[Book Talk] Mircea Anghel: Am nevoie de un mandat de restricție pentru toți oamenii de minim patru metri pătrați

Clara este personajul principal al romanului Echidistanță, scris de Mircea Anghel. O adolescentă care folosește escapismul jocurilor video pentru a-și ascunde problemele cauzate de părinți și bullying-ul de la școală. Povestea a fost inspirată dintr-un articol din New York Times, spune Mircea, despre revenge porn. Mircea Anghel scrie de obicei pe playlist-ul preferat și spune că ar avea nevoie de un mandat de restricție pentru toată lumea de 4 m pătrați, atunci când o face.

"Am tendința să fiu foarte detaliat și să-mi fac documente de zici că aplic pentru fonduri europene înainte să scriu cartea. Dar fac acest lucru ca să-mi fie ușor atunci când o scriu efectiv, să-mi fie atât de ușor încât să pot scrie ceva valoros oricât de obosit aș fi sau oricât de puțin timp aș avea la dispoziție", povestește Mircea.

Scrisul e hobby-ul lui cel mai costisitor, pentru că, vorba lui, din artă nu se poate trăi full time. Momentan lucrează la 2 proiecte în paralel, o serie fantasy și încă o ficțiune, de care probabil vom auzi în 2025.

Autorul despre autor

Cel mai important lucru de știut despre mine este că... nu este nimic important sau ce trebuie știut despre mine! Glumesc, desigur, dar de principiu merg pe principiul întâietății operei și a artei, nu a autorului și în această privință interesul meu este să obțin satisfacția procesului de creație. Restul este bonus. Uite că am spus un lucru important, până la urmă.

Revenind și la „mine”, pot spune că scriu din pură plăcere și că este cel mai costisitor hobby al meu (adică, da, mai am și altele, dar nu care-mi mănâncă timpul la fel de mult precum o face scrisul). Nu am niciun fel de pregătire profesională în acest domeniu, ba dimpotrivă lucrez într-un fintech și am ajuns să pot spune că am chiar „un picuț” de carieră. Doar nu credeați că se poate trăi din scris sau din artă, în general, nu?

Când nu scriu și nu lucrez sau nu rezolv alte nevoi fiziologice beau cafeaua făcută la V60, îmi place șprițul cu nașu’, mă uit la Formula 1, dar îmi și place să citesc. Ce citesc? Aproape orice, mai puțin cărțile lui Dan Alexe și ale lui Boia. Urmează să mă căsătoresc și am doi motani simpatici.

Momentele definitorii 

Probabil că dacă aș privi în urmă anii de formare și experiența căpătată până acum aș putea repera o serie de milestones, dar ar fi mult de povestit. Ce cred eu că a fost important – și este – e că sunt ambițios, încăpățânat, dar temperat. Știu când să mă încăpățânez și când să mă ambiționez și știu și când „să trag pe dreapta” (da, sunt și extrem de leneș în același timp).

De aceea îmi aleg luptele care contează în viață, nu vreau să am vreodată sentimentul că pierd timpul făcând ceva sau fiind alături de cineva, de aceea gândesc foarte mult tot ce mă cuprinde per ansamblu, dar și într-un viitor apropiat. Am ajuns să fiu chiar bun la asta, n-am mai avut vreun overthinking dintr-acela dureros de aproape patru ani. Lăsând gândurile la o parte, le accept doar pe cele acționabile și îmi las mereu o marjă de eroare pentru schimbare, având mereu sentimentul (de cele mai multe ori chiar paranoia) că lucrurile se vor termina, în cel mai bun caz, prost.

Cum a început relația ta cu scrisul?

Aș vrea să spun cu vizibilă aroganță că „scriu de când eram la mama-n burtă”, dar evident este o minciună mai mare și decât mine.

Am scris sporadic „de la o vârstă fragedă” și folosesc această sintagmă pentru că efectiv nu-mi aduc aminte când a fost primul meu moment în care am încercat să scriu ceva creativ, ori dacă a fost din proprie inițiativă sau pur și simplu era vreo sarcină pe care am avut-o la grădiniță sau la cămin.

Un moment de început propriu zis a fost în liceu când am scris proză scurtă și am și publicat-o în Avangarda Literară, o revistă a Cenaclului Literar Studențesc din Galați. Am și participat la o serie de concursuri naționale unde am luat locul 2 pentru Dumnezeu m-a dat în judecată. A fost o perioadă simpatică, în mare parte pentru că am cunoscut oameni similari, chiar unii cu mult mai multă experiență decât mine și cu care am purtat nenumărate discuții la un pahar de vorbă.

Ce înseamnă pentru tine scrisul acum

Pe de-o parte este un hobby, dar pe de altă parte este și „misiunea” mea dintr-o perspectivă existențială sau, mai bine zis, din perspectiva ikigai-ului.

Am încercat să scriu o carte cât mai calitativă și puternică prin Echidistanță, în ciuda faptului că a fost debutul meu literar sau în ciuda faptului că în România nu (prea) există piață de carte. A fost ambiția mea și dorința mea de a scoate ceva cu un mesaj puternic, chiar șocant, dar care să nu pară exagerat, ci cât se poate de posibil în lumea noastră de zi cu zi. În mare parte cred că mi-am atins scopul în această privință, dar nu este suficient. Atâta timp cât voi putea în viața personală să îmi las loc pentru scris (un lucru extraordinar de dificil, trebuie să subliniez), asta voi face. Momentan lucrez la două proiecte în paralel, cu totul diferite și chiar diferite și față de prima carte. Asta pentru că vreau să experimentez mai multe dimensiuni și mai multe posibilități. Sper eu că în 2025 vor vedea lumina zilei.

Ideea cărții

Multă lume a rămas surprinsă când le-am spus că inspirația mi-a venit din presă. Nu înțeleg exact ce așteptări au oamenii cu privire la creativitate, ori la mecanismul de „sosire și plecare” a ideilor, însă în realitate vine confruntându-te cu foarte multe informații și conectându-le într-un mod inedit, unic.

Astfel, la final de 2020 găsisem un articol scris de Nicholas Kristof în New York Times cu privire la revenge porn și cum compania din spatele celui mai mare site de pornografie nu avea niciun mecanism de sortare a conținutului și nici nu era prea receptiv la cererile de ștergere ale acestora. Prezentase cazul unei adolescente care a fost urcată pe site și a rămas acolo până a aflat întregul oraș despre ea și cu toate că a plecat din acel loc și a încercat să-și refacă viața, această stigmă a ajuns-o din urmă.

A fost o poveste oribilă (desigur, atât timp cât mai ai un pic de empatie la îndemână să înțelegi ce înseamnă suferința umană) pe care am combinat-o cu o familie disfuncțională tipic românească, la care am adăugat un context cât se poate de actual și de pandemic și... Voila, au ieșit fetițele Powerpuff... pardon, Echidistanță!

Încrengătura ce a dus la crearea plotului am săvârșit-o la început de 2021 adică la un an de când am aflat despre acest articol de la care a pornit totul. Exact trigger-ul de plot nu mai țin minte care a fost, inițial oricum scopul era să am personajele mai „umane” decât au fost în final în carte. Apoi în 2022 am avut un început mai tumultuos și am reușit să o scriu abia în vara anului respectiv.

Cât de greu s-a lăsat scrisă

Cărțile nu se lasă scrise atât de greu pe cât de greu se lasă planificarea efectuată. Am mai scris o carte înainte (pe care până la urmă n-am mai publicat-o) pentru care am avut o metodologie de structurare și de planificare. M-a ajutat acea experiență nu doar ca exercițiu, cât și ca să înțeleg mai bine cum să-mi fac viața mai ușoară. Astfel, pentru Echidistanță am adoptat un alt stil, ceva mai eficient, dar care a durat oricum destul de mult.

La ce mă refer? Mă refer, efectiv, la planificarea cărții până la cel mai mic detaliu, de la evoluția caracterelor până la momentele cheie, cursivitatea acțiunii, stilul ei de prezentare și așa mai departe. Am tendința să fiu foarte detaliat și să-mi fac documente de zici că aplic pentru fonduri europene înainte să scriu cartea. Dar fac acest lucru ca să-mi fie ușor atunci când o scriu efectiv, să-mi fie atât de ușor încât să pot scrie ceva valoros oricât de obosit aș fi sau oricât de puțin timp aș avea la dispoziție. Dacă planificarea a durat, în linii mari, din decembrie 2021 până prin mai 2022, scrisul efectiv a ținut vreo săptămână și un weekend din luna iunie și prima jumătate din luna august. Au fost investite și zile de concediu pentru a mă ocupa strict de scris, dar nu am niciun regret.

A existat un punct nevralgic?

Desigur, personajul principal a fost cel mai greu. Nu neapărat din cauza faptului că era personajul principal, ci pentru că era o adolescentă și trebuia să fiu foarte atent în modul în care s-o prezint. Ar fi putut fi, într-adevăr, un băiat și să zicem că mi-ar fi fost mai ușor, însă la câte nenorociri a fost supusă Clara și la cum funcționează empatia umană nu cred că ar fi avut același impact în rândul cititorilor dacă ar fi fost băiat.

Când și cum scrii

Nu scriu pe toaletă și nici nu scriu în somn, spre marea mea supărare. Am nevoie să fiu la mine la birou, încerc să mă obișnuiesc și cu laptopul prin alte părți, însă nu prea reușesc. Mai am nevoie de un mandat de restricție pentru toți oamenii de minim patru metri pătrați, dar din păcate de acesta fac rost mai greu, așa că apelez la căști și bag un playlist în funcție de ceea ce vreau să scriu. Spre exemplu când am scris Echidistanță mi-am făcut unul dedicat. Recent am început să-mi scriu notițele și gândurile „on the go” și să mă mai împrietenesc cu telefonul pentru asta. Pentru mine a fost o mare victorie, încât nu scriam decât de mână sau la tastatură (și neapărat o tastatură mecanică!)

Procesul publicării

Am lucrat foarte bine cu Datagroup și sunt foarte mulțumit, le dau 5/5 stele pe Booking! Lăsând gluma la o parte, spun fără nicio reținere că sunt o echipă foarte faină și că am făcut o alegere bună apelând la ajutorul lor.

Ce ai simțit când ai terminat cartea și a ieșit în lume

N-am simțit nimic, pentru mine tot simțul s-a consumat atunci când am scris-o, când am editat-o și reeditat-o. Nu o spun ca și cum a devenit o povară, căci nu e cazul, dar în momentul în care „s-a întâmplat” adică atunci când am primit confirmarea că va fi publicată, cât și în momentul în care am fost la lansare nu pot spune că am simțit ceva anume decât că voiam ca toate lucrurile să iasă cum trebuie. Mă preocup și îmi place mai mult atunci când definesc ceva, fie că este o carte, fie că este vreun alt proiect, apoi când lucrez la el. La final nu mai are același farmec cu toate că nu am să mint pe nimeni când spun că m-am bucurat de aprecieri și chiar de comentariile pertinente la adresa cărții.

La ce lucrezi acum

Spuneam mai devreme că lucrez la două proiecte în paralel, este vorba despre o serie fantasy pe care o aveam de foarte mulți ani în minte și de care pur și simplu nu pot să mă detașez până n-o pun pe foaie și încă un roman ficțiune, dar tot așa dramatic, dureros, nu la fel de tragic și mai puțin șocant. Acesta va fi mai degrabă trist și melancolic, dar mai ales va fi tolerabil pentru oricine e pudic sau cu opinii mult prea de stânga ca să poată să se delecteze cu Echidistanță.

Cărțile care ți-au marcat copilăria

Sunt suficient de bătrân ca să pot să aprob că am citit în copilărie, dar în același timp sunt suficient de tânăr încât să-ți enumăr și jocuri, filme și seriale care m-au marcat. În materie de cărți a fost James Clavell care mi-a dat „startul” la citit romane prin clasa a 8-a când am citit Changi (King Rat), apoi apogeul a venit când am citit Shogun într-a 10-a pe drumurile pe care le făcusem spre Timișoara și înapoi. Mi-a plăcut și Sven Hassell, a fost la modă chiar și pentru perioada cât am fost eu la școală, dar am rămas mai mult cu rafinamentul lui Einrich Maria Remarque sau cu Pădurea spânzuraților lui Rebreanu.

Desigur, nu pot uita de cărțile Harry Potter și frenezia din acei ani pentru orice ținea de franciză! În materie de jocuri am jucat (și rejucat) seria Gothic pe care o ador și astăzi. Am fost și sunt în continuare un mare iubitor al seriilor Age of Empires, cât și Civilization. În materiale de filme mi-au plăcut toate cele cu o nuanță istorică sau de fantasy: Troia, Stăpânul Inelelor și ce mai era pe atunci de prindeam la TV sau la cinema.