Medic One și Mullen semnează cea mai nouă campanie Meltus dezvoltată pentru Zentiva, în urma unui pitch de creație câștigat în 2023. Sub denumirea Meltus – Tușește toată casa, campania abordează combaterea tusei prin gama de produse Meltus potrivite pentru a calma tusea întregii familii.
Odată ce tusea își face simțită prezența la un membru al familiei, există riscul de transmitere rapidă a cauzei infecțioase prin tuse către toți locuitorii casei. Campania subliniază această realitate, pornind de la expresia românească „toată casa”, care denotă întreaga familie.
„Meltus este o gamă de produse potrivite pentru a calma tusea întregii familii sau pentru toată casa, așa cum mai obișnuim să spunem. Extractele naturale și formulele unice sunt gata să aducă liniște și să îndepărteze tusea în mod ușor pentru toată familia. Considerăm că fiecare familie merită cea mai bună îngrijire atunci când intervine tusea, iar prin noua campanie, dezvoltată în colaborare cu echipele Medic One și Mullen, invităm pe toată lumea să descopere siropurile Meltus, în variantele atât pentru adulți, cât și pentru copii, urmărind noile execuții creative într-un mix de canale relevante target-ului: TV, radio, online, OOH”, a spus Daniel Petre, Head of Marketing CHC, Zentiva România.
Inspirată de acele momente în care privind diverse obiecte le atribuim o față și inclusiv diverse expresii, execuția creativă a campaniei surprinde privitorii prin personificarea caselor, transformându-le în personaje vii, care resimt tusea asemenea întregii familii. Astfel, ideea centrală, „Tușește toată casa”, devine o realitate, ilustrând vivid faptul că infecțiile virale se răspândesc rapid și pot afecta fiecare persoană din cadrul locuinței.
„La Medic One, ne mândrim cu capacitatea noastră de a aduce un suflu proaspăt și diferit în fiecare proiect, iar <<Meltus – Tușește toată casa>> nu face excepție. Alături de colegii de la Mullen am reușit să aducem un plus de valoare prin abordarea creativă aleasă. Într-o lume inundată de campanii publicitare la produse destinate sănătății, ne place să conturăm un concept ce iese în evidență și prin relevanță, demonstrând că diferențierea în categorie nu înseamnă doar adăugarea unui plus de inedit și frumusețe, ci se bazează pe insight-uri atent prelucrate și translatate într-un mod creativ deosebit”, a spus Oana Cociașu, Managing Partner, Medic One.
„Meltus – Tușește toată casa este rezultatul unei abordări creative în care imaginația întâlnește realitatea. Având la bază ingrediente naturale și eficacitatea dovedită, Meltus te ajută să calmezi tusea întregii familii. Inspirându-ne din magia cotidianului și de momentele în care diverse obiecte par a avea propriile expresii, am transformat casele în personaje vii. Prin această execuție, am adus la viață expresia <<tușește toată casa>>, personificând casele într-un mod plin de expresivitate – atât în spotul TV cât și în celelalte canale de comunicare”, a spus Silviu Antohe, Executive Creative Director, Mullen.
Medic One, agenţie full service specializată în marketing şi comunicare medicală, și Mullen, agenția de brand care oferă soluții creative multi-channel bazate pe analiza datelor și insights relevante, prezintă noua campanie Meltus printr-un mix variat de livrabile, incluzând un spot TV, videoclipuri online, YouTube ads, OOH, bannere web și un spot radio.
Echipele implicate în proiect:
Zentiva: Daniel Petre (Head of Marketing CHC), Diana Petre (Trade Marketing & Product Manager CHC);
Medic One: Oana Cociașu (Managing Partner), Corina Sofariu (Account Director), Oana Catargiu (Account Manager);
MullenLowe România: Silviu Antohe (Executive Creative Director), Andrei Ropotă (Senior Copywriter), George Liloiu (Senior Art Director), Adrian Radu (AV Producer), Andra Panaitescu (Client Service Director), Maria Toma (Digital Project Manager).
Medic One a fost înfiinţată în 1999 de Dr. Oana Cociaşu, Veronica Savanciuc şi alți parteneri, fiind prima agenţie full service specializată în marketing şi comunicare medicală din România. Medic One asigură servicii de consultanță, strategie, creaţie şi implementare de campanii integrate de comunicare medicală în offline şi online, atât pentru piața locală, cât și cea internațională. Campaniile și proiectele agenției sunt multipremiate național și internațional, la festivaluri precum EMEA Sabre Awards, EFFIE, IAB Mixx Awards, ADC*Ro, PR Awards și Cristal Festival. Medic One este membră a grupului de comunicare Lowe Group din care mai fac parte Initiative, Mullen și Golin.
De 30 de ani în România, Mullen este o agenție integrată de marketing și comunicare, ce își propune să își păstreze mentalitatea de creativitate antreprenorială și spiritul dinamic. Agenția se poziționează ca challenger al modului de operare tradițional în procesul de creație și adoptă un model de lucru bazat pe integrare și perspectivă holistică asupra comunicării.
Produsul creativ semnat Mullen este gândit mai degrabă ca o soluție de business și nu doar de comunicare în parteneriatul cu clienții, prin gândire creativă, inovație media și un customer journey care diferențiază brandul clienților noștri în peisajul intens competițional.
Mullen România face parte din rețeaua internațională MullenLowe Global, una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în America, EMEA si APAC, unul dintre holdingurile Interpublic Group of Companies. În România, agenția face parte din Lowe Group, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață.
Zentiva este o platformă paneuropeană care dezvoltă, produce și furnizează medicamente de înaltă calitate, la prețuri accesibile, pentru mai mult de 100 de milioane de oameni din Europa. Grupul Zentiva are 4 unități de producție (cele 2 fabrici Zentiva și Labormed în România, o fabrică la Praga și una la Ankleswar), deținute integral, și o rețea extinsă de parteneriate cu furnizori de materie primă pentru a-și asigura securitatea aprovizionării.
Compania oferă soluții terapeutice în arii cheie precum cardiologie și circulație, diabet, oncologie, aparat respirator, sistem nervos central și continuă să își extindă portofoliul în domeniul consumer healthcare – prevenție și îngrijirea sănătății.
Grupul Zentiva este deținut de un fond de private equity și are o echipă formată din aproape 5.000 de talente, unite prin misiunea de a oferi medicamente de înaltă calitate și la prețuri accesibile oamenilor care depind de ele în fiecare zi.