[În numele scenei] Radu Nica: În epoca postpandemie, s-a accelerat alunecarea înspre comercial facil a teatrelor de stat

Teatrul Metropolis și-a adăugat zece spectacole noi în repertoriu în anul 2023. Au fost destul de multe având în vedere evenimentele prin care a trecut anterior numirii lui Radu Nica în funcția de manager interimar. După mai bine de 9 luni de la preluarea conducerii, Radu spune că munca sa creativă a pierdut mai tot terenul în fața responsabilităților de a echilibra un teatru care se afla aproape în colaps.

Are planuri mari pentru Metropolis, dar drumul pare încă foarte anevoios pentru că lucrurile se mișcă încet în instituțiile de stat, bugetele lipsesc, iar legislația în domeniu îi cere nesfârșită răbdare.

"În esență mi-aș dori ca, în câțiva ani, Teatrul Metropolis să fie un loc al schimbului viu de idei, al întâlnirii dintre oamenii de cultură din cele mai variate domenii, un soi de agora de secol 21".

Radu Nica s-a născut la Sibiu și s-a mutat la București după pandemie. A lucrat în teatrele din Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Iași, a fost manager artistic al Teatrului German de Stat din Timișoara și a regizat în jur de 45 de spectacole până acum. Din 2021, predă regie la București.

L-am întrebat despre calitățile și abilitățile unui bun manager de teatru de stat. Putere de înțelegere, dar și intransigență când e cazul, empatie, hotărâre, curaj în decizii dureroase, gândire coerentă și, desigur, răbdare, zice că este combinația cu care a venit el. Cu care speră să și schimbe lucrurile la Teatrul Metropolis.

Din biografie

Sunt născut în Sibiu și m-am mutat în București după pandemie sau, mai bine zis, după ce m-am căsătorit aici. Am urmat facultățile de teatru la Cluj și München, am lucrat mult în teatrele din Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Iași, dar și în alte teatre din țară. Am fost nominalizat de câteva ori la premiile Uniter, am luat premiul de debut și alte premii naționale de regie, am regizat aproximativ 45 de spectacole în țară și unul în SUA, la Chicago. La Cluj sunt profesor de regie din 2012, iar la București predau din 2021.

Deși sunt fiu de actriță și am văzut teatru literalmente din fragedă pruncie, primii trei ani de facultate au fost extrem de dificili. Aveam senzația că nu înțeleg nimic, probabil că de vină era și felul diferit în care eu și profesorii mei vedeam teatrul. Sunt mai înclinat spre un anumit tip de realism și, s-a dovedit în timp, că am un stil mai auster, iar în facultate era validat un tip de teatru cu accent pe imagine, sofisticat, baroc. Era clar că cele două perspective erau incompatibile.

Ceea ce m-a atras a fost faptul că intuiam foarte clar că pot face alt fel de teatru decât se făcea la noi în anii ‘90. Era perioada când textele contemporane erau o raritate pe scenă (azi e exact invers), exista obsesia capodoperei, în siajul școlii românești de teatru din perioada comunistă. Diversitatea stilistică din teatrul german, pe care am cunoscut-o foarte îndeaproape la începutul anilor 2000, m-a frapat și inspirat enorm, astfel încât am simțit nevoia să mă întorc în țară să pun umărul la revitalizarea teatrului românesc. Și iată că tot aici am rămas – ce-i drept, puțin mai devitalizat după 20 de ani, dar la fel de idealist.

Cum ai devenit manager interimar al Teatrului Metropolis

În 15 martie 2023 s-a întâmplat. Am avut inițial o discuție destul de lungă cu persoanele abilitate din Primăria Municiupului București, cărora le-am expus detaliat care ar fi motivația de a conduce un teatru în România anului 2023, ce viziune am despre felul cum trebuie condus un teatru, ce experiență profesională am și ce anume am acumulat la Timișoara cât timp am fost director artistic la Teatrul German de Stat. La două zile după interviu am fost sunat și întrebat dacă aș fi interesat de conducerea Teatrului Metropolis, mi-am acordat o zi de meditație, m-am consultat cu familia, am acceptat și cam asta a fost.

Conducerea unui teatru: de pe margine vs practică

Mi se părea că directorii, odată ajunși pe o funcție ca asta, uită complet de preocuparea lor primordială, aceea de a se îngriji de producțiile de la scenă, de politici repertoriale etc. și se concentrează prea mult pe aspectele administrative. Fapt care, în mintea mea, era profund greșit, căci, nu-i așa? birourile trebuie să slujească scena, nu invers. Ceea ce a fost absolut frapant pentru mine a fost ponderea incredibilă pe care o presupune munca administrativă.

Nu aș vrea să exagerez, dar acum, în faza inaugurală, cel puțin 80% din timp e înghițit de aspecte organizatorice, administrative, juridice, resurse-umane și de natură contabilă. Toate astea reprezentau o nebuloasă cvasitotală pentru mine, așadar simt că am plonjat într-o lume cu totul nouă, fascinantă într-un fel, dar și atât de departe de ceea ce făceam până acum: spectacole de teatru și muncă de predare la facultate. Sper ca într-un timp rezonabil aspectul administrativ să se așeze pe un făgaș normal și cel artistic să primeze. În fond, într-o lume normală, cele două ar trebui să coexiste armonios, nu adversativ.

Cum este acum, când s-a strâns experiența

Simt că încă sunt la început și, întocmai cum joci un rol care nu e tocmai copt, consum mai multă energie decât ar fi cazul. Învăț să prioritizez, să înțeleg resorturile intime după care funcționează acest organism neașteptat de complex. De altfel, cam toți colegii mei mai experimentați îmi spun că perioada de ucenicie durează cam doi ani. E însă și ceva frumos în perioada acesta, o naivitate a începuturilor pline de entuziasm.

Recunosc că redescoperirea umanității din perpectiva acesta e destul de șocantă și înțeleg acum de ce opțiunea pentru o funcție de conducere duce spre izolare, însingurare și spre o anumită rigidizare: e pur și simplu vorba de activarea unui instinct de apărare. Nu e tocmai simplu să iei decizii care adesea presupun refuzuri sau chiar schimbări de destine, dureroase de ambele părți uneori. Procesul decizional e destul de energo- și cronofag și, pe termen lung, erodează mult. Tocmai de aceea mecanismele de relativizare ale puterii mi se par esențiale pentru ca sistemul să-și păstreze eficiența, energia, suplețea, chiar dacă indivizii care dețin puterea temporar au de suferit niște consecințe.

Direcția pe care o dai Teatrului Metropolis

Știu că sună cam alarmist, dar deocamdată mă concentrez să reechibrez o corabie în derivă. După evenimentele nefaste din anul 2022, Teatrul Metropolis aproape că intrase în colaps și stabilizarea lui repertorială, a dinamicii personalului angajat, restabilirea imaginii publice au devenit prioritare.

În primul rând am încercat să înțeleg problemele specifice ale instituției și ale oamenilor care o compun, după care am încercat să înțeleg ce abilități are personalul, ce motivație are de a munci în instituția aceasta, am instituit o serie de reguli de urmat și niște targeturi destul de realiste aș spune, după care am început să evaluez rezultatele. Nu e cazul să detaliez foarte mult, însă am fost destul de siderat de cât de puțini angajați știu exact care este rolul lor într-o instituție de stat din România anului 2023.

Nu sunt în măsură să judec cauzele, dar am constatat că sunt persoane care timp de 17 ani nu au făcut nimic pentru teatrul de la care și-au încasat lunar banii. Absolut nimic. Și nu aveau nici o mustrare de conștiință pentru asta. Prin urmare, un prim pas a fost ca toată lumea să-și găsească locul și să contribuie direct la binele instituției. Firește, nu toată lumea a primit acest deziderat cu entuziasm, deși am descoperit că majoritatea colegilor caută sens în munca lor. Pot spune că abia acum, de când ocup această funcția de conducere, am înțeles, la modul plenar și concret totodată, celebrul dicton al lui Max Frisch în care afirma că cea mai mare forță din univers e inerția.

Timpul pe care îl mai poți aloca muncii creative

După cum spuneam și mai sus, partea de creativitate reprezintă un procent foarte mic din timpul necesar conducerii unui teatru. Consecvența și anduranța, nevoia de a crea ordine, de a clarifica lanțul decizional și de comunicare la locul de muncă sunt cele care ocupă de departe cel mai mult timp, mai ales că echipa e în formare. 25% din personalul teatrului e diferit față de cel pe care l-am găsit când am fost angajat acum 9 luni de zile.

Deocamdată pot spune că Radu Nica regizorul și profesorul au destul de mult de suferit și că au trecut inevitabil pe planul al doilea și al treilea. Sper ca după un timp rezonabil să mă pot dedica mai serios celor două pasiuni de care începe să mi se facă din ce în ce mai dor.

Abilitățile, calitățile și cunoștințele un bun manager de teatru de stat

Nu știu dacă există rețete general valabile, înclin să cred că nu, pot spune doar despre cum privesc eu lucrurile – putere de înțelegere, dar și intransigență, empatie, hotărâre, capacitatea de a discerne între interesele personale ale diferiților oameni și interesele instituției, curaj de a tăia în carne vie la nevoie, oricât de dureros ar fi de ambele părți ale lanțului decizional. Cred că o gândire coerentă pe termen lung e, de asemenea, necesară, capacitatea de a lucra cu oameni foarte diferiți din punct de vedere al pregătirii, al caracterului etc. Legătura cu profesia mea de bază e că o capacitate de convingere peste medie este mai mult decât dezirabilă. Și răbdare, foarte multă răbdare, căci lucrurile se mișcă incredibil de încet în acest mecanism teribil de complicat și birocratic al instituțiilor publice.

Structura, echipa și repertoriul Teatrului Metropolis

Nu am de gând să detaliez Regulamentul de Organizare și Funcționare, pentru că toată lumea are acces la el pe site-ul teatrului. Pe scurt, e un teatru de proiecte, un tip de structură mai rar întâlnită în mediul cultural românesc. Cel mai adesea, teatrele au o trupă stabilă de actori, dar Metropolis face excepție alături de alte câteva teatre din capitală și din țară. Echipa e alcătuită din 71 de persoane, împărțite pe categorii – administrativ, tehnic, organizare, promovare, juridic-resurse umane, contabilitate. Practic acesta e aparatul cardiovascular, structura osoasă și sistemul nervos al teatrului, fără de care nimic nu funcționează.

Repertoriul e deocamdată relativ învechit, un procent însemnat din spectacolele care se joacă având deja ani bunicei de la premieră. Sperăm să-l putem împrospăta cât mai repede cu titluri noi și relevante, dar pentru aceasta e nevoie de bugete destul de generoase obținute în mod coerent, regulat și predictibil timp de câțiva ani. Sperăm cu toții că lucrul acesta se va petrece, sunt însă doar moderat optimist, dată fiind perioada plină de incertitudini pe care o traversează lumea și România în mod special.

Publicul

E foarte divers, de la cel 35+, burghez, cu gusturi bine conturate, înclinat mai degrabă spre divertismentul de bună calitate și spre povești puternice și coerente, la public tânăr, progresist, educat, un public destul de greu de convins să vină la teatru, dar extrem de activ și pasionat de spectacolele de nișă mai degrabă.

Spectacolele din această stagiune

Sunt spectacole care au fost și în stagiunile trecute, dar și producții proaspete. Anul acesta am prezentat 10 titluri noi pe scena Teatrului Metropolis:

• Credit de Matt Hartley, r. George Lepădatu
• Balerinele acvatice de David Drábek, r. Monica Stoica
• Lumea lui Frank de Alexandru Popa, r. Vlad Zamfirescu
• Balena de Samuel D. Hunter, r. Andrei Huțuleac
• Disco Regret de Doru Vatavului, r. Irisz Kovacs
• Sunt un criminal și un tată de familie - adaptare după romanul omonim de Fabio Rubiano, r. Alejandro Durán
• Conu Leonida față cu progresiunea după I. L. Caragiale, r. Răzvan Enciu
• Martiri de Marius von Mayenburg, r. Alexandru Mâzgăreanu
• Corespondențe de Yann Verburgh, r. Eugen Jebeleanu
• Cine l-a ucis pe tata? de Édouard Louis, r. Andrei Măjeri

Lumea lui Frank, Balena, Disco regret și Cine l-a ucis pe tata? sunt titluri extrem de prizate de publicul nostru.

Inovația în teatru

Mi se pare esențială. Problema e că toată lumea adoră să vorbească despre asta, dar prea puțini au curajul/putința/competența/pregătirea/gustul să o pună în practică. Și e de înțeles când te uiți la cifre și statistici, întrucât nimeni nu vrea cu adevărat inovație în teatru. Publicul își dorește cel mai adesea destindere, iar ordonatorii de credite vor cifre măgulitoare și, basically, liniște. Or toate astea nu sunt compatibile cu inovația, care presupune by default ieșirea din starea de confort.

Noile tehnologii în teatrul pe care îl conduci

Noile tehnologii sunt binevenite, dar până una-alta avem probleme cu oamenii care se plâng când aud o înjurătură pe scenă sau văd un act sexual mimat. În plus, avem nevoie de calculatoare și programe mai noi decât 2016, anul în care s-au primit ultima oară bani pentru investiții la Teatrul Metropolis pentru IT. Așa că deocamdată nu poate fi vorba de noi tehnologii, din moment ce nici licențele MS Office și cele de antivirus nu sunt aprobate.

Promovarea

Ceea ce lumea înțelege mai puțin este absurditatea unui sistem în care teatrele de stat au personal angajat pentru promovare, dar bugetul acordat acesteia nu poate fi decât 0 lei, altminteri intri în ilegalitate. Mai mult, e la limita legii până și să tipărim afișe ori caiete program. De aici trebuie pornită discuția. Orice strategii am aborda, e limpede că ajungem mereu în acest punct, pe care încercăm să-l ocolim cât se poate de creativ de fiecare dată, dar nu prea are cum să ne iasă.

Comunicarea cu publicurile noastre este, firește, esențială, încercăm să avem discuții cu ele după anumite reprezentații, pe social media, însă fără un buget dedicat, fără să fie precedat de o analiză sociologică întocmită profesionist, e extrem de dificil să aflăm ce se petrece în mințile și sufletele oamenilor, ce-și doresc cu adevărat, cum putem răspunde acestor nevoi, ce să propunem în acest dialog pe care nu ni l-am dori al surzilor, așa cum e acum.

Teatrul românesc acum

Am senzația că, în epoca postpandemie, s-a accelerat alunecarea înspre comercial facil a teatrelor de stat, fenomen pe care l-am observat extrem de difuz încă de la începutul anilor 2000. Bănuiesc că este și o consecință a resurselor din ce în ce mai limitate, dar și o abdicare de la dezideratul, fundamental, cred eu, de a eleva, într-un fel sau altul, publicul prin teatru. Cred că și presiunea unui public din ce în ce mai puțin educat – aici se văd și consecințele catastrofale ale unui învățământ subfinanțat și lipsit de viziune – are ponderea sa în situația aceasta, a politizării funcțiilor de conducere în teatre etc.

Ce e pozitiv e o schimbare a generației de manageri în țară, care vin cu un alt tip de abordare estetică și etică în teatre, au un apetit mai mare pentru conlucrarea instituțiilor de cultură pe care le conduc, manifestă mai multă deschidere și sensibilitate față de problemele specifice ale comunităților în care activează. Sigur că e o generalizare grosieră, dar e un punct de vedere subiectiv asumat din start. De asemenea, există o deschidere, o curiozitate autentică și crescândă pentru generația tânără și foarte tănără de creatori, interes pus în practică tot mai evident de tot mai multe teatre, universități și entități naționale precum Uniter prin Festivalul Național de Teatru bunăoară.

Planuri pentru Teatrul Metropolis

Planuri sunt foarte multe, dar în esență mi-aș dori ca în câțiva ani Teatrul Metropolis să fie un loc al schimbului viu de idei, al întâlnirii dintre oamenii de cultură din cele mai variate domenii, un soi de agora de secol 21. Dar drumul până acolo e atât de anevoios și independent de dezideratele noastre (nu doar financiar, ci mai ales din punct de vedere legislativ) că mi-e și teamă să visez. Lupt însă zilnic cu teama asta și n-am de gând să mă las prea ușor