Digital Nomad Summit, conferința online pentru cei care vor să devină nomazi digitali

Digital Nomad Summit, conferința online pentru cei care vor să devină nomazi digitali

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

Digital nomad este o persoană care are un job online și astfel posibilitatea să lucreze de oriunde din lume. Conceptul de digital nomading a prins amploare în România după pandemie, când multe dintre job-uri s-au mutat în mediul online, făcând astfel mai populară muncă la distanță. Conferința este organizată de NO.MAD Talks, comunitatea freelancerilor din România, la inițiativa Iunietei Sandu, care trăiește de doi ani acest stil de viață.

Freelancerii și antreprenorii au acces la un grad atât de mare de libertate de care încă nu profită la maximum, din cauza unor rutine și a fricilor de necunoscut. Prin această conferință online mi-am propus să aduc împreună speakeri locali și internaționali care și-au schimbat cu totul stilul de viață și care au devenit călători cu normă întreagă. Să devii nomad digital este un proces mai complex decât să-ți cumperi un bilet de avion și să-ți faci bagajul, ai nevoie să renunți la un stil de viață cu care te-ai obișnuit și să-ți dai voie să o iei de la zero în necunoscut. Beneficiile sunt numeroase: de la un stil de viață mai echilibrat cu mai puțin stres la extinderea posibilităților și dezvoltarea personală. Este o experiență care merită trăită măcar o dată în viață.” povestește Iunieta Sandu, fondator NO.MAD.

 

12 speakeri vorbesc despre viața de digital nomad între 6 și 7 aprilie

Conferința online este împărțită în două zile, 6 și 7 aprilie. Dacă ziua de 6 aprilie este dedicată inspirației și lecțiilor învățate, ziua de 7 aprilie este dedicată instrumentelor și celor care vor să afle mai clar cum să-și construiască o carieră online. Printre speakeri și temele abordate: Andreea Rusu, Market Lead & Community Builder - When the Desire to Discover the World is Bigger Than Your Fears; Roxana-Maria Grigore, Entrepreneur Trainer & Coach for leaders in Tech - My journey from survive to authentic success; Iunieta Sandu, Fondator NO.MAD - Reframe your identity; Paul Manea, Copywriter & Ecom Seller - 14 Years of Adapting, Reinventing, and Thriving on the Road; Ligia Moise, Psiholog clinician - De ce ne este frică de nou?; Ioana Stepanov, Digital Business Manager & Founder Free the Digital - Career Change at 35; Andra Pintican, Fondator, Centrul de Carieră - Dream with a plan; Ana Maria Drăgănuță, Attorney-at-Law @LegallyRemote.Online - Nomad Legality: How to Work Remotely as an Entrepreneur; Cătalina Pavel, scriitor - Develop your skills and business for a nomadic life; Brian Nathan, Mindset Coach - How to build a nomad mindset; Noopur Jain, Spiritual Coach - Spiritual tools for handling the unknown.

 

Ofertă specială până pe 29 februarie

Până pe 29 februarie, cele două zile de conferință au un preț special de 139 lei și include un cadou special: Un ebook despre cum să lucrezi din Asia.

Parteneri media: IQads, Spotmedia, Revista Biz, 9AM, Start-up, PressHub, We Invent, PRwave, Nine O’Clock, Milenial, Happ.ro, De Milioane, IQool, Munteanu.

Comunitatea NO.MAD a fost înființată în 2018 de Iunieta Sandu, specialist în comunicare, din dorința de a nu se mai simți singură pe acest drum. După cinci ani de activitate, comunitatea NO.MAD Talks numără astăzi 10.000 de membri, care sunt activi în grupul nostru Facebook Freelanceri NO.MAD Talks și pe site-ul nomadtalks.ro.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related