Cinci minute a durat alegerea unei noi destinații în care urmau să călătorească și alte minute să achiziționeze biletele de avion. Se întâmpla anul trecut, chiar când porneau la drum într-o nouă călătorie prin România. Corina Matei și prietenul său au primit atunci o notificare pe telefon cu promoții la bilete de avion, au intrat pe lista cu destinații și s-au hotărât rapid, aveau să își înceapă anul 2024 în Brazilia. Dar nu oricum, ci fără un program fix și cu rucsacurile în spate.
Le-am urmărit călătoria prin Brazilia, iar când au revenit în țară am chemat-o pe Corina Matei, travel blogger și content writer specializat pe turism, să povestim despre experiențele trăite acolo, despre localnici, mâncarea și natura braziliană.
"Am întâlnit localnici foarte prietenoși, care ne-au ajutat din plin: ei ne-au îndrumat spre zonele bune de cazări, spre ce să mâncăm, cum să ajungem confortabil dintr-un punct în altul. Am dat și de unii comercianți care ne-au cerut, nejustificat, de patru ori prețul pe un produs sau serviciu fără să fie dispuși să negocieze", povestește Corina.
Tot de la Corina aflăm în cele ce urmează și despre capcanele în care pot cădea turiștii în Brazilia și situațiile pe care este bine să le evite pentru a nu se expune pericolelor din orașele mari.
Despre tine
Eu sunt Corina, iubitoare de cuvinte, de plimbări prin lume și de apusuri colorate în nuanțe calde. Sunt din București, dar jumătate mândră ardeleancă; și am bunul obicei de a mă simți acasă cam oriunde prin lume. Cum întotdeauna mi-au plăcut poveștile și am fost (mult prea) curioasă, a fost natural să aleg Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.
Am lucrat în presă șapte ani, până în 2019. Încă de pe atunci, jonglam cu nestarea mea pentru noi descoperiri. Așa am acaparat rubricile de turism ale publicațiilor trustului unde lucram. Iar seara mergeam la cursurile de ghid de turism ca să învăț cum să prezint o destinație. Am scris, în repetate rânduri, inclusiv pentru National Geographic Traveler Romania - locul în care am rămas colaborator până la închidere. Iar, de la finalul lui 2019 am făcut acel mare pas spre a fi parte din echipa unei agenții de turism. Aici sunt și astăzi, content writer cu specializare în turism, freelancer, cu visuri imense pentru viitor.
Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru călătorii
Vacanțele cu ai mei însemnau verile petrecute la Timișu de Sus, la rudele noastre. Rar mergeam la mare. Nu ieșeam din țară. Norocul a făcut să am, la liceu, o doamnă profesoară care organiza vacanțe de Paște în Grecia. Iar ai mei m-au susținut din plin. Așa am ajuns, în clasa a XI-a să fiu taman la Meteora, unul dintre cele mai spectaculoase locuri ale Europei! Țin minte că eram impresionată de orice: de autostrăzi, de palmierii de pe marginea drumului, de stâncile pe care le vedeam în fața ochilor și nu înțelegeam stau așa, deși mă pasionase mereu geografia și geologia. Eram prima oară în afara României, descoperind o lume pe care o citisem, o văzusem uneori prin filme, dar nu mi-o imaginasem trăită pe viu. Și era un sentiment de asemenea bucurie, cu palpitații, cu fluturi în stomac care nu mă lăsau să mănânc de entuziasm, cu nesomn de entuziasm pentru că știam că a doua zi vom descoperi altceva. Încă de atunci am știut că asta mi-e pasiunea.
Brazilia, cu rucsacul în spate
Era mai 2023. Eram în mașină cu iubitul meu, tocmai ieșeam din parcare de la noi să plecăm peste weekend undeva pe lângă Sebeș. Primesc notificare: promoție Turkish Airlines - cu tarife ce nu le mai văzusem dinainte de pandemie. Din toată lista de destinații, în 5 minute alesesem deja Brazilia. Și până am ajuns în cartierul Militari, cumpărasem biletele cu banii din contul de economii adunați tocmai pentru astfel de ocazii. Încă din acel moment, am decis să plecăm fără un program fix, ca să facem totul după starea și vibe-ul căpătate în teren. Iar cel mai simplu și mai comod să facem asta nu-i cu trollerul luat pe jos, pe scuter, pe barcă sau plătit extra la zborurile interne. Așa că rucsacuri au fost!
Fără planuri fixe
Voiam acea libertate de a ajunge undeva și, dacă nu ne place, să plecăm. Sau, dacă ne place prea tare, să mai stăm. Și să ne lăsăm influențați de recomandările localnicilor și turiștilor de acolo. A fost minunat că am făcut așa pentru că - un detaliu la care nu ne-am gândit înainte - vremea a fost o provocare imensă și a trebuit să ne adaptăm. În plus, acolo e mult mai simplu să te descurci în teren: dacă funcționam cu transferurile rezervate pe net, cred că ne-ar fi costat dublu. Acolo, unii localnici ne-au ajutat foarte mult. Singurul lucru pe care am fost constrânși financiar să-l planificăm dinainte a fost zborul spre si dinspre Iguacu, care, last minute, ajunge chiar la peste 800 euro/segment/persoană fără nimic inclus, deși este un zbor intern. Zonele excesiv de turistice nu prea îți permit să ignori complet planificarea - doar dacă stai suficient de mult timp (câteva luni măcar) ca să poți ajunge cu autocarul și ai cortul în spate.
Fricile de „dacă nu mă descurc” le-am lăsat la Niagara. Și acum nu mai eram singură, ceea ce schimba considerabil situația. Am noroc de un om pasionat de călătorii și foarte descurcăreț, care încropește imediat planurile A, B, C, D când e pus sub presiune. Eu sunt cu documentarea făcută și instinctul puternic, deci împărțim responsabilitatea de a găsi soluții la provocările apărute, dar și de a rămâne în siguranță la peste 10.000 de kilometri de casă.
Cum se face un bagaj de rucsac. Ce este necesar, ce nu
Un rucsac ca unic bagaj de călătorie se face după ce înțelegi conceptul de „strict necesar”. Și mie mi-a luat ceva timp, stai liniștită! În deplasările lungi, verific vremea și îmi pun ținute pentru cam jumătate vacanță; îmi asum că splăl la cazări - multe au serviciul acesta disponibil. Pun și lucruri din sertarul de „nu mai port” - da, am așa ceva acasă, ca să le pot lăsa fără milă pe ici-pe colo dacă trebuie să eliberez spațiu/greutate din rucsac pentru cine știe ce rochiță îmi cumpăr impulsiv de acolo.
E o regulă de aur să nu iei niciodată haine că „poate-o-să-fie-nevoie”. Pun o pelerină de ploaie subțire și un hanorac care ocupă foarte puțin spațiu. Mai pun o eșarfă și un prosop de plajă din microfibră. Rulez hainele ca să ocupe cât mai puțin și le pun în huse speciale luate de pe AliExpress, ca să stea adunate și să le scot foarte repede. O altă pungă e cu încălțările, adică ceva espadrile comode, sandale și șlapi; plec în bocanci sau altceva pretabil și pentru trekking. Un alt mic sac e cu lenjerie intimă și costum de baie. Mai am trusa pentru produsele cosmetice și de igienă personală și un portofel cu medicamente de urgență (în unele țări, e greu să cumperi și pastile de stomac fără rețetă).
În punga cu lichide au loc doar produsele de maximă necesitate (ca SPF50, Autan, soluție de lentile de contact, crema de față, pasta de dinți). Arunc deasupra trepiedul telescopic, încărcătorul de telefon, bateria externă. Îmi iau o borsetă în care îmi pun pașaportul, șervețele dezinfectante, căștile, ochelarii de soare, ceva bani cash și sunt gata de plecare!
Cum pentru Brazilia am avut o limită generoasă la greutate, de 8 kg, mi-am mai permis să mai pun câteva haine extra. Apoi a trebuit să mai scot, că depășisem. :)
Costurile unei călătorii cu rucsacul în spate în Brazilia
Pe noi amândoi ne-a costat 4300 de euro cu absolut tot: zboruri din București spre Brazilia, zboruri interne, intrări la obiectivele turistice, zeci de Uber-uri, distracții, zbor cu parapanta, mâncare. Tot, tot. Dacă mă uit pe socoteli și fac un top defalcat, cel mai mult ne-a costat transportul cu avionul - e și normal (1300 euro: 900 euro zborurile cele intercontinentale + 400 euro cele interne), pe locul doi e cazarea (720 de euro), apoi masa (estimare la 650 euro). Și cam 300 de euro am dat cumulat pe multe curse de Uber, busuri și transferuri de tot felul - autocare și ferry-uri în principiu. Restul banilor au fost investiți în intrări la obiective, experiențe, distracții și… spălătorie. :)
Experiențe trăite și locuri văzute
Cele două săptămâni și jumătate în Brazilia, le-am împărțit între Cascadele Iguaçu, Rio de Janeiro, Ilha Grande și São Paulo. Cum distanțele sunt imense față de ce crezi la prima vedere când te uiți pe hartă, iar locurile foarte ofertante, nu ne-a încăput mai mult de atât. Am trăit tot felul de experiențe, planificate sau nu. Am stat în prima noapte într-o favela pentru că am rezervat în grabă pe booking, am văzut că e în centru, review bun, preț imbatabil - de atunci am verificat de 3 ori zona și fotografiile înainte să rezervăm ceva; m-am bucurat de muzică și dans în cluburile de samba; am făcut trekking prin junglă; m-a ciupit tot insectarul zonei, de am făcut vânătăi; am mers atât de mult pe jos, că am făcut bășici imense în talpă; am țopăit de entuziasm când am ajuns la Cristo Redentor; mi-a scârțâit nisipul sub tălpi în Ihla Grande; m-am dat cu barca de viteză pe cod roșu de ploaie torențială, de m-a durut pielea de la acei stropi imenși; am mâncat cea mai bună vită și am descoperit tapioca; am rămas cu ochii mari la Muzeul Imigranțior când am văut un pașaport românesc din perioada interbelică.
Am trăit atât de multe, că pot să enumăr momente o zi întreagă! Dar cred că cea mai intensă experiență din Brazilia rămâne vizita la Cascadele Iguaçu: să văd cum curg milioane de litri de apă pe secundă peste tot în jurul meu, să tot merg pe un traseu de belvedere și să dau de alte și alte cascade, pe kilometri întregi… Peisajul acela nu încape în nicio poză, dar nici în priviri - iar asta e de-a dreptul copleșitor. Și tura cu barca la „un duș” sub una dintre micile căderi ale Cascadelor Iguaçu rămâne printre cele mai intense trăiri.
Cu ce nu ne-am împăcat deloc au fost acele tourist traps din locurile mult prea turistice. Uite, de exemplu, am vrut să urcăm la Corcovado prin pădure. Am luat Uber până la bariera aflată la vreo doi kilometri înainte de a ajunge în vârf. Când ne-am dat jos, nici nu am apucat să ne dezmeticim; imediat ne-a luat de-o aripă un tip mare, într-o vestă cu logoul trenului: „hai, ori în tren la 280 de reali, ori în maxi-taxi la 180 de reali!” Și când am spus că vrem să mergem pe jos, ne-a spus răspicat că nu avem voie. „Dar e o potecă prin pădure!” „Não é possível!”, s-a rățoit înapoi. Noroc cu un ghid care își aștepta grupul: „Vreți să coborâți?” „Nu, vrem să urcăm pe jos!” Și el, deschis: „Vedeți clădirea aia de la centrul de informare turistică? De acolo începe poteca. E foarte sigur și în 20 de minute sunteți sus!”. A fost un traseu superb, așa că ne-am întors tot pe jos, pe altă parte, înconjurați de o priveliște de poveste - cu copaci seculari imenși, păsări de tot felul, liane goase, maimuțe, orhidee înflorite și sute de fluturi colorați. În multe locuri ne-am lovit de dorința asta de a face turiștii de bani - inclusiv la localurile faimoase, taximetriștii din aeroporturi sau în locurile din piețe în care nu exista vreun preț afișat.
Vibe-ul Braziliei
Am ajuns înainte de carnaval, deci îți poți imagina unul dintre vibe-urile care ne-a lovit din prima și de care ne-am bucurat. Chiar din prima seară în Rio, am nimerit la un fel de repetiție pe plajă, unde erau mai multe școli de samba cu fanioanele. Au cântat și au dansat ore în șir, în timp ce sute de localnici și turiști înconjuraseră „scena”, adică un cerc de nisip. Lumea dansa, fredona, zâmbea - și mă uitam la brazilieni că le era atât de natural, că parcă fac asta în fiecare zi, după muncă - sau, mai știi?
Localnicii și posibile pericole
Am întâlnit localnici foarte veseli și prietenoși, care ne-au ajutat din plin: ei ne-au îndrumat spre zonele bune de cazări, spre ce să mâncăm, cum să ajungem confortabil dintr-un punct în altul. Am dat și de unii comercianți care ne-au cerut, nejustificat, de patru ori prețul pe un produs sau serviciu fără să fie dispuși să negocieze. Și am văzut și acea parte foarte tristă: orașele mari au o problemă imensă cu oamenii fără adăpost și cu drogurile. Noaptea, mai mult în Sao Paulo decât în Rio, străzile se transformă într-o scenă apocaliptică, fix cum ai văzut în filmele americane: e plin de zombie, oameni care abia îți țin echilibru pe picioare, țin mâinile în față ca să nu se lovească la față când cad, oameni care se droghează pe trotuare în diverse feluri: seringi, pipe, prafuri.
De aceea devine nesigur să fii noaptea pe străzi (ziua dorm aproape toți): că oamenii ăia, care oricum sunt vai de ei, n-au ce mânca, iar statul corupt nu face față să-i ajute cumva, intră în sevraj și ajung să cerșească sau să fure. Când ieși seara de la restaurant, te înconjoară ca să-ți ceară ceva reali și sentimentul de disconfort, de pericol, crește - deși oamenii ăia sunt atât de slăbiți că ți-ar fi frică și să-i împingi mai încolo dacă pun mâna pe tine - că dacă dau cu capul de asfalt? Ca să rămâi în siguranță, seara, evită străduțele. Rămâi doar pe bulevardele mari, ilumitate și, oricând vrei să te miști între restaurante, baruri, obiective, ia Uber. Ziua nu am avut probleme aproape nicăieri. E drept, nici nu ne-am dus singuri în zonele cu rată de criminalitate mare (mijlocul favelelor, de exemplu), nu ne-am lăsat lucrurile nesupravegheate vreo clipă. Nu ne-am expus telefoanele și am renunțat la portofele. Am ascuns cardul într-un pachet de șervețele și am avut cash la noi cât de-o urgență.
Instagram versus reality
Instagram vs. Reality să îl înțeleg ca pe momentul ăla de dezamăgire extremă? Ooo, da! L-am trăit pe faimoasa, mult-prea-adorata, Copacabana. Mai ales după ce am văzut cum arată alte plaje, total necunoscute, ale orașului: Flamengo, Botafogo, Vermelha, Gávea sau Leblon. Am lăsat Copacabana spre finalul „turului plajelor” ca să ne impresioneze și să nu fim dezamăgiți de celelalte, mai puțin cunoscute. Ce am găsit acolo ne-a gonit: mizerie cât cuprinde, cioburi prin nisip, o aglomerație de turiști cu prosop lângă prosop în peticele de nisip care păreau puțin mai curate. Totul, în contrast cu bulevardul hotelurilor de lux de vizavi. Iar pe plaja asta, vânzătorii ambulanți nu pleacă la un simplu „nu” ca pe oricare alte plaje. Insistă, se așază lângă tine dacă stai pe nisip sau se iau după tine zeci de metri când te plimbi; dacă nu vrei să cumperi gume și mentosane îți propun să îți vândă marijuana și, când refuzi și asta, cerșesc că au „copii mici acasă”. Oamenii ăștia, unii cu brățară de supraveghere pe picior, intră și în incinta teraselor și îți iau mâncare din farfurie. Nu te poți relaxa. Sau, cel puțin, noi nu am putut. Trebuia să fim în gardă, agitați, ariciți tot timpul. Iubitul meu ar fi vrut să joace fotbal pe plajă acolo, ca în toate reel-urile. Terenuri erau, însă ori pustii, ori înconjurate de persoane cu care instinctul îți urlă să nu interacționezi. Mult mai mult fotbal și volei se joacă în Flamengo sau Gavea - iar acolo îți poți lăsa rucsacul jos.
Pe de altă parte, Instagram ne-a și ajutat, am urmărit hashtag-urile potrivite. Așa, am ajuns în locuri care ne-au impresionat, ca Mercado Municipal de São Paulo - unde am mâncat excelent și Memorialul Rezistenței - unde am trăit o experiență foarte profundă și șocantă: a fost ciudat și intrigant să văd cum, la celălalt capăt al planetei, istoria a fost, în esență, la fel - doar îmbrăcată cu alte straie.
Mâncarea braziliană
Ne-am întors cu ceva greutate în plus din vacanța asta. Tapioca cu pui și brânză cremoasă e în topul a tot ceea ce am încercat acolo! M-au mai dat pe spate fripturile de vită și „pasteis” - un fel de pateuri prăjite și umplute cu de toate, dulci și sărate. Am mai mâncat multe pão de queijo - sunt mini pâini cu brânză, pufoase și gustoase. Vin și cu o părere nepopulară: caipirinha nu m-a cucerit, are gust de țuică (baza cocktailului este o băutură spirtoasă din trestie de zahăr), iar eu nu sunt deloc fană. Dar mi-a plăcut Cachaça pitanga, un fel de lichior care m-a dus cu gândul (dar de foarte departe) la caisata noastră, dar e mult mai aromată. Și m-a bosumflat cafeaua - de fapt, prepararea ei. E drept că am avut așteptări imense, Brazilia fiind printre cei mai buni producători de cafea ai lumii. Dar, aparent, sunt doar producători, nu și preparatori. :) Toate cafelele au fost opărite. Prea arsă, prea amară sau cu enorm de mult zahăr pus în prealabil fără să ai vreo putere de decizie. Am găsit ceva specialități cu care m-am împăcat bine, cum a fost cappuccino cu muuultă nutella.
Cât despre unde să mâncăm, Sao Paulo ne-a învățat din prima să renunțăm la conceptul de restaurant clasic european. Cel mai bine am mâncat la tavernele de tipul cantină, unde merg localnicii: mâncarea e mereu proaspătă și vezi bucătăria, fiind spațiu deschis.
Tips & tricks, din experiența ta în Brazilia
Sunt atâtea lucruri de spus, pe unele aș fi vrut și eu să le știu dinainte. Am scris aproape un roman pe blogul meu despre toată partea asta de sfaturi și cum să navighezi printre provocări când ajungi în Brazilia. Fac un rezumat, un fel de top 6 :) :
- Sfat financiar: Nu schimba bani în aeroport, nu scoate bani de la ATM-urile din aeroport - ai comision 25%!
- Unde stai? Când rezervi cazările în Rio sau São Paulo, centru nu înseamnă întotdeauna că e zonă sigură. În Rio, orientează-te după zonele rezidențiale, precum Flamengo, Gloria, Catete sau Botafogo și bulevardele mari ale acestora. În São Paulo, am ajuns la concluzia că cea mai bună zonă centrală sigură este mult mai mică: între Catedrala Se și Mosterio de Sao Bento. Nu coborî sub nota 8,5 pe Booking ca să nu ai surprize. În Foz do Iguaçu, este safe cam oriunde; acolo sunt mai mulți turiști decât localnici.
- Cum te miști? Oriunde, oricând: ia Uber, la jumătate de preț față de taxi. Și foarte sigur. În Rio, Uber are și biciclete și este un mod minunat de a vizita orașul, mai ales că pistele sunt bine puse la punct.
- Cum te înțelegi? Descarcă-ți în telefon translate. 90% dintre localnici întâlniți de mine nu vorbeau nici engleză, nici spaniolă. Doar în Foz de Iguazu cam toți înțeleg spaniola și peste 50% o și vorbesc - fiind la granița cu Argentina.
- Când călătorești? Sezonul turistic este decembrie-martie, nu și sezonul climatic. Ține minte asta! :) Adică, de carnaval, e sezonul musonic. Plouă!
- Sfat de siguranță: Nu ieși noaptea la plimbare pe străzi să „cunoști orașul”. S-ar putea ca priveliștea, sentimentul de nesiguranță și hărțuirea de „dă-mi bani, dă-mi bani!” să-ți umbrească experiența de vacanță. Nu purta bijuterii. Nu-ți ține telefonul sau portofelul în bucunarul de la spate sau la vedere.
PLUS, memorează asta: 192 Ambulanța, 193 Pompierii, 190 Poliția Militară, 194 Poliția Federală.
Înapoi în timp. Prima călătorie memorabilă pe care ți-ai organizat-o singură
2014. O bună prietenă se stabilise la New York și mă invitase la ea. Mi-am luat viza, biletul de avion și am zburat spre pământ american. Doar că ea nu și-a mai putut lua liber de la muncă, iar eu voiam să văd Niagara. Căutam să văd cu ochii mei cele mai apreciate și mărețe locuri. M-au torturat gândurile câteva zile, că am bătut atât de mult drum și că rămân fără vis împlinit. Ce fac? Cum fac dacă ea nu poate pleca? Într-o dimineață, mi-am dat seama că pot să mă duc singură, că nu trebuie să depind de nimeni ca să văd, să am libertatea asupra propriilor mele dorințe. Asta a fost prima escapadă în care am fost singură și m-am descurcat chiar onorabil în acea mică excursie de două nopți. A fost un moment ce mi-a schimbat modul de abordare al dorințelor mele de călătorie. Apoi, am ajuns să am nevoie de aceste escapade singură: mă schimbă, mă educă, îmi dezvoltă instinctele, îmi arată noi emoții, mă pun mereu să fac pace cu mine.
Cea mai frumoasă vacanță de până acum
Au fost câteva. Dar hai să-ți povestesc puțin despre Sri Lanka, unde am plecat singură, cu rucsacul în spate, aproape trei săptămâni. În ianuarie 2019, după un an groaznic care m-a stors de viață mai rău decât cei doi ani de pandemie, am zis: gata, TREBUIE să plec. Doar văzusem pe net câteva poze din Sri Lanka și nu mi-am dat timp să mă documentez prea mult înainte să-mi iau biletul (extrem de atipic pentru mine), decât dacă e sigur să călătoresc singură acolo.
Răspunsul a fost „da”, iar eu, după câteva ore și după un efort financiar considerabil, că nu am mai avut timp de pândit promoții (dar și sănătatea psihică e scumpă la întreținere, haha), aveam acel bilet în mână: București - Colombo. Plecam în mai puțin de o lună. Nopțile, încercam să schițez un program pe zile pe care îl tot schimbam și a fost un șoc să aflu că nu pot închiria mașină la fața locului cu permisul de aici - decât dacă pierdeam zile ca să-l obțin acolo. Așa că am cerut recomandări pentru un șofer-ghid autorizat pe care l-am angajat pentru câteva zile, perioadă în care am mutat cea mai complicată parte a traseului meu: cea de munte, unde trenurile și autobuzele îți omoară tot timpul, plus locurile inaccesibile cu transportul public. Și așa aveam șansa să mă pot abate de la traseul turistic și să urc prin pădure deasupra Cascadei Diyaluma, să văd răsăritul dintr-un punct de belvedere din Rezervația Horton Plains sau văd Templul Buduruwagala.
Apoi, m-am descurcat pe cont propriu: autobuze, tuk-tuk-uri, scutere - orice mi-a convenit să mă mișc pe toată coasta din sud până în vest, dintr-un sat pescăresc în altul. Apropo de provocări. Pe cât de introvertită sunt eu în viața de zi cu zi, pe atât de impulsivă devin când mă roade curiozitatea: eram pe o plajă, într-un sat de pescari, unde mai mulți bărbați trăgeau de năvod și cântau. M-am apropiat pentru câteva fotografii. Unul dintre ei, bunic cu ochii blânzi și fruntea arsă de soare, n-a ezitat să mă invite și mi-a oferit un loc la funie să văd cum e. M-au învățat să cânt - melodia ține ritmul valurilor, ca să îți dozezi efortul. Eu i-am învățat unde e România pe hartă. Am tras de frânghia aia udă și plină de sare până am făcut bășici. Am depus efort mai ceva ca la sală și m-am simțit bine-primită printre ei.
Apoi, stând foarte mult în guest houses, am ajuns în mijlocul unei culturi de la care am învățat multe, în momentul vieții mele în care eram dispusă și deschisă să fac asta - și de aceea evadarea mea în Sri Lanka rămâne specială. Dincolo de ceea ce am descoperit la nivel de locuri, peisaje, animale, oameni, tradiții - călătoria aceasta mi-a adus o abordare altfel asupra vieții, asupra morții, asupra felului în care trăiam zi de zi. Am învățat cum poți fi fericit și recunoscător cu puțin. Cum poți să te bucuri sincer de o rază de soare. Sau de un fluture colorat care trece pe lângă tine. Multe s-au întâmplat în interiorul meu acolo și lecțiile acelea le țin încă vii.
Stilul tău de călătorit
Cred că am un stil foarte versatil și mă pot plia ușor diferitelor contexte. Mă bucur la fel de mult să călătoresc organizat în circuite de grup cu părinții mei, cum mă bucur să plec singură, cu un itinerar făcut de mine. Ador la fel de mult să plec cu partenerul meu de viață fără să ne facem vreun plan, cum ador și vacanțele de vară cu prietenele mele - unde avem program pe ore, cu treziri la maximum 06:00, ca să încapă într-un timp anume tot ce vrem să facem și să vedem.
În ceea ce privește destinațiile, merg pe intuiție (și pe oferte: uneori, le vânez; alteori, îmi apar sub nas) și sunt ușor de infuențat și entuziasmat. Iar top 5-ul meu de „vreau să văd” de azi e diferit față de cel de săptămâna trecută - și asta din disperarea egoistă că sunt atâtea experiențe pe care Pământul le poate oferi, că nu sunt suficiente nici cinci vieți pentru ele... Uite, acum am pe listă Vulcanul Etna când îl apucă nervii. Vreau în Filipine pentru peisajele ascuțite, sparte de nisipul alb și fin. Îmi doresc Uzbekistan pentru culorile uimitoare și liniștea aceea specială din moschei. Visez la momentul când mi se va pierde privirea printre dunele cărămizii din Namibia. Abia aștept să ajung din nou în Argentina ca să mă bucur de mâncare, de tango și de starea de bine a acelor oameni extraordinari. Și nu cred că există vreo destinație care să nu mă inspire deloc; dar da, sunt destinații pentru care știu că nu sunt încă pregătită, mai ales când eu ies des de pe cărările bătătorite. Mai am de căpătat experiență și de învățat ca să le pot lăsa să-mi dea lecțiile de viață ale lumii - și aici mă refer la destinații ca India, País Dogón (Mali), Siria sau Papua Noua Guinee. Toate sunt totuși pe lista mea.
Procesul tău de documentare înainte de o nouă călătorie
Procesul meu de documentare durează multe zile; pentru circuitele mari, arată ca un job full time. Chiar și așa, niciodată nu le voi ști chiar pe toate înainte să ajung. Și uneori mi se pare drăguț să mai am și surprize, pentru porția de încântare și adrenalină. Întâi aleg destinația și decid zona pe care vreau să o explorez - oraș, insulă, regiune, țară - nu contează. În funcție de mijlocul de transport ales și timpul avut la dispoziție, îmi trasez „terenul de joacă” în My Maps by Google.
Pun acolo rezultatele documentării mele pentru că funcționez foarte bine cu harta în față. Pun pin-uri roșii pentru „vreau să ajung indiferent de situație”. Știu că, mai nou, e un hate general împotriva listelor de obiective în călătorii, dar eu nu o să refuz niciodată să văd piramidele fiind în Cairo, Muzeul Louvre în Paris sau Acropole în Atena doar pentru că sunt pe „liste”.
Da, călătoresc ȘI pentru cele mai importante locuri ale planetei! Apoi, începe documentarea. Citesc din experiența altora. Intru pe site-uri de specialitate și pe site-urile oficiale ale țărilor/regiunilor/orașelor ce urmează să le vizitez. Urmăresc hashtaguri în social media. Caut hidden gems. Recent, testez diverse tool-uri AI. Verific ce e pe Lista Patrimoniului UNESCO, dar și pe Tentative List. Observ ce este în afara căilor bătătorite, pentru o experiență mai autentică, mai apropiată de locul respectiv și de oamenii lui. Verific trasee de trekking ușoare și medii. Și totul devine o aglomerare de pin-uri colorate, la un nivel complet subiectiv, doar cu ce-mi place, unde aș vrea să ajung, indiferent că sunt muzee, piețe, restaurante tradiționale, locuri ce oferă anume experiențe.
Uneori, mă opresc aici, plec (cum am făcut în Brazilia) și mă orientez în teren în funcție de chef. Alteori, încep să conectez acele puncte de pe hartă și să creez un program pe zile. Prioritizez pentru că niciodată nu stau cu lunile undeva încât să văd și să fac totul. Mai las și pe data următoare. Și mereu îmi las timp pentru a descoperi în teren, prin localnici, ghizi locali și alți călători întâlniti la destinație.
Pentru o călătorie cât mai reușită, cel mai bun sfat este să citești cât mai mult. Asta îți elimină din surprizele neplăcute, îți pune pe hartă locurile deosebite, afli ce e tradițional destinației și descoperi care sunt experiențele deosebite pe care le poți avea. Documentează-te cât de mult! Nu vrei să mergi pe cont propriu la Londra și să nu vizitezi British Museum doar pentru că nu știai de existența lui, nu? Cel mai bine e să știi că există, ce oferă, apoi să decizi dacă îi acorzi timp sau nu!
Ce evit? Tourist traps. Și abundă în toată lumea: de la obiective în jurul cărora stă doar mult marketing până la felul în care ajungi în locuri cunoscute (transporturi turistice la suprapreț, de exemplu), restaurante centrale care se dau tradiționale, dar au produse de calitate îndoielnică de ți se face rău, magazine de suvenire supraevaluate, dar și taximetriști cu tarife pentru turiști.
Înainte să plec, îmi fac asigurare medicală și îmi pun întotdeauna bani extra într-un cont de economii, dincolo de calcului vacanței, cât să stau fără griji. Învăț replici în limba locală: să salut și să mulțumesc. Caut cea mai bună variantă de a avea puțin internet pe telefon pentru orientare și situații de urgență. Îmi rezerv un „free walking tour” în orașe. Verific vremea la destinație pentru a avea hainele potrivite. Citesc regulile de conduită, în special pentru destinațiile din alte culturi, ca să nu mâhnesc, neintenționat, pe cineva.
Învățăturile cu care ai revenit din Brazilia
Am învățat că lucrurile nu sunt ceea ce par la un cu totul alt nivel: uneori sunt mult mai mari și emoționante, cum e Cascada Iguaçu, Cristo Redentor, nisipul fin care scârțâie sub tălpi exact ca zăpada din Ilha Grande sau experiența traseelor prin junglă; alteori nu sunt atât de strălucitoare și îmbietoare, precum Copacabana sau stăzile din centrele orașelor, noaptea. Am mai văzut că e mai simplu decât credeam să ne descurcăm din aproape în aproape. Am trăit și o lume foarte mică: ne-am întâlnit cu un cuplu italiano-brazilian cu care ne-am împrietenit, în februarie 2023, în Zanzibar. Am aflat că putem rezolva orice provocare și fără să-mi bubuie anxietatea în gât. Am învățat din nou să văd, dincolo de mizeria de pe străzi, orașe care abundă de cultură, istorie și arhitectură.
Ce am mai învățat trece și puțin dincolo de experiența de călătorie în sine și merge spre zona de consolidare a relației de cuplu. Ne-am descurcat împreună în orice situație fără să ne panicăm vreo clipă și am scos-o mereu la capăt elegant. Ne-am putut baza unul pe altul și am negociat mereu atât de natural în privința următorilor pași - fără contraziceri sau vreun ton mai deranjat. Ne-am consolidat încrederea și aprecierea unul față de celălalt.
Sincer, nu aș schimba nimic. Nici măcar cazarea aia din favelă - ce am mai fi povestit azi? Poate ne-am fi dorit mai puțină ploaie, dar ne-am adaptat și am avut libertatea - fără cazări rezervate și fără bilete de bus luate în avans - să jonglăm cu destinațiile. Mai facem!
