Agenția de comunicare integrată și data intelligence Cheil | Centrade, hub-ul pentru Europa de sud-est al rețelei Cheil Worldwide, își întregește echipa de creație cu un nou Group Creative Director. Cu o experiență de aproape 10 ani, Mădălina Pop vine din Tribal Worldwide, unde a ocupat aceeași poziție.
Mădălina crede în campanii integrate în jurul unei inimi digitale. Ideile din sfera digitală, de social media și PR la care a pus umărul în diverse agenții din piață, atât multinaționale cât și independente, au câștigat trofee în festivaluri de prestigiu precum: Cannes Lions, Effie Global, ADC*E - Art Directors Club of Europe, Golden Drum, Internetics, Webstock, alături de alte competiții locale, regionale, dar și globale. Lista conturilor pe care a lucrat include branduri importante precum KFC, McDonalds, ROM, Samusocial sau Birra Moretti.
„Am admirat în Cheil | Centrade de-alungul anilor nu doar workul crafted aici de female creatives pe care le admir, precum Roxana Niță, dar mai ales cultura agenției care pune preț pe a avea un echilibru de gender în leadershipul creativ și nu numai. E un loc care angajează și promovează talente feminine la evenimentele din industrei, în jurii, în spațiul editorial. Mi-a plăcut dintotdeauna viziunea «Doing good with data» și faptul că este trăită prin campaniile care pleacă an de an din Calea Șerban Vodă, 133. Atât pentru ONG-uri cum sunt ANAIS sau CONAF sau pentru clienți cheie cum este Samsung și work-ul lor recent din sfera anti-bullying cum este campania Share Your Power, premiată la Luum Awards. Mă regăsesc în proiecte care întorc binele în societate, precum cele pe care le-am conturat alături de colegii mei pentru Samusocial și sper să am cât mai multe briefuri pe branduri care vor campanii memorabile de social good, alături de noii colegi din Cheil.”, explică Mădălina Pop, Group Creative Director Cheil | Centrade.
În 2023, Mădălina, a reprezentat România la competiția Young Lions de la Cannes, în urma unui concurs organizat de Academia Cannes Lions ce a reunit cele mai strălucite minți tinere din industrie.
De asemenea, Mădălina e obișnuită și cu jury duty, fiind invitată în competiții prestigioase precum New York Festivals și AdForum's PHNX festival.
„Mă bucur să mă alătur unei rețele tinere, care e foarte mult despre mediile și industriile emergente, fiind cea mai premiată rețea din lume pentru proiecte de gaming. Cred că viitorul este despre un rol crescut al brandurilor în entertainment în general și în gaming în special. Nu e de mirare că un proiect precum KFC Killer Discounts, din a cărei echipă am avut șansa să fiu, a avut performanțe de brand premiate cu primul Global Grand Effie pentru România. Sper să învăț cât mai multe lucruri în acest sens în Cheil, rețeaua care a semnat Grand Prix-uri din sfera gaming pentru Samsung cu proiecte precum «The Cost of Bullying» sau «Quest for Dyslexia», dar și recentul «The Battle Inside». Am acces la unul dintre cei mai tari Chief Creative Officers și la o echipă de top în Strategie și Brand Management. Deci, Let’s do this!.”, completează Mădălina Pop, Group Creative Director Cheil | Centrade.
„Mădălina este un true rockstar și este o onoare să o avem alături. Sperăm să continuăm să supunem la exerciții de dicție prezentatorii diverselor festivaluri și anul acesta, aducând agenția al cărei nume înseamnă în limba coreeană «First» pe scenă, cu multiple noi premiere prin #IdeasThatMove. Și în acest an ne-am propus să rescriem succesul anilor trecuți: primul Gold Drum pentru Samsung, primul IAB Europe Grand Prix, primul Euro Effie pentru Cheil. Iar pentru acest lucru avem nevoie să avem alături oameni cu poftă de a schimba lumea. Veți afla în curând și despre alte forțe noi și în alte departamente, așa că Watch this space!”, completează Mihai Gongu, Executive Creative Director Cheil | Centrade.
Agenția digitală full service Cheil | Centrade este una dintre cele mai mari companii de comunicare integrată din România și servește drept hub regional pentru rețeaua coreeană Cheil în sud-estul Europei, coordonând strategia de comunicare și creație pentru Samsung. Din portofoliul Cheil | Centrade mai fac parte ENGIE Romania, PROFI România, Hochland România, First Bank, Nivea, Ursus Breweries, NN România, Carrefour România, Alpin 57 Lux, Mondelez, Raiffeisen Bank, Point Pickup, Asociația ANAIS și United Way.
În 2018, Cheil | Centrade București a lansat divizia Digital Intelligence and Analytics (DIA), un centru unic de servicii de data intelligence care deservește mai multe piețe din Europa. Înființată în 2022, divizia de Digital Media completează mixul de servicii pe care agenția îl pune la dispoziția clienților săi, beneficiind și de avantajul propriului centru de servicii digitale și analiza datelor. Diviziile DIA şi Digital Media oferă clienților soluții digitale personalizate, folosind cele mai noi instrumente analitice din sfera digitalului.
În 2023, Cheil | Centrade a obținut primul trofeu de Aur pentru Samsung la Golden Drum și un trofeu de Argint la IAB Mixx Awards Europe, ambele pentru campania Samsung„ “#22EpicNights”, o nominalizare pentru campania de lansare a brandului Kozel în România, un trofeu Silver și două de Bronz la premiile Effie, un trofeu Gold, două Silver și un trofeu de Bronz la White Square Festival, șapte trofee la Webstock pentru campanii Samsung și ANAIS, dar și un trofeu de Bronz la Top ADC*RO 2023. La lista trofeelor se adaugă unul de Argint la Luum Awards pentru campania „Share Your Power”, un Gold și două premii Silver la Romanian PR Awards pentru campania CONAF, „Clasa M. Clasa mamelor minore”, respectiv campania Samsung, „Join the Night Land”, precum și un Silver la Internetics pentru campania ANAIS „Radioul Captiv”. În 2022, Cheil | Centrade a obținut primul său trofeu de Argint la Effie Europe Awards, dar și primul Grand Prix românesc la IAB Mixx Awards Europe cu campania „Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină” pentru Asociația ANAIS, Aurul, Argintul și două trofee de Bronz la Premiile Effie, Best Integrated Campaign la IAB Mixx Awards, un trofeu de Aur la Luum Awards, două trofee Crystal la MAD Awards, șapte medalii la Webstock, precum și șase premii la Video Gaming Awards, BizPR Awards și Romanian PR Award.