Paul Cioran se gândea la film încă din liceu. Dar viața l-a dus în alte direcții, a studiat jurnalismul, a lucrat în publicitate, și apoi, în 2011 s-a întors pe drumul pe care și-l dorea, când a câștigat premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de lung metraj. Atunci a început ucenicia în noul domeniu: asistent de producție, asistent de regie, în paralel cu planurile pentru propriile lui scenarii și filme.
Paul lucrează acum la "Alta, poate. Dar nu asta.”, lungmetrajul lui de debut. Scenariul a câștigat în 2020 Premiul Transilvania Pitch Stop CoCo la TIFF, iar în 2023 a câștigat finanțare de la CNC la a treia încercare. Proiectul e produs de Claudiu Mitcu, iar echipa e în căutare de finanțare, pentru a ajunge la bugetul necesar de producție. Lungmetrajul mai are nevoie de 500.000 de euro pentru a fi realizat.
"E un thriller de familie care te ține în suspans și vorbește despre înstrăinarea dintre părinți și copii. Povestea se petrece la Sibiu și vrem să filmăm totul în Sibiu. Ceea ce vine cu costuri substanțial mai mari", explică Paul.
Cum a fost drumul lui în regie până acum, în ce stadiu se află proiectul "Alta, poate. Dar nu asta.” și de ce e nevoie pentru a începe filmările, povestește Paul în rândurile următoare:
Job, film, muncă
În 2011 am plecat din agenția Propaganda, după 8 ani acolo, cu misiunea clară să lucrez în cinematografie ca să avansez cîteva proiecte personale de film începute ceva mai devreme.
Mă muncea acest subiect de multă vreme. De ani de zile studiam cărți de film, scenaristică, regie, montaj, interviuri cu regizori, autobiografii. Acopeream meticulos și plin de zel tot ce era important în cinema de la începuturi pînă în prezent și în toate limbile.
Însă n-aveam încrederea că pot într-adevăr să fac asta.
Cît încă lucram, am scris și regizat 2 scurtmetraje cu cîțiva prieteni. Apoi în vara lui 2011 am cîștigat Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de lung metraj din cadrul Concursului Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF.
Îmi închipuiam eu că voi sta mai mult acasă să scriu. Bineînțeles că realitatea a rîs de mine și de planurile mele și m-a pus la muncă. Întîi asistent de producție la filmul Toată Lumea Din Familia Noastră apoi am început să fac asistență de regie, ceea ce fac și astăzi ca “slujbă”.
Cum spunea John Lennon, “Life is what happens to you while you are busy making other plans.”
Apropos de planuri, mai am în lucru un proiect de serial produs de Diana Păroiu la care lucrez împreună cu Raul Gheba. Am fost selecționați cu el la Torino Series Lab în 2022, unul dintre cele mai prestigioase workshop-uri de dezvoltare din Europa. Acum lucrăm la definitivarea personajelor și a primului sezon ca să-l putem pitch-ui începînd cu primăvara acestui an la televiziuni și platforme de streaming.
Și am început să scriu un alt lungmetraj, “Nemurirea pentru începători”.
Primele încercări în regie
Prima încercare datează, de fapt, din liceu. În vara dintre clasele a 11-a și a 12-a am participat la un fel de atelier de cinema în Sibiu. Singurele lucruri pe care mi le aduc aminte sînt că am văzut atunci A Șaptea Pecete de Ingmar Bergman și că am filmat un exercițiu cu o cameră vhs, ceva cu o fată legată de un scaun.
Apoi, cum se zice, life happened și am reluat efectiv abia prin 2010 cînd am făcut două scurtmetraje din care îmi propusesem să învăț, să încerc și să greșesc. Și-am greșit practic la toate capitolele.
Pasul adevărat l-am făcut abia cîțiva ani mai tîrziu cînd am scris și regizat scurtmetrajul ALB. Era prima dată cînd făceam lucrurile “cum trebuie”, ba chiar cu dificultăți tehnice și logistice majore. L-am produs împreună cu Smaranda și Alex Sterian, independent de CNC, cu banii și prieteniile noastre. Am filmat iarna în zăpadă mare, pe culmea unui deal foarte înalt din zona Brașovului.
Rezistă foarte bine și a fost selecționat în competiție la festivaluri importante. Am primit tot felul de păreri despre el, de la tot felul de oameni, cunoscuți sau nu, profesioniști sau pur și simplu oameni care nu au nicio legătură cu domeniul, dar au deschiderea spre scurtmetraj. Că e o prostie, că e excepțional, de toate. Judecați singuri. Se poate viziona pe platforma Cinepub.
Cum e să faci film în România
Experiența mea despre cum e să faci film în România e foarte specifică și clară doar pe o singură direcție. Lucrez de foarte mulți ani ca 1st AD (1st Assistant Director sau, în terminologia românească, regizor secund) și văd “facerea de filme” cu ochelarii de cal proprii acestei poziții. Intru într-un proiect cînd s-a scris deja de mult scenariul, s-au adunat banii pentru producție, s-au făcut mulțimea de etape premergătoare și s-a intrat în linie dreaptă cu făcutul efectiv. Mindset-ul necesar unui 1st AD e cu totul diferit de cel al unui regizor. Pur și simplu apuci tigaia de alt mîner.
Și-atunci nu prea sînt în măsură să vorbesc despre cum e să faci film în România.
Dacă e să spun ceva, e despre lipsa de timp.
Pe de o parte, numărul de zile de filmare, care e o funcție de buget. Cîți bani ai, atîtea zile poți să filmezi. Mai ales filmele de debut, situație în care mă aflu și eu acum, găsesc îndeobște mai puțini bani decît ar avea nevoie, ceea ce se traduce într-o presiune foarte mare. După ce că n-ai prea multe șanse și, dacă greșești debutul, îți scad dramatic șansele să faci un al doilea lungmetraj, mai trebuie să te și grăbești.
Pe de altă parte, ce faci în acele X zile ține de cum te-ai pregătit înainte. Cît de bine s-a pregătit echipa, dar, mai ales, cît de bine știe regizorul ce film vrea să facă. Există stiluri și stiluri, mai precise sau mai improvizaționale, mai fixate în prealabil sau mai deschise la experimentat pe platou. Însă, dincolo de vorbe, există timpul care trece. Și atunci e bine să te gîndești foarte bine înainte care secvențe sînt necesare și care nu, ce cadre ai nevoie și la care poți renunța, ce sensuri cauți de la un actor și tot așa. E foarte important și accidentul, descoperirea unui nou adevăr pe platou, dar trebuie să-ți creezi bine contextul în care să-l cauți. În constrîngeri se vede creativitatea.
Cum evoluat cinematografia din România
Nu sînt în măsură să mă pronunț despre evoluția cinematografiei din România în general. Mă bucură foarte mult că merg tot mai mulți oameni la producții românești și e foarte bine că se fac, chiar dacă nu sînt tocmai ce vreau eu să văd. Aceste filme, la minim, țin echipe de filmare în muncă, învață spectatori să plătească bilete și să vadă filme la cinema și, poate, poate, deschid măcar o parte din publicul lor spre alte feluri de cinema. Să avem încredere în oameni că vor să vadă și altceva decît credem noi că vor să vadă.
Povestea "Alta, poate. Dar nu asta.”
Eu nasc greu. Așa mi-e metabolismul. Sămînța e de acum aproape 10 ani, însă forma actuală vine din 2019 cînd i-am povestit lui Claudiu Mitcu despre ce voiam să scriu, i-a plăcut și ne-am apucat de proiect.
L-am înscris la TIFF 2020 la o secțiune de dezvoltare. A fost selecționat și am și cîștigat acolo Premiul Transilvania Pitch Stop CoCo. Apoi în toamna lui 2020 am prezentat proiectul în cadrul pieței de co-producție Connecting Cottbus de pe lîngă Festivalul de Film Cottbus.
Și totul a rămas înțepenit acolo. Am avut întîlniri cu mai mulți producători străini, însă prima întrebare a tuturor era dacă am cîștigat finanțare la CNC. Răspunsul era atunci nu. Încă nu.
Între timp am rescris scenariul, am participat de mai multe ori la concursul CNC și în octombrie 2023 am și cîștigat. La a treia încercare.
Scrierea scenariului
Paradoxul amuzant e că am început să scriu primele schițe mult înainte de a deveni părinte și urmează să filmez acum cînd am 2 copii.
E o poveste despre o fetiță și tatăl ei înstrăinat care sînt readuși împreună de moartea violentă a unui vecin. Un thriller de familie îmi place mie să spun. Pentru că are tensiunea, amenințarea și atmosfera unui thriller, însă focusul este pe relația celor doi, nu pe prinderea criminalului.
Acesta e nucleul dur care nu s-a schimbat nicio clipă. Altfel, scenariul a trecut prin multe transformări, în principal pe linia simplificării și clarificării.
Despre părinți, copii și maturizare
Un thriller de familie care te ține în suspans și vorbește despre înstrăinarea dintre părinți și copii. Crima din centrul poveștii declanșează o transformare în ambii protagoniști și permite filmului să vorbească atît despre maturizarea copilului, cît și despre ceva trecut îndeobște cu vederea, dar la fel de adevărat și important. Vorbim mereu despre maturizarea copiiilor, dar niciodată despre maturizarea părinților.
Colaborarea cu Claudiu Mitcu
Mă cunosc cu Claudiu și am lucrat împreună pe alte lucruri cam de prin 2011. Întîi pe lucruri conexe publicității, apoi pe film. Am fost de-a lungul anilor 1st AD la mai multe proiecte produse și/sau regizate de el și-am început să vorbim despre ce vreau să fac dincolo de “slujbă”, despre ce vreau să fac de cînd am luat-o pe drumul ăsta.
Claudiu a avut încredere în mine și am început să participăm la concursuri CNC. Am “picat” de multe ori, cu un alt lungmetraj și cu două scurtmetraje. Am încercat, am greșit, am învățat.
Cu acest proiect am participat de 3 ori. După al 2-lea eșec, am fost foarte demoralizat. Lui îi plăcea foarte mult scenariul. I-am spus să-l dea altcuiva cu șanse mai mari să-l facă. Dar s-a încăpățînat să încercăm și pînă la urmă s-a întîmplat.
Stadiul în care se află filmul
Am cîștigat finanțare de 1.000.000 de lei prin Centrul Național al Cinematografiei (CNC) la finalul lui 2023.
Acum începem să căutăm restul necesar pe următoarele direcții:
- taxă de media direcționată spre proiect
- sponsorizări
- finanțări europene prin programe precum Credit Europe Media și Eurimages
- co-producători internaționali
- participări la piețe de film
De ce buget aveți nevoie
Avem nevoie de 2.500.000 de lei (500.000 de euro) pentru a putea face lucrurile într-un regim normal.
Povestea se petrece la Sibiu și vrem să filmăm totul în Sibiu. Ceea ce vine cu costuri substanțial mai mari. Să duci zeci de oameni (30-40 e minimul) într-un alt oraș timp de 5-6 săptămîni e un deranj semnificativ. Însă considerăm că ce poate aduce filmului orașul Sibiu, merită efortul suplimentar pentru că adîncesc povestea tematic și vizual.
Cu atît mai mult că nu s-a mai făcut cu adevărat niciun film la Sibiu de foarte multă vreme; doar ocazional reclame și accidental bucățele din filme străine sau românești. Iar Libertate, cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, deși povestește o întîmplare de la Revoluție din Sibiu, a fost filmat preponderent în alte locuri. Sperăm că și autoritățile locale se vor bucura de acest proiect și ne vor sprijini financiar și logistic.
