Poate că lucrurile stau altfel dincolo de moarte, și nu așa cum ni le prezintă dogmele vechi bisericești. Poate că Dumnezeu nu este un bărbos autoritar, care ne pedepsește, ci un tip cool, înțelegător, în trening roșu. Poate că Purgatoriul este o plajă pustie pe care vom sta și ne vom gândi la ce-am trăit, vom face pace cu noi, ne vom ierta, înainte de a merge în Rai. Radu Potcoavă și-a imaginat o lume dincolo de moarte care nu bagă spaima în noi, și a scris scenariul unui nou lungmetraj, pe care îl și regizează.
„Băieții buni ajung în Rai” ne dezvăluie călătoria lui Dan (Bogdan Dumitrache) imediat după moarte, când ajunge pe o plajă pustie, unde este mereu cald și liniște. Acolo se reîntâlnește cu Laura (Cosmina Stratan), o iubire mai veche. Amândoi încep să își pună tot felul de întrebări despre cum au trăit, despre regretele și împlinirile vieții. Oare reîntâlnirea lor poate fi un nou început, unul pentru pentru eternitate?
"Bogdan și Cosmina se cunosc de multă vreme, au mai lucrat împreună. Amândurora le-a plăcut povestea, echipa, tot contextul ușor “hippie”, în care a fost făcut filmul. În plus, una e să discuți despre un rol într-un sediu și alta e să stai frumos la terasă și să te uiți la mare. Parcă se leagă altfel moleculele", spune Radu.
Povestim cu regizorul Radu Potcoavă despre „Băieții buni ajung în Rai”, care se pregătește de intrarea în cinematografe, despre personaje și poveste, despre filmări și imaginea lungmetrajului. Filmul are premiera pe 22 martie și îi are în distribuție pe: Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan, Sergiu Costache, Șerban Pavlu, Florentina Țilea, Ilinca Sava, Liviu Pintileasa, Marian Râlea, Aura Călărașu și Aurora Păunescu.
Ideea de a face un film despre ce se întâmplă dincolo de moarte
Ideea mi-a venit la o înmormântare la care nu prea s-a bocit - în schimb s-a ascultat ceva muzica rock, s-a zâmbit, și parcă plutea așa… speranța că acel om se va duce într-un loc mai bun în care nu există bani, credite, trafic etc. Cum am ajuns acasă, m-am apucat de scris, având încă starea aceea pe care nici acum nu aș putea să o descriu foarte precis.
Pregătirea filmului
Am gândit de la bun început acest film că unul independent - asta înseamnă, în principal, să te bazezi pe prietenii tăi și pe ajutorul lor. Cumva știam cam toată echipa cu care voi lucra, toți actorii și cea mai mare parte din locații. Mi-am propus, oricum, ca la acest film să lucrez doar cu oameni cu care îmi face plăcere; am reușit, și asta mi s-a părut minunat. Au fost și dificultăți - legate de finanțare, de găsirea acelei plaje pustii la fel ca în scenariu, de restricțiile cauzate d COVID etc - dar, alături de această echipă minunată, am reușit să le depășim extrem de ușor pe toate.
Ce te-a inspirat să creezi Purgatoriul pe plajă, Raiul cu munți, apă și verde
Dogmele, fixismul, lipsa de inerție. Știi, românul e așa, foarte pus pe analiză și judecată în ultima vreme. Las două exemple. Primul, ca să respecte o lege, o reglementare, orice, românul trebuie întâi să o judece până în ultima virgulă, să o combată, să îi găsească el „portițele” cu care ar părea mai deștept în fața oricărei autorități, și abia apoi ar respecta-o, dar în felul sau propriu, găsindu-i el „logica”. Al doilea: ca românul să angajeze pe cineva, acea persoană trebuie să aibă absolut aceleași convingeri cu el. Doamne ferește că instalatorul, zugravul sau mecanicul să aibă alte simpatii politice, alte convingeri despre vaccinul antiCovid (că tot am filmat în pandemie), despre evoluția ROBOR, despre mașini, femei etc
Dacă, prin absurd, părerile sunt diferite, acel om trebuie convins neapărat, cu orice preț, oricât ar dura.
Ei bine, la o singură chestie nu ne folosim creativitatea: la a vorbi cu Dumnezeu.
E atât de comod să rămâi în dogmele bisericii, astea vechi de mii de ani, să refuzi ideea că lumea a evoluat, sau că poate lucrurile stau un pic altfel. Că, dacă Dumnezeu e iubire, de ce tot vrea el să ne pedepsească și ne tot arată biciul? Ei bine, cu toate gândurile astea în minte, mi-am propus să creez un Purgatoriu așa cum mi-ar plăcea mie să fie - și cred că nu sunt singurul.
Scrierea scenariului
Am lucrat la scenariu cam toată pandemia, prin urmare etapele de creație cred că au fost cele legate de codurile roșii, relaxarea sau înăsprirea măsurilor, orare și reguli de ieșit pe afară, bețe băgate în nas și în gât etc. Mi se părea atât de bine și de confortabil să mă bag din nou în povestea mea în care eram singur, pe o plajă pustie, cu o rulotă, un butoi de bere rece, mâncare bună, și cam tot ce aș avea nevoie!
Ce ți-ai propus să le spui oamenilor cu filmul „Băieții buni ajung în Rai”
Că și în viață, și dincolo de ea, probabil că trebuie să fii hotărât, să îți asumi deciziile și să le urmezi, indiferent de consecințe. Că nu ar trebui să ne temem de moarte, pentru că e posibil să găsim ceva apropiat de ce am descris eu în acest film - dar, cumva, ar trebui să fim pregătiți oricând să ne luam adio de la lumea reală. Să nu avem regrete. Și să ne dăm seama că, până la urmă, controlăm foarte puține lucruri pe lumea asta - și încă și mai puține pe lumea cealaltă (probabil).
Lucrul la film și locațiile în care s-a filmat
Finanțarea acestui film - pe timp de pandemie, când totul era pe hold, iar bugetele de marketing ultimul lucru la care se mai gândea cineva - a fost un miracol, jos pălăria în fața lui Claudiu Mitcu, care a reușit să asigure un buget mai mult decât onorabil pentru filmare. Am avut câte zile a fost nevoie pentru a spune această poveste astfel, numerele cred că sunt irelevante, pentru că o zi de filmare alături de oameni care cred în tine și în proiectul tău ar putea să coste până la de două, trei ori mai puțin decât o zi de filmare normală. Plaja aceea superbă nu e în Romania, deși ne-am dorit să o găsim în tărișoara noastră cu toate formele de relief. E undeva la vreo 30-40 km în sud. Restul locațiilor au fost fie locuri din București în care îmi doream de mai multă vreme să filmez, fie instagramabila Valea Doftanei - da, ne-am dorit foarte tare ca acest film să arate bine.
Provocările de pe set
Cele previzibile: teste Covid, infectări, certificate etc. - cam tot ce ne putea oferi mai bun pandemia. Am amânat cu trei zile înainte una dintre filmări (calupul din București, iarna) din cauză că un membru important al echipei era confirmat cu Covid, iar un actor era contact direct. Ah, și a mai fost ceva care mi-a mâncat nervii: faptul că a trebuit să aștept atât între cele două filmări (cea de pe plajă are loc vara, iar cea din București iarna). Absolut enervant, pentru că nu mă puteam gândi la altceva decât la film.
Cum ai ales actorii din distribuție
Nu am dat niciun casting, pentru niciun rol. Cu unii actori mai lucrasem, cu alții îmi doream să lucrez. Pur și simplu i-am sunat, le-am spus despre ce e vorba, au citit, am discutat, și au zis „da”. Mă bucur că de-a lungul acestui drum nu a fost niciun „nu” și că am avut distribuția pe care mi-am dorit-o.
Genul tău de negociere creativă cu actorii
Cred foarte tare în “coffee talks”. Ne vedem măcar de două ori, stăm de fiecare dată câteva ore, și începem să construim împreună personajul. Zic și eu ce cred și cum mi-am imaginat, zic și ei la ce s-au mai gândit, și tot așa. E foarte fun partea asta - de departe preferata mea din tot procesul asta de pregătire. Apoi îi las pe ei să creeze. Cred că filmul e o muncă de echipă, și țin foarte mult la asta.
Cred că regizorul e un manager care, în loc să le știe el pe toate, mai bine pornește energiile alea creative mișto din fiecare membru al echipei - și mai ales din actori - , se asigură că lucrurile rămân pe conceptul și ideile sale stabilite deja la primele întâlniri, și apoi… just enjoy the show. E atât de simplu și atât de frumos, iar toată partea asta creativă devine cumva un joc în care fiecare se redescoperă, puțin cate puțin, și pune acel „ceva nou” în proiect.
Indicațiile date lui Bogdan Dumitrache, pentru a crea personajul principal
Bogdan e un actor minunat și un om foarte generos. Am vorbit mult despre personaj, împreună. E esențial pentru un actor să știe în fiecare moment al poveștii unde se află el, ca personaj, ce simte, ce a învățat deja. Cred că un actor nu poate fi condus 100% în nicio secvență - probabil, cel mai bun procentaj e undeva 70-80%. Restul e el, omul Bogdan Dumitrache, cu experiența sa de viață, personalitatea sa, sentimentele sale, raportările sale la lume și la cei din jur, iar aici nu poți tu, ca regizor, să intervii. Ei, și cam aici se face diferența dintre actorii mediocri și cei foarte buni: cât la sută din acei 20-30% „al lor” sunt ei capabili să pună în acel rol? Bogdan întotdeauna se duce sus de tot. De asta e enervant de bun în cam tot ce face.
Cuplul Dan-Laura în film și chimia aia bună dintre ei
Bogdan și Cosmina (n.r. Cosmina Stratan) se cunosc de multă vreme, au mai lucrat împreună, au încredere unul în celălalt. Amândurora le-a plăcut povestea, echipa, tot contextul ăsta așa, ușor “hippie”, în care a fost făcut filmul - și cred că asta a contat enorm. În plus, una e să discuți despre un rol într-un sediu, patru pereți și eventual o curte/un balcon, și alta e să stai frumos la terasă și să te uiți la mare. Parcă se leagă altfel moleculele.
Un Dumnezeu cool și un Sfânt Petru sufletist
Cu Sergiu Costache (n.r. Sfântul Petru) am mai lucrat, îl știam și știam ce poate. Mereu mi s-a părut un actor nefolosit la întregul său potențial - uite, e o secvență în “Umbre”, nu mai știu ce sezon și ce episod, în care personajul interpretat de Andreea Vasile e devastată că Relu a părăsit-o sau ceva de genul, iar Sabin (Sergiu Costache) o consolează, dar de fapt îți dai seama că el o iubea pe ea. Ei, asta e o chestie greu de jucat, pe care Sergiu a făcut-o foarte bine, confirmându-mi practic ce știam despre el.
Cât despre Șerban Pavlu (n.r. Dumnezeu), m-am tot gândit la cine ar putea interpreta acest personaj așa cum mi-l imaginez eu: cool, casual, relaxat, și în orice caz extrem de departe de imaginile „clasice”. Aveam nevoie de o apariție, de ceva complet neașteptat. Așa mi-a venit ideea să îi propun lui Șerban - e una din cele mai funny și casual persoane pe care le cunosc. Șerban a spus: „Dragă Radu, spun da, pentru că iată, după atâția ani în care l-am jucat pe Dracula (în acel show TV), am ajuns în sfârșit să-l joc și pe Dumnezeu”.
Imaginea filmului
Imaginea e semnată de Andrei Butică, directorul de imagine alături de care lucrez de ceva vreme. Cred că am ajuns să ne completam bine, ne cunoaștem, intuim ce vrem unul de la celălalt. Amândoi iubim Krapets - de fapt, cam toți din echipa iubim Krapets: și Claudiu Mitcu (producător), și Ioachim Stroe (producător), și Mălina Ionescu (decoruri și costume) etc.
Am petrecut acolo multe weekenduri împreună, și câteva vacanțe. Știm foarte bine zona, așa că ne-a fost relativ simplu să o exploatăm la maxim din punct de vedere plastic. Ne-am propus ca acest film să arate bine - cred că am mai spus asta. Reformulez: am vrut ca acest film să arate și să se audă altfel decât alte filme românești.
Cu ce vrei să rămână, la final, cei care vor vedea filmul
Să se relaxeze. Să se lămurească o dată pentru totdeauna că noi putem controla foarte puține lucruri din ce ni se întâmplă. Să își dea seama că viața e o glumă - și moartea probabil că e o și mai mare caterincă, de fapt; chiar nu știu de ce ne tot temem de ea atât de tare. Să nu mai ia lucrurile atât de în serios, să nu se mai streseze din orice și din nimicuri. Să își spună mai des: „Cele mai scumpe lucruri în viață nu costă nimic” - așa cum zice un amic rapper. Să facă tot ce e de făcut, și apoi să râdă și să se distreze ca și cum ar fi ultima lor zi pe Pământ - ouch, sper să nu!
Cât din tine ai pus în scenariul filmului „Băieții buni ajung în Rai”
Sunt creștin-ortodox, oricât de ciudat ar suna asta. Îmi place să cred să am o relație personală cu Dumnezeu, pe care îl consider cel mai bun prieten al meu. Și asta nu de la acest film, ci de vreo 30 de ani încoace - de când aveam în jur de 14 ani. De atunci, fie îl vizitez eu la el acasă (biserica), fie vine el pe la mine. Metaforic, stăm la o bârfă, un șpriț și o țigară. Și cam facem mișto de dogme, norme și alte obiceiuri băbești.
Pentru că religia e una, iar credința e cu totul altceva. Și nu, nu cred că ajungerea în Rai e condiționată de câte posturi ai ținut, câte mătănii ai făcut, în fața câtor biserici te-ai închinat din autobuz, sau câte parastase ți s-au făcut și în cate acatiste ești pomenit. Raiul ține de liniștea pe care o ai tu față de tine, și față de Dumnezeu - care, probabil, nu te va întreba nimic, pentru că deja știe totul despre tine.
