A apărut prima ediție a revistei Zile și Nopți din anul 2024

A apărut prima ediție a revistei Zile și Nopți din anul 2024

Revista Zile și Nopți, ediția de ianuarie, a ieșit de la tipar și se distribuie gratuit în locații premium din București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Timișoara și Constanța.

Prima ediție din 2024 este tipărită în 132 de pagini și prezintă mai multe texte originale, de autor, din universul pop culture, dedicate muzicii, filmului, artei și culturii contemporane.

La Capitolul Pop Up Stories vă prezentăm societăți distopice în literatură. Deoarece noul an deschide un alt capitol în călătoria noastră prin timp, el devine un moment în care avem oportunitatea de a privi societatea în care trăim pentru a ne întreba unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm.

La început de 2024, literatura distopică poate reprezenta atât o sursă de stimulare a imaginației, cât și un instrument prin care ajungem să ne punem întrebări esențiale despre putere, control, libertate și natura umană.

La Capitolul FILM vorbim despre premierele lunii ianuarie de la cinema și vă prezentăm un interviu exclusiv cu ADRIAN NICOLAE despre „Klaus & Barroso”, filmul produs de echipa din spatele spumoasei comedii Taximetrişti.

Pe actriţă IULIA LUMÂNARE (câștigătoare a Premiului Gopo în 2019 pentru rolul din Proroca), o vom vedea pe marile ecrane în filmul „Familiar”, semnat de Călin Peter Netzer. Am stat de vorbă cu Iulia Lumânare cu speranţa obţinerii unor indicii utile pentru a ne seta mai adecvat așteptările legate de filmul ce va avea premiera în cinematografe la finele lunii ianuarie.

Tot la capitolul film vă prezentăm un interviu cu reputatul regizor german, WIM WENDERS, triplu nominalizat la Oscar, care ne spune povestea unor „Zile perfecte”. Filmul nipon „Perfect Days” va avea premiera în cinematografele din toată țara pe 26 ianuarie.

La Capitolul ARTĂ, Ioan Big, publisher Zile și Nopți, a stat de vorbă cu DRAGOȘ BUHAGIAR, unul dintre cei mai importanți scenografi români:

Baza meseriei de scenograf este comunicarea pe toate palierele”.

Vă propunem un interviu și cu inventiva și originala coregrafă ANDREA GAVRILIU, pentru care anul 2024 se anunţă extrem de dinamic, cele mai noi spectacole ale sale, SF (Super Fragil), de la Teatrul Excelsior, Double Fiesta şi Palace Escape (aka Opturi Supranaturale), de la Teatrul Godot, și, respectiv, Cine l-a ucis pe tata?, montarea lui Andrei Măjeri de la Teatrul Metropolis din București, fiind accesibile publicului încă din ianuarie.

Gruia Dragomir a stat de vorbă cu OCU, o artistă vizuală cu un portofoliu dinamic care cuprinde o varietate de medii, de la picturi murale de mari dimensiuni la pânze, ilustrații, instalații imersive sau art directing:

Am crescut având convingerea că arta este o necesitate, și nu un lux”.

La Capitolul MUZICĂ vă prezentăm un interviu exclusiv cu KATIE MELUA:

Am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe”.

Concertul de la Timişoara, susţinut în decembrie de către KATIE MELUA, în cadrul evenimentului de închidere a Capitalei Europene a Culturii, a oferit melomanilor o experienţă emoţională memorabilă, întrucât, dincolo de prezenţa ei în premieră în România, spectacolul a avut un implicit caracter aniversar, populara cantautoare britanică, născută în Georgia, sărbătorind 20 de ani de la debutul său jazzy, Call Off the Search, album al cărui imens succes avea să îi deschidă porţile în ascensiunea ultra-rapidă spre stardom cu Piece by Piece şi Pictures.

La Capitolul EAT&DRINK vă prezentăm o colecție de articole realizate de contributorii Zile și Nopți.

- Ștefan Chirițescu, Head of Strategy McCann Worldgroup Romania, scrie despre „Instituția socială a localului (de cartier);
- Cosmin Dragomir, antropolog culinar, ne vorbește despre „brânzăresele de la Piața Astra din Brașov;
- Gruia Dragomir, jurnalist, ne propune „șase restaurante unde poți să mănânci un burger bun”;
- Horia Ghibuțiu, jurnalist, ne spune care sunt tendințele pieței de băuturi alcoolice din 2024: „Anul acesta vom bea licori de origine asiatică, dar și cocteiluri pe bază de cafea, cocteiluri vegane ori vinuri în culori tari”.

La Capitolul LIFESTYLE, Alin Gălățescu ne prezintă un fashion editorial „COUTURE Made in RO”, în Villa de pe Lacul Como.

La Design & Arhitectură vă prezentăm asociaţia De-a Arhitectura, o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori care modelează un viitor mai bun, prin educație de arhitectură și mediu construit (Built Environment Education – BEE), pentru copii, tineri și adulți. Programele promovează creativitatea și inovația și îi ajută pe copii să se pregătească pentru lumea reală.

Vă prezentăm și povestea unei galerii online de bijuterie contemporană: The Sense of Beauty, într-un interviu exclusiv cu Daniela Iordache.

Acestea au fost o parte din subiectele propuse de echipa editorială Zile și Nopți pentru luna ianuarie. Descoperiți revista pop culture Zile și Nopți în locații atent selecționate, cu distribuție gratuită, din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța. În Sibiu și Oradea revista apare în sistem de franciză.

În București, revista Zile și Nopți se distribuie gratuit în numeroase spații culturale, printre care amintim:

  • Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Odeon, Teatrul Act, Teatrul de Artă, Teatrul Apropo, în Culise, Teatrul Excelsior, Teatrul Godot, Apollo 111, FF Theatre, Teatrul Avangardia, Teatrul Coquette, Teatrul Elisabeta, Teatru Infinit, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Muzical Ambasadorii, Teatrul Stela Popescu, Teatrelli, Unteatru, Point, hub cultural, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul de Opereta Ion Dacian, Opera Națională București,
  • MARe - Muzeul de Artă Recentă, MNAC - Muzeul Naţional de Artă Contemporană, MNAR - Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”,
  • 2/3 galeria, Catinca Tabacaru Gallery, Elite Art Gallery, Galeria Senso, Kulterra Gallery, Scemtovici & Benowitz Gallery, ARCUB, Assamblage - Institutul de Artă și Design, Fundația Calea Victoriei.

Citește revista Zile și Nopți, ediția de ianuarie.
Pe site-ul zilesinopti.ro găsiți acum și calendarul de evenimente din 22 de orașe din România.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related