[România care ne place] Andreea Burlacu: Romania are nevoie de storytelling adevarat. Avem nevoie sa ne impletim basmele si traditiile cu niste cuvinte alese de fauritori de povesti

Este imposibil sa nu traversam si perioade in care suntem pe zero cu optimismul iar nivelul de frustrare se afla la cote alarmante, fiindca viata in Romania vine la pachet cu greutati si schimbari bruste pe toate planurile. Cand este coplesita de astfel de momente, Andreea Burlacu isi aminteste cat iubeste ceea ce face, cata libertate de miscare si creatie are si ce mult o ajuta internetul de mare viteza.

Andreea este antreprenor si om de comunicare. Desi nu stie daca toata viata va trai in Romania, deocamdata isi face cu placere meseria aici, unde poate invata tinerele generatii cum sa comunice si poate oferi suport profesional in multe sectoare dinspre care va veni si schimbarea in bine.

"Romania mea e destul de pestrita, cum cred ca e ea in realitate, nu doar in ochii mei. E frumoasa, dar ascunde si multa durere, trage sa se schimbe, dar pare ca mai are mult pana acolo. Cred ca ne trebuie noua, fiecaruia dintre noi, increderea ca putem schimba ce nu ne place".

Am povestit cu Andreea Burlacu despre locuri din Romania care-i plac si despre mandria de a fi roman.

De ce ai ales sa ramai, deocamdata, in Romania

E bine punctat, deocamdata. Nu pot zice ca e o decizie definitiva. Am ales sa raman din 2 mari motive: aici am familia si prietenii, iar asta este un segment important in viata mea si 2, dintotdeauna am fost o idealista, sper si lupt sa schimb lucruri. In acest sens am facut facultatea de Stiinte Politice, sperand sa intru direct in inima actiunii, sa pot schimba lucrurile de la cap. Din pacate am realizat dupa 2 ani de practica in Camera Deputatilor ca nu am stomac pentru asa ceva si am renuntat. Dar am continuat cu mult voluntariat si implicat in diferite actiuni civice, iesit in strada la proteste, platit taxe, ca tot omu’, mi-am facut datoria.

In plus, imi place libertatea de aici. Imi place ca poti crea business-uri, evenimente, orice iti trece prin cap, cand iti trece prin cap. Imi place ca ai libertate de miscare si in tara si in afara si ca poti misca lucruri - e drept, cu nervi de otel si multa incapatanare.

Prin alte tari, ce ai gasit diferit

Incep cu binele, imi place sa vad intai binele. In tarile indepartate, gen Cuba sau Indonezia (Bali) am gasit oameni absolut frumosi. In tarile astea doua cred ca am gasit cei mai sereni si plini de viata oameni. Desi sunt saraci, chiar foarte saraci, au un drive, o pofta de viata, un zambet mereu pe buze, bunavointa, calmitate, par zen tot timpul. Mi-as dori tare mult sa vad atitudinea asta si in Romania, sa mai renuntam la incrancenare, injuraturi si uitat urat.

In Europa am gasit o mai buna guvernare decat la noi, lucru destul de evident si de usor de observat si fara sa calatoresti: drumuri multe si bune, transport in comun pus la punct, grija si apreciere pentru patrimoniu, conservare a tot ce e vechi si frumos, sistem medical bun.

Mai putin bine decat in Romania am gasit in tarile sarace din Asia de exemplu, ca tot vorbeam de Bali, foarte mult gunoi si trafic infernal. In Cuba o durere foarte mare a oamenilor care vad ce inseamna capitalism, dar nu au acces la el, au 2-5 lucruri in magazine si cam atat, insa vad in magazinele de turisti tot ce si-ar putea dori si nu pot cumpara pentru ca acolo poti intra doar cu valuta, iar ei nu au acces la asta. Am vazut frica de exprimare la adresa guvernarii si frica de a te plange. Mi se pare absolut dureros si de neimaginat.

Ce ți se pare cel mai frumos la Romania acum

Coagularea societatii civile. Desi suntem inclinati sa vedem doar mizeria, sa nu uitam ca societatea civila a reusit sa construiasca un spital si se apuca de altul. Sa nu uitam ca societatea civila a reusit sa opreasca niste legi si sa doteze niste scoli si gradinite.

Ca nu e suficient, ca ne-am dori si ar fi normal sa faca si partea politica treaba asta, mai ales ei, e alta treaba. Dar sa apreciem ce putere au oamenii buni care se unesc si care actioneaza.

Romania mea e destul de pestrita, cum cred ca e ea in realitate, nu doar in ochii mei. E frumoasa, dar ascunde si multa durere, trage sa se schimbe, dar pare ca mai are mult pana acolo. Cred ca ne trebuie noua, fiecaruia dintre noi, increderea ca putem schimba ce nu ne place si dorinta de a contribui la binele comun. Stii vorba aia, „pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”? Cred foarte tare in ea.

Ce s-ar putea face ca sa fie mai bine

Ohohoooo, atat de multe. Totul ar putea merge mai bine. Si as incepe schimbarile cu lucrurile cele mai dureroase si de termen lung care ne afecteaza de generatii intregi si care par ca ne vor afecta si mai rau generatiile urmatoare: sistemul educational si sistemul medical. Se pot schimba lucruri daca fiecare dintre noi facem ceva.

Uite, spre exemplu sistemul educational, sa incepem cu schimbari minore, care nu costa bani sau care costa infim pe langa marele beneficii pe care le pot aduce.

Acum cativa ani am colaborat cu un ONG numit CEAE care a reusit sa schimbe programa scolara la fizica si intrase si pe zona de chimie. Totodata reusise la momentul acela (2014) sa formeze peste 50% din profesorii de fizica din tara sa predea dupa noi metode, mai exact metoda prin investigatie: copilul descopera pe parcursul orei formulele si mecanismele din fizica, e inclus in procesul de predare, nu invata ca papagalul. Daca s-ar putea extinde treaba asta la cat mai multe materii care au nevoie sa fie reevaluate, regandite programele si metodele de predare, cu siguranta am scapa de cifra aia urata de 42% analfabeti functionali.

Si desi pare si este complicat, financiar nu este atat de costisitor. Trebuie doar ca inspectoratul sa sustina, profesorii sa renunte la ego si sa vrea sa invete continuu si lucrurile se misca si oameni cu nervii tari ca cei de la CEAE.

La fel, daca nu le-am mai zice profesorilor „cadre didactice”? Suna atat de militaresc si superior, le da si lor un motiv in plus de ego gonflat si copiilor un motiv in plus de teama si perceptie a profesorilor ca pe ceva intangibil. La fel cum era discutia despre intrarea elevilor separata de cea a copiilor. Dar de ce? De ce sa punem bariere intre invatacel si invatat? De ce sa nu-i atragem si sa fie echipa cu cei mici?
Si exemplele pot fi nenumarate.

Si bineinteles, foarte important: iesiti la vot. Stiu, teoria alegerii rationale spune ca votul tau e prea mic intr-o mare de voturi si mai bine nu te sinchisesti. Dar vot cu vot se trece marea si asa au ajuns de multe ori la conducere toti neavenitii, pentru ca s-au bazat pe lipsa de incredere in valoarea unui vot a celor care chiar puteau sa faca diferenta.

Nu a mers cu unii, incercati cu altii. Nu sunteti multumiti de niciunii incercati sa vedeti care are totusi macar cu o idee, 1 proiect mai aproape de voi.

Convenția de a fi roman. Ce e pentru tine

Hmm…buna intrebare. Nu stiu. Eu nu ma simt atasata sau definita de faptul ca sunt romanca. Puteam la fel de bine sa fiu de oriunde din lumea asta. Pentru mine oamenii se impart in buni si rai, in destepti si mai putin destepti, in ignoranti si implicati, cumva global, indiferent de nationalitate.
Dar e drept ca avem trasaturi specifice zonei (Balcani) si istoriei comune care ne-a adus in punctul in care suntem azi.

Cred ca romanii zilelor noastre sunt colerici, destul de inconstanti, cam uituci si incapatanati sa repete aceleasi patternuri si aceleasi greseli. Avem cumva un ego urias care nu ne lasa sa invatam din greseli si practic sa evoluam.

Mai cred ca romanul are o intuitie si o inteligenta nativa care atunci cand e pusa in valoare rupe orice norma si orice bariera.

Si cred ca exista multi romani (antreprenori, sportivi, actori etc) care arata ca e important cum esti tu ca om si cum te implici sa evoluezi, sa ai succes, indiferent de nationalitate, de barierele tarii in care locuiesti/din care te tragi.

Simți vreo mandrie ca esti roman?

Absolut deloc. Pentru ca mandrie simt doar cand fac eu ceva care reuseste sau cineva pe care eu l-am invatat/ajutat/crescut reuseste. Pot fi mandra de mine, de familia mea, de copilul meu. De tara nu am cum pentru ca nu i-am dat eu mare lucru si nici ea mie. Faptul ca il consider pe Eliade unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii sau faptul ca Brancusi era roman nu e meritul meu in nici un fel. S-a intamplat sa ne nastem sub aceeasi cetatenie.

Ganduri de emigrare

Am avut, de multe ori. Desi sunt lucruri bune si aici, sunt suficiente cele care ma sacaie si destul de importante. De cand sunt si mama, prioritatile mele s-au schimbat si bineinteles ca acum sistemul medical si educational conteaza mai mult decat in urma cu 10 ani.

M-am gandit la Franta, Spania, Portugalia, Australia, Canada. Cu cea din urma am o mare problema vis a vis de clima, sunt un om friguros, nu stiu daca as rezista. Pe celelalte le-am ales si pentru clima, dar si pentru limba si pentru frumusetea locurilor, si pentru posibilitatile de dezvoltare. Insa nu am aprofundat foarte bine cautarile, nu stiu pentru fiecare cat de intensa e birocratia de care imi doresc sa scap, taxele etc.
Cu siguranta ar fi diferita abordarea oamenilor si respectul pe care il au ei pentru viata privata, echilibrul work-home, diversitate, incluziune si astea sunt importante pentru mine.

Cum simți tu plecarile celor din jur

Sunt tot mai multi cei care pleaca. Din fericire nu si din familia mea. Sau poate din pacate, ca asa as pleca cu ei. :)

Cauta stabilitate si respect. Toti cei pe care ii stiu eu care au plecat din tara s-au mutat pentru ca nu se simt respectati ca oameni si ca cetateni aici si pentru ca nu exista stabilitate, predictibilitate si nu te poti baza pe ceva, orice ar fi: legi, institutii etc. Totul e intr-o continua schimbare si toate generatiile ajung sa fie „generatii de sacrificiu”. Asa ca oamenii pleaca, mai ales pentru copiii lor.

Dorul de tara

Nu am fost plecata mai mult de 3 saptamani din tara, asa ca nu stiu sa-ti raspund. Din cate inteleg ti se face dor de obiceiurile pe care le aveai, de locuri, de oamenii dragi.

Ce iti place sa faci in Romania, in timpul liber

In Romania petrec vacantele scurte - weekenduri, weekenduri prelungite, iar vacantele mari - 2-3 sapt de concediu de obicei le petrec departe: Europa, Asia, Mexic si ce-o mai urma.

In Romania imi iubesc orasul natal, Braila. Si ma apuca tristetea si disperarea de fiecare data cand ajung si vad ca mai pica o cladire sau e tot mai imbatranit. Orasul ala e o Havana locala. Are cladiri interbelice absolut superbe, Dunarea care nu e deloc diferita de Budapesta - iar acum din fericire au si podul si se aseamana si mai mult, hrubele de sub oras ar putea fi atractie turistica pentru toata Europa sa vada cum turcii se retrageau cu carute si cai pe sub oras, in minunata citadela in care toate drumurile duc la Dunare. Tare mult sufar ca orasul ala nu si-a ales niciodata conducatori care sa-l merite.

Mai merg la mare, dar in zone remote, mai rar cate o drumetie, iubesc Clujul si Bucurestiul si imi propun sa vizitez Iasiul pe care l-am vazut doar o data in graba. Altfel am vazut tot Maramuresul, Oradea, centru tarii, Cheile Dunarii, Buzau, Dobrogea, cam tot.

Daca ai fi ghid pentru straini, ce i-ai indemna sa incerce in Romania

I-as trimite in Delta si in Ardeal. Apoi in Bucuresti. Delta noastra chiar e spectaculoasa, de la natura, animale, mancare, obiceiuri, tot. La fel si Maramuresul, dar acolo doar sezonier: Paste/Craciun.
In Transilvania, satele sasesti si secuiesti sunt minunate, oamenii sunt frumosi, casele ingrijite, te simti foarte rapid european, nu faci neaparat diferenta intre Romania si Italia/Franta/Malta sau mai stiu eu ce poteci vechi.

Ca experiente i-as trimite la festivalurile de la noi. Din pacate teatrul nu are si traduceri/subtitrari pentru ca si acolo stam foarte bine si cu siguranta i-am impresiona, insa nefiind vorbitori, e foarte greu sa intri in atmosfera.

Cum fortezi tu optimismul, cand apare blazarea

Uite cu exercitii ca acesta, in care mi-am impus sa raspund intrebarilor tale fara sa ma plang sau sa deprim oameni.

Cand ma complesesc greutatile care vin la pachet cu tara, mai ales partea politica si regulile mereu noi in materie de business, imi amintesc cat imi place ceea ce fac, cata libertate de miscare si creatie am, cat de mult pot creste, cat au crescut ai mei care au avut curajul ca in anii ’90 sa porneasca ceva al lor si se tin de treaba, cat de bine este sa am internet de mare viteza atat de necesar business-ului meu si exprimarii mele.
Si cred ca peste tot exista plusuri si minusuri, depinde cu care poti tu sa jonglezi. Imi place ca aici avem viata de noapte si program ffff lung al magazinelor si restaurantelor. As innebuni sa trebuiasca sa fiu mereu ultra organizata cat sa mananc pana in ora x - 2 sa zicem, caci apoi se inchid toate caci e siesta si pana la 7 treaba ta ce faci. Cum ziceam si mai sus, suntem balcanici, ne si place lipsa asta de reguli, vanzoleala, sa fim „descurcareti”.

Romania ca brand

Romania nu cred ca are un brand. Iar daca unii au mai auzit de ea este pentru ca romanii au plecat peste hotare sa munceasca si ei au facut de fapt PR (fie el negativ sau pozitiv) tarii.

Cred ca Romania are nevoie sa fie pusa in contexte. Romania are nevoie de storytelling adevarat, bun, de calitate. Grecia, de exemplu, si-a construit mult din turism pe povesti: piatra din care s-a nascut Afrodita, locul in care a picat Triton etc. In tarile din Asia mereu gasesti: locul in care s-a filmat x sau Y film cu leo DiCaprio sau mai stiu eu cine.

Cred ca avem nevoie sa ne impletim basmele si traditiile cu niste cuvinte alese de fauritori adevarati de povesti, care sa atraga in felul asta interesul strainilor.
Apoi bineinteles e important sa avem infrastructura, insa asta tine de mai mult decat puterea mea de comunicator, asa ca o las deoparte.

Si mai cred ca Romania se poate promova in lume prin oamenii ei cei mai cei. Prin acei sportivi, tineri, copii olimpici la matematica, informatica etc, prin toate valorile care ies din tara asta, nu neaparat datorita tarii. Ii poate sustine pe acestia, ii poate premia, le poate crea un cadru prin care sa-i prezinte intai intregii tari si apoi lumii.

Daca am face parada de oameni valorosi sau chiar un festival dedicat lor poate ca ne-ar ajuta mult in constructia noastra de brand. Poate am inspira mai mult.

Ce faci profesional in Romania si de ce merita sa lucrezi in acest domeniu

Eu sunt comunicator. Adica inlesnesc accesul la cunoasterea comunicarii si practic comunicarea pentru oameni, companii, branduri care au nevoie de asa ceva. Toti avem de fapt nevoie sa comunicam, insa nu mereu stim sa o facem, mai ales cand paradigmele, tehnologia, canalele se schimba cu o viteza nemaintalnita in istorie.

Iar ca sa le faci fata si sa ramai relevant e important sa: 1.intelegi cine esti, 2.intelegi cine e publicul tau si 3. sa pastrezi firul rosu al identitatii si brandului tau. Este o mare Fata Morgana a zileleor noastre dorinta de a fi peste tot si de a spune de toate. Asta e calea sigura spre a nu fi relevant.

Asadar, eu pot face de la partea de strategie de comunicare, la implementarea ei, evenimente, comunicare tintita pe anumite canale online (Fb, Insta, newsletter, blog) pana la relatia cu anumiti stakeholders, comunicare interna si intentionez chiar sa scot si niste cursuri.

Eu mi-am gasit vocatia in timp ce mergeam pe tot felul de alte drumuri. Am inteles intr-un final ca indiferent de domeniu, oamenii au nevoie sa comunice, brandurile la fel, iar in domeniul asta al meu voi putea sa trec de la masini la adidasi, la burgeri, la medici, la orice fara sa ma plictisesc.

Asa ca merita domeniul in sine oriunde l-ai desfasura. Apoi de ce aici? Pentru ca pot lucra de oriunde, ca pot fi independenta - de 8 ani am firma mea - lucru nu foarte facil cand vorbim despre Franta sau Anglia de exemplu unde nivelul de trai e foarte sus si veniturile trebuie sa fie in concordanta. Pentru ca pot schimba lucruri cu meseria mea: pot invata tinere generatii cum sa comunice, pot ajuta ONG-uri sa se dezvolte, pot ajuta multe sectoare care intr-un final pot aduce schimbare in Romania. Cred ca e important ca la final de zi sa simti ca ai facut ceva palpabil, ca o frantura din munca ta se vede sau se va vedea si va ramane si dupa tine.

Ghid personal de supravietuire in Romania

Hm...nu neaparat in Romania, ci in general, cred ca e ce cautam cu totii: o viata echilibrata si frumoasa. Nu cred ca exista retete pentru ca nu cred ca suntem la fel niciunii dintre noi.

Cred ca exista, insa, niste principii mari pe care le poti interpreta in functie de tine si care te pot ajuta si care sunt foarte asemanatoare cu cele din comunicare:

1. Cunoaste-te! Dedica-ti timp sa te intelegi, sa te descoperi, sa intelegi cine esti si ce vrei de la tine, de la viata, de la job, de la tara. Investeste timp si bani in cunoastere, fa terapie! De ce si bani? Pentru ca te responsabilizezi asa: cand intra si banii in joc nu-ti mai vine sa procrastinezi, sa pierzi vremea.

2. Let it be! Let you be. Desi mi-e urat de cuvantul asta atat de aiurea si prea des folosit in Romania, fii autentic. Lasa-te sa fii cum esti tu. Cu limite bineinteles, ca altfel ar iesi anarhie. Dar atata vreme cat libertatea ta nu incalca libertatea celuilalt, lasa-te sa fii.

3. Pune limite - tie si celor din jur. Invata sa stii pana unde ti se intinde plapuma ta, dar si pana unde e a celorlalti.

4. Construieste in comunitate. Mereu am crezut ca in Romania comunitatile ne vor salva. Fa ce poti in blocul tau, in satul tau, la gradinita copilului tau, la jobul tau si uite asa, comunitate cu comunitate putem schimba lumea intr-un loc in care chiar sa ne placa sa traim.