[Act & play] Denisa Nicolae: E important să vorbim despre subiecte incomode, fie că e vorba despre depresie, libertatea de exprimare sau masculinitatea toxică

Un actor bun, zice Denisa Nicolae, este un om sincer, cu sine și cu cei din jur, atât pe scenă, cât și în afara ei. Un actor bun iubește oamenii și lumea, este curios, empatic și le arată spectatorilor toată anatomia sufletului său. Dar înainte de a o pune la dispoziția lor, o descoperă și o acceptă.

Pe de altă parte, oamenii sunt diferiți, reacționează în multe feluri, și-atunci creatorii de teatru trebuie să le lase spectatorilor spațiu să se așeze emoțional față de un act teatral, așa cum au nevoie.

Denisa Nicolae vine de la Târgoviște, a luat primul contact cu actoria la grădiniță, când a jucat-o pe Albă ca Zăpada. A decis să devină actriță în clasa a VI-a. Atunci a intrat în trupa de actori amatori a surorii sale mai mari și nu s-a mai clintit din hotărârea sa. A fost membru și în trupa de teatru a Colegiului Ienăchită Văcărescu, apoi a dat admitere la UNATC. Astăzi este unul dintre membrii fondatori ai Vanner Collective și joacă în mai multe spectacole, majoritatea independente.

"Îmi place să descopăr în teatru texte care mă zdruncină într-un fel saul altul, indiferent de cât de incomode par", spune Denisa.

În continuare, povestim cu Denisa despre teatru, temele care o interesează în spectacolele sale și Vanner Collective.

Din biografie

Sunt din Târgoviște, vin dintr-o familie de economiști, mari artiști însă în suflet și-n simțire. Am terminat U.N.A.T.C-ul, licență și masterat. Întotdeauna amintesc un moment de la grădiniță ca prim contact cu actoria și cred în continuare că merită luat în seamă, mi-e și foarte clar de ce-ul. Pentru cei mai sceptici, menționez trupa de teatru a Colegiului în care am învățat, Ienăchită Văcărescu. Acolo a fost, să zicem, o întânire mai matură și mai conștientă.

Când și cum te-ai decis să faci actorie

Înainte de toate, trebuie să spun că vin dintr-un oraș în care teatrul, ca instituție, a apărut pe la începutul anilor 2000, după ce eu știam deja că asta vreau să fac. Nu sunt un copil crescut cu teatru și fascinat de el. Prima dată când am visat să mă fac actriță a fost când, într-o telenovela din copilărie, am văzut o actriță de origine română stabilită în Mexic. Asta așa, ca aperitiv.

Real, m-am hotărât prin clasa a VI-a și hotărarea rămasă de neclintit a fost legată de intrarea într-o trupă de amatori a surorii mele mai mari. Au început cu un spectacol care mi se părea fascinat, un text contemporan, care vorbea despre adolescență, iubiri, găști de cartier, pericolul consumului de droguri. Eram îndrăgostită de spectacolul ăla și de felul atât de simplu și recognoscibil de a spune o poveste care vorbește despre tine. E foarte important pentru mine momentul ăla, îl am foarte prezent în mine, îmi aduc aminte mirosuri și emoții și texturi și oameni. Și am știut sau am simțit atunci că apațin lumii ăsteia și că o să fac tot ce-mi stă în putință să spun și eu povești în felul ăsta.

Credit foto: Adi Bulboaca

Profesori, mentori, întâlniri cu însemnătate în formarea ta

Am avut, ca oricare dintre noi, întâlniri care m-au marcat sau transformat, modificat. Și au fost negreșit oameni în viața mea care m-au ajutat să cresc. Emoțional, cel mai bun profesor mi-a fost familia. Profesional, nu m-am agățat niciodată de un om. Cred că e și grea mantia asta de mentor și mai cred că trebuie să ai multă iubire și dăruire să dai din tine și să ajuți să crești alți oameni. Și poate, la un moment dat, să nu se mai alinieze cu ceea ce crezi tu, cu propriile valori și repere. O să menționez totuși doi oameni de teatru care mi-au făcut sufletul să vibreze, cu care am avut norocul să mă intersectez și să lucrez puțin în cadrul unor ateliere: Yuri Kordonsky și David Esrig.

Cea mai lungă călătorie de formare am avut-o și o am încă, alături de Liviu Romanescu (suntem împreună din facultate). Eu zic că mai e loc destul pe drumul ăsta de creștere și cel mai mult m-a ajutat să rămân flexibilă, deschisă, asumată.

De ce este nevoie pentru a fi un bun actor

Să fii sincer. Cu tine, cu ceilați. Pe scenă și în afara ei. Să fii empatic, curios, conștient, să iubești oamenii, lumea.

Un actor bun pentru mine e un om care lasă la vedere, deliberat, preț de câteva zeci de minute, toată anatomia sufletului său. Și înainte de a o pune la dispoziția lumii, o caută, o descoperă și o acceptă.

Credit foto: Adi Bulboaca

Primul personaj construit și jucat

A venit timpul să vorbesc despre momentul grădiniță. Consider că a fost primul personaj construit și jucat. Albă ca Zăpada. Rol de compoziție. Eu aveam părul blond închis, scurt, ochi căprui. Glumesc puțin, însă experiența a fost foarte elocventă pentru ce aveam să descopăr mai târziu despre actorie. Felul foarte matur de a nu ieși din convenție și de rezolva mici „accidente”, mă face să mă întorc mereu în poveștile mele despre începuturi la acest moment. De exemplu, și e amuzant acum, în momentul în care piticii mă găseau pe jos, otrăvită, mă ridicau în brațe și mă puneau pe pat. Vorbim despre niște copii de 6 ani. La serbare s-au dezechilibrat și mi-au dat drumul mai devreme și m-am lovit destul de tare cu capul de pat. Și nu am schițat nici cel mai mic sunet sau grimasă. Pentru că eram „moartă”, nu-i așa? Ăsta mi se pare un moment foarte mișto de asumare, dedicare și credință în ce ai de făcut.

Și în zona serioasă, profi, primul personaj construit pe bune (și asta pentru că era departe tare de mine), a fost în facultate - Bernarda Alba (Casa Bernardei Alba, spectacolul meu de licență).
Două Albe, iată.

Dintre regizorii cu care ai lucrat până acum

Leta Popescu, Tudor Lucanu, Nicolae Constantin Tănase, Iulia Grigoriu sunt regizorii cu care am construit nu numai spectacole, ci și relații foarte frumoase și de durată. Cu ei am pornit de pe la începuturile Vanner, de acum opt ani. De când cu Vanner, am încetat să fiu doar actriță. De multe ori sunt în situația de a mă disocia, de a fi și producător, sau inițiator de proiect. Am învățat cu fiecare proiect, cu fiecare întâlnire, că oamenii au nevoi diferite și e foarte important să le auzi nevoile și să încercați împreună să vorbiți aceeași limbă.

În film am avut recent două întâlniri extrem de importante și puternice și deopotrivă diferite. (Sebastian Mihăilescu – Mammalia și Radu Potcoavă – Good guys go to heaven, premieră martie 2024 și Frați, care e în post-producție)

Spectacole cele mai importante sunt și cele mai recente și cele care se joacă mulți ani de-acum. (Lungs, Cassanda, Komorebi, Tot ce-i minunat în lume, LemonsLemonsLemonsLemonsLemons)

Teatrul independent versus teatrul de stat

Nu cunosc decât perspectiva actorului independent. Pot să-mi imaginez că vorbim, în spațiul independent, despre un soi de libertate de a alege, însă vine la pachet cu nesiguranța financiară și o permanentă goană de a face, de a fi prezent. Dar pentru că am un spectacol într-un teatru de stat, pot să vorbesc nu ca angajat, ci ca actriță colaboratoare, despre dinamica de dinaintea spectacolului.

Teatrul de stat îți aduce liniștea că există oameni care se ocupă de pregătirea lui (decor, recuzită, costum) și tu te poți concentra doar la ce ai tu de făcut, ca actor. Și asta e reconfortant.

Vanner Collective la împlinirea a 10 ani

O să fac o mică, dar necesară rectificare. Într-adevăr, Vanner împlinește anul acesta 10 ani de când a luat fiintă în U.K. În România suntem din 2016. Activitatea din U.K este momentan în pauză, așa că ne referim la Vanner Ro, care face opt ani anul acesta. Indiferent câți ani sărbătorim, anul 2024 este anul în care, în sfârșit, ne reîntoarcem la una dintre misiunile inițiale, aceea de a crea punți între culturi. Plănuim crearea unui proiect cu parteneri internaționali. Suntem foarte deschiși, de asemenea, să dezvoltăm inițiativele altor creatori care vin către noi. Începem, ușor, ușor, să devenim un hub cultural, așa cum ne place să ne numim, hub în care creatorii sunt invitați să exploreze.

Temele pe care le explorați în spectacolele voastre

Am plecat întotdeauna, în proiectele Vanner Collective, de la ce ne interesează pe noi, ce ne „arde” ca artiști. Niciodată nu am plecat de la ce e la modă. Fiecare proiect aduce, cred, astfel, ceva din căutările noastre, nu numai ca artiști, ci și ca oameni. Eu citesc destul de mult, îmi place să descopăr în teatru texte care mă zdruncină într-un fel saul altul, indiferent de cât de incomode par. E important pentru noi, în egală măsură, să vorbim despre aceste subiecte, fie că e vorba despre depresie, sau libertatea de exprimare, sau moștenirile familiale pe care le primim, sau masculinitatea toxică, într-o manieră în care lucrurile nu devin militante sau incisive. Suntem atât de diferiți și reacționăm atât de diferit, încât e necesar să-i lăsăm spectatorului spațiu să se așeze emotional așa cum îi e confortabil.

Jucăm constant cinci dintre cele opt producții Vanner. ( KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci, Cassandra, LemonsLemonsLemonsLemonsLemons, Tot ce-i minunat în lume, Lungs)

Greutăți și prejudecăți în meseria ta

Nu știu să-ți spun. Sunt multe, probabil. Prefer să nu mă uit la ele ca la greutăți sau prejudecăți, pentru că pe mine fie mă blochează, fie îmi activează dragonul. Așa că pentru echilibrul meu mental și emoțional, prefer să nu mă împiedic prea tare de ele, le gestionez o dată ce îmi apar în cale. Dacă apar.

Ce ai învățat de când esti actrită

Cred că am devenit un om mai bun, în general. Cu mai multă iubire și pentru mine și pentru ceilalți. Cu multe nesiguranțe, din păcate. Cu prea multă empatie, câteodată. Cu un consum emoțional, uneori nociv sau inutil. Cu o voce a mea, cu asumare, cu sinceritate.

Important pentru tine, atunci când îți faci meseria

Cel mai important pentru mine este respectul. De departe. Să fie o atmosferă profi de lucru și aici mă refer la grija pentru timp, pentru spațiu, pentru toți oamenii din echipă, indiferent de funcție. Mai presus de toate, să simți că ești într-un loc sigur de încercări, un loc care face loc creației și ludicului.

Pregătirea pentru un rol nou

Depinde de rol. Mă documentez cât pot acasă. Citesc, ascult muzică, las lucrurile să mă inspire. Îmi place să mă las foarte flexibilă în repetiții, să propun.

Un personaj pe care îți dorești să-l faci în teatru

Ar fi câteva personaje. Mi-ar plăcea să fac un rol de compoziție, un contre-emploi serios. Măcar în film. În teatru mi-ar placea să mă arunc în teatrul antic. Am ceva bun de tot în cap. Coc ceva. Și am un personaj din Shakespeare care mă strigă demult: Margaret (Henric al VI și Richard al III-lea). E un must în viața asta, altfel cred că o să mă bântuie.

Credit foto: Sorin Florea

Criticile și părerile din social media

Nu-mi place cuvântul critică. Mă crispează puțin. Sunt foarte deschisă feedback-urilor, le primesc cu bucurie, unele mă pun pe gânduri, unele mă mai întristează. Nu caut reacțiile și nu, nu mă influențează în sensul în care să-mi pierd busola și să orbecăi după cum simt alții.

Peisajul teatral românesc actual

Pestriț și dezechilibrat, inaccesibil pe alocuri, pretențios, în unele privințe. Ar putea fi mai bine cu un sprijin politic venit înspre cultură și în special, în segmentul independent.

Viața de actor în România

Cred că e mai bună decât în alte părți, având în vedere că nu cunosc niciun actor care să facă și chelnerie. Raportat la cerere, există, din fericire, diverse moduri în care să te îndepărtezi cât mai puțin de actorie.

Experiența „Mammalia”. Colaborarea cu Sebastian Mihăilescu

Am avut o întânire în online cu Seb, datorită Domnicăi, ea e cea care m-a propus și pe urmă un casting live. Inițial am dat casting pentru soție, dar am ajuns să joc șefa și cea mai bună prietenă a lui Camil (Istvan Teglas). Procesul de lucru a fost foarte interesant și cred că mi-a forțat niște limite. Nu a fost confortabil. Am filmat pe peliculă, cu foarte puțină repetiție înainte. Fiecare regizor vine cu lumea lui, cu stilul lui și am încercat cu toții să-i facem loc să transpară. Mi-a adus mult tumult emotional proiectul, dar și multă bucurie și întâlniri fantastice.

Unde te vedem pe scenă și pe ecrane

În cele cinci producții Vanner care se joacă constant:

• KOMOREBI. Lumina care se filtreză printre copaci, la T.N.B.
• Cassandra, la Teatrul Apollo 111
• Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons, la unteatru
• Tot ce-i minunat în lume, la unteatru
• LUNGS, la Teatrul Act

Și în Risipire, la unteatru.

În martie intră în cinematografe Good boys go to heaven, al lui Radu Potcoavă. Am avut și eu un rol acolo. Abia aștept să-l văd.

Pregătesc ceva frumos tare cu Vanner, un spectacol care va avea premiera în toamnă, cu cinci tineri actori fabuloși, pentru care îmi voi pune, cu dragoste, pălăria de regizor.