile cu mostenire comunista sunt mai constiente de asta. De la sefii de atelier la sefii de birou, toti romanii sunt constienti ca a fi sef inseamna a fi isteric, incompetent si permanent nemultumit de tot ce fac angajatii. In tarile cu traditie capitalista, sefii sunt la fel de idioti, stiu la fel de putine in legatura cu ce sunt platiti sa faca, dar macar se prefac ca sunt simpatici, pentru ca ei cred ca exista tehnici de HR de care angajatii inca nu s-au prins.
Asa cred ca arata un spot bun. Are continut. Berea asta are o poveste cu miez. Maiestria scenariului consta in replica salvatoare a mesterului, in momentul in care noul venit este concediat: "Nimeni nu s-a nascut invatat, lasa-l pe mana mea, te rog!". Asta vor sa auda bautorii de bere din categoria cu pricina: doua vorbe despre ce Doamne-iarta-ma au de facut. Sefu' al mare simte ca afacerea e in pierdere daca angajatii isi iau 2 minute sa se minuneze ca a indraznit cineva sa-l contrazica, asa ca ii trimite repede: "Si voi? Hai, la treaba!".
Sub indrumarea mesterului intelept, tanarul dezorientat este initiat in tainele dogaritului. Se pare ca e un bun ucenic, munceste din greu, dar sa nu uitam ca povestea e despre bere, asa ca batranul ii arata de ce butoaiele trebuie sa fie atat de bine lucrate - pentru ca au o bere de toata lauda de pus in ele. Ciocnesc halbele si beau. Un geamat barbatesc spune totul despre produs. Tanarul se linge si el pe buze, ca sa stim ca e buna.
Reintors la castel, tanarul dezorientat e foarte multumit de isprava lui si isi justifica escapada prin rememorarea cuvintelor intelepte ale regelui: "Tata spunea ca nu poti conduce oamenii pe care nu-i cunosti". S-a dezlegat si misterul.
Exista un singur lucru mai bun decat oameni obisnuiti tratati omeneste la locul de munca: oameni obisnuiti carora li se recunosc meritele. Mesterul Matei se trezeste fara ucenic, intrebandu-se deasupra unui butoi ce s-o fi intamplat cu speriatul ala. Seful isteric il convoaca la o sedinta urgenta. In varianta de 2 minute a spotului, il intreaba complice: "De cand te corespondezi cu imparatul?". Matei lectureaza scrisoarea si constata ca Timisoreana tocmai a primit, datorita lui, "marea medalie imperiala pentru cea mai distinsa bere". Este insemnul calitatii si da berii un gust de razbunare pe toti sefii din lume. Asta se intampla la 1718. Azi, povestea merge mai departe. Si daca are acelasi gust, dati-mi si mie o bere, va rog, chiar daca nu sunt in target.
Comentarii
mai e una cu butoaie...la stejar...ce-or avea astia cu butoaiele? sigur nu se mai face bere in butoaie..sper:)
:)
Oare de ce trebuie sa ne comportam la fel ca miile de soferi de pe strazile capitalei si sa folosim replici acide? Din moment ce exista optiunea lasarii unui comentariu cred ca ar trebui sa fim destul de maturi sa accepatm si parerile contra. Dar ce stiu eu, un pusti?