[Rec și la podcast] Monica Tudorache: Am învățat că oamenii ascund povești tare frumoase. Că mereu mai e ceva de descoperit, că există foarte multă frumusețe în vulnerabilitate

Își doresc ca toată România să afle despre podcastul pe care l-au început de curând și acesta să ajungă material educativ pentru învățământul formal. Urmărind părți din episoadele realizate până acum, mi se pare că suntem departe de acest vis al lor, însă podcastul „Povești fără etichete”, realizat și produs de Asociația A.R.T.Fusion, cred că va dărâma multe bariere și prejudecăți. Este de ajuns să îl vedeți cu mintea și sufletul deschise, pentru că oamenii care se expun în el vin în fața publicului cu multă onestitate și vulnerabilitate, împărtășind povești de viață din care avem de învățat cel puțin două lucruri: toleranța și curajul.

Coordonatoarele podcastului, Monica Tudorache și Raluca Sandu, sunt bibliotecare în Biblioteca Vie – un loc unde se spun poveștile unor oameni altfel și, în același timp, o metodă de educație non-formală pe care organizația A.R.T. Fusion o folosește de aproximativ 10 ani pentru a promova drepturile omului și diversitatea.

"Știm că e greu să spui lumii astfel de povești, și nu insistăm niciodată dacă cineva ne spune „Nu sunt pregătit/ă (acum)”. Respectăm spațiul fiecărei persoane. Mai ales că într-un podcast expunerea este mult mai mare decât la un eveniment", spune Monica.

Povestim în cele ce urmează cu Monica Tudorache despre podcastul „Povești fără etichete”.

Rolul tău în Asociația A.R.T.Fusion

Eu sunt Monica, parte din echipa Asociația A.R.T. Fusion, unde ne ocupăm cu educație non formală pe două direcții: drepturile omului și mediu, sau cum ne place nouă să spunem, avem grijă de oameni și de planetă.

Una dintre primele mele interacțiuni cu organizația a fost chiar în cadrul Bibliotecii Vii, când fetele m-au invitat să fiu carte vie și să povestesc despre ce înseamnă pentru mine să fiu feministă.

Mi-a plăcut tare mult experiența, iar după ce m-am alăturat echipei, am participat la un curs de formare să învăț să folosesc și eu metoda - și din carte vie, m-am transformat în bibliotecară, adică în organizatoare. Împreună cu Raluca, persoana care coordonează metoda în A.R.T. Fusion, am tot organizat evenimente de Bibliotecă Vie în ultimii 3 ani, și tot cu ea am scris acest proiect, „Dialogul Schimbării” (care este finanțat prin Erasmus+, un program al Uniunii Europene), în cadrul căruia ne-am gândit să facem și un podcast. Pentru că am vrut ca aceste povești să ajungă la cât mai mulți oameni, să continuăm să deschidem o conversație despre diversitate și non-discriminare în spațiul public, și să creăm contexte în care dăm mai departe povești cu și despre oameni reali.

Credit foto: Radu Eftimie

Ideea podcastului „Povești fără etichete”

Ideea podcastului a venit natural, tot vorbind despre cum putem să ajungem cu aceste povești la și mai mulți oameni. Și ne place tare mult formatul de podcast, pentru că e personal, pentru că ne invită la reflecție, fie că ne punem căștile dimineața în metrou în drum spre birou, seara la sală sau dăm boxele mai tare când facem o baie fierbinte, tuturor ne plac poveștile și avem nevoie de ele. Ne ajută să ne (re)conectăm cu noi înșine, dar și cu ceilalți. „Cercetarea” noastră a fost cumva reprezentată de evenimentele de Bibliotecă Vie pe care le-am tot organizat, ani la rând, în diferite medii, cu oameni diverși. Feedback-ul a fost mereu foarte bun, că e nevoie de astfel de evenimente, pentru că ne ajută să ajungem la categorii de persoane cu care, poate, altfel nu ne-am întâlni, și că acest tip de poveste sau de conversație ne ajută și să ne gândim la propriile noastre atitudini și comportamente.

Conceptul „Povești fără etichete”

Cărțile vii fac parte din Biblioteca Vie, o metodă de educație non-formală pe care A.R.T. Fusion o folosește de aproximativ 10 ani. Această metodă are drept scop promovarea drepturilor omului și a diversității, și a fost inventată în Danemarca. Multe organizații/grupuri din întreaga lume au preluat-o și au folosit-o fie așa cum a fost ea gândită inițial, fie au adaptat-o pentru nevoile lor. Lucrând deja pe tematici legate de drepturile omului și non-discriminare, persoanelor din echipă de la vremea respectivă le-a plăcut ideea, au învățat să o pună în aplicare și au adus-o și în România. În cadrul Bibliotecii Vii, cărțile (adică persoane care s-au confruntat cu situații de discriminare pe diferite criterii) își spun poveștile într-un dialog personal cu oricine este curios să le citească. Avem un catalog cu titluri de genul „Persoană care trăiește cu HIV”, „Persoană poliamoroasă”, „Persoană nevăzătoare”, „Gay creștin”, unde sunt listate și câteva stereotipuri cu care s-au confruntat ele.

După ce cititorii își aleg titlul (fără să știe numele persoanei, genul său, vârsta, și așa mai departe), sunt conduși într-un colț special amenajat din spațiu și sunt invitați la conversație. O „rundă de citire” durează o jumătate de oră, iar în cadrul unui eveniment, persoanele participante pot citi până la maxim 4 cărți. Sunt, desigur, și reguli de care trebuie să ținem cont, atât ca organizatoare, cât și ca participanți (deopotrivă cărți vii și cititori), astfel încât să fie un spațiu sigur pentru toată lumea. Am elaborat și un ghid despre managementul Bibliotecii Vii, pentru oricine este interesat să organizeze astfel de evenimente, unde am povestit pas cu pas ce presupune un astfel de eveniment. Poate fi consultat și descărcat gratuit de aici.

Credit foto: Radu Eftimie

Emoțiile primelor episoade

A fost foarte intens procesul de creare al podcastului. Deși cărțile care au participat până acum la podcast ne-au fost aproape deja de câțiva ani, au tot participat la evenimente și le știam poveștile, tot a fost extrem de emoționant pentru noi. Chiar dacă ai aceeași poveste, nu o spui niciodată în același mod. Tot mai sunt detalii noi pe care le afli, sau poate părți ale poveștii pe care le știai deja, dar pe care acum le înțelegi altfel, și prin prisma propriilor tale experiențe. E exact ca atunci când citești o carte de mai multe ori. De fiecare dată o privești și o înțelegi altfel.

Am râs și am plâns împreună la studio, ne-am luat în brațe și ne-am ținut de mâini înainte și după filmarea primului episod, dar cred că sentimentul cu care am rămas, fiecare dintre noi, este că nu suntem singuri, și că ne-am construit împreună această comunitate frumoasă, care devine din ce în ce mai apropiată și mai puternică. Și abia așteptăm să continuăm cu și mai multe episoade.

Pregătirea episoadelor. Etapele de creație

Avem nevoie de aproximativ o lună, două, să pregătim totul. Partea ușoară este că funcționăm foarte bine, ca echipă, și că facem brief-uri foarte clare pentru invitați, pentru tehnic și așa mai departe. Începem prin a conceptualiza ideea, desenăm pe tablă la birou și punem totul pe hârtie, ne pricepem destul de bine la brainstorming-uri împreună, iar de acolo ne împărțim rolurile și vedem cine ce face (în funcție și de conexiunile pe care le avem deja cu oamenii cu care lucrăm, și de zonele în care ne simțim confortabil să activăm).

Identificăm locația, vorbim cu invitații, stabilim datele (cred că asta e cea mai mare provocare, să găsim niște date care să fie ok pentru toată lumea), trimitem brief-uri, vedem locația, facem o probă, iar de tot ce înseamnă producție, tehnic, montaj, cadre, se ocupă Radu Eftimie, cu care lucrăm foarte bine pe tot ce înseamnă video/audio deja de câțiva ani. Aici e marele avantaj, că deja știm la cine să apelăm, cu cine am mai lucrat, cine crede în ideile noastre și cine ne împărtășește viziunea. Odată ce avem lângă noi oamenii care ne înțeleg, credem că putem să facem orice.

Alegerea invitaților

Cărțile vii care au participat la podcast deja au fost active în Biblioteca Vie de ceva timp, au primit o formă de pregătire înainte de primul lor eveniment și știu cum funcționează. Sunt oameni care își doresc să-și spună poveștile și care au curajul să se arate vulnerabili și sinceri, oameni la care ajungem fie pentru că ne scriu să ne spună că și-ar dori să facă parte din echipă, fie ne spun asta la evenimentele la care participă ca cititori, fie ne sunt recomandați de către alte ONG-uri cu care colaborează/unde sunt beneficiari, sau recomandați de către alte cărți vii. După ce ne cunoaștem, există o etapă de formare și de integrare în comunitate, adăugăm titlurile noi în catalog (avem o pagină cu titlul care este formulat cât mai general, și câteva stereotipuri care sunt asociate categoriilor respective de persoane). Organizăm constant evenimente de socializare în rețeaua de cărți vii, ne întâlnim și povestim, sau facem diferite activități împreună, și în afara evenimentelor de Bibliotecă Vie.

Știm că e greu să spui lumii astfel de povești, și nu insistăm niciodată dacă cineva ne spune „Nu sunt pregătit/ă (acum)”. Respectăm spațiul fiecărei persoane. Mai ales că într-un podcast expunerea este mult mai mare decât la un eveniment într-o facultate/într-un parc, unde te văd doar cei care aleg să te citească și doar ei îți află povestea.

Cum „negociați” direcția discuției

Credem că fiecare persoană are dreptul la intimitate atunci când își spune propria poveste, și că nu ne datorează toate detaliile. Le spunem mereu să împărtășească cu noi atât cât simt, iar dacă e prea mult și prea copleșitor, putem să ne oprim, să luăm o pauză, să schimbăm puțin unghiul poveștii. În general, însă, oamenii care fac parte din această rețea, a Bibliotecii Vii, sunt foarte deschiși să povestească, pentru că, la fel ca și noi, cred foarte tare în deconstrucția stereotipurilor și a stigmei prin informare.

Lecțiile podcastului

Am învățat că oamenii - chiar și cei pe care îi cunoști - ascund povești tare frumoase. Că mereu mai e ceva de descoperit, că există foarte multă frumusețe în vulnerabilitate, că puterea pe care o au cuvintele sincere este infinită și că, deși suntem foarte diferiți, ne regăsim în anumite bucățele din poveștile celor de lângă noi. Chiar dacă nu le înțelegem în totalitate experiențele, pentru că nu le-am trăit până la urmă, sau nu le-am trăit așa, e important să ai oameni în jur pe care să-i asculți sau cărora să le povestești cum ai ajuns să fii omul de azi.

Valoarea podcastului vostru

Cred că e valoros pentru că scoate la suprafață povești ale unor oameni ce aparțin unor categorii destul de invizibile în spațiul public, în ideea în care nu vorbim neapărat despre problemele cu care se confruntă, nu învățăm la școală sau în alte locuri despre ce înseamnă să trăiești cu HIV, nu avem orașe accesibile și incluzive pentru persoanele nevăzătoare, și așa mai departe. Și dacă nu cunoaștem astfel de povești, riscăm să trăim într-o bulă în care nu suntem neapărat conștienți că lumea în care trăim e mare și diversă și frumoasă, dar că e nevoie și de noi, să fim atenți și atente la ce se întâmplă, să putem să dăm o mână de ajutor, să informăm mai departe alți oameni, să le cerem autorităților publice să schimbe lucrurile care nu merg, sau care nu merg bine. Și mai ales, să nu mai judecăm atât de ușor pe cineva doar pentru că este diferit.

Cine se ocupă de producție, că tare bine arată

Mulțumim tare, și nouă ne place mult cum a ieșit. Radu Eftimie a făcut totul posibil, și a folosit niște tool-uri precum Adobe Premiere Pro, Adobe After Effects, Davinci Resolve la video. La foto, Adobe Lightoom si Adobe Photoshop, iar la sunet, Adobe Audition.

Ascultătorii voștri

În primul rând, cu siguranță sunt cititorii Bibliotecii Vii, oamenii care deja știau de metodă și care poate au participat la un eveniment sau două, mai ales cei din alte zone ale țării, unde nu ajungem foarte ușor (sau foarte des). Pe lângă ei, cred că sunt persoanele care se pot conecta cu aceste povești, persoanele care sunt curioase să asculte povești mai puțin comune, mai „tabu”, mai îndrăznețe. De la tineri din mediile urban și rural, care ne-au scris că vor să contribuie cumva, până la profesori/profesoare care poate vor să abordeze la clasă astfel de subiecte. Majoritar, audiența noastră de până acum este compusă din femei (62%), iar vârsta medie este cuprinsă între 28-34 de ani, conform datelor de pe platformele pe care am publicat podcast-ul.

Cifrele audienței

Podcast-ul ne-a adus câteva zeci de subscriberi noi, și câteva sute de vizualizări pentru fiecare episod. În topul preferințelor se află episodul cu Oana, despre poliamorie, apropo de ce spuneam despre curiozitatea oamenilor față de subiectele „tabu”.

Feedback-urile primite până acum

Până acum feedback-ul a fost bun, am simțit că este primit cu căldură și deschidere, și oamenii ne-au scris că vor să ia parte cumva, fie să ne ajute să continuăm, fie cu propuneri de invitați. Ne bucură tare mult că oamenii sunt curioși, deschiși, și că vor să-l construim mai departe împreună.

O întâmplare amuzantă de la filmări

Primul lucru care-mi vine în minte este că ne-am dat seama, și eu, și Raluca, și Oana, care aveam de filmat mai multe cadre în aceeași zi, că poate ar fi fost drăguț să ne luăm o bluză cu noi în geantă, să nu apărem în fiecare episod îmbrăcate la fel. Ne-am gândit la un moment dat inclusiv să facem schimb între noi, dar până la urmă am rămas așa, ne-am bazat pe ideea că oamenii vor fi atenți la povești, nu la cum purtăm mereu aceeași bluză.

Dacă ai putea aduce ca invitat în podcast pe oricine, pe cine ai alege

Oameni ai căror nume nu le știm, dar care s-au aflat în situații vulnerabile. De la oameni care au petrecut timp în închisori, lucrătoare sexuale, persoane care s-au confruntat cu dependențe de diferite substanțe. Oamenii care sunt stigmatizați în societate și care, de multe ori, nu au niciun loc în care să-și poată spune poveștile.

Potențialul podcasturilor în România

Cred că poate fi explorată zona asta în care se spun lucruri poate nu tocmai permise din punct de vedere social, că suntem în continuare o societate destul de conservatoare, și că practicile extrem de tradiționale pot fi deconstruite treptat prin expunerea la informație și povești. Întrebarea pe care ne-o punem și noi este cum putem ajunge cu astfel de povești și în zone mai vulnerabile, la tinerii care nu își petrec timpul pe Spotify, la părinții care nu știu să folosească un smartphone sau o tabletă, la oamenii care chiar au cea mai mare nevoie de educație în zona de drepturile omului. Încă nu avem un răspuns, încă nu știm, de multe ori, cum să ieșim din bulă, în afară de a merge propriu zis în comunitățile lor și de a încheia parteneriate cu școlile sau centrele în care își desfășoară activitățile.

Planuri și dorințe

Ne-ar plăcea ca toată lumea să știe despre acest podcast, să fie folosit ca material educativ în învățământul formal, să atragă oameni/companii care au resurse financiare ce ne pot ajuta să-l continuăm, și să putem organiza evenimente de Bibliotecă Vie la toate festivalurile mari din România de genul Untold sau Neversea.