La ce trebuie să se aștepte marketerii de la anul 2024: statistici și trend-uri pe care să le cunoști

La ce trebuie să se aștepte marketerii de la anul 2024: statistici și trend-uri pe care să le cunoști

Indiferent că lucrezi într-o agenție de marketing sau client-side, ori poate ești antreprenor, trendurile în marketing sunt mereu un subiect de interes - asta pentru că se schimbă de la o săptămână la alta și pentru că știi că dacă rămâi în urmă, e tare greu să recuperezi (mai ales dacă ai o competiție acerbă). Inspirați de raportul de trenduri în Digital Marketing pentru anul 2024 lansat pentru al cincilea an consecutiv de agenția de marketing Marketiu, ne-am dorit să publicăm un rezumat al celor mai importante trenduri pe care marketerii să le ia atent în considerare anul acesta - iar statisticile și trendurile prezentate în continuare oferă insight-uri importante nu doar din Social Media și Influencer Marketing, ci și informații despre impactul Inteligenței Artificiale în marketing și în business - inovație ce atrage din ce în ce mai mult atenția și în 2024.

 

1. Statistici și Trenduri în Social Media

Din ce în ce mai mulți oameni urmăresc branduri în Social Media

Așa cum bine ne așteptam, influența platformelor de social media continuă să crească. În 2023, la nivel mondial, s-au petrecut 12 miliarde de ore pe rețelele de socializare, echivalentul a 1,35 milioane de ani, însemnând o medie de 2 ore și 24 de minute pe zi per utilizator. 43,5% din populația lumii a accesat cel puțin un site al unui brand în 2023, în timp ce 24,3% a folosit platformele social media pentru a urmări un video făcut de un brand și 22,9% a urmărit un brand pe social media. Având aceste date în față, prezența unui brand în online continuă să fie tot mai importantă.

Mai are rost să postăm pe Facebook?

Deși business-urile încep să își focuseze activitatea din social media către noile platforme apărute, precum TikTok sau Threads, acestea nu trebuie să uite nici de clasicele Facebook sau Instagram. În 2023, Facebook a înregistrat o creștere de 26 de milioane de utilizatori (0,9%), ceea ce înseamnă că la nivel mondial, 37,2% din populație încă folosește aplicația. Instagram rămâne și el printre favorite, chiar și pentru cei cu vârsta de peste 45 de ani, ajungând la 2 miliarde de utilizatori zilnici.

Un utilizator stă lunar pe TikTok echivalentul a 4 zile de muncă

În ceea ce privește TikTok, aplicația de conținut video continuă și ea să crească, ajungând la 770 de milioane de descărcări în anul 2023. Platforma se remarcă prin agoritmul său unic, unde factori precum comportamentul, preferințele și intenția consumatorului garantează un conținut personalizat pentru fiecare utilizator. Impactul personalizării este unul fără doar și poate pozitiv pentru aplicație: timpul mediu lunar petrecut pe TikTok este de 32 de ore și 31 de minute per utilizator!

În 2024, videoclipurile lungi devin o unealtă puternică pentru creatorii de conținut de pe TikTok. Platforma permite înregistrarea videoclipurilor de până la 10 minute, ceea ce îi va provoca pe content creators să mențină utilizatorii activi și interesați de-a lungul întregului filmuleț.

Devine TikTok noul Google?

Un alt mod prin care îți poți crește pagina de TikTok este prin a răspunde la diversele curiozități sau căutări ale consumatorilor. Platformele de social media au devenit deja motoare de căutare pentru majoritatea utilizatorilor Gen Z, care au uitat de faimosul Google atunci când nu știu unde să iasă în oraș sau ce să mai gătească, ce să viziteze într-o vacanță sau ce combinații de culori să aleagă pentru a-și actualiza garderoba. Acest tip de căutări a dezvoltat noi trenduri în rândul creatorilor de conținut, prin care pot genera un nou tip de conținut cu potențial viral și pot crea o relație mai strânsă cu fanii lor.

 

2. Impactul AI asupra strategiei de afaceri și de marketing

Inteligența artificială a schimbat complet abordarea antreprenorilor în ceea ce privește modul de lucru și strategia de business. AI-ul nu mai reprezintă doar o concepție a viitorului, ci o inovație tehnologică semnificativă în mediul de business. Automatizarea proceselor, eficientizarea creării de conținut scris, foto și video, precum și dezvoltarea unor procese complexe gestionate de AI, sunt doar câteva dintre sarcinile pe care oamenii le lasă în seama inteligenței artificiale.

În strategiile de marketing, integrarea inteligenței artificiale poate aduce beneficii considerabile pentru bugetele antreprenorilor. Potrivit statisticilor adunate de către Outsource Accelerator, AI-ul poate reduce prețul de client acquisition cu până la 50%, un procent satisfăcător pentru cei 70% dintre directorii executivi care sunt foarte interesați să utilizeze inteligența artificială pentru a îmbunătăți experiența clienților.

Personalizarea a devenit esențială în lumea marketingului digital, având în vedere faptul că brandurile sunt nevoite să atragă și să mențină o audiență activă și loială. Prin intermediul inteligenței artificiale, se utilizează tehnologii precum machine learning și deep learning, care filtrează informațiile și personalizează experiența consumatorilor. Prin intermediul informațiilor generate de AI, cum ar fi căutările pe internet, interacțiunile sau recenziile, brandurile pot face previziuni cu privire la preferințele și interesele clienților. Astfel, comportamentul și preferințele clienților sunt mai bine înțelese.

Odată cu evoluția inteligenței artificiale, oamenii și-au ridicat problema dispariției locului de muncă. În ceea ce privește anumite meserii, statisticile arată că până în 2030, VR și AR ar putea afecta până la 23 de milioane de locuri de muncă. Noile tehnologii nu vor impacta doar domeniul jocurilor, ci și dezvoltarea domeniului medical sau cel al educației, industrii ce ar putea profita din plin de ascensiunea fulminantă a realității virtuale.

 

3. Influencer Marketing - arta plasării de produse în mod natural

Influencer marketing a devenit o unealtă puternică ce valorifică influența persoanelor cu audiențe sociale dedicate, transformându-le în voci de încredere în cadrul domeniilor lor de specialitate. De la mega influenceri și celebrități, la micro și nano influenceri, aceștia își construiesc conexiuni autentice cu publicul lor, ceea ce îi face valoroși pentru brandurile care își propun să vizeze anumite audiențe.

Cifrele ne arată și ele realitatea crudă, aceea că oamenii au ajuns să aibă mult mai multă încredere în persoanele pe care le urmăresc, decât în brand-uri. 61% dintre utilizatorii de internet sunt predispuși să creadă recomandările unui prieten, membru al familiei sau influencer de pe platformele sociale, în timp ce doar 38% dintre aceștia sunt predispuși să creadă recomandările unui brand de pe platformele sociale.

Există diverse metode pentru promovarea conținutului. Brandurile integrează în mod natural produsele lor în conținutul influencerilor, creând o recomandare autentică și de încredere. Această sinergie între marketingul prin intermediul influencerilor și plasarea de produse duce la creșterea notorietății brandului, la interacțiune și, în cele din urmă, la vânzări sporite.

O altă audiență care a atras tot mai mult atenția în ultima vreme și pe care brandurile o iau din ce în ce mai mult în considerare este reprezentată de Gen Z. Într-o lume saturată de reclame, plasarea de produse devine o artă - o artă a influenței subtile care rezonează cu autenticitatea. 31% dintre utilizatorii de social media preferă să descopere produse noi prin intermediul influencerilor, iar în rândul generației Z, această cifră crește la 43%.

 

4. Ajutorul de care aveai nevoie în PPC

Deși inteligența artificială nu poate înlocui aprobarea strategiilor și a bugetelor, aceasta are rolul ei chiar și când vine vorba de publicitatea plătită. În 2024, publicitatea Pay-Per-Click (PPC) continuă să evolueze rapid, valorificând tehnologii inovatoare și strategii pentru a optimiza targetarea audienței, rezultatele și conversiile.

Adoptarea targetării audienței conduse de AI este acum necesară pentru marketerii care doresc să rămână relevanți și competitivi, deoarece uneltele ce folosesc AI sunt esențiale pentru crearea de experiențe publicitare personalizate care rezonează la nivel personal cu consumatorii.

Raportul de trenduri pus la dispoziție de specialiștii de la Marketiu arată câteva dintre cele mai importante statistici în ceea ce privește publicitatea de pe platformele de socializare:

  • Instagram: Audiența pentru paid Ads: 310 milioane, dintre care 32% din audiența totală este reprezentată de cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani
  • Facebook: Audiența pentru paid Ads: 2.249 miliarde (o creștere de 13,4% față de 2022). Atât femeile, cât și bărbații cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani sunt cei mai puțini predispuși să dea click pe o reclamă.
  • TikTok: A crescut exponențial reach-ul pentru reclamele plătite pe TikTok. Pentru cei cu vârsta de peste 18 ani, audiența pentru paid Ads ajunge la 1,218 miliarde de utilizatori.

Raportul de Trenduri în Marketing Online demonstrează cum tehnologia, rețelele de socializare și comunicarea vor continua și vor evolua tot mai mult comparativ cu anul 2023. Brandurile trebuie să țină cont de hiper personalizarea și automatizarea experiențelor utilizatorilor, de integrarea noilor tehnici pentru a putea rămâne în topul preferințelor consumatorilor și de adaptabilitatea de care trebuie să dea dovadă antreprenorii pentru a parcurge drumul succesului în acest domeniu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Marketiu

Din Londra in Romania, setam standardul in Servicii Digital Marketing. Originar fondati in Londra in 2016 - dar cu o experienta de peste 9 ani in piata digitala, suntem o agentie specializata in strategie,... vezi detalii »

Dosare editoriale

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related