[Punct. Și de la capăt] Monica Felea: Am învățat că dacă reușești să-i privești pe cei din jur cu blândețe, chiar și după ce te-au scos din sărite, poți fi foarte liniștit și bine

A câștigat curaj și încredere în 2023, victorii care nu sunt definitive, se păstrează doar cu muncă pe parcursul întregii vieți. Chiar și așa, Monica Felea se simte norocoasă pentru că acum știe orizontul spre care vrea să se îndrepte. Cu Bad Unicorn, ea și Ștefan Bradea au continuat să aducă în cinematografe filme cu povești și lecții de viață, iar cea mai frumoasă zi de cinema a trăit-o când a revăzut la Craiova documentarul „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, regizat de Carla Teaha. Cea mai mare provocare din viața profesională i-a adus-o tot un film românesc – lansarea producției „Boss” în regia lui Bogdan Mirică.

Anul acesta, a dat din o parte din solitudine pe experiențele relațiilor cu ceilalți, în care a trăit cele mai intense momente. Multă viață a petrecut pe WhatsApp, ceea ce – da, Monica, suntem de acord cu tine -sună de speriat.

"Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă pe care am fost capabilă să o înțeleg și să o prețuiesc. Sunt sănătoasă, înconjurată de oameni la care țin și pe care îi respect, împărțim și bune și rele împreună și ne acceptăm așa cum suntem".

Vorbim cu Monica Felea despre despre filme bune, masaj, sală și vacanța ei din Toscana.

Expresia anului 2023

Mai în glumă, mai în serios, am să păstrez expresia „pendulare emoțională”. Nici nu-mi aparține și nici nu am primit-o într-un context prea îmbucurător, dar am păstrat-o ca pe o învățătură.

Ce simți să lași în urmă

Iau totul cu mine, și bune și rele. Am învățat multe în anul ce se încheie și n-aș vrea să fiu nerecunoscătoare, până la urmă toate sunt necesare în drumul nostru. Am câștigat curaj și înțelegere, anul aceasta, sunt două mari victorii. La care e de lucru, o viață întreagă poate, dar simt că am găsit orizontul spre care vreau să mă îndrept.

Cum ai început 2023

Într-o singurătate auto-impusă, crezând eu că va fi vindecătoare. A fost primul Revelion pe care mi-am dorit să-l petrec singură acasă. Era destul de liniștie și bine, însă pe parcursul anului am înțeles că, deși ne facem bine doar singuri, ne descoperim rănile în relațiile cu cei din jur, care devin cu atât mai importanți în Universul nostru cu cât ne forțează să punem reflectoarele pe lucruri la care nu prea ne place să ne uităm. Cred că e important să ne regăsim și în situați inconfortabile, să nu mai fugim de ele.

Dorințe

Cred că mi-am dorit curajul, da. Chiar mi-a spus cineva de curând că eu de fapt îl am, dar uneori cred că nu și atunci zic asta cu voce tare. Poate chiar așa mi-l găsesc, vorbind cu voce tare despre temeri. E ciudat pentru cei din jur până se învață cu tine. Dar se simte foarte bine, da, e eliberator.

Surprize plăcute, dar și enervări

Au fost mai multe surprize, de ordin profesional în mare parte și mai degrabă frumoase, La Bad Unicorn. Am găsit filme mai valoroase și mai multe ca niciodată, am avut oportunitatea de a lucra alături de oameni fantastici, am devenit o comunitate cu publicul nostru.

La capitolul nervi încă sunt într-o luptă continua cu autoritățile. Oricât de mult îmi doresc să fiu un cetățean responsabil cu taxele la zi și contabilitatea strălucindă în fiecare lună, nu înțeleg cum și de ce nu se întoarce nimic înapoi. De ce nu avem cinematografe pentru un public tot mai curios și mai preocupat, de ce cei ce ne conduc se fac că nu înțeleg, de ce se poate în alte țări și la noi nu. Și gândul că vin alegerile mă enervează și mai rău. Nu mă fă să încep.

Obiceiuri și rutine noi, pe care intenționezi să le păstrezi

Mersul la sală și masajul. E incredibil cât de mult ajută să păstrezi legătura cu corpul tău. Așa imperfect și bolnav cum e el. N-am reușit să fac o rutină perfectă cu ele, nici nu ar fi posibil cu programul meu și multele călătorii, dar atât cât am reușit, sunt fericită că am făcut-o.

Cele mai importante lecții pe care le iei cu tine din 2023

Personal, cred că m-am lăsat îmblânzită de oamenii din jurul meu care mi-au oferit mai multă afecțiune ca oricând. Sau am învățat eu să o cer. Sau să o primesc. Nu știu asta încă. Însă am învățat că dacă reușești să-i privești pe cei din jur cu blândețe, chiar și după ce te-au scos din sărite, poți fi foarte liniștit și bine. Asta mi-a folosit și profesional, am lucrat mai ușor cu oameni diferiți de mine, mi-a fost mai ușor să mă adaptez unor contexte de care am fugit în trecut.

Experiențe culturale

Și aici sunt supărată pe mine. E anul în care am citit cel mai puțin, am văzut cele mai puține spectacole de teatru. Am văzut mai multe filme ca oricând, e adevărat. Rămân cu „Din cer au cazut trei mere” a lui Narine Abgarian, cu ”Oedip”-ul lui Declan Donnellan de la Craiova și cu o listă de vreo 10 filme pe care le voi ține mult timp de aici încolo cu mine. Și cu expoziția Brâncuși de la Timișoara, mă bucur mult că am reușit să ajung să o văd.

Cea mai frumoasă știre

Citim atât de multe știri urâte încât acum nu reușesc să îmi aduc aminte o știre care chiar să mă fi bucurat. Poate cea a deschiderii Cinema Timiș, dar mă privea direct. E mare lucru când se mai deschid cinematografe de artă în România. Am eu durerea asta, da.

Mai mult online sau offline, printre oameni sau în solitudine?

Cred că am trăit cel mai mult pe WhatsApp, ceea ce sună de speriat. Dar am trăit cel mai intens în relații reale, înconjurată de mulți oameni. Mi-am păstrat totuși, atât cât am reușit, momentele de singurătate, sunt foarte prețioase pentru mine, atunci se așează totul. Cred că fiecare bucată din viețile astea paralele formează un puzzle, care, dacă ai puțină răbdare să-l pui cap la cap, e vindecător. Totul e să fii același tu în oricare dintre circumstanțele astea.

Ce ai reușit să îmbunătățești la tine anul ăsta

Am reușit să accept faptul că cine suntem și cine credem noi că suntem sunt de multe ori lucruri diferite. De multe ori suntem mai buni decât ne vedem. Că fiecare om ne vede diferit la fel cum noi privim oamenii diferit față de cei din jurul nostru. Și că modul ăsta de a ne uita spre oameni se poate schimba. Și că cel mai ușor ne-ar fi să privim către fiecare om direct, ca la un egal. Nu în sus, nu în jos. Și să nu-i împovărăm pe cei din jur cu așteptările noastre.

Asta mi-a îmbunătățit și relațiile de muncă și mi-a dat mai mult curaj, învinge și complexul impostorului.

Ce te-a ajutat să fii focusată

La noi e simplu. Întotdeauna, publicul. De fiecare dată când simțeam că obosim, când era prea mult, veneau niște reacții la care nici nu am fi sperat, de la oameni pe care îi admirăm. Astea sunt singurele rezultate care nu se contabilizează, dar care ne țin drepți.

Proiecte marcante

Cred că lansarea filmului Boss în cinematografe. Ca în cazul oricărui film românesc, a fost o provocare. Nu era nici filmul românesc cu care publicul să fie obișnuit, nu se încadra nicăieri, a fost totul unic și provocator. Iar faptul că am lucrat din nou Bogdan Mirică după aproape 7 ani, a fost și un prilej de a trage linie și a vedea că am crescut mult în timpul ăsta. A fost greu, dar a fost o bucurie.

Zile frumoase la cinema

Cred că revizionarea filmului „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” la Craiova. Cred că era a 3-a sau a 4-a oară când vedeam filmul. Am stat pe primul rând (doar acolo am mai găsit loc) și eram doar eu cu Nora și gândurile mele.

Dintre filme, deși nu-mi place să aleg favoriți, cred că am ținut cel mai mult la Beau is Afraid și la Past Lives, întâlnirile cu ele la Berlin au fost miraculoase. La Beau a fost chiar și o întâlnire cu Ari Aster, un moment memorabil.

Cred că experiențele vin mai degrabă la filme românești, când ajungi să împarți multe emoții și idei cu realizatorii filmelor, când ești alături de ei pas cu pas în întâlnirile astea cu publicul, care se deschide într-un mod diferit în fața lor.

Cea mai frumoasă vacanță

Toscana. Unde doresc tuturor să petreacă măcar o săptămână în viață.

Mie mi-e foarte frică de mersul cu mașina. Mi se întâmplă adesea, când sunt la drum cu cineva cu mașina, să-mi imaginez moduri în care am putea face accidente și am muri. E îngrozitor, dar am învățat să trăiesc cu asta. Vara asta eram în Toscana, ne întorceam la apus de la Baia del Rogiolo, eram în mașină cu prietenii și m-am gândit cu bucurie la ideea că asta ar fi cea mai frumoasă moarte pe care cineva și-ar dori-o.

Un mod destul de macabru de a-mi povesti o bucurie, știu. Dar cam atâta putere a avut Toscana asupra mea.

Recunoștința, la final de an

Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă pe care am fost capabilă să o înțeleg și să o prețuiesc. Sunt sănătoasă, înconjurată de oameni la care țin și pe care îi respect, împărțim și bune și rele împreună și ne acceptăm așa cum suntem.

Rezoluții pentru noul an

Nu îmi scriu. Îmi propun clasicele – un stil de viață mai sănătos, 5 kilograme în minus, mai mult timp alături de cei dragi. Nu-mi ies întotdeauna. În rest, să am curaj să pot primi ce vine spre mine în anul ce vine.

Un motto pentru 2024

„Deschidere” mi-aș dori să fie un motto pentru anul 2024. Dar probabil până la final voi primi ce e nevoie. E o expresie care-mi place mult, „nu-ți doresc ce-ți dorești, îți doresc ce e mai bine pentru tine”.