Daniel Bâliș: Am învățat din mers, jucând cu ceilalți actori mult mai experimentați decât mine

Daniel Bâliș: Am învățat din mers, jucând cu ceilalți actori mult mai experimentați decât mine

Unul dintre filmele românești apărute în 2023 este „Warboy”, care a adus pe marile ecrane un tânăr actor de la Bacău, Daniel Bâliș. Întâlnirea dintre el și Marian Crișan s-a întâmplat în 2020, pe când Daniel avea 13 ani, însă știa să călărească foarte bine și trăia mult în preajma cailor. Din primele momente, regizorul a simțit că băiatul poate juca personajul creat de el, un adolescent care, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, se avântă călare prin munți pentru a salva cei doi cai ai familiei.

„Warboy” povestește aventurile lui Nicu și întâlnirile sale cu diverși oameni, în timpul acestei călătorii inițiatice.

"La filmare am ascultat și am făcut ce mi-a cerut domnul regizor Marian Crișan și am învățat din mers, jucând cu ceilalți actori mult mai experimentați decât mine. Cred că regizorul a văzut cel mai bine personajul pe care trebuia să îl joc, eu m-am lăsat ghidat de el și am încercat să fiu cât mai receptiv".

Daniel are 17 ani și este elev la Liceul cu Program Sportiv din Bacău. În 2023, a câștigat locul al treilea cu Naționala României la Campionatul Balcanic de Anduranță desfășurat la Ruse, Bulgaria și Trofeul pentru cel mai tânăr călăreț român care a terminat proba de anduranță de 120 de kilometri.

În rândurile următoare, îl cunoaștem pe Daniel Bâliș, care are și un vis acum: să-l joace pe Spider Man.

 

Din biografie

Sunt din Bacău și sunt elev la Liceul cu Program Sportiv din oraș. Lucrurile nu s-au schimbat extrem de mult, aveam și continui să am un program destul de aglomerat deoarece după școală merg la Centrul de Echitație, unde mă antrenez și am grijă de caii de acolo. Centrul este deținut de tatăl meu și avem în jur de 30 de cai de diferite categorii sportive pe care îi îngrijim și-i antrenăm.

 

Cum ai ajuns în filmul „Warboy”

Am mers la o probă de casting în 2020, când aveam 13 ani. Am fost contactați de către doamna Viorica Capdefier care făcea castingul pentru filmul Sluga (așa se numea atunci). Se căutau băieți din centre de echitație care să poată călări bine, iar tatăl meu a hotărât să încercăm. Nu știam ce va urma și nu credeam că voi ajunge să am rolul principal într-un film de cinema.

 

Pregătirea personajului

Sincer nu prea am avut ce pregăti. Am dat mai multe probe, teste de cameră, am făcut multe repetiții pentru că era o lume nouă pentru mine. La filmare am ascultat și am făcut ce mi-a cerut domnul regizor Marian Crișan și am învățat din mers, jucând cu ceilalți actori mult mai experimentați decât mine. Cred că regizorul a văzut cel mai bine personajul pe care trebuia să îl joc, eu m-am lăsat ghidat de el și am încercat să fiu cât mai receptiv.

Mi-ar plăcea ca oamenii care mă văd jucând să simtă emoțiile personajului meu.

 

Întâmplări memobrabile de pe set

După toate scenele pe care le-am făcut nu am cum să uit nicio secundă din toată experiența asta, toate secvențele pe care le-am filmat, fiecare moment. Au fost cele mai frumoase zile din viața mea. Momentele de atunci pe care încă le povestesc sunt cele cu Reginald (Americanul), pentru că au fost cele mai amuzante și mai plăcute. Echipa și actorii au avut un mare rol în performanța mea, au fost de fiecare dată acolo când aveam nevoie de încurajare.

 

Prima dată când ai văzut filmul

Prima dată când m-am văzut pe marele ecran am rămas uimit de rezultatul final. M-am bucurat că pot fi văzut de așa multă lume la cinema. Este ca un vis împlinit, deorece îmi doream asta de când eram mic. Sper să mai joc în filme și să mai trăiesc exeprințe ca aceea de la filmarea Warboy.

 

Ce au zis colegii tăi când te-au văzut în film

Inițial când colegii au aflat că am jucat într-un film au fost surprinsi deorece eu nu le-am spus ce făcusem. Nici măcar diriginata nu știa. După ce a văzut filmul mi-a dat un zece la limba română și m-a felicitat. Am fost foarte bucuros să văd sala plină la premiera din Bacău. Au venit multe rude, prieteni și colegi să vadă filmul în care am jucat.

 

Genul tău de filme

Eu sunt un mare fan al genului horror, iar marea parte a filmelor pe care le văd sunt pe internet, însă dacă am ocazia să merg la cinema, mă duc cu drag.

 

Ce personaj ți-ar plăcea să joci

Un rol care mi-ar plăcea foarte mult să îl joc este Spider-Man, dar acesta este doar un vis.

 

Mai departe ca actor

Desigur, mi-ar plăcea să merg mai departe cu actoria. Sper că, în felul acesta, voi trece prin multe noi aventuri și voi avea ocazia să cunosc mulți oameni. Acum că am reușit să termin un film, îmi doresc să joc într-un altul. Pentru moment aș încerca orice rol care mi s-ar oferi.

 

Ce te-a învățat pe tine această experiență

Am învățat să mă adaptez destul de repede la ce mi se cere, am învățat foarte multe despre cum trăiau oamenii și copiii pe vremuri și despre activitățile lor zilnice. Am învățat foarte multe lucruri noi despre film, despre ce se întâmplă pe un platou de filmare și cred că am preluat multe lucruri în urma acestui proiect, un exemplu ar putea fi felul lui Nicu mai serios și mai muncitor.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related