Oare cati mai stiu acum, in vremurile non-stopului far' de oprire, cum se termina programul televiziunii romane publice? Bineinteles, cu Hora Unirii. Asocierea dintre aceasta amintire si noul spot Unirea - nume de cod "Unirea 4" - a venit foarte usor, din motive pe care o sa le explic in continuare.
Partea neplacuta a "serialelor" publicitare este ca intotdeauna se face comparatie intre episoade. E uman, cine incearca sa convinga auditoriul de contrariu isi iroseste energia in van. Si iata ca mai intervine o clasificare, pe langa impartirea uzuala in "bun" sau "rau": mai bun ca precedentul sau mai slab ca precedentul. Din acest punct de vedere, opinia mea coincide cu cea generala, spotul este mai slab decat 2 si 3, dar mai bun decat primul. Sa vedem ce-i lipseste. Dupa mine, e destul de simplu, ii lipseste ineditul. Recapituland ca la scoala, in 2 aveam un incepator straduindu-se sa mute basculanta primita cadou de pe linia de tramvai, o situatie neobisnuita, in mod evident. In trei il avem pe Dorel care da cu tarnacopul in cabluri si ajunge in spital, un alt lucru care nu ni se intampla chiar des. Ei, in cel de care vorbim acum, avem doua personaje care coboara intr-o gara si trenul pleaca inainte ca ei sa revina, prietenii fiind nevoiti sa traga semnalul de alarma. Comun, fara discutie, mai ales cand ai asa predecesoare. In plus, dialogurile spumoase dintre personaje, cele care, cel putin in spotul cu basculanta, s-au transformat din folclor in folclor, acum sunt reduse la doua replici mai consistente si cateva mormaituri.
