La finalul unui 2023 bogat în expoziții de pictură și multe nume mari prezente în galeriile din România, eu m-am bucurat să descopăr o tânără artistă și să îi văd expoziția personală, „Pulsatilla”. În spațiul ofertant al unei case vechi restaurate, în care se află acum Galeria Scemtovici & Benowitz, Daniela Vîrlan a invitat publicul într-o călătorie meditativă, prin intermediul lucrărilor sale în culori vii, încărcate de personaje fantastice și simboluri. Multe dintre ele par pictate fără vreo schiță, într-un flux creativ neîntrerupt, alert și transpun privitorul în lumi unde se poate întâmpla orice, chiar și miracole.
"Living-ul meu îmi este și atelier. Având copii mici, îmi revine mai ușor astfel; am la îndemână materialele și lucrez cum prind un prilej. Iar limitarea asta își pune amprenta și devine un factor pozitiv în lucrul meu. Deoarece mă obligă să fructific timpul, să nu am ezitări, să lucrez în forță cu un ritm interior alert".
Daniela Vîrlan este din București, a absolvit Facultatea de Arte Plastice și a expus pentru prima dată în urmă cu 10 ani. Ne-am așezat la o discuție despre pictură, despre stiluri și simboluri, despre ce înseamnă pentru ea succesul în artă.
Despre tine
M-am născut în București, unde lucrez și trăiesc în prezent. După terminarea liceului N. Tonitza, am intrat la Facultatea de Arte Plastice, departamentul de grafică, absolvind cursurile de licență și masterat în 2011. Pe perioada studenției am beneficiat de o bursă de studii Erasmus, la Accademia di Belle Arti din Roma, la secția de pictură. Sunt soție, mamă a trei copii, dedicată deopotrivă și demersului meu artistic pe care încerc să-l mențin viu, și mai ales constant.
Prima întâlnire cu arta
În mod curios, deși mi-am manifestat interesul pentru artă încă din perioada preșcolară, întâlnirea cu fenomenul artistic s-a manifestat într-un mediu care nu promitea acest lucru. Părinții mei nu sunt artiști, nu aveau preocupări în sfera artelor plastice, așa că predispoziția mea către pictură mai ales, ținea de un construct interior, poate o sensibilitate manifestată față de lumea înconjurătoare, un dat să-i zicem. Când mă apucam de desenat sau pictat, reperele mele erau coperțile cărților cu diferite reproduceri, ilustrații diverse, două peisaje în ulei, o icoană pictată pe care o aveam în casă. Însă susținerea din partea părinților mei a fost una continuă și solidă. La școală ieșeam în evidență drept un copil cu o înclinație către muzică și desen, cum i se spune, iar la recomandarea învățătoarei, m-au înscris la Școală de Muzică și Arte Plastice nr. 1, care pe atunci se numea "George Enescu". Unde, pe lângă pictură, modelaj și desen, studiam și un instrument. Era o atmosfera de lucru aparte, se auzeau în surdină solfegii de la etajele superioare, într-o casă veche care se zgâlțâia la fiecare trecere de tramvai prin proximitate. Profesorul de pictură de atunci, dl Costin Neamțu, a fost că un părinte blând, iar bunătatea lui mi-a dat curaj pe mai departe.
De atunci, cum a arătat până acum călătoria ta artistică
Cred că apogeul a survenit înainte și după nașterea primului copil. Paradoxal, am fost mult mai productivă și implicată în diverse activități artistice după ce am devenit mama, contrar preconcepțiilor privind condiția mamei artistă. Începând de anul trecut am primit o bursă din partea Fundației Juxta. Fundație care susține mamele artiste, prin oferirea unui sprijin financiar, organizarea de expoziții, achiziții lucrări etc. O inițiativă admirabilă, fără îndoială. Un alt moment marcant ca un substrat, din care mai ies la suprafață culori, amintiri, ciudățenii are legătură cu timpul petrecut în natură, în vacanțele de vara la bunici. Pe undeva într-o zona de deal în Moldova, unde locul de joacă era pădurea întreagă. Lumea aceea, pestriță, plină de obiceiuri și superstiții, a contribuit foarte mult la universul meu interior.
Mai târziu în perioada liceului am facut parte dintr-o trupa de arta actorului, la Palatul Copiilor la clasa profesorului Virgil Constantin. Împreună cu colegii mergeam să vedem piese de teatru, le discutam mai apoi și chiar apucam să lucrăm la diferite spectacole. Prin urmare eram angrenată într-un alt fel de mediu creativ care presupunea displina, și mijloace diferite de exprimare. Nu am continuat cu arta actorului. Însă am intrat la Facultatea de Arte Plastice unde am avut norocul să-i am profesori pe dl Nicolae Alexi și dl Eugen Gustea. Acestia m-au inspirat, mi-au dat direcții și referințe valoroase ce au contribuit la formarea mea ulterioară de artist matur.
Prima expoziție
Au trecut 10 ani de la prima expoziție personală, 'Amor Fati'. Direcția era destul de diferită față de ce lucrez astăzi. Atât ca metodologie cât și concept. La vremea respectivă foloseam acrilice, abordam ideea peisajelor romantice ușor prerafaelite. Mă interesa să redau o anumită atmosferă în lucrări cu o manieră de lucru mai elaborată tehnic. Nu aș zice naturalistă dar cu o intenție vizibil mult mai descriptivă. Încă sunt actuale, le-am avut recent în câteva expoziții de grup anul trecut iar unele dintre ele și-au găsit cumpărător, ceea ce e întotdeauna bine.
Pe atunci eram mai tânără și cu mai multe îndoieli. Acum, în ce mă privește, am o claritate și o incredere mult mai mari.
Ideea lucrărilor din ultima ta expoziție, „Pulsatilla”
Ideea lucrărilor incluse în expoziția Pulsatilla sau impulsul creator inițial își găsește ancora în ceea ce le-a precedat. Mai exact o serie de lucrări începută prin 2016. Cu seria respectivă m-am îndepărtat de a reda ceea ce știam, fiindcă găseam a fi facil si la îndemână să fac ceea ce știu deja, si riscam totodată să pierd astfel noul, experimentul, care survine în procesul creativ. Prin urmare m-am folosit mai puțin de repere vizuale de-a gata și am început să speculez formele spontane mai mult. Să pictez ceea ce nu știu, să intuiesc, să elaborez forma, iar mai apoi cu accente de tușe păstoase să dau sens și consistență lucrărilor. Gestul pictural, intenția autentică onestă ce conține o impresie, o emoție, mă preocupă. Asta am obținut într-o oarecare măsură în expoziția Pulsatilla, multe lucrări realizate anul trecut pun eboșa în centrul atenției, în sensul în care din primul strat/fundație pentru următoarele, se relevă acel ceva subtanțial care îmi indică și construiește formă din aproape în aproape.
Privind subiectele abordate, pot spune că am o recuzită de simboluri și motive care se repetă în bună parte cât și personaje fantastice pe care le descopăr pe parcurs. O să enumăr câteva; putti, păsări, elemente vegetale, madone, figuri/figurine, simbolul ochiului etc. surprinse de cele mai multe ori într-o mișcare ca într-un dans haotic dar ordonat deopotriva.
Pulsatilla, titlul, face o trimitere clară către un univers vegetal, floral, sugerat în lucrări, dar e totodată un remediu homeopat constituțional folosit de mine. L-am inclus ca pe un titlu-portret, o trimitere către un detaliu banal ce tine de viata mea de zi cu zi.
Unele lucrări par create într-un flux, fără nicio schiță. Cum arată procesul tău de creație?
Așa lucrez, ai surprins bine. Cel puțin pentru seria recentă, fără schițe în prealabil, cât de poate de liber, asumându-mi un eventual eșec, care eșec se recuperează deoarece în pictură revii mereu cu alte straturi, și nu poți greși. Spațiul meu de lucru ține de mediul domestic. Living-ul meu îmi este și atelier. Eu având copii mici, îmi revine mai ușor astfel; am la îndemână materialele și lucrez cum prind un prilej.
Iar limitarea asta își pune amprenta și devine un factor pozitiv în lucrul meu. Deoarece mă obligă să fructific timpul, să nu am ezitări, să lucrez în forță cu un ritm interior alert ce se vede și se transpune în compozițiile din lucrări. De obicei, dis de dimineața am un interval de 2 h, iar acela e momentul optim. La polul opus, sunt lucrări începute prin 2016 și finalizate abia anul trecut, două traiectorii ce par că se anulează reciproc.
Compoziția lucrărilor din „Pulsatilla”
Sunt compoziții dinamice, deschise, cu un centru de interes sau mai multe. Ulei pe pânză sau pe carton pânzat. Dimensiuni medii spre mari până la formate foarte mici, chiar de 10 cm. Îmi propun să sugerez o realitate, în îmbinarea figurativului cu perspectiva imaginarului prin gesturi, forme, proporții, cantități, contraste și tensiuni transpuse într-un limbaj vizual, conturând un univers personal.
Îndemnul la meditație prin picturile tale
Mă bucur dacă se întâmplă astfel. Eu nu-mi propun ca imaginile să aibă un anumit impact asupra privitorului. Nici măcar interpret nu pot fi. Îmi rămâne să fiu cât pot de autentică în lucrările mele, sper eu, subtanțiale.
Provocările expoziției
Cred că am avut foarte mari emoții și incertitudini până să văd expoziția instalată în spațiul galeriei Scemtovici&Benowits. Abia după ce am panotat, m-am liniștit și astfel seria a căpatat un sens și a format un corp comun cumva. Spațiul este destul de ofertant, în acea casă frumos restaurată din anii '20 dacă nu mă înșel, însă în aceeași măsură ridică diferite probleme privind panotarea. Am colaborat foarte bine cu artista și curatoare Raluca Ilaria Demetrescu, mai mult intuitiv, organic. Iar rezultatul a fost unul bun, din punctul meu de vedere.
Reacțiile celor care au văzut lucrările din „Pulsatilla”
Impresiile în urmă expoziției au fost copleșitoare, spre surprinderea mea. Cei din jurul meu au fost generoși în a-mi trasnmite feedback-ul lor. Mi-au scris persoane pe care nu le cunsoc ce mi-au mulțumit pentru experiență avută. Multe păreri favorabile din partea unor oameni de specialitate, profesori, prieteni, dar ce-i drept nu-i un public omogen, si cu siguranță nu toată lumea a rezonat întru totul, ceea ce e cât se poate de firesc. Intervalul dialog care se creează între imagine și privitor iese de sub influența mea odată ce lucrările sunt expuse.
Imaginile devin ca niste entități cu o autonomie proprie. Și de multe ori nu știu la ce să mă aștept, mai ales după un an, doi de lucru la expoziție, timp în care am stat eu cu mine într-un monolog fără vreun feedback din exterior. În contextul asta, cuvintele lui Vladimir Bulat, în săptămânalul Observator Cultural, au însemnat mult și au fost ca un sprijin pentru mine.
Rutine, obiceiuri și secrete pentru dezvoltarea creativității
Lucrul cu sine. Schimbarea viziunii asupra vieții. Adaptabilitatea. Investirea în propria persoană. Disciplina gândurilor. Mi-au venit cuvintele așa, a la prima. Pot părea generalități, dar țin de niște preocupări personale. Sigur că încerc să fiu ancorată în ce se întâmplă în momentul de față la nivel de artă, cum se mișcă lucrurile, să descopăr artiști…în cele din urmă e vorba de un interes constant privind fenomenul artistic. Poate nu lucrez în mod concret câteva zile, însă există și alt fel de lucru, al spațiului mental și emoțional, preocuparea în sine, care din punctul meu de vedere se cuantifică în aceeași măsură.
Temele care te preocupă în arta ta
Sunt câteva elemente prezente în practică mea care mă surprind, precum; muntele, cerul, apa. Fiindcă se relevă că un resort, mereu mă atrag iar apoi le integrez în pictură, și nu îmi este clar întotdeauna, de ce. Evocarea lor se manifestă că o meditație izvorâtă din necesitatea de a-mi mărturisi trăirile sufletești intime.
Etape prin care ai trecut, de la prima expoziție până la „Pulsatilla”
Am trecut prin multe salturi, praguri. Începând cu lucrarea de diplomă, o serie cu picturi photorealiste după volume anatomice. Urmată de disertația cu picturi monocrome, având că tema memoria colectivă, pogromul, identitățile colective, deci cumva în contrast față de direcția 'diafană', de basm din prezent, cu personaje, plante, și forme care plutesc.
Inspirația
Cum mă raportez la viață, mă inspiră. Schimbările interioare, acel surplus de energie care se materializează sub o formă creativă. Motivația, o traduc că pe o necesitate. Este o terapie lucrul în sine și mă bucură.
Artiști plastici care îți plac
Îmi plac Juan Miro, Edouard Vuillard, Wassily Kandinsky, artă naivă și un lung șir de artiști contemporani mai puțin cunoscuți, mulți dintre ei, tineri. Prerenasterea de asemenea, mă inspiră. Preiau citate, unele mai recognoscibile altele mai puțin. Este un cumul de experiențe, un bagaj vizual, adunat de-a lungul timpului de care nu sunt conștientă și cred că influență se manifestă imperceptibil și involuntar.
Rolul artei în societatea actuală
Arta îmi pare o radiografie a societății actuale. Vorbește de direcțiile și scopurile oamenilor la nivel colectiv și individual. Educă, tulbură, înalță, pune întrebări, inspiră și poate chiar transformă privitorul. Cred că ne influențează pe noi toți la un nivel ce nu ține de percepția cognitivă. În sistemele sociale opresive, cultura, arta au fost o garanție a unei libertăți interiorare și viitoare.
Cum arată succesul pentru tine
Succesul este definit de factori ce țin de valori, cultură, factori sociali.
Pentru mine, succesul este o stare, o libertate care nu depinde de factori exteriori, o lipsă de atașament chiar, așa spune. Bineînțeles că voi fi întrebată, dar aspirația ta în artă nu se măsoară în recunoaștere, sau mai știu ce succes financiar, cum de altfel e cel mai adesea asociată ideea de succes. Nu văd succesul ca pe o finalitate; să atingi un obiectiv și atât. Îmi place să cred că viitorul meu dispune de mai multe scenarii sau posibilități și nu urmează un traseu rigid, unidirecțional. Asta îmi conferă o oarece independență interioară fără a mă atașa de un rezultat. Succesul îmi pare ca o stare de bine indiferent de vremea de afară, o bucurie interioară pe care resusesc să o proiectez în lucrurile mărunte de zi cu zi. Capacitatea de a ști să pierzi, puterea de acceptare, de a percepe partea plină în orice împrejurare.
Planuri pentru 2024
După expoziția personală, îmi voi lua un timp de respiro, că o decantare necesară după o succesiune de momente agitate. Voi ieși din concediul de creștere copil, prin urmare mă astept la niște schimbări importante. Le întâmpin cu zâmbetul pe buze de pe acum.
