Toamna trecută a avut loc la Point în București lansarea celui mai nou material Elven Bird aka Iulia Munteanu, într-o atmosferă de vis, cu invitați surpriză, proiecții și cocori din origami pentru cei prezenți. Iulia cântă despre experiențele trăite în natură, singură sau alături de omul ei, Dani, cel care o inspiră și o ajută, deopotrivă, în tot ce face. Departe de capitală, nu se regăsește în iundustria și muzica propagată de la centru, alegând mai degrabă o nișă, a celor care doresc relații adevărate, fără zgomotul de fond al superficialității.
"Consider că social media a influențat în mod negativ orice, nu doar segmentul muzical și cred că ne-am transformat profund, am devenit superficiali, neautentici și ne raportăm destul de greșit la ce se întâmplă in jur", spune Iulia.
Al treilea album lansat de Iulia este ca un roman cu mai multe capitole și a fost înregistrat într-o singură etapă, nu pe parcursul mai multor luni, cum o făcea anterior. A colaborat cu instrumentiști printre care, Corina Ciuplea, A.G. Weinberger sau Dan Byron și totul a fost gata în câteva săptămâni. Clipurile ei nu sunt niciodată la fel, deși pe toate le leagă atmosfera de visare, prezentă în fiecare piesă.
Începuturile tale în muzică
Hmmm...ce ciudat îmi pare...deși am făcut asta de când mă ştiu... să îmi aduc aminte de începuturile mele în muzică simt că ar fi totul dintr-o altă viața în momentul acesta. Şi într-un fel chiar este aşa...
Am început să cânt cu vocea și la pian de foarte mică, prin casă. Dar cea care şi-a dat seama că aş avea înclinație în muzică, a fost bunica mea, din partea tatălui. Când am împlinit 10 ani, bunica mi-a dăruit un pian mare, cu coadă, un pian de concert, adus din Austria, pe care l-a ales personal. A făcut călătoria asta cu trenul până la Bucureşti, pentru că a crezut atât de mult în mine și și-a dorit să pot face muzică cu adevărat. Spunea mereu că am mâini şi degete de pianistă; îmi plăcea asta. Și de multe ori am surprins-o stând afară, sub geamul camerei unde era aşezat pianul în casa de la Haşag, un sat săsesc din Sibiu, locul unde ne petreceam toate vacanțele de vară cât am fost copii şi mă asculta cântând... și știu că asta îi aducea multă bucurie. Avea un zâmbet tare blând şi senin atunci când mă asculta cântând... Pianul există și astăzi, în casa parinților mei, chiar dacă a devenit o piesă de mobilier fiind imposibil să-l mai acordăm după atâția ani.
Cu regret mărturiesc faptul că destul de târziu am înțeles cât de mult a însemnat gestul ei pentru mine. Îi sunt recunoscătoare din tot sufletul pentru că foarte posibil să fi ales acest drum datorită ei şi mai puțin a părinților mei, care m-au ajutat oricum când am ales acest drum, dar amândoi au lucrat în medicină, tata fiind medic - încă activează, iar mama a fost asistentă în stomatologie și erau mai puțin interesați de muzică.
Îmi amintesc că petreceam ore întregi cu pianul meu mic de lemn redând ce auzeam la radio sau din desenele animate de la acea vreme. La patru ani, am urcat pentru prima dată pe o scenă, într-o sală arhiplină, la serbarea de iarnă de la grădiniță, iar amintirea asta se păstrează încă foarte vie, ştiu exact ce simțeam/simțea Iulia cea mică de atunci.
Chiar şi acum, cu ochii minții o văd pe mama, care stătea în fața scenei, era lângă mine să mă susțină şi să ne sfătuim care să fie următorul cântec pe care îl voi cânta la pian. Ea a fost și va rămâne unul dintre cei mai frumoși și credincioși susținători ai mei.
Când am intrat în şcoala generală, alaturi de mama m-am dus să mă înscriu la primele cursuri de muzică - secția pian, coordonată de către doi soți din Chişinău proaspăt stabiliți la noi in oraş, la chitară am invățat să cânt în liceu şi tot atunci, am participat la foarte multe concursuri naționale de muzică populară reprezentându-mi zona Întorsura-Buzăului, jud. Covasna, apoi am activat în câteva coruri profesioniste din zonă și corul Concentus din Braşov.
Când am intrat la Facultate, în tot acest timp n-am mai atins chitara sau să cânt orice cu vocea, aceștia fiind niște ani pe care i-am suportat foarte greu, uitasem complet de sinele meu.
Însa, cred foarte tare că atunci când îți este destinat să faci ceva, cu toate piedicile, ocolişurile care apar în drum, în cele din urmă, viața aduce spre tine oamenii potriviți, îți transmite tot felul de semnale, cu condiţia să deschizi ochii şi să ai curajul de a o lua de la capăt. Așa mi s-a întâmplat, într-o seară de iarnă, după terminarea cursurilor de la facultate, după ce trecusem de nenumărate ori pe lângă un afiş - concurs de talente, am ales să nu mă îndrept direct spre casă şi să mă duc fără nici un fel de așteptări în studioul Casei de Cultură a Studentilor din Brașov, la profesorul Valentin Muntean. Din acel moment, toata viața mea s-a schimbat și de acolo mi-am luat zborul, participând la majoritatea festivaluri de folk din țară.
Primele compoziții
Primele mele compoziții au apărut destul de târziu, în anul I de masterat și de atunci până azi îmi scriu cântecele, muzică, versuri și chiar orchestrațiile. Asta s-a întâmplat pentru că nu m-am mai întrerupt și am dus la bun sfârșit frânturi de melodii și text păstrate în telefon de ani și ani, chiar în seara în care terminasem de citit 'Jurnalul' Iuliei Hașdeu. Am scris nu doar unul, ci patru cântece. A curs pur și simplu totul pe foaie și sunt sigură că acela a fost momentul potrivit ca ele să apară. Atunci am fost pregătită chiar dacă mult timp nu am știut ce vreau cu adevărat și cine sunt.
Două albume de debut în aceeași zi
Dubla lansare de album care a avut loc în 2014 la Teatrul Excelsior din București a fost ceva mult, mult aşteptat să mi se întâmple, nefiind ceva programat. Am hotărât să îmi lansez un prim album, în limba română, în care am adunat câteva cântece de munte cântate in variantă proprie, câteva doine și o baladă culeasă din zona mea și câteva compoziții instrumentale.
Înregistrările s-au întins pe o perioadă de trei ani și in timpul ăsta am început să compun scriindu-mi şi text în limba engleză, în final strângându-se atât de multe compoziții încât am hotărît că nu avea sens să amestec stilurile muzicale și limbile într-un singur material discografic și astfel au apărut cele două albume 'Eyes closed' și 'Se plâng de mine îngerii' pe care am decis să le lansez în aceeași zi.
Viața muzical - culturală în Sibiu
Sibiul şi împrejurimile lui sunt foarte frumoase. Sibiul ca oraş este special atât ca arhitectură dar și ca vibrație, având un mister și o liniște, o tihnă, pe care cu greu le mai găsim în alte locuri şi astea ne fac bine. Evident de aceea am și ales să locuim aici. Și este un oraş foarte efervescent, în special în perioada verii când se desfășoară foarte multe evenimente culturale cunoscute deja la nivel național și mondial și atunci oraşul mic şi cochet se umple de o mulțime de turişti... ceea ce e un pic obositor pentru mine, pentru noi, în general evităm mulțimile. Sibiu Sounds Festival este unul dintre evenimentele faine care au loc aici, pentru că se promovează artiştii locali, cu compoziții originale, indiferent de genul muzical ales sau vârstă. Inițiatorul si cel care se ocupă în continuare ca acest eveniment să aibă loc an de an este Ilie Manole, chiatristul trupei sibiene Antract.
Și as mai menționa Bis Teatru, o companie independentă de teatru din Sibiu, care folosește locații absolut inedite pentru piesele lor, prima dintre ele fiind chiar curtea casei regizorului și actorului Bogdan Sărătean, cel care a dat naştere acestui proiect.
Am avut bucuria de a colabora cu cei de la Bis Teatru, câteva veri la rând, anul trecut s-a jucat aici 'Anaz și Dragonul', o poveste pentru copii de toate vârstele, chiar în grădina casei noastre. A fost... delicios!
Cum a evoluat muzica ta
The Japanese Tree' este cel de al 3-lea, un număr magic de altfel, album de cantautor și cel mai proaspăt lansat. Concertul oficial a avut loc pe data de 8 noiembrie, 2023 la Point în Bucureşti. Acest material este și va rămâne o mărturie a uneia dintre cele mai frumoase dar în acelaşi timp dureroase perioade din viaţa mea, cu tot ce a însemnat - înregistrări, masterizare, perioada de pauză/așteptare - covid și apoi lansarea lui efectivă printr-un concert. Au existat multe momente ciudate și dificile până ca el să apară. Muzica mea va rămâne tot muzica mea și mă voi regăsi în cântecele mele indiferent de perioada în care le-am scris și asta pentru că sunt inspirate din viața mea și cel mai important - pentru că este un material sincer.
După ce a avut loc dubla lansare de album în 2014, a existat o altă pauză de niște ani, în care a trebuit să mă regasesc, să caut, să mă adun și s-o iau de la capăt pentru a face din nou muzică. Transformarea a fost evidentă pe plan personal, iar asta mi-a influențat destul de mult compozițiile și felul de a mă raporta la muzică în general. Ore și ore de audiții, genuri muzicale și artiști foarte diferiți pe care îi descopeream în mers cu care am rezonat la un nivel extrem de profund.
Evident că există o maturitate în felul în care am scris ultimele cântece pentru acest album pentru că și eu m-am schimbat, am crescut, am acumulat mai multe cunoștințe luand si câteva ore de pian în particular și am aprofundat studiul la chitară.
Materialul 'The Japanese tree' este un album concept, fiecare dintre cele zece cântece de pe album sunt dispuse asemenea capitolelor unei cărți, care amintesc de cea mai frumoasă perioadă a vieții mele pe care am trait-o până atunci, întâlnirea cu omul meu. Chiar dacă soundul nu este unul total diferit față de albumele de debut, pentru că am păstrat instrumentele clasice în special cele cu coarde, a contat enorm faptul că am înregistrat totul în doar câteva săptămâni și nu ani și am lucrat doar cu o singura echipă.
Procesul de compoziție
Întotdeauna inspirația pentru cântecele mele a venit din joc și greșeli, mai puțin din idei bine definite. M-am lăsat mereu condusă de cântul intuitiv, melodia apărând prima și de abia apoi textul iar asta îmi place foarte mult, pentru că mă las foarte liberă, nici nu îmi dau seama ce vreau să spun inițial, cuvintele care apar în primă fază sunt parcă dintr-o altă limbă pe care o deslușesc / traduc în mers. Dar am scris și câteva cântece care au pornit de la o idee, o frază, o amintire și am știut exact ce anume aș vrea să povestesc, păstrând anumiți pași. Îmi este dor să scriu din nou cântece, întregul proces de creație, pur și simplu a da naştere unui cântec mi se pare ceva extraordinar de puternic, real și îl prefer oricărui moment live / concert.
Sper ca anul viitor să imi rezerv mult mai mult timp pentru asta, să îmi gasesc un nou ritm și program pentru că momentan prioritățile s-au schimbat, de doi ani am devenit părinți iar asta a schimbat totul. Pot să îți mai spun că, înainte ca Adam să apără în viețile noastre, aveam un program de studiu foarte bine stabilit, lucram pe cronometru câte 6-7 ore pe zi. Atât de mult timp nu am cum să mai fac la ale mele, dar cu siguranță o să imi rezerv cele 2 ore în care să fac doar muzică.
Înregistrările albumului 'The Japanese tree' au avut loc în studioul Unda din București. Am lucrat alături de Alexei Țurcan (care este și co-producatorul albumului) și Dan Gerogescu - care a făcut partea de mix/master. Au fost 2 săptămâni intense, perioadă în care eu am fost foarte răcită, în primele 7 zile imprimând doar partea instrumentală și în a doua, dupa ce am început să mă simt mai bine am tras vocea. Pentru acest album am colaborat cu muzicieni minunați: Michael Acker - contrabas, Vlad Tohănean - tobe, percuție, Corina Ciuplea - cello, Alexandru Țincu - cello, Alexei Țurcan - acordeon și sound design, și am avut doi invitați speciali: A. G. Weinberger - partea de lap steel guitar și Dan Byron- care a făcut partea de flaut pentru cântecul 'Woodelves' și am cântat în duet cântecul care dă titlul acestui album. Sunt foarte încântată de acest material și tot ce înseamnă el.
Concertele live
Momentul de a cânta live în fața unui public va rămâne unul dintre cele mai intense și purificatoare stări pe care le-am experimentat în viața asta deși consumul este enorm din partea mea.
Oricum, cântecele mele spun tot, mai mult decat aș putea să o fac într-un interviu sau podcast. Devenim extrem de vulnerabili, expuşi în momentul în care cântăm pe viu în fața cuiva, ce să mai vorbim de propriile cântece... iar aceste momente îmi oferă o energie bună care rămâne cu mine pentru câteva zile. Da, recunosc că prefer concertele indoor, în săli de teatru sau unde poți asculta în liniște muzica fără a fi distras de alte zgomote din jur și când cei prezenți în sală sunt atenți și cu tot sufletul alături de tine.
Surse de inspirație
Albumul 'The Japanese tree' este scris cu și din dragoste pentru omul meu. Dani a fost (și este) muza, inspirația pentru majoritatea temelor și cântecelor de pe acest album. În muzica și versurile mele poți găsi empatie, profunzime emoțională, în general sunt ghidată și funcționez după această sensibilitate senzorială care mă defineşte. Sunt frânturi din viața noastră, momente trăite frumos, separat sau împreună, dar cu care rezonăm amândoi deopotrivă.
Sunt poveşti despre locuri din natură care îmi aduc liniște și echilibru emoțional și spiritual, asta însemnând poate o căsuță în pădure, departe de zgomot și oameni, mă gandesc mult la oamenii singuri sau mai puțin luptători, vorbesc despre spiriduşii de pădure pe care îi întâlnim uneori în plimbările noastre, personaje care mi- au influențat viața într-un fel sau altul, le cânt copiilor acestei lumi, mă gândesc mult la ei... în special la cei fără un cămin, și cei care ajung pe mâinile celor care le fură viața, exploatându-i.
De când Adam a venit pe lume, m-am transformat atât fizic, dar mai ales emoțional, sunt altfel de femeie, orice mamă știe și simte asta. În continuare sunt atrasă de soundul acoustic, sunetul acesta natural emis de instrumente și pentru mine un cântec este cu atât mai puternic cu cât laşi din emoția și starea inițială conceperii lui, asta însemnând voce și un instrument.
Sunt nenumărați artiști care îmi plac și mă inspiră fără doar și poate, ca pe noi toți de altfel, amintesc câțiva dintre ei pe care îi iubesc: Nina Simone, Sting, Mark Knopfler, Lorena McKennitt...
Clipurile care însoțesc muzica
Toate videoclipurile (în afară de 'Haiku' de pe primul album, realizat de către Stelian Pavalache, un om căruia îi sunt recunoscătoare pentru prietenia, sprijinul și încrederea lui în muzica mea) sunt realizate de către Dani, soțul meu.
Facem o echipa grozavă și am simțit asta încă de la început. Am avut încredere în felul în care el simte muzica mea. Creează lumi ce aduc mult mai multă viață și forță mesajului din cântecele mele și îi dau în același timp o identitate, un chip. Fără implicarea, inteligența și talentul lui Dani, un cântec nu ar fi la fel de puternic. A! Și niciun videoclip nu seamănă cu celalalt și nici nu se gândește la lucruri tocmai simple, asta cu atât mai mult cu cât nu există colaboratori sau o echipă în spate (nu că nu am vrea) suntem doar doi, Dani fiind cel care filmează, editează, se ocupă de post producție, tot.
Urmărind clipurile astea, dacă îşi acordă timp și se lăsă condus de întreaga poveste, cu siguranță, ascultătorul este transpuns pentru câteva minute în alte lumi, într-o stare de visare, de contemplare, de liniște și să ne conectăm la ceea ce este cu adevărat important -hai să fim bine cu timpul nostru efemer aici și să facem cât mai mult bine în jur.
Cât de greu este să lansezi un album pe vinil în România
Sunt artist independent și am o echipă foarte mică de oameni care mă sprijină în demersul ăsta. Toate albumele lansate au fost realizate din finanțele proprii. Pentru 'The Japanese tree' au contribuit cu o parte și câțiva membrii din familia mea: tata, fratele meu, părinții soțului meu. Cât timp materialul există, ești apt din punct de vedere fizic și emoțional, ai resursele financiare, găsești studioul care ți se potrivește, alături de oamenii pe care ți-i dorești și în care ai încredere, da, se poate realiza și pe cont propriu un album.
Industria muzicală de la noi
Nu prea ascult muzică românească deci îmi este destul de greu să îmi dau o părere... deși cunosc anumite personaje. Îmi dau seama că este un loc cu circuit închis și există abonați ai posturilor de radio și TV. Dacă vrei mai mult ar trebui să locuieşti în capitală pentru a putea fi mereu prezent la ce se întâmplă și pentru a-ți face relații, conexiuni și bineînțeles să fii la început de drum, abordând un anumit gen de muzică - muzică pe care eu nu o pot asculta nici măcr dacă sunt undeva la o terasă și nu rămân în acel loc.
Nu știu ce se mai poate schimba cu atât mai mult cu cât internetul a transformat destul de mult și într-un ritm amețitor viața cu toate ale ei. Iar a fi artist, pentru mine, înseamnă să faci mai mult decat muzică, înseamnă să fii un om sincer și bun, care rezonează foarte mult cu natura și cântă, atrage atenția asupra problemelor nevoilor acestei lumi și astfel ascultătorii lor ar deveni mai conștienți și mai sensibili. Nu se creează niciodată invers. Eu nu am ce să caut într-un asemenea peisaj.
Sunt liniștită și împăcată cu ce am ales, știu și îmi asum faptul că mă adresez unui public de nișă a nişei și cânt oamenilor sensibili și care vor să schimbe un pic în bine viața lor și a celor din jur. Preocupați de compasiune și de conexiunile umane, încât emoțiile sunt mult mai importante pentru ei.
Cum a influențat Social Media peisajul muzical
Consider că social media a influențat în mod negativ orice, nu doar segmentul muzical și cred că ne-am transformat profund, am devenit superficiali, neautentici și ne raportăm destul de greșit la ce se întâmplă in jur. Muzica a devenit un produs, la fel și omul de pe scenă, mulți oameni nu prea mai au timp și stare să asculte în liniște sau un anumit număr de minute orice li se proiectează dintr-un ecran, mai ales când exista oricând butonul de skip.
Cum alegi să te promovezi
Știu că nu este poate cel mai benefic lucru pentru un artist, însă încerc sa îmi limitez timpul petrecut pe rețelele de socializare. În primele două ore, trei ore după ce mă trezesc dimineața, nu deschid niciun fel de aplicație social media, în afară de Spotify pentru a asculta muzică. Dimineața este momentul din zi care îmi place cel mai mult și de aceea vreau să am un start bun, nealterat de orice fel de știri sau mesaje. Nu vreau să mai cad în aceasta capcană. Iar ceea ce postez în general este doar profesional, viața privată este foarte puțin spre deloc prezentă în spațiul public.
Ce urmează
Deocamdată a avut loc concertul de lansare a acestui album de la Point și încă vreau să mă bucur de ce am realizat și de cât de frumos și bine a decurs totul. Pentru că a fost mai mult decat un concert, a fost o experiență și un moment irepetabil. Vom alege fragmente din înregistrarea de la acest concert pe care le vom posta în viitorul apropiat.
Voiam să mai spun că acest concert va ramâne cel mai frumos de până acum cu tot ce a însemnat el: drumul până la București, zilele de repetiție, seara lansării, așa cum a decurs totul, oamenii care au fost în sală, pe unii dintre ei i-am așteptat cu toată ființa mea și au reușit să ajungă. Am trăit de fapt niște zile de bucurie pură, prietenia și energia absolut fantastică pe care am primit-o de la toți cei care au fost lângă mine nu am cum să o uit vreodată. Am avut bucuria imensă și onoarea să pot cânta alaturi de: Adrian Flautistu - contrabas, Vald Tohănean - tobe, Eduard Zecheru- cello; și cei trei minunati invitați speciali: Cătălina Beta, Alexei Țurcan și Dan Byron. Dani a fost cel care s-a ocupat de partea vizuală, proiecțiile sale au creat o atmosferă specială si cu siguranță concertul nu ar mai fi arătat la fel. Nici fără vaza din lemn în care am aşezat ramurile de salcie creață pe care am adus-o de acasă și rochia mea cu trenă creată dintr-un vechi kimono autentic, adusă tocmai din Japonia, special pentru acest moment și cocorii origami, pe care i-am creat împreună cu Dani în ultimele 3 zile la București, să fie așezați pe scaunele din sală ca surpriză - amintire pentru cei prezenți.
Albumul acesta merita o lansare deosebită. Și așa a fost. Legat de viitoarele mele apariții live, concerte vor exista cu siguranță la anul, cei interesați vor putea afla din postările paginilor noastre oficiale de pe Facebook și Instagram Elven Bird și Moondash Project (Dani).
