Oare cati mai stiu acum, in vremurile non-stopului far' de oprire, cum se termina programul televiziunii romane publice? Bineinteles, cu Hora Unirii. Asocierea dintre aceasta amintire si noul spot Unirea - nume de cod "Unirea 4" - a venit foarte usor, din motive pe care o sa le explic in continuare.
Partea neplacuta a "serialelor" publicitare este ca intotdeauna se face comparatie intre episoade. E uman, cine incearca sa convinga auditoriul de contrariu isi iroseste energia in van. Si iata ca mai intervine o clasificare, pe langa impartirea uzuala in "bun" sau "rau": mai bun ca precedentul sau mai slab ca precedentul. Din acest punct de vedere, opinia mea coincide cu cea generala, spotul este mai slab decat 2 si 3, dar mai bun decat primul. Sa vedem ce-i lipseste. Dupa mine, e destul de simplu, ii lipseste ineditul. Recapituland ca la scoala, in 2 aveam un incepator straduindu-se sa mute basculanta primita cadou de pe linia de tramvai, o situatie neobisnuita, in mod evident. In trei il avem pe Dorel care da cu tarnacopul in cabluri si ajunge in spital, un alt lucru care nu ni se intampla chiar des. Ei, in cel de care vorbim acum, avem doua personaje care coboara intr-o gara si trenul pleaca inainte ca ei sa revina, prietenii fiind nevoiti sa traga semnalul de alarma. Comun, fara discutie, mai ales cand ai asa predecesoare. In plus, dialogurile spumoase dintre personaje, cele care, cel putin in spotul cu basculanta, s-au transformat din folclor in folclor, acum sunt reduse la doua replici mai consistente si cateva mormaituri.
Cumva, acest ultim spot a inchis un cerc, revenind aproape de nivelul primului din serie. Am zis aproape, si numai referindu-ma la creativitate, pentru ca din punct de vedere al eficientei eu il consider net superior. Nu numai ca si-a pus targetul din nou in rolul principal, in defavoarea "personajelor", dar i-a si oferit un mediu nou de desfasurare, unul destul de important si neexploatat pana acum. Oare cati navetisti vor urca in tren, de-acum inainte, cu o sticla de Unirea? Mult mai multi, sunt sigur, asta si pentru ca ultima secventa a clipului e de-a dreptul diabolica. N-am mai mers cu trenul de ani de zile, insa acel suport de langa geam e foarte bine intiparit in memoria mea. Completat cu secventa in care mana prinde ferm sticla, o impinge putin, apoi puternic in fata, varandu-ti-o sub ochi - sau nas, cum vreti - alcatuie unul din cele mai percutante mesaje publicitare vazute in ultimul timp. Probabil intamplarea a jucat si ea un rol in realizarea acestei secvente, dar ... chiar conteaza? Trebuie sa recunosc, daca as fi in postura clientului, n-as putea fi decat multumit.
Ca sa inchid si eu cercul acestui articol, revin pe final la asocierea cu care l-am inceput. Nu pot sa scap de senzatia ca, gata, "serialul" Unirea s-a sfarsit, hora s-a cantat. Bineinteles, reclame vor mai fi, dar nu in acest format. Repet, e vorba doar de o senzatie pe care nu pot s-o sustin cu argumente irefutabile, numai viitorul o poate confirma sau infirma. Oricum, nu va putea continua decat cu un clip "cat altii in zece ani", caci, iata, desi Trenul s-a lansat de putin timp, mai mare valva provoaca o biata ciocolata ROManeasca.
