Sport, schimbare, dialog. Sunt sursele principale de inspirație și transformare pentru Cătălin Rusu, CCO & CEO Rusu+Borțun. 2023 a fost un an cu multe schimbări pentru Cătălin, și toate au constribuit la un restart bun de perspectivă: un an în care greșelile te fac să reușești mai mult și reușitele te fac să greșești mai puțin.
"Cred că datoria unui antreprenor, mai ales a unuia creativ, e să propună un lifestyle, un mix între profesional și personal care să exprime libertate și personalitate. Mai cred că nu poți fi creativ doar în legătură cu proiectele clienților, ci trebuie să te întorci în ograda ta și să găsești un model de business care să aibă ceva particular", spune Cătălin.
Cum e la 16 ani de antreprenoriat creativ, cum îl ajută sportul în căutarea creativității, care au fost descoperirile și lecțiile lui 2023 și cu ce rezoluții a început 2024, povestește Cătălin în rândurile următoare:
Cuvântul anului 2023
Schimbare. 2023 a fost despre multe schimbari si de fiecare data cand am avut ocazia schimbarii m-am gandit la o vorba de-ale lui lui Winston Churchill care zicea ca n-are nimic impotriva schimbarii daca este in directia cea buna. M-am ocupat de acest detaliu si s-a vazut in bine pe final de an si sigur se va vedea anul asta.
Cum a fost 2023 pentru tine
A fost un an cu de toate, cu surprize placute si mai putin placute, dar parca toate au contribuit la actiune, am reusit sa-mi pun la lucru viziunea pe care o am de aproape 16 de cand am co-fondat Rusu+Bortun.
Cred ca datoria unui antreprenor, mai ales a unuia creativ, e sa propuna un lifestyle, un mix intre profesional si personal care sa exprime libertate si personalitate. Mai cred ca nu poti fi creativ doar in legatura cu proiectele clientilor, ci trebuie sa te intorci in ograda si sa gasesti un model de business care sa aiba ceva particular. Conceptul de business e musai sa fie creativ si apoi executia pe masura. Altfel, te mananca piata. E plina de modele clasice pe care cei mari au invatat global sa le execute bine.
Proiecte, descoperiri, învățături
Am invatat multe din baschet, sportul de performanta pe care-l practic. Fara efort constant si spirit de echipa n-ai cum sa te exprimi at your best. Din cand in cand e util sa redevii junior in ceva, sa spargi bula propriei experiente si sa te arunci in necunoscut. Am invatat ca a da si a primi incredere e esential pentru crestere. Tehnologia mi-a castigat timp si-am reusit sa fiu in cateva proiecte.
Pentru Rusu+Borțun a fost cel mai bun an din punct de vedere creativ din 2008 incoace. Am luat 9 premii la ADC Romania Awards Gala: argint the strategic planner of the year, trei bronzuri pentru Creative Director-ul anului, Copywriter-ul anului si Art Director-ul anului. Suntem a patra cea mai creativa agentie din Romania in 2022 conform ADC, festivalul local de creativitate.
Si 2023 arata bine, TV-ul si KV-ul din campania noastra pentru Bixtonim de la Biofarm au iesit cele mai creative lucrari in octombrie si noiembrie.
Si mai avem un bronz pentru Electrica Furnizare. E relevant pentru noi ca munca noastra e validata de cei mai importanti 15-20 de directori de creatie din piata. Ne-am simtit influenceri cand am vazut cum a fost primita campania noastra pentru #iubimlafel de la MozaiQ. Felicitari pentru initiativa si colaborare intre multe agentii. Deci, se poate!
Am facut campanii integrate care-au placut si-au vandut. “Boiler, tati!” Electrica, “Nasul infundat, ca mami!” pentru Bixtonim, “Raducioiule, tu vezi cu vizita medicala” de la Superbet Club, “Fa-ti magia si relaxeaza-te!” de la MagicJackpot feat. Adrian Mutu sau “O pizza urata pentru oameni savurosi” pentru Apollo111 Pizza. Am lucrat comms si digital pentru Eazy Asigurări, Alexander Hughes, Stretto Plug-in de la Alka Group sau Trutzi.
Alaturi de Blindspot si Revista Biz am lansat #365daysofRomania si promovam global, In Times Square, valorile romanesti cu ajutorul brandurilor din Romania.
Lansam Brand Growers ca agentie de strategie, retorica si design de brand cu Alina Tudose si Razvan Chifu (ex-Mccann). Lucram impreuna de 20 de ani si cu business plan din 2017. Am lansat si relansat mai multe Magmatik, ZYX Group si ZYX Books, Eazy Asigurari, Investimental, Centrul de resurse in fotografie, #365daysofRomania, Insurtech Talks. Am demarat procese identitare pentru Hotnews.ro si Romstal.
La Apollo111 Teatrul si Apollo111 Barul & Terasa, am lansat Apollo111 Pizza - Detroit Style.
Am jurizat lunar alaturi de colegii mei din ADC Romania cele mai creative lucrari locale. Apoi la Webstock, Social Impact Award, Scoala ADC si la Young Creatives & Student Art Directors Club of Europe.
Am fost speaker la Antreprenorii Viitorului, Brandfluence Camp, Bizness League, BRAND*RO.
Ca board member ADCE - Art Directors Club of Europe am facut parte din proiectul de fuziune dintre ADCE si The One Club for Creativity cu miza globala.
Am continuat sa fac consultanta pentru antreprenori si executivi. Sa construiesc ecosisteme de brand si marketing alaturi de atreprenori si boarduri, si ecosisteme creative pentru brandurile pe care lucram.
M-am domolit putin cu start-ups, am investit doar in Vatis Tech si in real-estate. In rest, low risk. M-am bucurat ca start-ups unde am investit (Blindspot Tokinomo iFactor) sunt in crestere si pregatesc next level.
Ce te-a ajutat cel mai mult să ai rezultate
Sportul. De patru ani de cand fac baschet de performanta mi s-a transformat focusul si organizarea. Am avut cei mai buni ani, atat din punct de vedere rezultate de business, cat si creativ. Fac mult mai multe, in timp mai scurt, cu mai putin stres si totul a devenit mai clar, mai simplu. Sportul iti cere efort constant si te obisnuieste cu incrementalul. Nu se poate nimic peste noapte. Iti trebuie pasiune si plan, capul jos si munca, inveti sa primesti feedback si sa ai rabdare.
Obiceiuri vechi, rutine noi
M-a invatat Giovanni Perini de la Romstal sa facem walking talks, ture de Herestrau, de vorba. Imi amintesc cumva de istorie, de Versailles si Trianon. Stiau oamenii aia ce stiau de negociau la plimbare. Asa ca, de prin vara, imi organizez walking talks & running talks cu prieteneni si parteneri de business.
La ce ai renunțat. Ce ai câștigat
Am renuntat, aproape in totalitate, la nostalgii in afaceri, incerc sa aduc relatiile in prezent, daca inca au sens in viitor, bine, daca nu raman amintiri frumoase care ne-au adus aici, dar cum zice si rubrica asta, e nevoie de punct si de la capat.
Cea mai frumoasă știre
Intre atatea nenorociri, razboaie si hate, ma bucur de fiecare stire pozitiva. Oricat de mica. Uite, imi plac de mor pozele facute de Hajdu Tamas si m-am bucurat tare cand si-a gasit teckelul.
Cărți & filme pe care le dai mai departe
Ultimul Ceylan, Despre Ierburi Uscate, imi e foarte aproape. Relatia dintre imbatranire si speranta. Dintre arid si fertilul ca exceptie. Jocul perspectivelor si rabdarea extraordinara cu care construieste regizorul. Mintea mea e destul de setata, de la publicitate, pe 30-60 de secunde, uneori adorm la lungmetraje destul de scurte, dar povestitul lui Ceylan te tine acolo aproape trei ore jumate.
Si ultimul Ken Loach mi-a placut mult si cred ca societatea noastra ar trebui sa-l vada si sa-l comenteze. Exista un om bun in fiecare dintre noi, un om care atunci cand nu mai stie sa-si faca bine lui se intoarce spre ceilalti, spre cei care au nevoie de ajutorul lui, de prezenta lui. Si asa, incet-incet, speranta incepe sa creasca, sa cuprinda familii, cartinere si comunitati mai mari. Sa ne amintim ca atunci cand ne simtim neajutorati si fara tel, cineva are nevoie de noi. Povestea lui TJ si a emigrantilor sirieni dintr-un sat britanic e fresca pentru multe locuri lume. Luati un pint de Guinness si vedeti The Old Oak.
What I talk about when I talk about running mi l-a readus pe Murakami, unul dintre scriitorii preferatii de la 20. Disciplina mentala merita antrenata in tot ce faci, increderea creste si prin rabdare, nu doar prin expunere si curaj. Au mai fost Kundera sau Javier Cercas.
Cele mai importante lecții pe care le-ai luat cu tine in 2024
Multe lectii anul trecut. Mai ales pe final cand parca se asaza altfel. Ca board member ADC Europe, am avut sansa sa fiu la Executive Creative Summit-ul organizat alaturi de The One Show for Creativity. Perspectiva americana e foarte percutanta pentru noi europenii, alta dinamica, alta ruta aleasa, chiar daca destinatia e cam aceeasi. A fost un eveniment cu portile si device-urile inchise, no bullshit, in care am putut discuta cu vedete globale ale industriei creative. E cam ca si cum Octavian Popescu de la FCSB ar sta la un schimb de experienta cu niste Messi sau cu niste Cristiano Ronaldo.
Am invatat despre optimism si cum aduce o cultura mai solara performanta creativa si de business de la Glen Cole, co-founder 72&Sunny si chairman The One Show. PJ Pereira de la Pereirra O’dell ne-a povestit despre relatii esuate si relatii de succes dintre co-fondatori, despre cum sportul merge mana-n mana cu familia si jobul. Si, his new thing, relatia cu AI. De la Pum Lefebure, co-founder Design Army, mi-a amintit sa nu uitam de unde suntem chiar daca activam pe o piata globala, ca linia dintre advertising si design e blurata si ca e bine sa ai oameni de PR ca designer, creativ. Nu doar pentru industrie, ci si in zona de lifestyle.
Alex Schill de la Serviceplan si Presedinte ADC Europe ne-a povestit despre cultural marketing, despre cum sa-ti faci un produs dintr-o zona de expertiza pe care o ai. Si mai pot continua cateva pagini. Cumva pandemia mi-a oferit un sabatic de 3 ani in care am lucrat mult, de oriunde, poate cei mai prolifici ani ai mei ca antreprenor si creativ. Contactul cu varfurile industriei europene, si in 2022 in cadrul juriului ADCE Awards si anul asta, m-au remotivat sa creez context creativ, sa lucrez putin la cultura creativa a unei agentii cu peste 15 ani experienta si care e iarasi condusa de un creativ.
Am invatat multe din reactiile colegilor de breasla. Multumesc celor care ne-au criticat, ne-au ajutat sa devenim mai buni. Multumesc celor care ne-au scris si ne-au incurajat, ne-au aratat ca exista empatie si solidaritate de breasla.
A fost un an despre greseli care te fac sa reusesti mai mult si despre reusite care te fac sa gresesti mai putin.
Campania anului 2023
De la noi, Puritate cu gust de fructe de la Aqua Carpatica Flavours facuta de Cohn&Jansen. E genul ala de campanie care rezolva o problema de business intr-un mod cuceritor. E foarte vizibil rolul ideii, al comunicarii, in rezultatele de dupa. Printre putinele golduri din Top 3 ADC.
Si d-afara Operation No Grey pentru Fiat.
Foarte speculativa abordarea, locul comun de la care au plecat si cum au stiut sa exprime valorile unui brand italian ca Fiat. Si, ca vanzare si implicare CEO in poveste, tot respectul! Nu mai discut de executie care-i minunata.
Rezoluții pentru 2024
In business, am inceput la jumatatea anului trecut sa lucrez alaturi de cativa fondatori de agentii la un proiect de alianta de agentii independente complementare (branding, creatie, digital, PR & events, media). Impreuna depasim o cifra de afaceri de 10 milioane de euro. Cred ca independentii care lucreaza bine impreuna pentru clienti si pentru vibe-ul echipelor lor merita sa colaboreze structurat. Si imi doresc sa lansam si sa avem proof of concept cu acest proiect.
Personal, m-am gandit putin ce vreau sa fac dupa ce-o sa ma las de baschet. Sper sa-mi ating obiectivul si sa promovam, dar what’s next? Mi-as dori sa ma intorc la filosofie, am chef sa studiez, imi e cumva pofta de academic dupa 20 si ceva de ani de pus in aplicare. Am descoperit Podcastul de Filosofie, care e foarte funny. Baby steps, fiecare rezolutie e un start-up.
Câte rezoluții s-au împlinit in 2023
Peste asteptari. Schimbarea isi face treaba daca esti pregatit pentru ea.