Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă. Prin acest demers, organizatorii celui mai mare festival de film de animație din estul Europei își propun să contribuie la dezvoltarea unor noi instrumente de educație alternativă pentru copiii neauzitori.
„Inițiativa face parte dintr-un proiect mai larg de promovare a incluziunii prin accesibilizarea produselor cinematografice pentru spectatori cât mai diverși, pornit din convingerea noastră că limitele sunt în modul în care prezentăm filmele, nu în capacitățile spectatorilor de a le savura, iar evenimentele culturale incluzive ar trebui să fie normalitatea, nu o excepție", declară Ligia Soare, coordonatoarea proiectului.
Cu ajutorul elevilor de la școlile speciale din București și cu consultarea permanentă a cadrelor didactice, 10 filme de animație pentru copiii de toate vârstele vor primi interpretare în limbaj mimico-gestual românesc și subtitrare accesibilizată pentru surzi. Filmele vor putea fi urmărite în orice instituție de învățământ din România, ca instrumente de învățare alternativă prin intermediul filmului. Componenta educațională a proiectului va deveni o extensie a programului Academia Minimest, prin care Animest oferă gratuit filme de animație pe teme educative și fișe de lucru pentru elevi și profesori din școlile din România.
Proiectul se înscrie în demersul Asociației Animest de a transforma sălile de cinema în spații primitoare pentru toți spectatorii, fără obstacole. Ediția-pilot a proiectului Ochi și urechi va însemna și dotarea din punct de vedere tehnic cu buclă de inducție (induction loop), care îmbunătățește calitatea sunetului pentru purtătorii de aparate de auz. Acest sistem va fi disponibil într-unul dintre spațiile de proiecție unde se va desfășura a 19-a ediție a Festivalului Animest, pentru a transforma experiența de festival într-una mai incluzivă și mai accesibilă.
Pentru a promova conceptul de cinema incluziv în comunitatea creativă autohtonă și pentru a încuraja producătorii, distribuitorii, organizatorii de evenimente de cinema și spațiile de proiecție să facă un pas către adoptarea unor formule accesibile de prezentare a filmelor în România, Asociația Animest le propune profesioniștilor sesiuni de formare și informare. Sunt vizați într-o primă fază traducătorii de film, invitați să participe, în luna martie, la un curs de specializare susținut de unul dintre cei mai apreciați cercetători și formatori internaționali din domeniul subtitrării accesibilizate, Dr. Josélia Neves, cadru didactic universitar. Participarea va fi gratuită, în limita locurilor disponibile. Formarea în traducere audiovizuală pentru spectatorii cu deficiențe de auz este prima de acest gen realizată public în România, iar participanții la curs vor lucra împreună la conceperea variantei 1.0 a ghidului de subtitrare în limba română accesibilizată pentru persoane surde. Evenimentul va fi urmat, tot în luna martie, de o zi de formare intensivă pentru organizatorii de festivaluri și evenimente de cinema, managerii culturali, distribuitorii de film, reprezentanții instituțiilor de cultură, care vor fi invitați să participe gratuit la training. Tot lor li se va adresa primul ghid de bune practici în organizarea de festivaluri de film accesibilizate pentru persoane surde, pe care Animest îl redactează cu consultarea și validarea beneficiarilor direcți ai proiectului.
Ochi și urechi este un proiect cofinanțat de Fundația Orange prin „Lumea prin culoare şi sunet", cel mai mare fond de finanțare dedicat persoanelor cu deficiențe senzoriale din România.