Nu întârzia, nu te plânge, învață. Nu aștepta să se se întâmple lucruri, caută, testează, încearcă. Nu e ușor să faci film în România, dar e important să te bucuri de drumul ales, crede Sorin Tănase. Sorin a absolvit Regie de Film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, este regizor, scenarist, producător & contributor culturaladuba.ro.
A scris și regizat scurtmetrajele Căldură mare (2012), Elisabeta, draga mea (2013), Închiriez mansardă. Rog seriozitate (2015), 40 de zile (2016) și Interviu (2019) și a lucrat la mai multe lungmetraje ca regizor secund, dintre care amintim Poarta albă, Cardinalul și Uneori ninge cu zãpadã, alteori cu întuneric.
În afară de set sau sala de cinema, Sorin mai e de găsit pe culturaladuba.ro, alături de o echipă care se încăpățânează să nu lase arta la nivel de amintire și educația din România la nivel declarativ. Cea din urmă încadrată în aceleași șabloane palide și obosite dintotdeauna, oricât ne place sau nu să recunoaștem.
Povestim cu el în rândurile următoare despre filme, publicul românesc, cinematografe părăsite și topuri subiective.
Pasiunea ta pentru cinematografie și regie
Iubirea pentru film cred că s-a născut în copilărie, atunci când am văzut, proiectat pe peretele dormitorului de pe strada Batiștei, diafilmul cu Capra cu Trei Iezi. Îmi aduc aminte că lupul era desenat într-un fel atât de înfricoșător, încât fotograma respectivă trezea cele mai vocale reacții în “public.” Nu mi-am dat seama atunci, dar asta s-a întâmplat. Lumina din aparatul diascop mi-a agățat urechea în drum spre perete și am rămas marcat.
Cât despre a doua parte a întrebării, regia de film m-a atras din momentul în care am aflat că există regizori, chiar dacă atunci nu știam ce fac. Asta e vocația, e greu de explicat.
Primele încercări
Primele proiecte au fost niște scurt metraje independente din care am învățat să nu mă grăbesc. Drept urmare, au trecut vreo 5 ani de la ultimul.
De ce e nevoie pentru acest domeniu
Nu pot să vorbesc singur despre calitățile mele de regizor. Sunt atent și indulgent, asta știu sigur. Alte calități trebuie să le spună colaboratorii mei. Sfat pentru cineastul la început de drum: nu renunța, indiferent de cât de greu e, câte obstacole întâmpini, câte nu-uri te lovesc în frunte, keep grinding. Și scrie mult, mereu, scenariu după scenariu. Și mergi la filmări, cât mai multe, caută proiecte cât mai tari, bucură-te de drumul ăsta. Nu întârzia, nu te plânge, arată seriozitate pe platou și învață de la toate departamentele. Nu aștepta să te caute un finanțator, nu o freca degeaba, fă pe dracu-n patru să faci filmul ăla. Sunt mai multe, știu, dar sunt importante toate.
Nu aș numi asta un domeniu, e o meserie. Plusul cel mai mare e că e imposibil să te plictisești, minusurile sunt prea multe ca să încep, plus că nu vreau să par prăpăstios.
Cum a evoluat cinematografia românească
Lent, de la începuturi până la revoluție. După, au fost valuri și valuri. E într-un loc bun acum, mi se pare, dar ar putea să fie mult mai bine. Apreciez creativitatea unor autori de film, inventivitatea lor. Îmi displace urmatul unei turme.
Dar publicul?
Publicul e imposibil de intuit, uneori. Dacă vorbim despre mase, nu s-a schimbat. Ce mi-e Nea Mărin Miliardar, ce mi-e Teambuilding? Tot hăhăieli superficiale, și acum să mă ierte cine se supără. La astea vine publicul de film românesc. Și foarte bine că o face. Filmele “serioase” românești nu atrag spectatorii, dimpotrivă. Noroc cu festivalurile, cu deschiderea asta a spectatorului vestic către filmul românesc de autor. E greu să ții un om 3 ore atent la oameni care vorbesc pe ecran despre subiecte serioase, atunci când lui îi vine să dea scroll pe tik tok din 5 în 5 secunde.
Recomandări din oferta recentă
Recent - ultimii trei ani, să zicem, cred că Libertate e un film bun, Castelul Crăiței e un film bun, Marocco/Mikado e un film bun, Miracol e bun, Imaculat mi-a plăcut. E atât de subiectivă chestia asta, e ca și cum m-ai pune să îți recomand muzică. Mie mi-au plăcut filmele astea.
O replică preferată
Nu am una singură, sunt multe replici care mi-au rămas întipărite. Monologul vulgar al lui Răzvan Vasilescu din Terminus Paradis e, dacă vrei, o replică preferată. N-aș vrea să o reproduc aici, dar știi la ce mă refer.
Cinematografe cu istorie
Sala Luceafărul funcționează ca sală de evenimente, în care poți să organizezi tu, sau oricine plătește, un eveniment. Inclusiv o proiecție de film. Deci nu e tocmai redeschis cinematograful. Sunt mai multe spectacole de teatru (de duzină) decât filme acolo. E o discuție amplă asta, care ține de subfinanțarea culturii românești, lipsa de infrastructură în ce privește sălile de cinema și, de ce să ne ferim de cuvinte, corupție.
Nu am vreun cinema la care vreau să revin, îmi place orice sală de cinematograf, aproape. Chiar și la cinematecă, unde nu am loc pentru genunchi, proiectează la calitate slabă, sala de cinema e un loc minunat și aș vrea să fie mai multe.
Pornirea de a vizita locuri de film
Am văzut hotelul în care a filmat Kubrick The Shining, dar de la distanță. Nu am asta, dar am o reacție de fiecare dată când trec pe lângă o locație de filmare a vreunui film la care am lucrat. Străzi, clădiri, cafenele. Îmi e imposibil să trec pe lângă strada Grădina cu Cai, de la Kogălniceanu, fără să îmi amintesc ce și cum am filmat acolo.
Filme superficiale & topul tău de 5 filme dătătoare de speranță
Nu cred că e necesar să vedem filme superficiale. Nu e necesar să vedem niciun film, cred eu. E necesar, în schimb, să înțelegem că e loc pe lumea asta și pentru Romina VTM, și pentru Malmkrog. Și mai cred că e necesar să nu ne supărăm nici pe fanii unuia, nici pe fanii altuia. Sunt filme, e ca și cum m-aș supăra că îți place ție Rodin, eu fiind fan Brâncuși.
Top 5 filme dătătoare de speranță - 5. Home Alone - Lost in New York, 4. La Vita e Bella, 3. Un long dimanche de Fiancaille, 2. Le scaphandre et le papillon, 1. Le Concert.
Top 5 regizori care te frapează cu fiecare film
Nu pot să fac un top, că nu cred că e vreun regizor cu filmografie perfectă. Yorgos Lanthimos se încadrează bine aici, la fel Denis Villeneuve. Thomas Vinterberg, dar nu cu tot ce a făcut. Ești doar atât de bun cât e cel mai recent film al tău, a spus cineva odată. Sunt foarte de acord cu asta.
Culturaladuba.ro și cititorii ei
Sunt mulțumit că există culturaladubă.ro și că există o platformă pe care pot să scriu. Citește lumea, mai mult când e vorba de câte un premiu, o mândrie națională, sau un scandal, un deces. Un articol despre Pink Floyd, mai subțire. Dar da, dacă cineva citește interviul ăsta și nu a auzit de culturaladubă.ro, mergi acum acolo.
Planuri, proiecte
Pot împărtăși că sunt într-un proces de match-making între câteva scenarii și câțiva producători. Numele meu nu o să fie pe vreun generic de film anul acesta.
Cele mai așteptate filme în 2024
Zic ce aștept eu, nu știu ce așteaptă fanii Kalos vs Barilo sau cum se cheamă filmul ăla:) Spaceman, regizat de Johan Renck, un regizor ceh. Sigur, e Dune 2, e Nosferatu al lui Eggers, Hit Man al lui Linklater, deși e din 2023, eu o să îl văd în 2024, Parthenope, al lui Sorrentino, Memory al lui Michel Franco, Mickey 17 al lui Bong Joon-ho, sunt multe. De la noi, nu prea mă atrage ceva, deși știu cam ce urmează să iasă anul ăsta.
